Currency risk clause in CHF credit agreement: recourse annulled for failure to formulate grounds of illegality

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 27 ianuarie 2016, reclamanţii A., B. şi C. au chemat în judecată pârâta D. SA, solicitând să se constate caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei de risc valutar prevăzută la art. 4.1 teza finală din condiţiile generale ale convenţiei de credit nr. x/1 octombrie 2008; să se dispună stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb CHF-RON la valoarea de la momentul semnării convenţiei de credit, curs care să fie valabil pe toată perioada de derulare a convenţiei; să fie obligata pârâta la restituirea sumelor achitate cu titlu de diferenţe de curs valutar; să se dispună denominarea în moneda naţională a plăţilor, în virtutea principiului regulamentului valutar conform căruia preţul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenţi se plăteşte în moneda naţională; cu cheltuieli de judecată.

În cuprinsul cererii, reclamanţii au susţinut că diferenţa de curs valutar suportată în baza convenţiei de credit nr. x/1 octombrie 2008 până la data promovării cererii de chemare în judecată, determinată de diferenţa dintre valoarea creditului raportat la cursul de schimb valutar valabil la data promovării cererii (20 ianuarie 2016 - de 4.1392 RON/CHF) şi valoarea creditului ţinând cont de cursul de schimb valutar aplicabil la data contractării (1 octombrie 2008 - de 2.3659 RON/CHF) este de 153.212 RON.

Între A., în calitate de împrumutat, B., în calitate de codebitor şi garant ipotecar, C., în calitate de garant ipotecar şi SC D. SA s-a încheiat la data de 1 octombrie 2008 convenţia de credit nr. x, având ca obiect un credit în valoare de 86.375 CHF în vederea acoperirii unor cheltuieli personale curente.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, alin. (1) lit. a) din Anexa Legii nr. 193/2000, art. 6 alin. (2) C. civ., art. 1341 şi urm. C. civ., art. 1534 C. civ., art. 14-15 C. civ., art. 1175 C. civ.

La data de 9 iunie 2016, reclamanţii au depus la dosar o cerere precizatoare, prin care au arătat că, în speţă, clauza contestată se află la art. 4.1 din condiţiile generale de creditare, completată cu menţiunile din graficul de rambursare.

Cu privire la diferenţa de curs valutar şi valoarea câştigului patrimonial pe care reclamanţii l-ar obţine în urma admiterii cererii principale, s-au arătat următoarele:

- valoarea totală a creditului (principal + dobândă + comisioane) este de 160.905,50 CHF;

- valoarea creditului la data încheierii contractului este de 160.905,50 CHF, respectiv 380.686,32 RON la valoarea de 1 CHF = 2.3659 RON;

- valoarea creditului la data introducerii acţiunii este de 160.905,50 CHF, respectiv 666.020,04 RON la valoarea de 1 CHF = 4.1392 RON.

Diferenţa de curs valutar pe care reclamantul o are de achitat către pârâtă este în cuantum de 285.333,72 RON.

Prin Sentinţa civilă nr. 3556 din 9 iunie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanţi.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii A., B. şi C., care a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 65 din 16 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a apreciat ca fiind neîntemeiate susţinerile apelanţilor privind caracterul abuziv al clauzei de risc valutar, prin referire la faptul că acest risc ar fi suportat exclusiv de către împrumutat, doar acesta fiind afectat în relaţia cu banca de diferenţele de schimb valutar.

S-a mai constatat că, în speţă, nu poate fi reţinută susţinerea potrivit căreia pârâta nu ar fi acţionat cu bună-credinţă, deoarece avea obligaţia de a explica clienţilor riscurile şi de a le pune la dispoziţie informaţiile necesare, câtă vreme evoluţia cursului CHF nu depinde în niciun fel de conduita băncii, ci de o serie de factori economici şi politici.

Faţă de faptul că, în cauză, creditul a fost acordat în CHF, iar obligaţia de a rambursa ratele de credit este stipulată în aceeaşi monedă, instanţa de apel a constatat că nu se pune problema efectuării unei operaţiuni valutare speculative de către bancă în detrimentul împrumutatului.

Referitor la solicitarea de restituire a creditului în RON, conversia sumei împrumutate urmând să se facă la cursul CHF/LEU de la data contractării creditului, instanţa a reţinut că nu poate dispune acest lucru, raportat la prevederile Legii nr. 193/2000, care, deşi folosesc o formulare improprie, sancţiunea care intervine în situaţia în care instanţa constată că în contract au fost stipulate clauze abuzive este nulitatea absolută.

Instanţa de apel a mai reţinut că, în lipsa prevederilor contractuale potrivit cărora restituirea creditului se face în CHF, împrumutatul ar fi fost ţinut să facă plata ratelor tot în CHF, dar în temeiul prevederilor din C. civ., fără a avea posibilitatea să invoce caracterul abuziv al art. 1578 C. civ. privind principiul nominalismului monetar.

La data de 20 martie 2018, reclamanţii A. şi B. au declarat recurs împotriva deciziei evocate anterior, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În cuprinsul cererii, recurenţii au solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Reclamanţii au învederat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material decizia fiind nelegală pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte caracterul abuziv al clauzei de risc valutar, reclamanţii au susţinut că operatorii economici nu le-au oferit informaţii complete, corecte şi precise asupra aspectelor esenţiale legate de produsul oferit. Mai mult decât atât, operatorul economic i-a asigurat pe reclamanţi de faptul că riscul valutar este minim, iar moneda CHF este una sigură.

Prin recursul formulat, reclamanţii au solicitat instanţei să constate, raportat la dispoziţiile Legii nr. 193/2000, caracterul abuziv al clauzei contractuale de risc valutar, avându-se în vedere faptul că în contract nu se specifică ce se întâmplă cu suportarea riscului în caz de devalorizare sau hipervalorizare a monedei CHF.

În ceea ce priveşte solicitarea de a se dispune stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb CHF - LEU la momentul semnării contractului, curs care sa fie valabil pe toata perioada derulării contractului, recurenţii au menţionat că, în vederea anulării sau înlocuirii clauzelor abuzive, se impune revizuirea efectelor contractului prin îngheţarea cursului de schimb valutar la valoarea de la momentul încheierii contractului, respectiv calcularea şi plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în RON a francului elveţian de la data încheierii contractului, pe întreaga perioadă de valabilitate a acestuia, întrucât obligaţiile contractuale au fost asumate în condiţiile economice existente la data încheierii contractului, când valoarea francului elveţian era la un minim istoric, iar, ca urmare a schimbării acestor condiţii este necesar ca şi contractul să fie adaptat la noile împrejurări economice.

În accepţiunea recurenţilor, revizuirea efectelor contractului corespunde acordului de voinţă al părţilor întrucât hipervalorizarea CHF denaturează contractul de la scopul în vederea căruia a fost încheiat, schimbând natura acestuia, astfel că executarea lui în contextul actual nu mai corespunde voinţei concordante a părţilor.

În susţinerea capătului de cerere privind efectuarea plăţilor în moneda naţională, în virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia preţul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenţi se plăteşte în moneda naţională, reclamanţii au menţionat că, în speţă, se impune ca executarea obligaţiilor decurgând din acest contract sa se facă în RON. Efectuarea plăţilor în valută implică suportarea unor costuri suplimentare în sarcina consumatorului ocazionate de schimbul valutar, cu consecinţa împovărării acestuia, determinând o creştere a caracterului oneros al obligaţiilor asumate prin contract, fapt contrar principiului echităţii şi bunei-credinţe, care trebuie să guverneze executarea contractului.

Prin urmare, susţin recurenţii, se impune calcularea şi plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea cursului de schimb valutar de la momentul încheierii contractului pe întreaga perioadă de valabilitate a acestuia.

La data de 22 mai 2018, intimata-pârâtă D. SA a depus la dosar întâmpinare, prin care a susţinut că cererea de recurs formulată de recurenţii- reclamanţi nu conţine critici punctuale de nelegalitate împotriva deciziei recurate, ci doar reiterează aceleaşi motive cuprinse în cererea de chemare în judecată.

Prin rezoluţia aflată la dosar, Înalta Curte a stabilit că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 29 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013.

La data de 20 iulie 2018 s-a întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 65 din 16 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Prin încheierea de şedinţă din 16 octombrie 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare, însă nu au înţeles să-şi exercite acest drept.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la data de 12 februarie 2019.

Înalta Curte a luat în examinare excepţia nulităţii recursului asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ. a reţinut următoarele:

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi Cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în vigoare la data demarării litigiului, prevăd că, în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., anulează sau respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Din analiza dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului de recurs este sancţionată cu nulitatea cererii deoarece recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Astfel, în etapa procesuală a recursului nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea şi evaluarea probelor administrate în cauză, în vederea stabilirii situaţiei de fapt, rămân în atribuţia exclusivă a instanţelor de fond, ca instanţe devolutive.

În raport cu aceste considerente, se constată că, deşi formal au fost invocate motivele de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., criticile din cererea de recurs vizează aspecte ce ţin de netemeinicia hotărârii atacate, iar nu de nelegalitatea acesteia.

În prima partea a recursului, reclamanţii au contestat chestiuni de fapt, respectiv atitudinea băncii prealabil semnării contractului de credit, în sensul că aceasta nu le-a oferit informaţii complete, corecte şi precise cu privire la creditul în CHF acordat şi nu le-au fost prezentate riscurile unui astfel de contract.

În realitate, modul în care a fost construită această critică nesocoteşte caracterul de cale extraordinară de atac a recursului, în care nu pot fi deduse şi analizate aspecte care vizează netemeinicia hotărârii atacate, motiv pentru care va fi înlăturată.

Recurenţii-reclamanţi şi-au încadrat motivele de recurs în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care se referă la situaţia în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Din această perspectivă, se constată că recurenţii nu au indicat normele de drept material care ar fi fost încălcate sau aplicate greşit prin decizia recurată, ci au reluat motivele cererii de chemare în judecată.

Mai mult decât atât, verificând motivele de recurs dezvoltate de recurenţi, instanţa de recurs reţine că acestea nu se încadrează în niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În finalul recursului, recurenţii-reclamanţi au indicat formal şi art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., fără a fi dezvoltate critici în sensul că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În a doua parte a cererii de recurs, reclamanţii au solicitat îngheţarea cursului de schimb CHF - LEU la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că recurenţii-reclamanţi nu aduc nicio critică concretă deciziei recurate, nu au formulat veritabile critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată şi care să permită astfel exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, invocarea de către recurenţi a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. are un caracter formal, iar în absenţa unor veritabile critici de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în dispoziţiile legale invocate sunt incidente dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurenţii nu s-au conformat obligaţiei reglementată de dispoziţiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să determine aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 65 din 16 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva Deciziei civile nr. 65 din 16 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2019.

GGC - CL