Tardivity of notice of cancellation against irrevocable non-enforceable decision under one-year objective deadline

Şedinţa publică din data de 8 noiembrie 2019

Asupra contestaţiei în anulare de faţă,

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

I. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 26 februarie 2012, sub nr. x/2012, reclamanta S.C. A. .S.R.L. a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.R.L. pentru ca instanţa, prin hotărârea ce o va pronunţa:

- să constate încetat de drept contractul de închiriere încheiat la data de 15 august 2006 între părţi, având ca obiect închirierea unui spaţiu comercial în clădirea C. (denumită "C."), ca urmare a distrugerii, la data de 26 iunie 2009 a bunului închiriat, în urma incendiului ce a avut loc în clădirea C.;

- să oblige pârâta la plata sumei de 720.857,34 Euro, echivalentul în RON a sumei de 3.217.186,3 RON, reprezentând prejudiciul suferit de reclamantă ca urmare a încetării contractului de închiriere din cauza neîndeplinirii culpabile a obligaţiilor ce reveneau pârâtei, în calitate de proprietar, prejudiciu format din: cheltuielile efectuate de reclamantă în legătură cu amenajarea spaţiului închiriat în clădirea C.; beneficiul nerealizat de reclamantă, începând cu data producerii incendiului, până la mutarea efectivă în noul sediu din Calea x, sector 1 şi reluarea activităţii; cheltuielile efectuate de reclamantă cu amenajarea noilor birouri din Calea x, curăţarea, demontarea/montarea birourilor, refacerea panourilor de prezentare distruse ca urmare a incendiului, mutarea în noul spaţiu, etc.; plăţile făcute de reclamantă în perioada imediat următoare incendiului pentru plata onorariilor către avocaţi, pentru redactarea notificărilor, participarea la întâlniri şi toate serviciile de consultanţă prestate în relaţia cu pârâta, în vederea obţinerii accesului în spaţiu închiriat pentru ridicarea bunurilor ce le aparţineau, aceste plăţi efectuate fiind în legătură directă cu atitudinea culpabilă a pârâtei, care nu i-a permis accesul în spaţiu.

A mai solicitat obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 969, 1621, 1082 şi 1084 din C. civ. din 1864 şi textul art. 1531 din C. civ., astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 71/2011.

Pârâta S.C. B. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a solicitat: i) respingerea primului capăt de cerere, ca lipsit de interes; ii). respingerea capătului al doilea al cererii pentru lipsa procedurii prealabile (excepţia inadmisibilităţii/prematurităţii); iii) în subsidiar, respingerea capătului al doilea al cererii, ca nefondat, ca urmare a existenţei cazului de forţă majoră, iar în ipoteza în care se va respinge aceasta apărare, iv). respingerea capătului doi al cererii, pe motiv ca a intervenit prescripţia dreptului la acţiune, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 115-118, art. 274, art. 2 alin. (1) lit. a), art. 7 alin. (1) şi art. 28 lit. i) din Legea nr. 335/2007, precum şi dispoziţiile art. 5 şi 11 din Decretul nr. 167/1958.

Prin cererea depusă la termenul din 13 noiembrie 2012, reclamanta a precizat că încetarea contractului de închiriere încheiat la data de 15 august 2006 între părţi a intervenit în temeiul prevederilor art. 7.1 (i) coroborat cu art. 7.1 (iv) din contract, răspunderea pârâtei fiind astfel o răspundere contractuală, pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin contract, respectiv aceea de a asigura reclamantei folosinţa liniştită şi utila a spaţiilor închiriate (art. 5.4 lit. a), aşa cum a menţionat şi în cererea de chemare în judecată.

La data de 18 septembrie 2012, societatea D. - SUCURSALA BUCUREŞTI (fostă E. - Sucursala Bucureşti) a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul pârâtei S.C. B. S.R.L., prin care a solicitat respingerea primului capăt al cererii reclamantei S.C. A. S.R.L., ca lipsit de interes şi, totodată, respingerea celui de-al doilea capăt de cerere, ca inadmisibil/prematur, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.

În subsidiar, a solicitat respingerea capătului al doilea de cerere, ca nefondat sau ca prescris.

Prin sentinţa civilă nr. 5017 din data de 17 octombrie 2014 pronunţată în dosarul nr. x/2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia lipsei de interes şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocate de pârâtă, ca neîntemeiate.

A admis, în parte, acţiunea şi a constatat încetat de drept, la data de 27 iunie 2009, contractul de închiriere încheiat la 15 iunie 2006 între reclamantă si pârâtă.

A respins al doilea capăt de cerere, privind obligarea pârâtei la plata de despăgubiri, ca neîntemeiat.

A admis, în parte, cererea de intervenţie accesorie în sprijinul pârâtei.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 19.496,08 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

A obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 155.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

A compensat, parţial, cheltuielile de judecată acordate şi a dispus ca, în final, reclamanta să plătească pârâtei suma de 135.503,92 RON cu acest titlu.

Împotriva acestei soluţii, în termenul legal, la data de 2 martie 2016, a declarat apel reclamanta, cererea de apel fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 18 martie 2016.

Prin apelul declarat, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat modificarea, în parte, a sentinţei apelate şi, pe cale de consecinţă, admiterea capătului al doilea al cererii principale şi obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 720.857,34 euro, echivalentul în RON a sumei de 2.217.186.2 RON şi, totodată, la plata cheltuielilor de judecată efectuate în dosarul de fond, precum şi a celor ce vor fi efectuate în dosarul de apel.

La data de 25 mai 2016, prin serviciul Registratură, la dosarul cauzei s-a depus întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L., prin care s-a solicitat respingerea apelului, ca nefondat şi obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata - intervenientă D. - SUCURSALA BUCUREŞTI (fostă E. - Sucursala Bucureşti) nu a formulat întâmpinare.

Prin decizia civilă nr. 956 din 27 mai 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 5017 din 17.10.2014 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2012, în contradictoriu cu intimatele S.C. B. S.R.L. şi S.C. D. - SUCURSALA BUCUREŞTI (fostă S.C. E. - Sucursala Bucureşti).

A obligat apelanta la plata către intimata S.C. B. S.R.L. a sumei de 295.113,99 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, cât şi împotriva încheierii premergătoare din 01 iunie 2016, în termen legal, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., solicitând, în principal, casarea în tot a încheierii şi deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Într-un prim subsidiar, a solicitat modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului şi, pe cale de consecinţă, schimbarea sentinţei apelate, în sensul admiterii în tot a cererii principale şi obligării intimatei-pârâte S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 720.857,34 Euro, echivalentul în RON al sumei de 3.217.186,3 RON.

Într-un al doilea subsidiar, a solicitat modificarea, în parte, a deciziei recurate, în ceea ce priveşte obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată în cuantum de 295.113,99 RON, care să fie reduse, ca nejustificat de mari, faţă de munca depusă şi faţă de obiectul litigiului.

Prin decizia civilă nr. 1431 din 10 octombrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, irevocabilă, a fost admis recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 956 din 24 mai 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

S-a casat decizia atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

S-a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 01 iunie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

II. Împotriva deciziei anterior menţionate a formulat contestaţie în anulare recurenta-reclamantă A. S.R.L., întemeiată pe dispoziţiile art. 317 şi următoarele din C. proc. civ. din 1865, prin care a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să anuleze, în parte, decizia atacata, să judece recursul în limitele anulării şi, pe cale de consecinţă, să admită recursul declarat şi să retrimită cauza la Curtea de Apel Bucureşti pentru rejudecarea apelului, cu îndrumarea de a se analiza şi motivele de apel privind acordarea beneficiului nerealizat, cheltuielile efectuate cu amenajarea noilor birouri, curăţarea, demontarea/montarea birourilor, refacerea panourilor de prezentare distruse ca urmare a incendiului, mutarea in noul spaţiu; precum şi plăţile făcute de reclamantă pentru onorariile avocaţilor, redactarea notificărilor, participarea la întâlniri şi toate serviciile de consultanţă prestate în relaţia cu pârâta.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul secţiei a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 10 mai 2019, sub numărul x/2019.

În motivarea contestaţiei în anulare, contestatoarea a arătat, în esenţă, că decizia contestată este rezultatul unei greşeli materiale a instanţei de recurs, în sensul că, prin hotărârea pronunţată în recurs s-a apreciat, în mod eronat, că recurenta-reclamantă nu ar fi atacat considerentele decisive ale deciziei pronunţate în apel, cu toate că apelul formulat a criticat hotărârea primei instanţe cu privire la întregul cuprins al petitului al doilea al acţiunii principale, reclamanta solicitând obligarea intimatei-pârâte la plata sumei de 720.857,34 Euro, adică la acoperirea integrală a prejudiciului suferit ca urmare a nerespectarii obligaţiilor asumate de aceasta.

A mai solicitat obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată suportate în calea de atac a contestaţiei în anulare.

Intimata-intervenientă F. S.A. (succesoarea în drepturi a S.C. D. - SUCURSALA BUCUREŞTI) a formulat în cauză întâmpinare, solicitând instanţei să respingă, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de S.C. A. S.R.L. şi să menţină, în întregime, decizia atacată, în ceea ce priveşte puterea de lucru judecat a argumentelor reţinute de prima instanţă cu privire la legătura de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu.

A solicitat, de asemenea, obligarea contestatoarei A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

III. Examinând cu prioritate excepţia tardivităţii contestaţiei în anulare, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca tardivă, pentru următoarele considerente:

În şedinţa publică din 20 septembrie 2019, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia tardivităţii contestaţiei în anulare, în raport cu dispoziţiile art. 319 alin. (2) teza a II-a din C. proc. civ. din 1865, conform cărora:

"Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestaţia poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă".

Astfel cum rezultă din actele dosarului, hotărârea contestată, respectiv decizia nr. 1431 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2012, a fost pronunţată la data de 10 octombrie 2017.

Prin decizia contestată, instanţa de recurs a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 956 din 24 mai 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Totodată, a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 01 iunie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Ca atare, decizia atacată cu calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare în prezenta cauză, astfel cum a fost redată anterior, reprezintă o hotărâre irevocabilă care nu se aduce la îndeplinire pe cale de executare silită, deoarece nu cuprinde vreo dispoziţie de stabilire a unei obligaţii susceptibile de executare silită în sarcina vreuneia dintre părţi, în sensul textului art. 3712 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865, potrivit căruia:

"Pot fi executate silit obligaţiile al căror obiect constă în plata unei sume de bani, predarea unui bun ori a folosinţei acestuia, desfiinţarea unei construcţii, plantaţii ori altei lucrări sau în luarea unei alte măsuri admise de lege".

Prin urmare, în cauză sunt incidente prevederile art. 319 alin. (2) teza finală din C. proc. civ. din 1865, iar prezenta contestaţie în anulare trebuia introdusă în termen de 15 zile de la data la care contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

Aşadar, în raport cu data pronunţării deciziei contestate, aceea de 10 octombrie 2017, calea de atac a contestaţiei în anulare putea fi exercitată cel mai târziu până la data de 10 octombrie 2018, având în vedere şi dispoziţiile art. 101 alin. (3) din C. proc. civ. din 1865, care stabilesc că termenele statornicite pe ani se sfârşesc în ziua anului corespunzătoare zilei de plecare.

Or, contestatoarea a promovat această cale extraordinară de atac la data de 8 mai 2019 (aşa cum rezultă din data menţionată pe copia plicului cu care aceasta a fost depusă la poştă, aflată la dosar).

În conformitate cu art. 266 alin. (3) din C. proc. civ. din 1865, comunicarea hotărârii către părţi se realizează doar în cazul în care acest act de procedură este necesar pentru curgerea termenului de exercitare a apelului sau recursului. Prin urmare, obligaţia comunicării din oficiu, în condiţiile art. 86 din C. proc. civ. din 1865, nu există în privinţa hotărârilor pronunţate în recurs, cum este cazul deciziei atacate în cauză.

Textul art. 319 alin. (2) din C. proc. civ. din 1865 instituie două tipuri de termene pentru exercitarea căii de atac a contestaţiei în anulare: un termen subiectiv de 15 zile, care începe să curgă de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre şi un termen obiectiv de 1 an, care curge de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.

În privinţa primului tip de termen, cel de 15 zile, Înalta Curte notează că data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărârea pe care o contestă reprezintă un element subiectiv, această dată putând fi luată în considerare la calcularea termenului de formulare a căii de atac, în măsura în care rezultă cu certitudine din dovezile administrate.

Din verificarea actelor dosarului nu se poate stabili, cu exactitate, momentul luării la cunoştinţă de către contestatoare cu privire la textul integral al hotărârii atacate.

În ceea ce priveşte cel de al doilea termen prevăzut de dispoziţiile art. 319 alin. (2) teza a II-a din C. proc. civ. din 1865, din economia textului de lege indicat rezultă că, în toate cazurile, indiferent dacă poate fi sau nu dovedit momentul exact al luării la cunoştinţă cu privire la hotărârea motivată, contestaţia în anulare trebuie formulată înainte de trecerea unui an de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, respectiv de la data pronunţării hotărârii irevocabile a instanţei de recurs, fără a fi relevantă, în acest sens, data comunicării acestei hotărâri.

Aceasta deoarece termenul obiectiv de un an este unul imperativ, înlăuntrul căruia trebuie îndeplinit actul de procedură al declarării căii de atac, iar exercitarea contestaţiei în anulare cu depăşirea acestui termen se sancţionează cu decăderea, astfel cum impun dispoziţiile art. 103 din C. proc. civ. din 1865.

Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general al legiuitorului de a înlătura orice împrejurari ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei cai de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.

Cum, în speţă, formularea contestatiei în anulare a fost făcută cu depăşirea termenului obiectiv de un an, imperativ prevăzut de art. 319 alin. (2) teza a II-a din C. proc. civ. din 1865, iar contestatoarea nu a formulat, în termenul prevăzut de art. 103 alin. (2) din Cod, o cerere de repunere în termenul de exercitare a căii de atac, Înalta Curte nu poate analiza, în acest stadiu procesual, dacă redactarea cu întârziere a hotărârii atacate constituie sau nu o împrejurare mai presus de voinţa contestatoarei, de natură să o împiedice să exercite prezenta cale de atac cu respectarea termenului procesual dictat de lege.

Având în vedere considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că exceptia tardivităţii este întemeiată, urmând să facă aplicarea dispoziţiilor legale sanctionatorii ale art. 103 din C. proc. civ. din 1865 şi să decidă în sensul respingerii contestaţiei, ca fiind tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardivă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1431 din 10 octombrie 2017 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2012.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 noiembrie 2019.