Nullity of cassation appeal for failure to articulate specific legal grounds under Article 488(1) of the Code of Civil Procedure in a counter-guarantee enforcement dispute
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the appeal of the plaintiff (the credit guarantee fund), leaving the lower appellate decision that dismissed the claim intact, thereby ruling in favor of the defendant counter-guarantee fund. The dispute concerned the enforcement of a counter-guarantee for a credit guarantee provided to a small and medium-sized enterprise, with the plaintiff alleging that the defendant failed to reimburse claims and return retained damages due to the defendant’s alleged failure to verify eligibility criteria. The court declared the cassation appeal null and void, determining that the plaintiff’s arguments did not constitute specific legal errors under the statutory grounds for cassation but rather amounted to a factual re-litigation of the proof of eligibility verification and contract performance, which exceeds the scope of the extraordinary appeal. The decisive legal basis was Article 489(2) of the Code of Civil Procedure, which mandates the nullity of a cassation appeal if the motives do not fall within the exclusive grounds for cassation listed in Article 488(1), specifically failing to identify a violation of law such as incorrect application of legal provisions or gross disregard of evidence rules.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ; Nullity of cassation appeal for failure to articulate specific legal grounds under Article 488(1) of the Code of Civil Procedure in a counter-guarantee enforcement dispute: The dispute concerned the enforcement of a counter-guarantee for a credit guarantee provided to a small and medium-sized enterprise, with the plaintiff alleging that the defendant failed to reimburse claims and return retained damages due to the defendant’s alleged failure to verify eligibility criteria. The court declared the cassation appeal null and void, determining that the plaintiff’s arguments did not constitute specific legal errors under the statutory grounds for cassation but rather amounted to a factual re-litigation of the proof of eligibility verification and contract performance, which exceeds the scope of the extraordinary appeal. The decisive legal basis was Article 489(2) of the Code of Civil Procedure, which mandates the nullity of a cassation appeal if the motives do not fall within the exclusive grounds for cassation listed in Article 488(1), specifically failing to identify a violation of law such as incorrect application of legal provisions or gross disregard of evidence rules.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for the decision, used to declare the cassation appeal null because the motives did not fit within the statutory grounds for cassation.
Full text
Şedinţa publică din data de 8 noiembrie 2019
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2016, reclamanta FONDUL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN a chemat în judecată pe pârâtul FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta să plătească reclamantei suma de 1.226.357,65 RON, reprezentând contragaranţia acordată Fondului pentru garanţia asumată în favoarea A. S.A. în baza scrisorii de garantare nr. 231/14.04.2011, beneficiar fiind S.C. B. S.R.L., la care se adaugă dobânda legală calculată de la data de 1 decembrie 2012 până la data plăţii efective, să oblige pârâtul la restituirea sumei de 7.423 RON, reţinută cu titlu de daune, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data de 20 mai 2013 până la data plăţii efective.
A solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 7684/2016 din 7 decembrie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins acţiunea reclamantei.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel apelanta-reclamantă FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN, criticând-o pentru nelegalitate.
Prin decizia civilă nr. 849 A din 26 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul reclamantei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta FONDUL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată.
În argumentarea motivului de casare invocat, recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că în mod greşit a reţinut instanţa de apel îndeplinirea obligaţiilor de verificare a criteriilor de eligibilitate, astfel cum acestea sunt menţionate în Norma nr. 1/2010 şi în Convenţia de Contragarantare nr. 1/2010.
A arătat recurenta că, în realitate, a îndeplinit obligaţiile sale, prevăzute de art. 8 din Norma nr. 1/2010 şi la art. 4.1 din Convenţia de Contragarantare nr. 1/2010, deşi acest aspect reieşea din mijloacele de probă depuse la dosar, respectiv analiza economico-financiară transmisă de A. - Agenţia Unirea, efectuată în baza Bilanţului prescurtat la data de 31 decembrie 2009 şi a Bilanţului prescurtat la data de 31 decembrie 2010, depus la Administraţia Finanţelor Publice Sector 2 sub numărul x din data de 11 aprilie 2011, a tuturor formularelor aferente raportărilor exerciţiilor financiare 2009 şi 2010 ştampilate, datate, semnate şi conformate cu originalul de către reprezentantul A. - Agenţia Unirea.
A precizat că, deşi instanţa de apel a considerat necesar să repună cauza pe rol pentru a pune în discuţia părţilor necesitatea completării probatoriului, recurenta-reclamantă nu a fost citată cu obligaţia de depune probe şi nu i s-a adus la cunoştinţă necesitatea discutării completării probatoriului.
În concluzie, recurenta-reclamantă a arătat că, pe de o parte, şi-a îndeplinit toate obligaţiile prevăzute de art. 8 din Norma nr. 1/2010 şi art. 4.1 din Convenţia de Contragarantare nr. 1/2010, iar pe de altă parte, că la data acordării garanţiei contragarantate, B. S.R.L. era eligibilă, atât pentru garantare, cât şi pentru contragarantare.
Prin întâmpinarea înregistrată la 27 august 2018, intimata-pârâtă FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-reclamantă FONDUL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN a solicitat să se constate că apărările intimatei-pârâte sunt neîntemeiate.
Examinând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., calea de atac formulată de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că recursul este nul, în raport cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
Recursul este o cale de atac extraordinară, fiind limitat la motivele de nelegalitate ale deciziei instanţei de apel, enumerate de art. 488 C. proc. civ., sub sancţiunea nulităţii prevăzute de art. 489 alin. (2) din acelaşi cod.
Conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 C. proc. civ. sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată, fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac.
Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs, prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, formularea unor critici concrete privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, raportat la motivele de nelegalitate invocate.
Din această perspectivă, în ceea ce priveşte recursul formulat de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că prin memoriul de recurs depus la dosar nu s-au formulat critici concrete de nelegalitate cu privire la judecata realizată de instanţa de apel, care să se subsumeze dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Astfel, în conţinutul cererii de recurs, recurenta-reclamantă invocă, în realitate, nemulţumiri legate de modul în care instanţa de apel a stabilit situaţia de fapt incidentă în speţă, în baza probelor administrate, arătând că, în realitate, contrar celor stabilite de instanţa de apel, şi-a îndeplinit toate obligaţiile prevăzute de art. 8 din Norma nr. 1/2010 şi art. 4.1 din Convenţia de Contragarantare nr. 1/2010.
Or, susţinerile recurentei-reclamante, anterior sintetizate, nu pot fi considerate critici circumscrise motivelor de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., deoarece vizează strict aspecte de netemeinicie şi, astfel, exced controlului instanţei de recurs.
În acelaşi timp, Înalta Curte consideră că recurenta-reclamantă a invocat doar formal textul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât pretinsa greşită analiză a probelor administrate în speţă, realizată de instanţa de apel, nu poate fi considerată o critică circumscrisă textului arătat, nici celorlalte motive de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.
În lipsa unei argumentaţii în fapt sau drept care să situeze criticile formulate în sfera temeiurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., exercitarea efectivă a controlului de legalitate de către instanţa de recurs nu este posibilă, întrucât din cuprinsul susţinerilor recurentei-reclamante nu pot fi desprinse elemente relevante, care să permită verificarea legalităţii deciziei recurate.
În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligaţiei prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere şi inexistenţa în cauză a motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului formulat, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU INTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN împotriva deciziei civile nr. 849A din 26 aprilie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 noiembrie 2019.