Nullity of cassation appeal for failure to frame grounds within statutory illegality requirements; contractual interpretation as matter of fact

Şedinţa publică din data de 12 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 29 martie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. - Sucursala Regională CF Constanţa a chemat în judecată pârâtele S.C. ELECTRIFICARE CFR S.A. şi S.C. ELECTRIFICARE CFR S.A. - Sucursala Constanţa, solicitând instanţei obligarea pârâtelor la plata sumelor de 394.846,99 RON, din care suma de 392.475,83 RON reprezentând contravaloare lipsă deşeu cupru, iar 2.371,16 RON contravaloare penalităţi de întârziere, calculate la data de 28.02.2017, precum şi până la data achitării efective, actualizate cu indicele de inflaţie, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1549 din 04 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosar nr. x/2017, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A., cu consecinţa obligării pârâtelor la plata sumei de 273.644,8 RON către reclamantă, reprezentând contravaloarea cantităţii de 15.548 kg deşeu cupru, potrivit art. 4.1 din contractul nr. x/15.07.2014, fiind respinsă cererea de obligare a pârâtelor la plata penalităţilor de întârziere, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei primei instanţe, la data de 15 decembrie 2017, a declarat apel reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. - Sucursala Regională CF Constanţa.

Prin decizia civilă nr. 115 din 28 februarie 2018, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul promovat de către apelanta - reclamantă COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A. - Sucursala Regională CF Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 1549 din 04 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatele pârâte S.C. ELECTRIFICARE CFR S.A. şi S.C. ELECTRIFICARE CFR S.A. - SUCURSALA CONSTANŢA, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că au fost obligate pârâtele către reclamantă, la plata TVA aferent debitului de 273.644,8 RON şi la plata penalităţilor de întârziere aferente debitului de 273.644,8 RON, conform contractelor; debitul în sumă de 273.644,8 RON la care au fost obligate pârâtele va fi actualizat cu indicele de inflaţie; s-a dispus obligarea pârâtelor la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 8.033,5 RON reprezentând taxe judiciare de timbru fond şi apel; a fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

La 20 septembrie 2018, recurenta-pârâtă S.C. ELECTRIFICARE C.F.R. S.A. - prin Sucursala Constanţa a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 115 din 28 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii reclamantei ca fiind netemeinică şi nelegală.

Prin cererea de recurs, recurenta a arătat că hotărârea este nelegală, fără a indica motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Recurenta consideră că instanţa de apel a ignorat sau a făcut o interpretare proprie a prevederilor contractuale, respectiv a contractului de prestări servicii nr. x/16.08.2012, actului adiţional nr. x/31.01.2013 şi contractului nr. x/26.06.2014 şi nr. y/29.06.2015.

Susţine că, potrivit dispoziţiilor contractelor de prestări servicii nr. x/16.02.2012, nr. y/26.06.2014 şi nr. 55/29.06.2015 încheiate între CNCF "CFR" S.A. şi S.C. Electificare CFR S.A., cuantificările valorice ale acestora s-au făcut doar pentru obiectul contractului nu şi pentru alte servicii, cu atât mai puţin pentru preluarea în custodie a deşeurilor rezultate din casarea instalaţiilor de electrificare. Contractele de prestări servicii nr. x/26.06.2014 şi nr. y/29.06.2015 au fost încheiate ulterior datei de 07.03.2013, dată la care a fost demontat firul şi s-au încheiat procesele-verbale de custodie nr. x/613 şi nr. x/614 din 07.03.2013.

De asemenea, dispoziţiile articolului 12 alin. (12).1 din contractele de prestări servicii mai sus menţionate se referă la calculul penalităţilor de întârziere în situaţia în care prestatorul, respectiv S.C. Electrificare C.F.R. S.A. - Sucursala Electrificare Constanţa nu îşi îndeplineşte obligaţiile contractuale prin raportare la obiectul contractului, or în situaţia de faţă S.C. Electrificare C.F.R. S.A. - Sucursala Electrificare Constanţa şi-a îndeplinit întocmai şi la timp toate obligaţiile contractuale.

Referitor la dispoziţiile art. 9 din cele două contracte menţionate, invocate de către instanţa de apel ca temei al pretenţiilor, susţine că prestatorul S.C. Electrificare C.F.R. S.A. - Sucursala Electrificare Constanţa a fost obligat conform contractelor să gestioneze şi să utilizeze toate dotările, materialele, echipamentele şi piesele de schimb puse la dispoziţie de Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R. S.A. - Sucursala Regională CF Constanţa pentru derularea unor lucrări de investiţii şi nu pentru alte materiale scoase din infrastructura feroviară pe baza altor contracte ale CNCF "CFR " S.A. - Sucursala Regională CF Constanţa.

Recurenta consideră că în speţa dedusă judecaţii este vorba despre alte materiale şi nu despre materiale puse la dispoziţie de beneficiar pentru derularea unor lucrări de investiţii conform contractelor de prestări servicii nr. x/26.06.2014 şi y/29.06.2015.

Mai mult, conform aceluiaşi articol invocat, pentru materialele, echipamentele şi piesele de schimb recuperate/recâştigate în urma lucrărilor de investiţii derulate conform articolului 9.1 din contracte, urma a se încheia procese-verbale de predare primire, în niciun caz procese-verbale de custodie.

Astfel, instanţa de apel a reţinut că în baza acestor contracte au fost încheiate procesele-verbale de custodie nr. x/613 şi nr. x/614 din data de 07.03.2013, în opinia recurentei, instanţa dând o interpretare proprie a prevederilor contractuale.

Totodată, precizează că sancţiunea penalizatoare se aplică pentru nerealizarea obiectului contractului (a celor trei contracte) şi nu a altor clauze din alte raporturi contractuale aşa cum, de altfel, corect a considerat şi instanţa de fond - Tribunalul Constanţa.

Articolul 12.1 din contractele de prestări servicii nr. x/26.06.2014 şi y/29.06.2015 se referă la calculul penalităţilor de întârziere în situaţia în care prestatorul, respectiv S.C. Electrificare C.F.R. S.A. - Sucursala Electrificare Constanţa nu îşi îndeplineşte obligaţiile contractuale prin raportare la obiectul contractului, or în situaţia de faţă S.C. Electrificare C.F.R S.A. - Sucursala Electrificare Constanţa şi-a îndeplinit întocmai şi la timp toate obligaţiile contractuale.

Recurenta-pârâtă arată că, în dispozitivul deciziei civile atacate, instanţa de apel nu stabileşte cuantumul obligaţiilor, precizând doar că obligă pârâtele şi la plata TVA-ului aferent debitului de 273.644,8 RON şi a penalităţilor de întârziere aferente debitului de 273.644,8 RON, fără a preciza valorile la care acestea sunt obligate.

Recurenta mai susţine că a solicitat suspendarea cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 şi alin. (3) din C. proc. civ., având în vedere că, de la subunităţile Sucursalei Electrificare Constanţa, au fost sustrase de persoane necunoscute diverse componente ale instalaţiilor IFTE rezultate în urma lucrărilor de modernizare şi reabilitare efectuate pe sectoarele de cale ferată ale Sucursalei Regionale CF Constanţa care fac parte din coridorul IV, depozitate în incintele respectivelor subunităţi, printre care şi deşeuri cupru din firul de contact, care fac obiectul următoarelor dosare penale: Dosarul nr. x/14.08.2014, înregistrat la Poliţia Transporturi - SRPT Constanta - Postul de Poliţie TF Lehliu; Dosarul cu nr. unic x/2014, înregistrat la Parchetul de pe lingă Judecătoria Feteşti; Dosarul nr. x/2016, înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa.

Faţă de aceasta situaţie, recurenta a solicitat instanţei să suspende cauza până la pronunţarea unei hotărâri definitive în dosarele penale sus menţionate, însă nici instanţa de fond şi nici instanţa de apel nu s-ar fi pronunţat asupra suspendării.

Intimata-reclamantă Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R. S.A. - Sucursala Regională CF Constanţa a depus întâmpinare la 23 octombrie 2018, cu respectarea termenului legal, prin care a solicitat instanţei de recurs să constate că recurenta nu indică motivul de recurs prevăzut la art. 488 C. proc. civ., iar motivele invocate nu se încadrează în pct. 1-8 ale art. 488 C. proc. civ.. De asemenea, a solicitat respingerea cererii de suspendare a cauzei ca neîntemeiată, iar pe fond respingerea recursului şi menţinerea ca legală şi temeinică a deciziei atacate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care s-a reţinut că motivele de casare invocate nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., fiind incidente dispoziţiile art. 489 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

La data de 24 septembrie 2019, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţi, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Recurenta a formulat note scrise asupra raportului întocmit, prin care a reiterat susţinerile din cererea de recurs, apreciind că acestea se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

De asemenea, intimata-reclamantă Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R. S.A. - Sucursala Regională C.F. Constanţa a depus un punct de vedere asupra raportului, achiesând la concluziile acestuia.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în completul de filtru, reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate şi, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula cererea de recurs, pentru următoarele argumente:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Aşadar, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

În calea extraordinară de atac a recursului controlul de legalitate nu poate fi exercitat decât în măsura în care argumentele părţii prin care este exprimată nemulţumirea faţă de soluţia adoptată în apel se circumscriu motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Din interpretarea acestor norme, rezultă că nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivelor de recurs, iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestora, în sensul formulării de critici pertinente ale deciziei ce formează obiectul recursului.

În speţă, din expunerea criticilor aduse deciziei recurate, rezultă că deşi în notele scrise depuse la dosar, recurenta a apreciat că este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile la adresa deciziei recurate reprezintă o succesiune de fapte şi afirmaţii care vizează netemeinicia deciziei din apel.

Or, recurenta-pârâtă nu invocă niciun text de lege încălcat sau greşit aplicat de instanţa de apel pentru ca susţinerile invocate să poată fi încadrate în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Nu poate constitui motiv de nelegalitate a hotărârii atacate modul de interpretare de către instanţa de apel a clauzei 12.1 din contractele de prestări servicii încheiate de părţi, sub aspectul domeniului de aplicare a clauzei penale prin care au fost stabilite penalităţi de întârziere, în condiţiile în care recurenta nu a indicat norma de drept material încălcată sau aplicată greşit.

De asemenea, critica din cererea de recurs prin care se invocă faptul că instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la capătul de cerere privind suspendarea cauzei este invocată formal, având în vedere că din analiza actelor dosarului rezultă că în faţa instanţei de apel nu a fost formulată o cerere de suspendare întemeiată pe art. 413 alin. (1) pct. 2 şi 3 C. proc. civ., iar împotriva soluţiei primei instanţe de respingere a cererii de suspendare a judecăţii prin încheierea de dezbateri din 27.09.2017, pârâta nu a formulat apel.

În consecinţă, se constată că recurenta-pârâtă s-a îndepărtat de la cerinţele motivelor care pot fi invocate în recurs, iar argumentele prezentate vizează aspecte de netemeinicie ce nu pot fi examinate prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Totodată, Înalta Curte constată că sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că recurenta-pârâtă a formulat critici "omisso medio" cu privire la debitul principal, în condiţiile în care aceasta nu a formulat apel.

Prin urmare, limitele devoluţiunii în apel au fost stabilite prin motivele din apelul reclamantei care au vizat acordarea TVA-ului şi a penalităţilor de întârziere aferente debitului principal, conform contractelor, precum şi actualizarea debitului cu indicele de inflaţie.

Sancţiunea nulităţii recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, recurenta nu a dezvoltat critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ci s-a limitat la simpla afirmare a netemeiniciei deciziei atacate.

În cazul disputei dintre părţi cu privire la înţelesul şi aplicarea unor clauze contractuale, lămurirea intenţiei reale a părţilor poate fi considerată o chestiune de fapt, ce presupune interpretarea probatoriului. Se intră în domeniul legalităţii numai în situaţia în care interpretarea clauzelor presupune aplicarea regulilor de interpretare a convenţiei prevăzute de C. civ. sau aplicarea unor norme de drept material în materia convenţiilor. În speţă, recurenta nu a invocat însă încălcarea unor asemenea norme de drept material.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte constată că examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta-pârâtă nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar indicarea celui reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 a fost făcută doar formal.

În consecinţă, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. ELECTRIFICARE C.F.R. S.A. - prin Sucursala Constanţa împotriva deciziei civile nr. 115 din 28 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. ELECTRIFICARE C.F.R. S.A. - Sucursala Constanţa împotriva deciziei civile nr. 115 din 28 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 noiembrie 2019.