Labor appeal against retrial decision barred by finality of appellate decisions in individual labor conflicts

Şedinţa publică din data de 12 noiembrie 2019

Asupra apelului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la 20 martie 2018, sub nr. x/2018, contestatoarea A. a chemat-o în judecată pe intimata B. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa:

1. să anuleze decizia de concediere nr. 50 din 21 februarie 2018;

2. să dispună repunerea în situaţia anterioară emiterii deciziei contestate, prin reintegrarea contestatoarei în funcţia deţinută anterior concedierii;

3. să o oblige pe intimată la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale majorate şi a tuturor drepturilor salariale indexate şi actualizate, ce i se cuvin de la data concedierii şi până la reintegrarea efectivă pe postul deţinut anterior;

4. în subsidiar, să anuleze decizia contestată şi să o oblige pe pârâtă să emită o nouă decizie de încetare a contractului de muncă, cu schimbarea temeiului legal al măsurii, din art. 61 lit. a) Codul muncii (disciplinar) în art. 65 1 din acelaşi act normativ (concedierea pe motive ce nu ţin de persoana salariatului);

5. să o oblige pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 39-40, art. 61, art. 67, art. 78, art. 248, art. 251-252 şi art. 269 din Codul muncii, art. 28 şi art. 211 din Legea nr. 62/2011.

Prin sentinţa civilă nr. 2697 din 17 septembrie 2018, Tribunalul Prahova, secţia I civilă a admis contestaţia formulată de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata B. S.R.L.; a anulat decizia nr. 50 din 21 februarie 2018; a dispus repunerea în situaţia anterioară emiterii deciziei anulate, prin reintegrarea contestatoarei în funcţia deţinută anterior concedierii; a obligat-o pe intimată la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu salariile majorate, reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii şi până la data reintegrării efective în muncă, precum şi a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.200 RON.

Împotriva sentinţei primei instanţe, B. S.R.L. a declarat apel, prin care a formulat critici de netemenicie şi nelegalitate.

Prin decizia nr. 566 din 1 martie 2019, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta B. S.R.L. împotriva sentinţei primei instanţe şi a obligat-o pe apelantă la plata către intimata A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON.

Împotriva deciziei instanţei de apel, B. S.R.L. a formulat contestaţie în anulare, prin care a solicitat anularea deciziei atacate, în temeiul art. 503 alin. (1) şi (2) pct. 3 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 1671 din 3 iunie 2019, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a respins ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatoarea B. S.R.L. împotriva deciziei instanţei de apel şi a obligat-o pe contestatoare la plata către intimata A. a cheltuielilor de judecată în cauntum de 1.000 RON.

Împotriva deciziei instanţei de retractare, B. S.R.L. a declarat apel, prin care a solicitat admiterea apelului şi schimbarea deciziei atacate, în sensul admiterii contestaţiei în anulare.

Intimata a depus întâmpinare la 26 august 2019, prin care a invocat excepţiile inadmisibilităţii, tardivităţii şi nulităţii căii de atac pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare, precum şi obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., admisibilitatea apelului declarat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

Acţiunea are ca obiect anularea deciziei de concediere nr. 50 din 21 februarie 2018 şi reintegrarea contestatoarei în funcţia deţinută anterior concedierii, fiind întemeiată pe dispoziţiile Codului muncii şi Legii nr. 62/2011.

Potrivit art. 208 din Legea nr. 62/2011, "conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal", iar conform art. 214 din acelaşi act normativ, "hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului".

De asemenea, art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 prevede că nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că hotărârile pronunţate de instanţele de apel în materia conflictelor de muncă sunt definitive.

Pornind de la aceste texte de lege, instanţa supremă constată că litigiul are ca obiect un conflict individual de muncă.

Cum hotărârile pronunţate în apel în materia conflictelor de muncă sunt definitive, rezultă că decizia instanţei de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Potrivit art. 508 alin. (4) C. proc. civ., "hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată".

Având în vedere că hotărârea atacată cu contestaţie în anulare este definitivă, conform art. 214 din Legea nr. 62/2011, raportat la art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., rezultă că şi decizia instanţei de retractare are acelaşi caracter, conform art. 508 alin. (4) C. proc. civ.

Fiind o hotărâre definitivă, decizia instanţei de retractare nu este supusă căilor de atac de reformare, deci nici apelului.

În plus, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are competenţa materială funcţională de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 97 C. proc. civ. şi art. 21 alin. (1) din Legea nr. 304/2004.

În aceste condiţii, apelul declarat împotriva deciziei nr. 1671 din 3 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă este inadmisibil.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 214 din Legea nr. 62/2011 şi art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013, raportat la art. 97 şi art. 508 alin. (4) C. proc. civ. şi art. 21 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil apelul declarat de apelanta B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1671 din 3 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Cu privire la cererea intimatei de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul de avocat, instanţa supremă constată că intimata a făcut dovada efectuării acestor cheltuieli, conform chitanţei de plată a onorariului în cuantum de 1.000 RON, aflată la dosarul Înaltei Curţi.

Faţă de soluţia de respingere a apelului, Înalta Curte, în temeiul art. 452 şi art. 453 alin. (1), raportat la art. 482 C. proc. civ., va obliga pe apelanta B. S.R.L. la plata către intimata A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil apelul declarat de apelanta B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1671 din 3 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Obligă pe apelanta B. S.R.L. la plata către intimata A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 noiembrie 2019.