CHF loan contract: Nullity of abusive clauses and dismissal of cassation appeal for failure to pay advance judicial stamp duty

Din examinarea lucrărilor din dosar, se constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, la data de 16 martie 2016, sub dosarul nr. x/2016, reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâta SC C. SA, au solicitat următoarele:

- constatarea caracterului abuziv al clauzelor stipulate la art. 4.1, 4.5, 4.10, lit. a) şi b) din contractul de credit nr. x/15 mai 2007 şi constatarea nulităţii absolute a acestora;

- obligarea pârâtei la recalcularea ratei dobânzii pe parcursul derulării contractului de credit şi refacerea graficelor de rambursare în funcţie de evoluţia indicelui Libor la 3 luni + marja fixă;

- restituirea tuturor sumelor percepute în baza clauzelor constatate nule cu titlu de comision de acordare, comision de administrare şi dobândă excedentară;

- eliminarea pe viitor de la plată a comisionului de administrare;

- constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar inserată în graficul de rambursare;

- stabilizarea cursului de schimb CHF-LEU la data semnării contractului;

- denominarea în moneda naţională a plăţilor;

- obligarea la cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 193/2000, O.G. nr. 21/1992, O.U.G. nr. 99/2006, O.U.G. nr. 50/2010.

2. La data de 4 aprilie 2016, reclamanţii A. şi B. şi-au precizat cererea de chemare în judecată, în sensul că sumele solicitate sunt în cuantum de:

- 735 CHF (în echivalent RON la data plăţii) reprezentând comision de acordare;

- 6466,73 CHF (în echivalent RON la data plăţii) reprezentând comision de acordare;

- 13153, 57 CHF (în echivalent RON la data plăţii) reprezentând dobândă excedentară.

2. Prin Sentinţa civilă nr. 8742 din 28 iunie 2016, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, secţia civilă a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 18 martie 2016, sub dosarul nr. x/2016.

Prin Sentinţa civilă nr. 7377 din 22 noiembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B. împotriva pârâtei C. SA.

S-a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor prevăzute de art. 4.5, art. 4.10 lit. a) şi b) din contractul de credit x/15 mai 2007.

A fost obligă pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 735 CHF (în echivalent RON la data plăţii) reprezentând comision de acordare, a sumei de 6466,73 CHF (în echivalent RON la data plăţii) reprezentând comision de acordare, încasat de la momentul încheierii contractului până în luna februarie 2016, a sumei de 13153, 57 CHF (în echivalent RON la data plăţii) reprezentând dobândă excedentară.

Au fost respinse în rest pretenţiile ca neîntemeiate.

Prin Încheierea de şedinţă din 26 aprilie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost admisă cererea de îndreptare eroare materială formulată de reclamanţii A. şi B. strecurată în dispozitivul Sentinţei civile nr. 7377 din 22 noiembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016, în sensul menţionării că suma de 6.466,73 CHF reprezintă comisionul de administrare şi nu de acordare, cum greşit s-a menţionat.

4. Împotriva Sentinţei civile nr. 7377 din 22 noiembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016, au declarat apeluri atât reclamanţii A. şi B. cât şi pârâta C. SA.

Prin Decizia nr. 13 din 8 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, au fost respinse apelurile declarate de reclamanţii A. şi B. şi de pârâta C. SA împotriva Sentinţei civile nr. 7377 din 22 noiembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016, ca nefondate.

5. Împotriva deciziei nr. 13 din 8 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a declarat recurs pârâta C. SA, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea deciziei atacate, fiind invocate următoarele critici:

Privitor la clauza referitoare la comisionul de acordare credit s-a arătat că, contrar celor reţinute de către instanţa de apel, neîndeplinirea condiţiei inexistenţei unei negocieri pentru a se dispune caracterul abuziv al unei clauze contractuale nu poate fi imputată operatorului bancar ci neglijenţei clientului.

În opinia recurentei-pârâte, clauza este neechivocă în condiţiile în care s-a menţionat suma exactă, exprimată ca şi procent din valoarea totală a creditului, că acest comision de acordare face parte din cheltuielile aferente întocmirii documentaţiei de credit şi constituirii ipotecii şi garanţiilor aferente.

La momentul încheierii contractului de credit nu exista nicio legislaţie care să-l interzică, astfel că perceperea acestuia nu contravenea legii, fiind perfect legală. De altfel, acest comision a intrat în legalitate şi ulterior încheierii convenţiei, prin O.U.G. nr. 50/2010.

Totodată, perceperea acestui comision nu este lipsită de cauză, iar obligaţia de a plăti acest comision nu poate fi privită ca o încălcare a principiului egalităţii părţilor la încheierea contractului.

Comisionul de acordare are un caracter clar şi inteligibil, motiv pentru care nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000.

În final, s-a arătat că reclamanţii nu au făcut dovada relei-credinţe a băncii.

În ceea ce priveşte clauza referitoare la comisionul de administrare s-a arătat că acesta nu este întotdeauna acelaşi, rezultând astfel în mod clar caracterul negociabil al clauzei.

Soluţia instanţei de apel este greşită, întrucât acest tip de comision este prevăzut în cuprinsul art. 93 lit. d) teza I din Ordonanţa nr. 21/1992, devenind aplicabile prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 193/2000.

Totodată, dreptul de a percepe comisionul de administrare este prevăzut şi de O.U.G. nr. 50/2010, în cuprinsul art. 36 alin. (3).

Aşadar, definirea acestui tip de comision nu era necesară.

Prin urmare, nu poate fi considerată îndeplinită condiţia existenţei dezechilibrului semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor şi nici reaua-credinţă a băncii, clauza contractuală privind comisionul de administrare nefiind abuzivă, iar aceasta este exprimată din punct de vedere matematic într-un mod clar şi precis.

Referitor la clauzele privind aspectele dobânzii variabile şi dreptul băncii de a modifica dobânda şi comisioanele pe parcursul derulării contractului, recurenta-pârâtă a învederat că nu poate fi considerată abuzivă, nefiind îndeplinită cerinţa existenţei dezechilibrului semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în defavoarea consumatorului. În cuprinsul clauzei de la pct. 4.3, teza a IV-a, este prevăzută posibilitatea pentru consumator de a refuza modificarea cuantumului dobânzii, astfel încât sunt aplicabile dispoziţiile alin. (1) lit. a) teza a II-a din Anexa la Legea nr. 193/2000.

Dreptul băncii de a modifica dobânda contractuală este o consecinţă a caracterului variabil al dobânzii, fiind exclusă intervenţia instanţei de judecată pentru a modifica un contract.

6. Intimaţii-reclamanţi A. şi B., prin întâmpinarea depusă la dosar, au invocat excepţia nulităţii recursului, în raport cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., întrucât criticile recurentei-pârâte C. SA nu se încadrează în limitele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., solicitându-se o reanalizare a fondului prin invocarea unor aspecte de netemeinicie.

Pe fondul recursului, s-a solicitat respingerea acestuia fiind redate aspecte de ordin teoretic cu privire la legislaţia incidentă.

În final, s-a solicitat obligarea recurentei-pârâte C. SA la plata cheltuielilor de judecată.

7. Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin Încheierea din camera de consiliu din 16 octombrie 2018, a fost analizat raportul întocmit în cauză şi s-a dispus comunicarea acestuia potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

La dosar, nu s-au depus puncte de vedere la raport.

Ulterior, s-a fixat termen pentru admisibilitatea în principiu a recursului, la data de 12 februarie 2019.

8. Înalta Curte a luat în examinare excepţia insuficientei timbrări a recursului pârâtei C. SA, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (2) C. proc. civ., reţinând următoarele:

În cauză, cum recurenta-pârâtă C. SA nu a timbrat anticipat recursul cu taxa judiciară de timbru în cuantum total de 1.374,83 RON, aceasta făcând dovada achitării doar a sumei de 100 RON, la data de 23 iulie 2018 i s-a comunicat obligaţia de plată a diferenţei taxei judiciare de timbru în cuantum de 1.274,83 RON, conform dovezii de înmânare aflate la dosar, obligaţie asupra căreia nu s-a conformat.

Or, prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.

În conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează şi se plătesc anticipat, iar alin. (2) al aceluiaşi articol stabileşte că în măsura în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, părţii i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării.

Totodată, potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

Lipsa dovezii achitării taxei judiciare de timbru poate fi complinită până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată, potrivit dispoziţiilor art. 494 raportat la art. 470 alin. (3) C. proc. civ.

Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta-pârâtă C. SA nu s-a conformat obligaţiei de timbrare potrivit menţiunii din actul de procedură ce i-a fost comunicat la data de 23 iulie 2018, obligaţie asupra căreia nu s-a conformat nici pentru termenul din 12 februarie 2019, Înalta Curte urmează a da eficienţă dispoziţiilor art. 486 alin. (3) C. proc. civ. şi să dispună anularea, ca insuficient timbrat, a recursului declarat de pârâta C. SA împotriva Deciziei civile nr. 13 din 8 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

În baza dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., recurenta-pârâtă C. SA va fi obligată către intimaţii-reclamanţi A. şi B. să achite suma de 1.000 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, potrivit facturii Seria x nr. x din 16 aprilie 2018 şi chitanţei nr. x din 16 aprilie 2018, înscrisuri ce fac dovada existenţei şi întinderii acestora în condiţiile art. 452 C. proc. civ., celelalte documente neîndeplinind cerinţele normei anterior enunţate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta C. SA împotriva Deciziei civile nr. 13 din 8 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă C. SA să achite intimaţilor-reclamanţi A. şi B. suma de 1000 RON cheltuieli de judecată.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2019.

GGC - CL