Nullity of appeal for failure to specify grounds of illegality in annulment of insolvency sale

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, la data de 11 noiembrie 2016 sub nr. x/2016, reclamanţii Unitatea Administrativ-Teritorială comuna Ţibana, Primăria comunei Ţibana şi Primarul comunei Ţibana au chemat în judecată pârâţii SC A. SRL prin lichidator judiciar şi B., solicitând anularea/constatarea nulităţii relative a contractului de vânzare încheiat la data de 1 noiembrie 2016 şi autentificat sub nr. x de Societatea Profesională Notarială C. şi Asociaţii, pentru cauza de nulitate relativă prevăzută la art. 1248 alin. (1) şi (2), art. 1251 teza a II-a şi art. 1252 C. civ.

De asemenea, reclamanţii au solicitat:

- repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii actului atacat;

- anularea tuturor actelor subsecvente (intabulare, carte funciară, contracte, etc.);

- obligarea pârâtei SC A. SRL la încheierea contractului de vânzare, aşa cum prevede art. 93 indice 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, actualizată;

- obligarea pârâţilor la restituirea sumei de 800.000 RON, a dobânzilor aferente întregii perioade a imobilizării acestei sume şi a prestaţiilor efectuate, în cazul în care instanţa nu va primi cererea formulată în prezenta cauză;

- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1246 alin. (1), art. 1248 alin. (1) şi (2), art. 1249 alin. (2), art. 1251 teza a II-a, art. 1252, art. 1254 şi urm. C. civ. şi art. 148 - 150 C. proc. civ.

Prin Sentinţa civilă nr. 1017/2017 din 18 mai 2017 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, s-a respins acţiunea formulată de reclamanţi.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Ţibana, Consiliul Local al Comunei Ţibana, Primăria Comunei Ţibana şi Primarul Comunei Ţibana, care a fost respins prin Decizia nr. 916/2017 din 18 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Au fost obligaţi reclamanţii să plătească pârâtului B. suma de 2.000 RON, cheltuieli de judecată în apel.

În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut că, în speţă, contractul de vânzare autentificat sub nr. x/1 noiembrie 2016 încheiat la BNP C. a fost perfectat în cadrul procedurilor legale derulate în baza Legii nr. 85/2006, procedură în care Consiliul Local al Comunei Ţibana avea calitatea de creditor al debitoarei SC A. SRL, toate aceste demersuri, împotriva cărora acesta nu a uzat de căile de atac puse la dispoziţie în procedura reglementată de Legea nr. 85/2006, fiindu-i opozabile.

Instanţa de apel a constatat că antecontractul de vânzare dă naştere unei obligaţii de a face, şi nu unui drept real, în cadrul procedurii de insolvenţă a debitorului SC A. SRL, dându-se eficienţă acestui înscris.

Totodată, s-a reţinut că, în dosarul de insolvenţă, creditorul Consiliul Local al Comunei Ţibana nu a fost înlăturat de la masa credală, acesta rămânând înscris în tabelul definitiv al creanţelor asupra averii debitorului, astfel cum rezultă din tabelul de creanţe depus la dosarul cauzei, temeiul înscrierii constituindu-l tocmai sumele plătite în baza antecontractul de vânzare autentificat sub nr. x/29 mai 2007 la BNP D..

Prin urmare, în mod greşit s-a susţinut că prima instanţă nu s-ar fi pronunţat asupra cererii reclamantelor de obligare a pârâţilor la restituirea sumei de 800.000 RON, cu accesorii, câtă vreme tribunalul a reţinut că această sumă este deja înscrisă în tabelul de creanţe întocmit în procedura insolvenţei contra debitoarei SC A. SRL, urmând a fi recuperată potrivit procedurii insolvenţei, acesta fiind considerentul, în opinia instanţei de apel, pentru care pretenţia din dosarul pendinte nu poate fi primită.

Instanţa de prim control judiciar a subliniat că, deşi reclamantul Consiliul Local al Comunei Ţibana a uzat de dispoziţiile art. 93 ind. 1 din Legea nr. 85/2006, demersul său fiind respins prin Sentinţa civilă nr. 126 din 27 ianuarie 2016 a Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă - Faliment, în cauza de faţă a solicitat anularea contractul de vânzare autentificat sub nr. x/1 noiembrie 2016 încheiat la BNP C. invocând, din nou, pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 93 indice 1 din Legea nr. 85/2006.

În acest sens, s-a constatat că, în speţă, contractul de vânzare x/1 noiembrie 2016 încheiat la BNP C. a fost încheiat ulterior soluţionării cererii reclamantului-creditor Consiliul Local al Comunei Ţibana, judeţul Iaşi, în cadrul dosarului nr. x/2010 al Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă - Faliment, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii acestuia prin Sentinţa civilă nr. 126 din 27 ianuarie 2016.

Instanţa de apel a reţinut că, în cauză, nu este incidentă niciuna dintre situaţiile prevăzute de dispoziţiile art. 1248 alin. (1) şi (2), art. 1251 teza a II-a şi art. 1252 C. civ.

La data de 9 februarie 2018, reclamanţii Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Ţibana, Consiliul Local al Comunei Ţibana, Primăria Comunei Ţibana şi Primarul Comunei Ţibana au declarat recurs împotriva Deciziei nr. 916 din 18 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

În cuprinsul cererii, recurenţii au susţinut că decizia recurată este netemeinică şi nelegală având în vedere că instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la nelegalitatea:

- antecontractului de vânzare nr. x/29 mai 2007, înregistrat sub nr. x/2007 şi autentificat prin Încheierea nr. x/2007 din 29 mai 2007 la Biroul Notarului Public D.;

- Încheierii nr. x/17 august 2009, pronunţată în dosarul nr. x/11 august 2009 de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi;

- contractului de vânzare încheiat la data de 5 decembrie 2007, legalizat sub nr. x/10 august 2009 de BNP C.;

- ordinelor de plată nr. x/1.06.2007 = 180.000 RON, 348/18.06.2007 = 58.958 RON, 399/19.07.2007 = 80.000 RON, 565/6 decembrie 2007 = 380.000 RON şi 9/10 ianuarie 2008 =101.042 RON.

Recurenţii au mai învederat că instanţa de apel nu a motivat susţinerea potrivit căreia antecontractului de vânzare nr. x/29 mai 2007 (31 mai 2007) nu i-ar fi aplicabile dispoziţiile art. 93 indice 1 din Legea nr. 85/2006, actualizată.

Totodată, instanţa nu s-a pronunţat cu privire la capătul de cerere vizând obligarea pârâţilor la restituirea sumei de 800.000 RON, a dobânzilor aferente întregii perioade a imobilizării acestei sume şi a prestaţiilor efectuate, deşi pentru această sumă reclamanţii au plătit taxă judiciară de timbru.

O altă critică invocată de recurenţi se referă la faptul că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra capătului de cerere privind obligarea pârâtei SC A. SRL la încheierea contractului de vânzare, aşa cum prevede art. 93 indice 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, actualizată şi cum s-a cerut prin adresa nr. x/28 decembrie 2016, la care lichidatorul E. SPRL nu a răspuns.

Instanţa nu s-a pronunţat cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, mai ales că reclamanţilor li s-a impus, contrar legii, plata unei sume enorme (11.605 RON) cu titlu de taxă judiciară de timbru.

S-a mai susţinut că instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la cererea de suspendare a actului atacat.

În accepţiunea recurenţilor-reclamanţi, susţinerile instanţei de apel potrivit cărora pârâta SC A. SRL prin E. SPRL ar fi procedat corect la revânzarea imobilului ce formează obiectul litigiului sunt contrare tuturor prevederilor legale în vigoare (art. 93 indice 1 din Legea nr. 85/2006).

Recurenţii au subliniat că instanţa de apel nu a acordat ceea ce s-a cerut, că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, ci cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei. Interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, instanţa de apel a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, pronunţând o hotărâre lipsită de temei legal, hotărâre care a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Pentru aceste motive, recurenţii au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, iar în urma rejudecării pe fond să se admită acţiunea astfel cum a fost formulată.

La data de 7 mai 2018, intimatul-pârât B. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, raportat la faptul că motivele de recurs nu au fost încadrate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În subsidiar, intimatul-pârât B. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate ca fiind legală şi temeinică.

Intimatul-pârât B. a solicitat obligarea recurenţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 RON, depunând la dosar dovada onorariului avocaţial.

La data de 10 mai 2018 intimata-pârâtă SC A. SRL prin E. SPRL a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia netimbrării recursului, excepţia lipsei competenţei funcţionale a Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, conform art. 11 alin. (2), art. 931 din Legea nr. 85/2006, art. 95 C. proc. civ., fiind o cerere de natură judiciară aferentă procedurii insolvenţei, excepţia inadmisibilităţii cererii, conform art. 931 din Legea nr. 85/2006 şi excepţia puterii lucrului judecat, potrivit art. 430 C. proc. civ., în condiţiile în care raportul juridic litigios a fost soluţionat irevocabil prin Sentinţa civilă nr. 9309/2010 a Judecătoriei Iaşi, după dreptul comun, iar după legea specială prin Sentinţa civilă nr. 126/2016 a Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă - Faliment.

Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La data de 11 iunie 2018, recurenţii-reclamanţi au depus la dosar răspuns la întâmpinări, prin care au solicitat respingerea excepţiilor şi apărărilor invocate de intimaţii-pârâţi.

Prin rezoluţia aflată la dosar, s-a stabilit în sarcina recurenţilor-reclamanţi o taxă judiciară de timbru în cuantum de 5802,50 RON, conform art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, dovada achitării acesteia aflându-se la dosar.

La data de 20 iulie 2018 s-a întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat de reclamanţii Unitatea Administrativ - Teritorială Comuna Ţibana, Consiliul Local al Comunei Ţibana, Primăria Comunei Ţibana şi Primarul Comunei Ţibana împotriva Deciziei nr. 916/2017 din 18 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Prin Încheierea de şedinţă din 16 octombrie 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

La data de 9 noiembrie 2018, respectiv 15 noiembrie 2018, pârâta SC A. SRL prin E. SPRL şi reclamanţii Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Ţibana, Consiliul Local al Comunei Ţibana, Primăria Comunei Ţibana şi Primarul Comunei Ţibana au depus la dosar puncte de vedere la raport, cei din urmă invocând în cuprinsul înscrisului şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Deciziei nr. 52 din 18 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la data de 12 februarie 2019, precum şi pentru soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu această excepţie de neconstituţionalitate.

Prin Încheierea din 12 februarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de reclamanţi.

Instanţa constată că prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă SC A. SRL prin lichidator judiciar Societatea profesională E. SPRL a invocat excepţia netimbrării recursului, în temeiul art. 3 alin. (1) lit. f), alin. (2) lit. a) şi lit. c), art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 şi a Deciziei nr. 277 din 10 mai 2016 a Curţii Constituţionale, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. În acest sens, s-a învederat că pretenţiile ce formează obiectul litigiului decurg dintr-un act juridic civil, respectiv antecontractul de vânzare-cumpărare, reclamanţii fiind prezenţi în acest litigiu nu ca autoritate/instituţie publică.

Analizând această excepţie, Înalta Curte constată că este neîntemeiată, urmând a fi respinsă, având în vedere că taxa de timbru a fost calculată, conform art. 3 alin. (1) lit. f) şi art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, la valoarea sumei contestate, respectiv 800.000 RON, rezultând o taxă judiciară de timbru în cuantum de 5.802,50 RON, ce a fost achitată de către recurenţii-reclamanţi, potrivit dovezii aflate la dosar.

Înalta Curte a luat în examinare, potrivit art. 248 alin. (2) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului asupra căreia a reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi Cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenţii aduc critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speţă, Înalta Curte constată că recursul nu este motivat în raport cu cerinţele art. 486 şi 488 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancţiunea nulităţii recursului în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În cuprinsul recursului, recurenţii-reclamanţi au susţinut că instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la mai multe capete de cerere formulate, enumerându-le în acest sens, însă aceste critici nu au fost încadrate de reclamanţi în dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Instanţa de recurs, verificând motivele dezvoltate, reţine că acestea nu se încadrează în niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Recurenţii au mai precizat în finalul recursului că instanţa de apel nu a acordat ceea ce s-a cerut, că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, ci cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei. Interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, instanţa de apel a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, pronunţând o hotărâre lipsită de temei legal, hotărâre care a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Aceste susţineri ale reclamanţilor vizează dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., însă nu este suficientă enumerarea acestora, fără a se arăta în concret în ce sens hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, care sunt dispoziţiile legale încălcate sau aplicate greşit.

În plus, Înalta Curte constată că în cadrul criticilor din recurs se regăsesc reiterate ad literam motivele cuprinse în răspunsul la întâmpinare depus de reclamanţi în apel şi aflat la dosar, recurenţii neformulând veritabile critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată şi care să permită astfel exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.. Motivele din răspunsul la întâmpinarea formulată în apel nu pot fi invocate tale quale în cadrul recursului, întrucât, procedând astfel, practic recurenţii-reclamanţi critică soluţia primei instanţe.

Prin urmare, modul în care a fost concepută cererea de recurs nesocoteşte caracterul de cale extraordinară de atac a recursului.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurenţii-reclamanţi nu s-au conformat obligaţiei reglementată de dispoziţiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să determine aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatul-pârât B. prin întâmpinarea depusă la dosar, Înalta Curte urmează să o admită, conform art. 452 şi art. 453 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că au fost dovedite cheltuielile de judecată, prin depunerea la dosar a înscrisurilor justificative. În consecinţă, Înalta Curte va obliga recurenţii-reclamanţi Unitatea Administrativ - Teritorială Comuna Ţibana, Consiliul Local al Comunei Ţibana, Primăria Comunei Ţibana şi Primarul Comunei Ţibana să achite intimatului-pârât B. suma de 1000 RON cheltuieli de judecată, conform chitanţei aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia netimbrării recursului invocată de intimata-pârâtă SC A. SRL prin lichidator judiciar Societatea profesională E. SPRL.

Anulează recursul declarat de reclamanţii Unitatea Administrativ - Teritorială Comuna Ţibana, Consiliul Local al Comunei Ţibana, Primăria Comunei Ţibana şi Primarul Comunei Ţibana împotriva Deciziei nr. 916/2017 din 18 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Obligă recurenţii-reclamanţi Unitatea Administrativ - Teritorială Comuna Ţibana, Consiliul Local al Comunei Ţibana, Primăria Comunei Ţibana şi Primarul Comunei Ţibana să achite intimatului-pârât B. suma de 1000 RON cheltuieli de judecată.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2019.

GGC - CL