Penalty clause invalidation upheld; revision and constitutional referral rejected as inadmissible.

Şedinţa publică din data de 14 noiembrie 2019

Asupra cererii de revizuire şi de sesizare a Curţii Constituţionale, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 5 februarie 2013, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. a solicitat constatarea nulităţii de drept a clauzei penale din contractele de împrumut încheiate între reclamant, în calitate de împrumutat şi pârâtă, în calitate de împrumutător.

Totodată, pârâta B. a formulat, în temeiul art. 57 alin. (2) C. proc. civ., cerere de chemare în judecată a lui C., în calitate de codebitor în contractele de împrumut în care a fost prevăzută sancţiunea penalităţilor a căror anulare se cere, având în vedere că acesta poate pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamantul codebitor.

Prin sentinţa civilă nr. 514 din 16 aprilie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia V-a civilă a admis cererea principală şi cererea de chemare în judecată a altei persoane, a constatat nulitatea absolută a clauzei penale privind penalităţile de 1% pe zi de întârziere inserată în contractele de împrumut autentificate sub nr. x/28.03.2007, nr. y/17.05.2007, nr. z/17.05.2007, nr. w/17.05.2007 şi nr. 1362/17.05.2007 de B.N.P. D. şi, pe cale de consecinţă, a obligat pârâta la plata către stat a sumei de 604.506 RON, conform art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008.

Apelul promovat de pârâta B. împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, prin decizia nr. 452/A din 15 iunie 2016.

Împotriva acestei decizii, pârâta B. a declarat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului şi schimbării sentinţei constând în obligarea sa la plata sumei maxime de 10.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Prin decizia nr. 203 din 14 februarie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013 s-a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta B. împotriva deciziei civile nr. 452/A din 15 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie.

Împotriva acestei decizii, B. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., prin care a solicitat revizuirea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii recursului, cu modificarea deciziei din apel astfel cum s-a solicitat.

În susţinerea motivului de revizuire, întemeiat pe dispoziţiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ., revizuenta arată că textul procedural invocat face obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate, apreciind că dispoziţiile contravin dispoziţiilor Constituţionale şi ale dreptului Convenţional/Unional, limitând accesul la calea revizuirii numai la cazurile în care revizuentul este titularul unei hotărâri a Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care s-a constatat încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale în ceea ce-1 priveşte.

În opinia sa, aspectele reclamate ce privesc încălcarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale trebuie să fie analizate de instanţa naţională (în cazul de faţă Înalta Curte), chiar şi în procedura revizuirii, pentru a se evita producerea consecinţelor grave la care se refera textul art. 322 pct. 9 C. proc. civ.. Altfel spus, Înalta Curte poate să aplice direct dreptul Convenţional si, mai departe, constatând în mod direct această încălcare a drepturilor si libertăţilor fundamentale, să dispună revizuirea.

Astfel, în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate, Înalta Curte ar putea să găsească admisibilă prezenta cerere de revizuire în baza motivului prevăzut la punctul 9 C. proc. civ. şi, constatând încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale revizuentei, să dispună revizuirea hotărârii judecătoreşti ce a generat consecinţele grave.

Pentru aceste considerente, revizuenta face în continuare, trimitere la dispoziţiile de drept Unional şi Convenţional relevante în speţă plasându-le în contradictoriu cu dispoziţiile art. 322 C. proc. civ., art. 6 şi 18 din O.U.G. nr. 51/2008.

În ceea ce priveşte revizuirea, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 10 C. proc. civ., revizuenta susţine că şi acest temei este supus controlului de constituţionalitate, în categoria chestiunilor prealabile, având în vedere că acest text prevede posibilitatea revizuirii unei hotărâri definitive dacă ulterior s-a pronunţat Curtea Constituţională asupra unei excepţii invocate în acea cauză. Se înţelege că premiza acestei revizuiri este sesizarea Curţii Constituţionale înainte ca hotărârea să devină definitivă.

În opinia revizuentei, dispoziţiile art. 322 pct. 10 C. proc. civ. sunt neconstituţionale în măsura în care nu permit sesizarea Curţii Constituţionale în urma unei excepţii invocate în faza revizuirii şi, mai departe, dacă nu permit revizuirea unei hotărâri definitive, fie după reluarea judecăţii, fie în urma unei noi cereri de revizuire.

Prin urmare, în condiţiile în care art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 prevede ca excepţia de neconstituţionalitate poate fi invocată "în orice fază a litigiului", înseamnă că art. 322 pct. 10 C. proc. civ. trebuie să permită revizuirea şi în cazul în care excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată chiar în calea de atac extraordinară a revizuirii.

În acest context, revizuenta arată că dacă Înalta Curte apreciază că există acest impediment procedural (în sensul că nu poate fi sesizată Curtea Constituţională în revizuire), se impune sesizarea Curţii Constituţionale şi suspendarea judecăţii cererii de revizuire.

Examinând condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia", iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol "nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".

Conform art. 29 alin. (4) teza I din acelaşi act normativ, "sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi".

Din analiza dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 47/1992 rezultă că, pentru a se dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate, este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de admisibilitate: excepţia de neconstituţionalitate să fie ridicată într-un litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj; excepţia de neconstituţionalitate să vizeze o lege sau ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare; dispoziţia legală care face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei; prevederile legale care formează obiectul excepţiei să nu fi fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Verificând condiţiile de admisibilitate anterior evocate, Înalta Curte reţine că sunt îndeplinite doar cerinţele privind faptul că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-un litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti, respectiv în dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, precum şi faptul că excepţia de neconstituţionalitate vizează o lege sau ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare - art. 322 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte cerinţa, ce vizează faptul că dispoziţia legală care face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, se constată că nu este îndeplinită.

Potrivit art. 322 C. proc. civ., "revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: pct. 9 "dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale datorată unei hotărâri judecătoreşti, iar consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate"; pct. 10 "dacă, după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională legea, ordonanţa ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă care a făcut obiectul acelei excepţii ori alte dispoziţii din actul atacat, care în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare".

În raport cu textul de lege evocat, se constată că pentru a promova calea extraordinară de atac a revizuirii, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ., este necesar ca revizuentul să fie titularul unei hotărâri a Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care să se fi constatat încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale în ceea ce-1 priveşte, iar cu privire la dispoziţiile art. 322 pct. 10 C. proc. civ., se reţine că acest text prevede posibilitatea revizuirii unei hotărâri definitive dacă ulterior s-a pronunţat Curtea Constituţională asupra unei excepţii invocate în acea cauză, declarând neconstituţională legea, ordonanţa ori o dispoziţie dintr-o lege, aspecte ce nu sunt incidente în cauza de faţă.

În fapt, revizuenta urmăreşte o modificare/completare a textului legal într-un mod inedit: posibilitatea formulării cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 9 sau 10 C. proc. civ. din 1865, fără îndeplinirea condiţiei existenţei unei hotărâri pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului ori de Curtea Constituţională. Or, din această perspectivă, se apreciază că simpla invocare a dispoziţiilor din materia revizuirii cu singurul scop de a invoca o pretinsă neconstituţionalitate a acelor dispoziţii legale nu este de natură a contura îndeplinirea cerinţei de sesizare a Curţii Constituţionale.

De altfel, revizuenta, deşi a invocat dispoziţiile art. 322 pct. 9 sau 10 C. proc. civ. din 1865 nu a probat existenţa măcar a unei hotărâri a Curţii Europene a Drepturilor Omului sau a Curţii Constituţionale pronunţate în legătură cu terţe persoane, dar care să aibă o legătură cu cauza de faţă.

În consecinţă, se reţine că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este formală, neîndeplinind condiţiile legale care să permită instanţei sesizarea Curţii Constituţionale.

Cum dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 47/1992 impun îndeplinirea cumulativă a condiţiilor de admisibilitate a sesizării, rezultă că neîndeplinirea uneia dintre aceste condiţii atrage respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.

Examinând cererea de revizuire prin prisma motivelor de revizuire şi a argumentelor invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

Potrivit art. 322 pct. 9 C. proc. civ. din 1865, "revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale datorată unei hotărâri judecătoreşti, iar consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate".

Pentru a se reţine incidenţa motivului de revizuire anterior evocat trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: Curtea Europeană a Drepturilor Omului să fi constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale ocrotite de Convenţie, datorate unei hotărâri judecătoreşti; consecinţele grave ale încălcării constatate să continue să se producă; consecinţele grave să nu poată fi remediate prin alte mijloace decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

Pornind de la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că soluţionarea prezentei cereri de revizuire, întemeiate pe motivul prevăzut de art. 322 pct. 9 C. proc. civ. din 1865, presupune verificarea îndeplinirii condiţiilor anterior evocate.

Cu privire la prima condiţie referitoare la constatarea de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a unei încălcări a drepturilor sau libertăţilor fundamentale ocrotite de Convenţie, datorate unei hotărâri judecătoreşti, instanţa supremă constată că, revizuenta nu este titulara unei hotărâri a Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care să se fi constatat încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale în ceea ce o priveşte şi nici a unei hotărâri pronunţate în legătură cu terţe persoane, care să aibă o legătură cu prezenta cauză.

Cu privire la celelalte condiţii, constând în producerea în continuare a consecinţelor grave ale încălcării constatate, iar consecinţele grave să nu poată fi remediate prin alte mijloace decât prin revizuirea hotărârii pronunţate, instanţa supremă constată că nici aceste condiţii nu sunt îndeplinite în prezenta cauză.

Potrivit art. 322 pct. 10 C. proc. civ. din 1865, "revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: dacă, după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională legea, ordonanţa ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă care a făcut obiectul acelei excepţii ori alte dispoziţii din actul atacat, care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare".

În raport cu textul de lege evocat, se constată că pentru a promova calea extraordinară de atac a revizuirii, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 10 C. proc. civ. din 1865, se reţine că acest text prevede posibilitatea revizuirii unei hotărâri definitive dacă ulterior s-a pronunţat Curtea Constituţională asupra unei excepţii invocate în acea cauză, declarând neconstituţională legea, ordonanţa ori o dispoziţie dintr-o lege, aspecte ce nu se regăsesc în cauza de faţă.

În temeiul art. 322 (1) C. proc. civ. va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta B. împotriva deciziei nr. 203 din 14 februarie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta B. împotriva deciziei nr. 203 din 14 februarie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013, în contradictoriu cu intimaţii A. şi C..

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2019.