Claimant’s appeal for perimation decision nullified for failing to invoke statutory cassation grounds.

Şedinţa publică din data de 8 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A. Ploieşti, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să se constate că în perioadele 16 august 1982 - 1 octombrie 1997 şi 19 martie 1998 - 26 martie 2002 a desfăşurat activitate în secţii cuprinse grupa I sau a II-a de muncă, în procent de 100% din programul de lucru, respectiv condiţii deosebite/speciale de muncă, precum şi să se dispună obligarea pârâtei să îi elibereze adeverinţă în acest sens.

Prin sentinţa civilă nr. 2535 din 16 iunie 2017, Tribunalul Prahova a admis excepţia autorităţii de lucru judecat faţă de sentinţa civilă nr. 887 din data de 28 martie 2016 a Tribunalului Prahova, secţia I civilă, invocată din oficiu şi a respins cererea de chemare în judecată, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel apelantul-reclamant A., criticând-o pentru nelegalitate.

Cauza a fost suspendată conform art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., la data de 22 noiembrie 2017 şi a fost repusă pe rol la data de 11 octombrie 2018, la solicitarea intimatei - pârâte S.C. B. S.A., în vederea constatării perimării.

Prin decizia nr. 2186 din 17 octombrie 2018, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a admis excepţia perimării şi a constatat perimat apelul declarat de apelantul-reclamant.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., solicitând anularea deciziei atacate şi judecarea pe fond a dosarului.

Recurentul nu a precizat care este temeiul de drept al recursului, motivele invocate în susţinerea cererii făcând referire la faptul că nu a primit citaţie pentru termenul de judecată din 22 noiembrie 2017, când instanţa a dispus suspendarea judecăţii, că nu cerut judecata în lipsă, deoarece nu a ştiut că este necesar şi că nu a primit încheierea de suspendare a judecăţii apelului, pronunţată la termenul din 22 noiembrie 2017.

De asemenea, a susţinut că prima citaţie primită a fost cu privire la termenul din 17 octombrie 2018, când s-a prezentat în faţa instanţei şi a precizat că nu este de acord cu admiterea excepţiei de perimare a cererii.

Intimata-pârâtă S.C. B. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare în drept, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Examinând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., calea de atac formulată de recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că recursul este nul, în raport cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Recursul este o cale de atac extraordinară, fiind limitat la motivele de nelegalitate ale deciziei instanţei de apel, enumerate de art. 488 C. proc. civ., sub sancţiunea nulităţii prevăzute de art. 489 alin. (2) din acelaşi cod.

Conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 C. proc. civ. sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată, fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs, prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, formularea unor critici concrete privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, raportat la motivele de nelegalitate invocate.

Din această perspectivă, în ceea ce priveşte recursul formulat de recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că prin memoriul de recurs depus la dosar nu s-au formulat critici concrete de nelegalitate cu privire la judecata realizată de instanţa de apel, care să se subsumeze dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel, în conţinutul cererii de recurs, recurentul-reclamant invocă, în realitate, nemulţumiri legate de încheierea pronunţată la termenul din 22 noiembrie 2017, când instanţa a dispus suspendarea cauzei, nu critici referitoare la legalitatea deciziei pronunţate la data de 17 octombrie 2018, ce face obiectul recursului.

Or, susţinerile recurentului-reclamant, anterior sintetizate, nu pot fi considerate critici circumscrise motivelor de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., deoarece exced controlului instanţei de recurs.

În lipsa unei argumentaţii în fapt care să vizeze decizia recurată (nu o încheiere premergătoare, cum este cazul în speţă) şi care să situeze criticile formulate în sfera temeiurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., exercitarea efectivă a controlului de legalitate de către instanţa de recurs nu este posibilă, întrucât din cuprinsul susţinerilor recurentului-reclamant nu pot fi desprinse elemente relevante, care să permită verificarea legalităţii deciziei recurate.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurentul-reclamant nu s-a conformat obligaţiei prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere şi inexistenţa în cauză a motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului formulat, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 2186 din 17 octombrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 noiembrie 2019.