Contestație în anulare: material error versus substantive legal error regarding appeal motivation deadlines

Şedinţa publică din data de 13 noiembrie 2019

Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:

Prin decizia nr. 506/07.03.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a constatat nulitatea cererii de recurs promovată de recurentul A. împotriva încheierii de la 09.10.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017.

Pentru a decide astfel, instanţa supremă a reţinut că recursul, întemeiat pe dispoziţiile art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost declarat împotriva încheierii de la 09.10. 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin care s-a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a deciziei civile nr. 50/18.06.2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi s-a dispus suspendarea judecării apelului declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 8709/04.10.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, până la soluţionarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a recursului declarat împotriva măsurii de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

S-a constatat că declaraţia de recurs a fost depusă la 10.10.2018, în termenul legal, însă motivele recursului au fost prezentate la data de 21.12.2018, cu depăşirea termenului legal de 48 de ore reglementat de art. 29 alin. (5) Legea nr. 47/1992, republicată, aspect ce a determinat aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 489 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte a statuat asupra faptului că dispoziţiile art. 487 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs", sunt imperative, sancţiunea nerespectării acestei obligaţii fiind prevăzută de art. 489 alin. (1) C. proc. civ., care statuează că "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)".

Împotriva acestei decizii, a formulat contestaţie în anulare A., care şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Contestatorul a solicitat anularea deciziei civile nr. 506/07.03.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă şi admiterea recursului declarat împotriva încheierii de la 09.10.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2017.

În motivare, contestatorul a arătat că instanţa de recurs a săvârşit o eroare materială atunci când a aplicat sancţiunea nulităţii recursului pentru nemotivare în termenul prevăzut de lege, faţă de faptul că, deşi a reţinut că cererea de recurs a fost depusă în termen legal la 10.10.2018 iar motivele de recurs la 21.12.2018, nu a dat eficienţă dispoziţiilor art. 487 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., care stabilesc că recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5) C. proc. civ., aplicabile şi în recurs.

Contestatorul a apreciat că în cauză termenul de declarare a recursului se calculează, conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată, de la pronunţarea hotărârii şi nu de la comunicarea hotărârii instanţei, iar termenul de depunere a motivelor este cel reglementat de art. 470 alin. (5) C. proc. civ.

Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea ca nefondată a contestaţiei în anulare.

Înalta Curte, examinând contestaţia în anulare din perspectiva temeiului de drept invocat, reţine următoarele:

În sensul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., noţiunea de "greşeală materială" reprezintă o greşeală de ordin procedural, formal, care are drept consecinţă pronunţarea unei soluţii eronate, efect al confundării unor elemente importante sau date materiale.

Întrucât textul legii este unul de excepţie, noţiunea de "greşeală materială" trebuie interpretată restrictiv, astfel că pe această cale nu pot fi remediate eventuale erori de judecată, ci doar erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului.

În cauză, motivul susţinut de contestator din perspectiva acestui text legal este acela că, în calcularea termenului de motivare a recursului, instanţa a aplicat sancţiunea prevăzută de art. 489 alin. (1) C. proc. civ. cu luarea în considerare, în mod eronat, a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată şi cu ignorarea faptului că particularitatea speţei ar fi impus aplicarea art. 470 alin. (5) C. proc. civ., care ar institui un termen pentru motivarea recursului, de 30 de zile, ce curge de la comunicarea hotărârii.

În realitate, prin argumentaţia adusă în susţinerea cererii, contestatorul formulează critici ce vizează direct raţionamentul instanţei de control judiciar, cu alte cuvinte, o eventuală greşeală de judecată şi nu greşeli materiale în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., aşa cum neîntemeiat susţine.

Aceasta, întrucât contestatorul tinde să repună în discuţie modalitatea în care instanţa de recurs a făcut aplicarea art. 470 alin. (5) C. proc. civ. - aplicabil şi în recurs, potrivit normei de trimitere cuprinsă în art. 487 alin. (1) teza finală C. proc. civ. -, ale cărui prevederi ("În cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeaşi durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii") contrazic raţionamentul contestatorului.

Aşa fiind, nu pot fi reevaluate în calea de atac exercitată elemente ale cauzei care, departe de a fi greşeli care să privească aspecte de ordin formal ale judecăţii, ţin de dezlegarea dată de către instanţa de recurs excepţiei nulităţii cererii de recurs din perspectiva temeiului de drept în baza căruia a fost aplicat algoritmul de calcul privind stabilirea termenului de motivare a recursului.

În considerarea argumentelor prezentate mai sus, contestaţia în anulare nu întruneşte cerinţele art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 508 C. proc. civ., urmează să fie respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 506/07.03.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 noiembrie 2019.