Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2016/2019 AI generated

Fiscal nature of statutory construction fees and applicable five-year prescription period

Case Number Decizia nr. 2016/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice rejected both appeals, thereby upholding the appellate decision which had partially granted the claimant’s action, leaving the lower court’s judgment in force. The dispute concerned the recovery of statutory construction fees (0.1% and 0.7% cotes) and late payment penalties under specific construction and quality control laws, contested by the national road administration on grounds that the general three-year civil limitation period applied rather than the special five-year fiscal prescription period, and that the claimant lacked the status of a tax authority. The Court held that the fees constitute fiscal claims benefiting the state budget, thereby subjecting them to the five-year limitation period under the Fiscal Procedure Code, and applied the binding framework established by the Supreme Court’s Decision No. 8/2018; it further rejected the defendant’s argument that a special law regarding public utility expropriation provided a statutory exemption, finding that exemption inapplicable as the works did not involve expropriation for public utility.

Legislator headnote

AI generated

art. 267 alin. (14) lit. b) din Legea nr. 571/2003, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 30 din Legea nr. 50/1991, art. 267 alin. (14) din Legea nr. 571/2003, art. 40 din Legea nr. 10/1995, art. 493 alin. (2) din C. proc. civ; Fiscal nature of statutory construction fees and applicable five-year prescription period: The dispute concerned the recovery of statutory construction fees (0.1% and 0.7% cotes) and late payment penalties under specific construction and quality control laws, contested by the national road administration on grounds that the general three-year civil limitation period applied rather than the special five-year fiscal prescription period, and that the claimant lacked the status of a tax authority. The Court held that the fees constitute fiscal claims benefiting the state budget, thereby subjecting them to the five-year limitation period under the Fiscal Procedure Code, and applied the binding framework established by the Supreme Court’s Decision No. 8/2018; it further rejected the defendant’s argument that a special law regarding public utility expropriation provided a statutory exemption, finding that exemption inapplicable as the works did not involve expropriation for public utility.

Keywords

AI generated
fiscal law late payment of fees tax authority statutory grounds tax procedure limitation periods

Cited Legislation

AI generated
art. 267 alin. (14) lit. b) din Legea nr. 571/2003
În conformitate cu prevederile art. 267 alin.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Cererea de recurs formulată de reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcţii a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 30 din Legea nr. 50/1991
Obligaţia de plată a cotelor şi penalităţilor aferente izvorăşte din lege, respectiv din dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 50/1991.
art. 267 alin. (14) din Legea nr. 571/2003
50/1991 şi a art. 267 alin. (14) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, investitorul ar fi trebuit să regularizeze taxele şi cotele legale înscrise în procesele-verbale de recepţie, însă investitorul nu şi-a îndeplinit obligaţiile stipulate de lege în sarcina sa.
art. 40 din Legea nr. 10/1995
8/2018, pronunţată în dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte in schimb faptul că plata cotelor datorate în baza art. 40 din Legea nr. 10/1995 constituie obligaţie fiscală, prin raportare inclusiv la prevederile art.
art. 493 alin. (2) din C. proc. civ
Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.
art. 494 alin. (4) C. proc. civ
Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 13 iunie 2019, în unanimitate, s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor părţilor potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
Recursul recurentului-reclamant s-a întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., conţinând critici din perspectiva soluţiei pronunţată de către instanţa de apel în ceea ce priveşte obiectivele:

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 din C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive to justify the rejection of the appeals as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 07 noiembrie 2019

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, ca urmare a soluţionării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a conflictului negativ de competenţă prin decizia nr. 3401/06.12.2016, reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcţii Bucureşti pentru Inspectoratul Regional în Construcţii Nord-Est Bacău, prin reprezentant legal, a chemat în judecată Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A, devenită ca urmare a reorganizării Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi, solicitând instanţei a dispune obligarea pârâtei la plata sumei totale de 12.950.973,34 RON reprezentând cote datorate în baza a două legi speciale, respectiv Legea nr. 50/1991 şi Legea nr. 10/1995, pentru investiţiile realizate de aceasta, calculate astfel:

1. Investiţii realizate în judeţul Bacău

- Reabilitare pod DN12A, km. 84+774 Comăneşti, jud. Bacău, autorizat în baza A.C. nr. 69/24.11.2010 - suma de 29686,04 RON reprezentând: 1.855,38 RON cota de 0,1% din valoarea investiţiei declarată la recepţia la terminarea lucrărilor, penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotelor, fără a depăşi suma datorată, în valoare de 1.855,38 RON calculată de la data depunerii anunţului de începere al lucrărilor şi suma de 12.987,64 RON reprezentând cota de 0,7% din valoarea lucrărilor executate, la care se adaugă penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotelor, fără a depăşi suma datorată, în valoare de 12.987,64 RON;

- Reabilitare pod DN12B, km 5+858 Cireşoaia, jud. Bacău, autorizat în baza A.C. nr. 35/06.12.2010 - suma de 50.625,22 RON reprezentând: 3.164,08 RON cota de 0,1% din valoarea regularizată a investiţiei declarată la recepţia la terminarea lucrărilor, la care se adaugă penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotelor, fără a depăşi suma datorată, în valoare de 3.164,08 RON de la data de 17.02.2011, data depunerii anunţului de începerea lucrărilor şi suma de 22.148,53 RON reprezentând cota de 0,7% din valoarea lucrărilor executate, la care se adaugă penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plată, fără a depăşi suma datorată, în valoare de 22.148,53 RON;

- Consolidare şi reparaţii pod pe DN15, km 358+315 peste Bistricioara, com. Gârleni jud. Bacău, autorizat în baza A.C. nr. 100/16.12.2012 - suma de 29014,6 RON reprezentând: 1.829,80 RON cota de 0,1% din valoarea regularizată a investiţiei declarată la recepţia la terminarea lucrărilor, la care se adaugă penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotelor, fără a depăşi suma datorată, în valoare de 1.829,80 RON, de la data de 28.01.2013, data depunerii anunţului de începerea lucrărilor şi suma de 12.808,79 RON reprezentând cota de 0,7% din valoarea lucrărilor executate, la care se adaugă penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotelor, fără a depăşi suma datorată, în valoare de 12546,21 RON (653 zile de penalităţi);

- Construire variantă provizorie lângă pod pe DN2, peste râul Tutova la km 38+956, în jud. Bacău, autorizat în baza A.C. nr. 1/07.02.2014 - suma de 3285,47 RON reprezentând: 251,52 RON cota de 0,1% din valoarea regularizată a investiţiei declarată la recepţia la terminarea lucrărilor, la care se adaugă penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotelor, fără a depăşi suma datorată, în valoare de 216,94 RON de la data de 07.03.2014, data depunerii anunţului de începerea lucrărilor şi suma de 1.760,63 RON reprezentând cota de 0,7% din valoarea lucrărilor executate, la care se adaugă penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotelor, fără a depăşi suma datorată, în valoare de 1056,38 RON (400 zile de penalităţi);

- Înlocuire podeţ pe DN2F, km 26+792, în com. Plopana, jud. Bacău, autorizat în baza A.C. nr. 1/07.02.2014 - suma de 3431,95 RON reprezentând: 386,59 RON cota de 0,1% din valoarea regularizată a investiţiei declarată la recepţia la terminarea lucrărilor, la care se adaugă penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotelor, fără a depăşi suma datorată, în valoare de 197,16 RON de la data de 27.10.2014, data depunerii anunţului de începerea lucrărilor şi suma de 2.706,13 RON reprezentând cota de 0,7% din valoarea lucrărilor executate, la care se adaugă penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotelor, fără a depăşi suma datorată, în valoare de 142,07 RON (35 zile de penalităţi);

- Pod rutier peste Oituz - Poiana Sărată, pe DN11, km 90+450, jud. Bacău, autorizat în baza A.C. nr. 16/28.04.2015 - suma de 2257,99 RON reprezentând cota de 0,1% din valoarea specificată în adresa de comunicare de începere a lucrării 13909/12.05.2015 (în A.C. nr. 16/28.04.2015 eliberată de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii nu este menţionată valoarea lucrărilor).

TOTAL SUME cote + penalităţi = 118.300,27 RON

2. Investiţii realizate în judeţul laşi:

- Ranforsare sistem rutier DN 28-km 69+657-79+927, tronsoanele II, III - şos. Moara de foc, tronson V - b-dul x, tronsoanele VII, IX, X, Calea x, autorizate cu A.C. nr. 552/12.05.2009, 793/10.07.2009,594/14.06.2010 - suma de 249.405,95 RON reprezentând: 31.175,75 RON cota de 0,1% şi suma de 218.230,20 RON cota de 0,7% din valoarea investiţiei declarata la recepţia la terminarea lucrărilor, la care se adaugă penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotei de 0,1%, fără a depăşi suma datorată, în valoare de 31,175,75 RON şi penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotei, de 0,7% fără a depăşi suma datorată, în valoare de 218.230,20 RON de la data efectuării recepţiei;

- Ranforsare sistem rutier DN 28-km 69+657-79+927, tronson IV - str. x, tronson Vl - b-dul x, tronson VII Calea x, tronson IX şos. Iaşi-Tomeşti autorizate cu A.C. nr. 594/14.06.2010,793/10.07.2009,551/12.05.2009 - suma de 59.111,84 RON reprezentând: 7.389,98 RON cota de 0,1% şi suma de 51.722,86 RON cota de 0,7% din valoarea investiţiei declarată la recepţia la terminarea lucrărilor. Penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotei de 0,1%, fără a depăşi suma datorată, în valoare de 7.389,98 tei şi penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotei, de 0,7% fără a depăşi suma datorată, în valoare de 51.722,86 RON de la data efectuări recepţiei;

- Ranforsare sistem rutier DN 24-km 191+035-km 197+040, tronson 3 - b-dul x, tronson 6 - b-dul x autorizate cu A.C. nr. 593/14.06.2010, şi 822/09.08.2010, - suma de 23.426,32 RON reprezentând: 2.928,29 RON cota de 0,1% şi suma de 20.498,03 RON cota de 0,7% din valoarea regularizată a investiţiei declarată la recepţia la terminarea lucrărilor. La aceste sume se adaugă penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotelor prevăzute, fără a depăşi suma datorată, în valoare de 2.928,29 RON calculată pentru întârzierea plăţii cotei de 0,1% de la data de 31.03.2011, data depunerii anunţului de începere a lucrărilor şi 20.498,03 RON calculată pentru întârzierea plăţii cotei de 6,7% de la data de 08.11.2012, data efectuării recepţiei;

- Ranforsare sistem rutier DN 24- km 191+035- km 197+040 tronson 1- b-dul x, tronson 2 - b-dul x, tronson 4 - Calea x (b-dul x - str. x), tronson V - str. x (Calea x - B-dul x) autorizate în baza Autorizaţiilor de Construire nr. 547,548,549,550/06.06.2006 eliberate de Primăria mun. laşi - suma de 103.335,60 RON reprezentând: 12.916,95 RON cota de 0,1% şi suma de 90.418,65 RON cota de 0,7%, din valoarea regularizată a investiţiei declarată la recepţia la terminarea lucrărilor (PVRTL nr. 7805/010.06.2011 - valoare declarată C+M, 12.916.951,90 RON). La acestea se adaugă penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotelor prevăzute, fără a depăşi suma datorată, în valoare de 12.916,95 RON calculată pentru întârzierea plăţii cotei de 0,1% de la data de 16.10.2008, data depunerii anunţului de începere a lucrărilor fără a depăşi suma datorată) şi 90.418,65 RON calculată pentru întârzierea plăţii cotei de 0,7% de la data de 10.06.2011, data efectuării recepţiei;

- Consolidare si reparaţii pod pe DN 24C, km 9+002 peste râul Jijia, la Cârniceni, autorizat cu Autorizaţia de Construire nr. x/06.12.2017 eliberată de C. J. Iaşi - suma de 85.420,32 RON reprezentând: 10.677,54 RON cota de 0,1% şi suma de 74.742,78 RON cota de 0,7%, din valoarea regularizată a investiţiei declarată la recepţia la terminarea lucrărilor (PVRTL nr. 13870/05.10.2011 - valoare declarată C+M, 10.677.540,21 RON); la aceste sume se adaugă penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotelor prevăzute/fără a depăşi suma datorată, în valoare de 10.677,54 RON calculată pentru întârzierea plăţii cotei de 0,1% de la data de 16.10.2008, data depunerii anunţului de începere a lucrărilor şi 74.742,78 RON calculată pentru întârzierea plăţii cotei de 0,7% de la data de 08.11.2012, data efectuării recepţiei, fără a depăşi suma datorată;

- Reabilitare DN24 CRASNA- IAŞI, km 105+700- km 188+150 autorizat în baza Autorizaţiei de Construire nr. x/18.06.2012 - suma de 2.117.177,68 RON reprezentând: 264.647,21 RON cota de 0,1% şi suma de 1.852.530,47 RON cota de 0,7%, din valoarea regularizată a investiţiei declarată la recepţia la terminarea lucrărilor (PVRTL nr. 97/20.08.2013 - valoare declarată, 264.647.210,00 RON); la aceste sume se adaugă penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotelor prevăzute, fără a depăşi suma datorată, în valoare de 264.647,21 RON calculată pentru întârzierea plăţii cotei de 0,1% de la data de 15.08.2012, data depunerii anunţului de începere a lucrărilor şi 1.852.530,47 RON calculată pentru întârzierea plăţii cotei de 0,7% de la data de 20.08.2013,data efectuării recepţiei.

TOTAL SUME cote + penalităţi = 5.275.755,42 RON

3. Investiţii realizate în judeţul Neamţ:

- Reabilitare pod DN15 km 287+062 Bicaz, judeţul Neamţ, autorizat cu A.C. nr. x/15.11.2012 suma de 4 913.15 RON reprezentând: cota de 0,1% din valoarea lucrărilor autorizate, la care se adaugă penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotelor prevăzute, fără a depăşi suma datorată, în valoare de 3139.62 RON calculată pentru 426 de zile întârziere de la data de 30.07.2014, data depunerii anunţului de începerea lucrărilor.

TOTAL SUME cote + penalităţi = 4.931,15 RON.

4. Investiţii realizate în judeţul Vaslui:

- Reabilitare etapa a Vl-a contract grig lot f-DN 24 Crasna-Iaşi km 105 +700 - 188 + 150 - drum, judeţul Vaslui, autorizat în baza A.C. nr. x/18.06.2012 şi Reabilitare etapa a VI-a contract 6R16 lot F-DN 24 Crasna - Iaşi km 105 +700 - 108 + 150 - reabilitare poduri, judeţul Vaslui, autorizat în baza A.C. nr. x/28.08.2012 - suma de 264,647 mii RON reprezentând: cota de 0,1% din valoarea finală a lucrărilor recepţionate, la care se adaugă penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotelor prevăzute, fără a depăşi suma datorată în valoare de 264,647 mii RON, calculată pentru 775 de zile întârziere la data de 20.10.2015, de la data recepţiei la terminarea lucrărilor şi suma de 1852,53 mii RON reprezentând cota de 0.7% din valoarea lucrărilor executate, la care se adaugă penalităţi aferente în valoare de 1852,53 mii RON;

- Reabilitare DN 24 km 51+0.00 - 90+0.00, autorizat cu A.C. nr. 14/1206/18.03.2011 - suma de 63,799 mii RON reprezentând: cota de 0,1%, din valoarea finală a lucrărilor recepţionate la care se adaugă penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotelor prevăzute, fără a depăşi suma datorată în valoare de 63,799 mii RON calculată pentru 1023 de zile întârziere la data de 20.10.2015, de la data recepţiei la terminarea lucrărilor şi suma de 446,593 mii RON reprezentând cota de 0.7% din valoarea lucrărilor executate, la care se adaugă penalităţi aferente în valoare de 446,593 mii RON;

- Reabilitare DN 24 km 22+0.00 - 47+881, autorizat în baza A.C. nr. 16/12905/18.03.2011 eliberată de Ministerul Transporturilor - suma de 74,706 mii RON reprezentând: cota de 0,1% din valoarea finală a lucrărilor recepţionate, la care se adaugă penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotelor prevăzute, fără a depăşi suma datorată în valoare de 74,706 mii RON, calculată pentru 1023 de zile întârziere la data de20.10.2015, de la data recepţiei la terminarea lucrărilor şi suma de 74,706 mii RON reprezentând cota de 0.7% din valoarea lucrărilor executate, la care se adaugă penalităţi aferente în valoare de 74,706 mii RON;

- Reabilitare DN 24 km 90+0.00 - 22+0.00, autorizat în baza A.C. nr. 15/12907/18.03.2011 eliberată de Ministerul Transporturilor - suma de 51,984 mii RON reprezentând: cota de 0,1% din valoarea finală a lucrărilor recepţionate, la care se adaugă penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotelor prevăzute, fără a depăşi suma datorată în valoare de 51,984 mii RON, calculată pentru 1023 de zile întârziere la data de 20.10.2015, de la data recepţiei la terminarea lucrărilor şi suma de 363,893 mii (ei reprezentând cota de 0.7% din valoarea lucrărilor executate, la care se adaugă penalităţi aferente în valoare de 363,893 mii RON.

TOTAL SUME cote + penalităţi = 6.385.716 RON

5. Investiţii realizate în judeţul Botoşani

- Modernizare DN 29 Suceava-Botoşani, km 0+000 - 39+071, judeţele Botoşani şi Suceava autorizat în baza Autorizaţiei de Construire nr. x/20.02.2012 - suma de 120.630,74 RON reprezentând: cota de 0,1% din valoarea lucrărilor autorizate, la care se adaugă penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotelor, fără a depăşi suma datorată, în valoare de 56571 RON, de la data de 07.03.2014, data depunerii anunţului de începerea lucrărilor şi suma de 592.358,18 RON reprezentând cota de 0.7% din valoarea lucrărilor executate, la care se adaugă penalităţi de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plată, fără a depăşi suma datorată, în valoare de 143.940,68 RON;

- Lucrări suplimentare ia Modernizare DN29 Suceava-Botoşani, km 0+000 - 39+071, judeţele Botoşani şi Suceava autorizate în baza Autorizaţiei de Construire nr. x/20.02.2012 - suma de 4.586,47 RON reprezentând: cota de 0,1% din valoarea lucrărilor autorizate, la care se adaugă penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotelor, fără a depăşi suma datorată, în valoare de 935,37 calculată de la data de 10.02.2015, data depunerii anunţului de începerea lucrărilor si suma de 32.112,63 RON reprezentând cota de 0.7% din valoarea lucrărilor executate, la care se adaugă penalităţi de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere în valoare de 6.554 RON;

- Consolidare versant pe DN288 km 63+800 - 64+200, judeţul Botoşani autorizat în baza Autorizaţiei de Construire nr. x/02.03.2012 - suma de 15.301 RON reprezentând: cota de 0,1% din valoarea lucrărilor autorizate, la care se adaugă penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotelor, fără a depăşi suma datorată, în valoare de 7.650,60 tei calculată de la data de 25.11.2011, data depunerii anunţului de începerea lucrărilor si suma de 107.109,20 RON reprezentând cota de 0.7% din valoarea lucrărilor executate, la care se adaugă penalităţi de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plată, în valoare de 53.554,60 RON;

- Deviere DN29 km 18+500 - 20+816, consolidarea terasamentului şi refacerea corpului drumului, judeţul Botoşani autorizat în baza Autorizaţiei de Construire nr. x/23.11.2011 - suma de 18.415,60 RON reprezentând: cota de 0,1% din valoarea lucrărilor autorizate, la care se adaugă penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotelor, fără a depăşi suma datorată, în valoare de 6.550,40 RON calculată de la data de 28,07.2014, data depunerii anunţului de începerea lucrărilor.

TOTAL SUME cote + penalităţi = 1.166.270,50 RON

Solicită reclamantul şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezenta cauză.

Arată reclamantul că pârâta CNADNR - DRDP Iaşi, prin reprezentant, în calitate de investitor, a solicitat autorităţilor competente emiterea autorizaţiilor de construire pentru executarea lucrări de construcţii, la investiţiile arătate mai sus. În cuprinsul acestor autorizaţii de construire (emise atât la nivel local cât şi la nivel de minister) este înserată - conform Legii nr. 50/1991 - republicată - obligaţia titularului autorizaţiei de a anunţa data începerii lucrărilor autorizate, prin trimiterea înştiinţării conform formularului anexat autorizaţiei (formularul model F18) la inspectoratul în construcţii teritorial, împreună cu dovada achitării cotei legale de 0,1% din valoarea autorizată a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora (pct. B, alin. (2) din autorizaţie).

Legiuitorul a prevăzut în mod imperativ ca şi obligaţie achitarea cotelor datorate la Inspectoratul de Stat în Construcţii, prin urmare nu se poate aprecia că achitarea cotelor este facultativă, lăsată la latitudinea investitorilor. Odată cu finalizarea lucrărilor de construcţii autorizate, CNADNR - DRDP laşi, prin reprezentant, a încheiat procese-verbale de recepţie la terminarea lucrărilor aferente investiţiilor arătate mai sus, cu valorile finale ale investiţiilor.

În conformitate cu prevederile art. 267 alin. (14) lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în cel mult 15 zile de la data finalizării lucrărilor de construcţii, odată cu efectuarea recepţiei la terminarea lucrărilor, solicitantul (investitorul sau beneficiarul) are obligaţia de a regulariza taxele şi cotele legale. În acest scop, investitorul/beneficiarul are obligaţia de a declara la emitentul autorizaţiei valoarea finală (rezultată) a lucrărilor.

Termenul stabilit pentru ca investitorii să procedeze la regularizarea cotelor, conform prevederilor legale, este de 15 zile, termen de graţie, sens în care, după expirarea acestui termen, dacă se constată că investitorul/beneficiarul lucrării de construcţie nu procedează la achitarea sumelor rezultate ca urmare a regularizării cotelor, se trece la perceperea de penalităţi de întârziere de 0,15% pe fiecare zi întârziere, fără a se depăşi suma datorată.

Întrucât pârâta, prin reprezentant, nu a înţeles de bunăvoie să-şi îndeplinească obligaţia legală de achitare şi regularizare a cotelor legale aferente Inspectoratului de Stat în Construcţii, deşi a fost somată în mai multe rânduri prin notificările trimise de I.J.C. Bacău, Iaşi, Vaslui, Botoşani şi Neamţ, a formulat prezenta acţiune.

Beneficiară a autorizaţiilor de construire mai sus enumerate este, aşa cum a precizat, CNADNR - DRDP, în calitate de investitor, care avea obligaţia de a achita în baza art. 30 alin. (1) al Legii nr. 50/1991, republicată, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi în baza art. 40 al Legii nr. 10/1995, privind calitatea în construcţii, cotele legale menţionate mai sus.

Calculul termenelor de la care se regularizează cotele legale datorate se face după prevederile Codul fiscal, coroborate cu prevederile imperative ale Legii nr. 50/1991, ale Ordinului nr. 839/2009 şi ale Legii nr. 10/1995, iar penalităţile au fost calculate în spiritul şi litera legii, ţinând cont de faptul că întârzierea la plată a cotelor prevăzute de cele două legi speciale se penalizează cu 0,15% pe zi de întârziere, fără a se depăşi suma datorată.

Prin sentinţa civilă nr. 994/2017 din 15.05.2017 pronunţată de Tribunalul Iaşi s-au respins excepţiile lipsei capacităţii procesuale de folosinţă şi lipsei calităţii procesuale active a reclamantului Inspectoratul de Stat în Construcţii Bucureşti, prin Inspectoratul Regional în Construcţii Nord - Est Bacău.

S-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ce priveşte contravaloarea cotelor şi a penalităţilor de întârziere datorate în temeiul Legii nr. 50/1991 şi a Legii nr. 10/1995 pentru următoarele investiţii:

1. Investiţii realizate în judeţul Bacău:

- reabilitare pod DN12A, km. 84+774 Comăneşti, jud. Bacău în sumă de 29.686,04 RON reprezentând: 1.855,38 RON cota de 0,1% din valoarea investiţiei, 1.855,38 RON penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotelor, 12.987,64 RON reprezentând cota de 0,7% din valoarea lucrărilor executate şi 12.987,64 RON penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotelor;

- reabilitare pod DN12B, km 5+858 Cireşoaia, jud. Bacău în sumă de 50.625,22 RON reprezentând: 3.164,08 RON cota de 0,1% din valoarea regularizată a investiţiei, 3.164,08 RON penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotelor, 22.148,53 RON reprezentând cota de 0,7% din valoarea lucrărilor executate şi 22.148,53 RON penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plată;

2. Investiţii realizate în judeţul Iaşi:

- ranforsare sistem rutier DN 28-km 69+657-79+927, tronsoanele lI, III - şos. Moara de Foc, tronson V - b-dul x, tronsoanele VII, IX, X, Calea x în sumă de 249.405,95 RON reprezentând: 31.175,75 RON cota de 0,1% şi 218.230,20 RON cota de 0,7% din valoarea investiţiei, 31,175,75 RON penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotei de 0,1% şi 218.230,20 RON penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotei de 0,7%;

- ranforsare sistem rutier DN 28-km 69+657-79+927, tronson IV - str. x, tronson Vl - b-dul x, tronson VII Calea x, tronson IX şos. Iaşi-Tomeşti în sumă de 59.111,84 RON reprezentând: 7.389,98 RON cota de 0,1% şi 51.722,86 RON cota de 0,7% din valoarea investiţiei, 7.389,98 RON penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotei de 0,1% şi 51.722,86 RON penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotei de 0,7%;

- ranforsare sistem rutier DN 24-km 191+035-km 197+040, tronson 3 - b-dul x, tronson 6 - b-dul x în sumă de 23.426,32 RON reprezentând: 2.928,29 RON cota de 0,1% şi 20.498,03 RON cota de 0,7% din valoarea regularizată a investiţiei, 2.928,29 RON penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotei de 0,1% şi 20.498,03 RON penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotei de 0,7%;

- ranforsare sistem rutier DN 24- km 191+035- km 197+040 tronson 1- b-dul x, tronson 2 - b-dul x, tronson 4 - Calea x (b-dul x - str. x), tronson V - str. x (Calea x - B-dul x) în sumă de 103.335,60 RON reprezentând: 12.916,95 RON cota de 0,1% şi 90.418,65 RON cota de 0,7% din valoarea regularizată a investiţiei, 12.916,95 RON penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotei de 0,1% şi 90.418,65 RON penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotei de 0,7%;

- consolidare si reparaţii pod pe DN 24C, km 9+002 peste râul Jijia, la Cârniceni în sumă de 85.420,32 RON reprezentând: 10.677,54 RON cota de 0,1% şi 74.742,78 RON cota de 0,7%, din valoarea regularizată a investiţiei, 10.677,54 RON penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotei de 0,1% de la data de 16.10.2008 şi 74.742,78 RON penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotei de 0,7%;

3. Investiţii realizate în judeţul Vaslui:

- reabilitare DN 24 km 51+0.00 - 90+0.00 în sumă de 1.020.784 RON reprezentând: 63.799 RON cota de 0,1%, din valoarea finală a lucrărilor recepţionate, 63.799 RON penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotei de 0,1%, 446.593 RON cota de 0,7% din valoarea lucrărilor executate şi 446.593 RON penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotei de 0,7%;

- reabilitare DN 24 km 22+0.00 - 47+881 în sumă de 298.824 RON reprezentând: 74.706 RON cota de 0,1% din valoarea finală a lucrărilor recepţionate, 74.706 RON penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotei de 0,1%, 74.706 mii RON reprezentând cota de 0,7% din valoarea lucrărilor executate şi 74.706 RON penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotei de 0,7%.

- reabilitare DN 24 km 90+0.00 - 22+0.00 în sumă de RON reprezentând: 51.984 RON cota de 0,1% din valoarea finală a lucrărilor recepţionate, 51.984 RON penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotei de 0,1%, 363.893 RON cota de 0,7% din valoarea lucrărilor executate, 363.893 RON penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotei de 0,7%.

4. Investiţii realizate în judeţele Iaşi şi Vaslui:

- reabilitare DN 24 CRASNA- IAŞI, km 105+700- km 188+150, reabilitare etapa a Vl-a contract grig lot f-DN 24 Crasna-Iaşi km 105 +700 - 188 + 150 - drum, judeţul Vaslui, reabilitare etapa a VI-a contract 6R16 lot F-DN 24 Crasna - Iaşi km 105 +700 - 108 + 150 - şi reabilitare poduri, judeţul Vaslui în sumă de 2.381.824,88 RON reprezentând: 264.647,21 RON cota de 0,1% şi 926.265,23 RON 50% din cota de 0,7% din valoarea regularizată a investiţiei, 264.647,21 RON penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotei de 0,1% şi 926.265,23 RON penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata a 50 % din cota de 0,7%.

S-a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ce priveşte contravaloarea cotelor şi a penalităţilor de întârziere datorate în temeiul Legii nr. 50/1991 şi a Legii nr. 10/1995 pentru următoarele investiţii:

1. Investiţii realizate în judeţul Bacău:

- consolidare şi reparaţii pod pe DN15, km 358+315 peste Bistricioara, com. Gârleni jud. Bacău, autorizat în baza A.C. nr. 100/16.12.2012 - suma de 29014,6 RON reprezentând: 1.829,80 RON cota de 0,1% din valoarea regularizată a investiţiei declarată la recepţia la terminarea lucrărilor, la care se adaugă penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotelor, fără a depăşi suma datorată, în valoare de 1.829,80 RON, de la data de 28.01.2013, data depunerii anunţului de începerea lucrărilor şi suma de 12.808,79 RON reprezentând cota de 0,7% din valoarea lucrărilor executate, la care se adaugă penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotelor, fără a depăşi suma datorată, în valoare de 12546,21 RON (653 zile de penalităţi)

2. Investiţii realizate în judeţele Iaşi şi Vaslui:

- reabilitare DN 24 CRASNA- IAŞI, km 105+700- km 188+150, reabilitare etapa a Vl-a contract grig lot f-DN 24 Crasna-Iaşi km 105 +700 - 188 + 150 - drum, judeţul Vaslui, reabilitare etapa a VI-a contract 6R16 lot F-DN 24 Crasna - Iaşi km 105 +700 - 108 + 150 - şi reabilitare poduri, judeţul Vaslui în sumă de 1.852.530,46 RON reprezentând 926.265,23 RON 50% din cota de 0,7% din valoarea regularizată a investiţiei şi 926.265,23 RON penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata a 50 % din cota de 0,7%.

3. Investiţii realizate în judeţul Neamţ.

- reabilitare pod DN15 km 287+062 Bicaz, judeţul Neamţ în sumă de 8052,77 RON reprezentând 4 913,15 RON cota de 0,1% din valoarea lucrărilor autorizate şi 3139,62 RON penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotei de 0,1%.

4. Investiţii realizate în judeţul Botoşani

- modernizare DN 29 Suceava-Botoşani, km 0+000 - 39+071, judeţele Botoşani şi Suceava în sumă de 913.500,6 RON reprezentând: 120.630,74 RON cota de 0,1% din valoarea lucrărilor autorizate, 56.571 RON penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotei de 0,1%, 592.358,18 RON cota de 0.7% din valoarea lucrărilor executate, 143.940,68 RON penalităţi de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plată cotei de 0,7%;

- lucrări suplimentare la modernizare DN29 Suceava-Botoşani, km 0+000 - 39+071, judeţele Botoşani şi Suceava în sumă de 44.188,47 RON reprezentând: 4.586,47 RON cota de 0,1% din valoarea lucrărilor autorizate, 935,37 RON penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotei de 0,1%, 32.112,63 RON cota de 0,7% din valoarea lucrărilor executate şi 6.554 RON penalităţi de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotei de 0,7%;

- consolidare versant pe DN 28B km 63+800 - 64+200, judeţul Botoşani, în sumă de 183.615,4 RON reprezentând: 15.301 RON cota de 0,1% din valoarea lucrărilor autorizate, 7.650,60 RON penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotei de 0,1%, 107.109,20 RON cota de 0,7% din valoarea lucrărilor executate, 53.554,60 RON penalităţi de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotei de 0,7%;

- deviere DN29 km 18+500 - 20+816, consolidarea terasamentului şi refacerea corpului drumului, judeţul Botoşani în sumă de 24.966 RON reprezentând: 18.415,60 RON cota de 0,1% din valoarea lucrărilor autorizate şi 6.550,40 penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotei de 0,1%.

S-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcţii Bucureşti, prin Inspectoratul Regional în Construcţii Nord-Est Bacău, în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi.

S-a respins cererea de obligare a pârâtei la plata contravalorii cotelor şi a penalităţilor de întârziere datorate în temeiul Legii nr. 50/1991 şi a Legii nr. 10/1995 cu privire la investiţiile pentru care a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune ca efect al admiterii excepţiei.

A fost obligată pârâta să plătească reclamatului contravaloarea cotelor şi a penalităţilor de întârziere datorate în temeiul Legii nr. 50/1991 şi a Legii nr. 10/1995 pentru următoarele investiţii după cum urmează:

1. Investiţii realizate în judeţul Bacău:

- consolidare şi reparaţii pod pe DN15, km 358+315 peste Bistricioara, com. Gârleni jud. Bacău în sumă de 29.014,6 RON reprezentând: 1.829,80 RON cota de 0,1% din valoarea regularizată a investiţiei, 1.829,80 RON penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotei de 0,1%, 12.808,79 RON reprezentând cota de 0,7% din valoarea lucrărilor executate, 12.546,21 RON penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotei de 0,7%;

- construire variantă provizorie lângă pod pe DN2, peste râul Tutova la km 38+956, în jud. Bacău, în sumă de 3285,47 RON reprezentând: 251,52 RON cota de 0,1% din valoarea regularizată a investiţiei, 216,94 RON penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotei de 0,1%, suma de 1.760,63 RON cota de 0,7% din valoarea lucrărilor executate şi 1056,38 RON penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotei de 0,7%;

- înlocuire podeţ pe DN2F, km 26+792, în com. Plopana, jud. Bacău în sumă de 3431,95 RON reprezentând: 386,59 RON cota de 0,1% din valoarea regularizată a investiţiei, 197,16 RON penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotei de 0,1%, 2.706,13 RON reprezentând cota de 0.7% din valoarea lucrărilor executate şi142,07 RON penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotei de 0,7%;

- pod rutier peste Oituz - Poiana Sărată, pe DN11, km 90+450, jud. Bacău, în sumă de 2.257,99 RON cota de 0,1% din valoarea specificată în adresa de comunicare de începere a lucrării.

2. Investiţii realizate în judeţele laşi şi Vaslui:

- reabilitare DN 24 CRASNA- IAŞI, km 105+700- km 188+150, reabilitare etapa a Vl-a contract grig lot f-DN 24 Crasna-Iaşi km 105 +700 - 188 + 150 - drum, judeţul Vaslui, reabilitare etapa a VI-a contract 6R16 lot F-DN 24 Crasna - Iaşi km 105 +700 - 108 + 150 - şi reabilitare poduri, judeţul Vaslui în sumă de 1.852.530,46 RON reprezentând 926.265,23 RON 50% din cota de 0,7% din valoarea regularizată a investiţiei şi 926.265,23 RON penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata a 50 % din cota de 0,7%.

3. Investiţii realizate în judeţul Neamţ:

- reabilitare pod DN15 km 287+062 Bicaz, judeţul Neamţ în sumă de 8.052,77 RON reprezentând 4 913,15 RON cota de 0,1% din valoarea lucrărilor autorizate şi 3.139,62 RON penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotei de 0,1%.

4. Investiţii realizate în judeţul Botoşani

- modernizare DN 29 Suceava-Botoşani, km 0+000 - 39+071, judeţele Botoşani şi Suceava în sumă de 676.981,1 RON reprezentând: 64.059,64 RON cota de 0,1% din valoarea lucrărilor autorizate, 20.563,26 RON penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotei de 0,1%, 448.417,52 RON cota de 0,7% din valoarea lucrărilor executate, 143.940,68 RON penalităţi de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plată cotei de 0,7%;

- lucrări suplimentare la modernizare DN29 Suceava-Botoşani, km 0+000 - 39+071, judeţele Botoşani şi Suceava constând în suma de 4527,46 RON cota de 0,1% din valoarea lucrărilor executate, suma de 31.692,23 RON cota de 0,7% din valoarea lucrărilor executate şi penalităţi de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotelor de 0,1% şi 0,7%, începând cu data de 10.02.2015, data încheierii procesului-verbal de recepţie nr. x/599.

- consolidare versant pe DN 28B km 63+800 - 64+200, judeţul Botoşani constând în suma de 11.865 RON cota de 0,1% din valoarea lucrărilor autorizate, suma de 41.528,30 RON 50% din cota de 0,7% din valoarea lucrărilor şi penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotei de 0,1% şi a 50% din cota de 0,7%, începând cu data de data înştiinţării privind data începerii lucrărilor, data de 28.07.2014.

S-a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata contravalorii cotelor şi a penalităţilor de întârziere datorate în temeiul Legii nr. 50/1991 şi a Legii nr. 10/1995 pentru investiţia din jud. Botoşani, deviere DN29 km 18+500 - 20+816, consolidarea terasamentului şi refacerea corpului drumului, judeţul Botoşani în sumă de 24.966 RON reprezentând: 18.415,60 RON cota de 0,1% din valoarea lucrărilor autorizate şi 6.550,40 penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotei de 0,1%.

S-a respins cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Inspectoratul de Stat în Construcţii ISC pentru Inspectoratul Regional în Construcţii Nord Est şi Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere prin D.R.D.P. Iaşi.

Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă prin decizia nr. 426/2018 din 04 iunie 2018 a respins cererea formulată de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi, de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

A admis apelurile formulate de reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcţii Bucureşti, prin Inspectoratul Regional în Construcţii Nord-Est Bacău şi de pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi, împotriva sentinţei civile nr. 994/15.05.2017 pronunţată de Tribunalul Iaşi, sentinţă pe care o schimbă în parte, în sensul că:

A admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ce priveşte contravaloarea cotei de 0,1% şi a penalităţilor de întârziere de 0,15% calculate pentru următoarele investiţii:

- Ranforsare sistem rutier DN 28-km 69+657-79+927, tronsoanele II, III - şos. Moara de foc, tronson V - b-dul x, tronsoanele VII, IX, X, Calea x,- suma de 31.175,75 RON reprezentând cota de 0,1% şi penalităţi de întârziere de 0,15% în valoare de 31,175,75 RON;

- Consolidare si reparaţii pod pe DN 24C, km 9+002 peste râul Jijia, la Cârniceni - suma de 10.677,54 RON reprezentând cota de 0,1% şi penalităţi de întârziere de 0,15% în valoare de 10.677,54 RON .

A respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei, pentru celelalte sume.

A admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcţii Bucureşti, prin Inspectoratul Regional în Construcţii Nord - Est Bacău, în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi.

A obligat pârâta să plătească reclamantului contravaloarea cotelor şi a penalităţilor de întârziere datorate pentru următoarele investiţii:

1. Investiţii realizate în judeţul Bacău:

- Reabilitare pod DN12A, km. 84+774 Comăneşti, jud. Bacău, autorizat în baza A.C. nr. 69/24.11.2010 - suma de 29686,04 RON reprezentând: 1.855,38 RON cota de 0,1% din valoarea investiţiei declarată la recepţia la terminarea lucrărilor, penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotelor, fără a depăşi suma datorată, în valoare de 1.855,38 RON calculată de la data depunerii anunţului de începere al lucrărilor şi suma de 12.987,64 RON reprezentând cota de 0,7% din valoarea lucrărilor executate, la care se adaugă penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotelor, fără a depăşi suma datorată, în valoare de 12.987,64 RON;

- Reabilitare pod DN12B, km 5+858 Cireşoaia, jud. Bacău, autorizat în baza A.C. nr. 35/06.12.2010 - suma de 50.625,22 RON reprezentând: 3.164,08 RON cota de 0,1% din valoarea regularizată a investiţiei declarată la recepţia la terminarea lucrărilor, la care se adaugă penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotelor, fără a depăşi suma datorată, în valoare de 3.164,08 RON de la data de 17.02.2011, data depunerii anunţului de începerea lucrărilor şi suma de 22.148,53 RON reprezentând cota de 0,7% din valoarea lucrărilor executate, la care se adaugă penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plată, fără a depăşi suma datorată, în valoare de 22.148,53 RON;

2. Investiţii realizate în judeţul Iaşi:

- ranforsare sistem rutier DN 28-km 69+657-79+927, tronsoanele lI, III - şos. Moara de Foc, tronson V - b-dul x, tronsoanele VII, IX, X, Calea x în sumă de 436.460,40lei reprezentând: 218.230,20 RON cota de 0,7% din valoarea investiţiei, şi 218.230,20 RON penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotei de 0,7%;

- ranforsare sistem rutier DN 28-km 69+657-79+927, tronson IV - str. x, tronson Vl - b-dul x, tronson VII Calea x, tronson IX şos. Iaşi-Tomeşti în sumă de 59.111,84 RON reprezentând: 7.389,98 RON cota de 0,1% şi 51.722,86 RON cota de 0,7% din valoarea investiţiei, 7.389,98 RON penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotei de 0,1% şi 51.722,86 RON penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotei de 0,7%;

- ranforsare sistem rutier DN 24-km 191+035-km 197+040, tronson 3 - b-dul x, tronson 6 - b-dul x în sumă de 23.426,32 RON reprezentând: 2.928,29 RON cota de 0,1% şi 20.498,03 RON cota de 0,7% din valoarea regularizată a investiţiei, 2.928,29 RON penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotei de 0,1% şi 20.498,03 RON penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotei de 0,7%;

- ranforsare sistem rutier DN 24- km 191+035- km 197+040 tronson 1- b-dul x, tronson 2 - B-dul x, tronson 4 - Calea x (b-dul x - str. x), tronson V - str. x (Calea x - B-dul x) în sumă de 103.335,60 RON reprezentând: 12.916,95 RON cota de 0,1% şi 90.418,65 RON cota de 0,7% din valoarea regularizată a investiţiei, 12.916,95 RON penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotei de 0,1% şi 90.418,65 RON penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotei de 0,7%;

- consolidare si reparaţii pod pe DN 24C, km 9+002 peste râul Jijia, la Cârniceni în sumă de 149.485,56 RON reprezentând: 74.742,78 RON cota de 0,7%, din valoarea regularizată a investiţiei, şi 74.742,78 RON penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotei de 0,7%;

3. Investiţii realizate în judeţul Vaslui:

- reabilitare DN 24 km 51+0.00 - 90+0.00 în sumă de 1.020.784 RON reprezentând: 63.799 RON cota de 0,1%, din valoarea finală a lucrărilor recepţionate, 63.799 RON penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotei de 0,1%, 446.593 RON cota de 0,7% din valoarea lucrărilor executate şi 446.593 RON penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotei de 0,7%;

- reabilitare DN 24 km 22+0.00 - 47+881 în sumă de 298.824 RON reprezentând: 74.706 RON cota de 0,1% din valoarea finală a lucrărilor recepţionate, 74.706 RON penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotei de 0,1%, 74.706 mii RON reprezentând cota de 0,7% din valoarea lucrărilor executate şi 74.706 RON penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotei de 0,7%.

- reabilitare DN 24 km 90+0.00 - 22+0.00 în sumă de RON reprezentând: 51.984 RON cota de 0,1% din valoarea finală a lucrărilor recepţionate, 51.984 RON penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotei de 0,1%, 363.893 RON cota de 0,7% din valoarea lucrărilor executate, 363.893 RON penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotei de 0,7%.

4. Investiţii realizate în judeţele Iaşi şi Vaslui:

- reabilitare DN 24 CRASNA- IAŞI, km 105+700- km 188+150, reabilitare etapa a Vl-a contract grig lot f-DN 24 Crasna-Iaşi km 105 +700 - 188 + 150 - drum, judeţul Vaslui, reabilitare etapa a VI-a contract 6R16 lot F-DN 24 Crasna - Iaşi km 105 +700 - 108 + 150 - şi reabilitare poduri, judeţul Vaslui în sumă de 2.381.824,88 RON reprezentând: 264.647,21 RON cota de 0,1% şi 926.265,23 RON 50% din cota de 0,7% din valoarea regularizată a investiţiei, 264.647,21 RON penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotei de 0,1% şi 926.265,23 RON penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata a 50 % din cota de 0,7%.

5. Investiţii realizate în judeţul Bacău:

- consolidare şi reparaţii pod pe DN15, km 358+315 peste Bistricioara, com. Gârleni jud. Bacău, autorizat în baza A.C. nr. 100/16.12.2012 - suma de 23398,94 RON reprezentând: 1.475,67 RON cota de 0,1% din valoarea regularizată a investiţiei declarată la recepţia la terminarea lucrărilor, la care se adaugă penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotelor, fără a depăşi suma datorată, în valoare de 1.475,67 RON, de la data de 28.01.2013, data depunerii anunţului de începerea lucrărilor şi suma de 10329,69 RON reprezentând cota de 0,7% din valoarea lucrărilor executate, la care se adaugă penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotelor, fără a depăşi suma datorată, în valoare de 10117,91 RON.

- construire variantă provizorie lângă pod pe DN2, peste râul Tutova la km 38+956, în jud. Bacău, în sumă de 2649,57 RON reprezentând: 202,84 RON cota de 0,1% din valoarea regularizată a investiţiei, 174,95 RON penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotei de 0,1%, suma de 1.419,86 RON cota de 0,7% din valoarea lucrărilor executate şi 851,92 RON penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotei de 0,7%;

- înlocuire podeţ pe DN2F, km 26+792, în Com. Plopana, jud. Bacău în sumă de 3431,95 RON reprezentând: 386,59 RON cota de 0,1% din valoarea regularizată a investiţiei, 197,16 RON penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotei de 0,1%, 2.706,13 RON reprezentând cota de 0.7% din valoarea lucrărilor executate şi 142,07 RON penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotei de 0,7%;

- pod rutier peste Oituz - Poiana Sărată, pe DN11, km 90+450, jud. Bacău, în sumă de 2.257,99 RON cota de 0,1% din valoarea specificată în adresa de comunicare de începere a lucrării.

6. Investiţii realizate în judeţul Neamţ:

- reabilitare pod DN15 km 287+062 Bicaz, judeţul Neamţ în sumă de 7.047,09 RON din care 4.299,39 RON reprezentând cota de 0,1% din valoarea lucrărilor recep?ionate conform procesului-verbal nr. x/31023/27.11.2015 şi 2.747,70 RON penalităţi de întârziere de 0,15% calculate pentru fiecare zi întârziere la plata cotei de 0,1%.

A păstrat dispoziţiile referitoare la obligarea pârâtei la plata sumelor aferente următoarelor investiţii:

1. Investiţii realizate în judeţul Bacău:

- înlocuire podeţ pe DN2F, km 26+792, în Com. Plopana, jud. Bacău în sumă de 3431,95 RON;

- pod rutier peste Oituz - Poiana Sărată, pe DN11, km 90+450, jud. Bacău, în sumă de 2.257,99 RON;

2. Investiţii realizate în judeţele Iaşi şi Vaslui:

- reabilitare DN 24 CRASNA- IAŞI, km 105+700- km 188+150, reabilitare etapa a VI-a contract grig lot f-DN 24 Crasna-Iaşi km 105 +700 - 188 + 150 - drum, judeţul Vaslui, reabilitare etapa a VI-a contract 6R16 lot F-DN 24 Crasna - Iaşi km 105 +700 - 108 + 150 - şi reabilitare poduri, judeţul Vaslui în sumă de 1.852.530,46 RON;

- modernizare DN 29 Suceava-Botoşani, km 0+000 - 39+071, judeţele Botoşani şi Suceava în sumă de 676.981,1 RON;

3. Investiţii realizate în judeţul Botoşani:

- modernizare DN 29 Suceava-Botoşani, km 0+000 - 39+071, judeţele Botoşani şi Suceava în sumă de 676.981,1 RON;

- lucrări suplimentare la modernizare DN29 Suceava-Botoşani, km 0+000 - 39+071, judeţele Botoşani şi Suceava, în sumă de 4527,46 RON;

- consolidare versant pe DN 28B km 63+800 - 64+200, judeţul Botoşani, în sumă de 11.865 RON;

- deviere DN29 km 18+500 - 20+816, consolidarea terasamentului şi refacerea corpului drumului, judeţul Botoşani, în sumă de 24.966 RON.

Împotriva deciziei civile nr. 426/2018 din 04 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, au declarat recurs atât reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcţii ISC pentru Inspectoratul Regional în Construcţii Nord Est cât şi pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere prin D.R.D.P. Iaşi, dezvoltarea motivelor de casare fiind efectuată prin memoriile înregistrate la 03 august 2018 şi 27 august 2018 la Curtea de Apel Iaşi.

Cererea de recurs formulată de reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcţii a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant apreciază că în mod nelegal, instanţa de apel, a admis în parte acţiunea civilă formulată de Inspectoratul de Stat în Construcţi, în contradictoriu cu intimata Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri laşi şi a respins cererea de obligare a intimatei la plata contravalorii cotei de 0,1% şi penalităţi de întârziere datorate în temeiul Legii nr. 50/1991 cu privire la investiţiile arătate mai sus, pentru care a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune ca efect al admiterii excepţiei.

De asemenea, se arată că în mod greşit instanţa de apel a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, apreciind că pentru cele două investiţii, termenul de prescripţie începe să curgă de la data de înştiinţare a începerii lucrărilor, iar faţă de data depunerii cererii de chemare în judecată, termenul de prescripţie era împlinit. Decizia recurată cu privire la admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, pentru cele două investiţii, este dată cu aplicarea greşită a normelor legale incidente, deşi instanţa de apel a recurs la texte de lege aplicabile speţei.

Astfel, în motivarea deciziei pronunţată, instanţa de apel reţine incidenţa în speţă a dispoziţiilor legale ale art. 76 alin. (1) Utx) şi ale art. 76 alin. (2) lit. a) din Ordinul nr. 839/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcţii, dispoziţii legale care reglementează si impun obligaţii în sarcina investitorului/beneficiarului, aşa cum reiese şi din titlul art. 76 din Normele de aplicare a Legii nr. 50/1991, "Operaţiuni privind obligaţiile investitorilor/beneficiarilor faţa de autorităţi". Ca atare, dispoziţiile legale impun obligaţia de plată a cotelor legale şi a realizării operaţiunilor de regularizare a cotelor la valoarea finală a lucrărilor de construire realizate, în sarcina investitorului/beneficiarului, normele legale în materie stipulând clar termenele la care obligaţiile de plată trebuie îndeplinite, precum şi perceperea de penalităţi în caz de întârziere.

Obligaţia de plată a cotelor şi penalităţilor aferente izvorăşte din lege, respectiv din dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 50/1991.

Totodată, dispoziţiile art. 71 {aplicabil la data realizării investiţiei - actualmente art. 76) din Ordinul nr. 839/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcţii, prevăd că investitorul/beneficiarul are obligaţia de a anunţa la Inspectoratul Judeţean în Construcţii data finalizării lucrărilor autorizate, prin trimiterea înştiinţării conform formularului F19 (pus la dispoziţie de emitentul autorizaţiei împreună cu aceasta), precum şi că prin grija investitorului/beneficiarului este necesară realizarea operaţiunilor de regularizare a taxelor si cotelor legale.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 267 alin. (14) lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în cel mult 15 zile de la data finalizării lucrărilor de construcţii, odată cu efectuarea recepţiei la terminarea lucrărilor, solicitantul (investitorul sau beneficiarul) are obligaţia de a regulariza taxele şi cotele legale.

In consecinţă, obligaţia de plată a cotelor legale şi a realizării operaţiunilor de regularizare a cotelor la valoarea finală a lucrărilor de construire realizate este în sarcina investitorului/beneficiarului, dispoziţiile legale in materie stipulând clar termenele la care obligaţiile de plată trebuie îndeplinite, precum şi perceperea de penalităţi în caz de întârziere. Or, în virtutea obligaţiei legale datorate, intimatul este de drept în întârziere de la data recepţiei construcţiei, dată la care avea obligaţia legală de a achita şi regulariza cotele prevăzute de lege, iar termenul de prescripţie începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a fost efectuată recepţia la terminarea lucrărilor.

Aceste obligaţii legale erau cunoscute de către intimată ele fiind inserate şi în cuprinsul autorizaţiilor de construire depuse la dosar, dar intimata nu a înţeles de bunăvoie să-şi îndeplinească obligaţia legală de plată a cotelor de 0,1%, de 0,7% şi penalităţi de întârziere, aferente executării lucrărilor în cauză.

Aşa cum rezulta din notificările depuse la dosarul cauzei, investitorul a fost notificat cu privire la faptul că are de achitat către Inspectoratul de Stat în Construcţii - I.S.C. contravaloarea cotelor de 0,1% şi 0,7% din valoarea lucrărilor recepţionate, astfel cum imperativ prevăd dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 50/1991 - republicată şi art. 76 pct. (2) din Normele de aplicare a Legii nr. 50/1991. Prin aceleaşi adrese, i s-a adus la cunoştinţă investitorului şi faptul că întârzierile la plată se penalizează cu 0,15% pe zi de întârziere fără a depăşi suma datorată. Intimata a finalizat lucrările de construcţii la data întocmirii proceselor-verbale de recepţie la terminarea lucrărilor. Prin urmare făcând aplicarea dispoziţiilor legale anterior menţionate în termen de 15 zile de la finalizarea lucrărilor aceasta avea obligaţia de a regulariza şi cotele legale datorate ISC, de la această dată obligaţia de plată a pârâtei devenind scadenta şi începând să curgă termenul de prescripţie al dreptului material la acţiune al reclamantului.

În speţă, la momentul recepţiei investiţiei (întocmirii procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrării), în confomitate cu art. 76 alin. (2) din Ordinul nr. 839/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicarea a Legii nr. 50/1991 şi a art. 267 alin. (14) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, investitorul ar fi trebuit să regularizeze taxele şi cotele legale înscrise în procesele-verbale de recepţie, însă investitorul nu şi-a îndeplinit obligaţiile stipulate de lege în sarcina sa. Şi termenul de la care începe a se percepe penalităţile de întârziere este clar definit de norma legală specială - Legea nr. 571/2003, iar cuantumul penalităţilor de 0,15% pe zi de întârziere, fără a se depăşi suma datorată, este deasemenea stabilit prin norme legale speciale - Legea nr. 50/1991. În examenul său jurisprudenţial, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că înlăturarea de la aplicare a legii generale ori de câte ori există o dispoziţie specială într-o materie dată, nu trebuie să fie expresă, fiind de la sine înţeleasă, întrucât este consecinţa directă a principiului specialia generalibus derogant.

Recurentul-reclamant mai arată că având în vedere că obligaţia solicitată este o obligaţie fiscală, norma legală - Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal - cu caracter special prevede un termen de 15 zile de la data finalizării lucrărilor de construcţii, pentru ca investitorul să procedeze la regularizarea taxelor şi cotelor legale.

Având în vedere cele anterior menţionate recurentul-reclamant apreciază că în prezenta cauză acţiunea a fost formulată de către inspectoratul de Stat în Construcţii - ISC în interiorul termenului special de prescripţie de 5 ani, prin urmare excepţia prescripţiei dreptului material, avându-se în vedere data începerii lucrărilor, este neîntemeiată şi pe cale de consecinţă solicită respingerea acesteia.

Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate în sensul respingerii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, admiterea acţiunii cu precizările ulterioare, cu obligarea intimatei la plata sumei 12.926.307,18 RON pentru investiţiile realizate de aceasta.

Cererea de recurs declarată de recurenta-pârâtă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din D.R.D.P. Iaşi a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 şi 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă critică sub un prim aspect decizia atacată, în ceea ce priveşte modul în care a fost soluţionată excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru unele obiective, considerând că în speţă este incident termenul de special de prescipţie de 5 ani, specific creanţelor fiscale, şi nu termenul general de prescripţie de 3 ani.

Sumele care fac obiectul acţiunii au natura unor contribuţii/venituri la bugetul de stat, beneficiar al acestora este Statul, ISC este instituţie publică cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene care, până în data de 01.01.2015, a fost finanţată integral de la bugetul de stat, iar sumele pretinse se fac venit integral la bugetul de stat fiind venituri publice.

Cu toate acestea, faptul că sumele solicitate se fac venit la bugetul de stat nu implică în mod necesar şi faptul că acestea constituie creanţe fiscale, astfel încât să fie supuse termenului special de prescripţie de 5 ani.

Creanţele pretinse de ISC nu sunt rezultate dintr-un raport de drept material fiscal. Apelanta a făcut trimitere la faptul că în art. 21 alin. (2), lit. a) din O.G. nr. 92/2003, se menţionează, pe lângă dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi dreptul de a percepe alte sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, fiind indusă astfel ideea că cele două cote pretinse s-ar încadra în această din urmă categorie.

Acest lucru vine în contradicţie cu prevederile art. 1, alin. (3) din O.G. nr. 92/2003, care prevede că "Prin administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general eonsolidat se înţelege ansamblul activităţilor desfăşurate de organele fiscale în legătură cu (...)" Prin urmare, inclusiv în privinţa altor sume datorate bugetului general consolidat competenţa revine organelor fiscale, categorie din care I.S.C. nu face parte.

Art. l7(l) din O.G. nr. 92/2003, aplicabilă la momentul sesizării instanţei, prevede că "Subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unităţile administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, definite potrivit Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, contribuabilul, precum şi alte persoane care dobândesc drepturi şi obligaţii în cadrul acestui raport."

În acest sens, O.G. nr. 92/2003 prevede, la art. 17 (3), că "Statul este reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile sale subordonate cu personalitate juridică." iar la art. 17 (5) că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile subordonate acesteia, precum şi compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale sunt denumite în prezentul cod organe fiscale.

În lumina acestor dispoziţii legale, recurenta-pârâtă susţine că ISC nu are şi nu poate avea calitatea de subiect al unui raport juridic fiscal şi nu este organ fiscal.

În aceeaşi măsură, nici prevederile art. 91 din O.G. nr. .92/2003 nu pot fi reţinute. Acestea se referă la dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale, drept care se prescrie în termen de 5 ani. în speţă însă nu este vorba despre stabilirea unor obligaţii, fie ele şi fiscale, prescripţia nevizând în cauză dreptul de a stabili obligaţiile fiscale, ci dreptul material la acţiune, care, aşa cum a fost calificată de instanţă are ca obiect pretenţii.

In Decizia nr. 8/2018, pronunţată în dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte in schimb faptul că plata cotelor datorate în baza art. 40 din Legea nr. 10/1995 constituie obligaţie fiscală, prin raportare inclusiv la prevederile art. 22 din O.G. nr. 92/2003 şi se supune termenului de prescripţie de 5 ani specific raporturilor juridice fiscale.

In baza deciziei nr. 3401 din 06.12.2016 s-a stabilit inclusiv competenţa de soluţionare a cauzei, natura civilă a raportului juridic dedus judecăţii atrăgând competenţa materială a Tribunalului Iaşi. In caz contrar, dacă s-ar fi reţinut că raportul dedus judecăţii este unul de drept public, competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă ar li revenit Curţii de Apel Iaşi, litigiul fiind soluţionat astfel de o instanţă necompetentă material.

Prin decizia recurată, instanţa de apel, la fel ca şi prima instanţă, a reţinut incidenţa prevederilor Legii nr. 50/1991 şi ale Legii nr. 10/1995, în condiţiile în care Legea nr. 198/2004 şi Legea nr. 255/2010 conţin prevederi cu caracter special şi derogatoriu, în temeiul cărora subscrisa este exceptată de la plata cotelor solicitate de ISC.

Având în vedere principiul "Specialia generalibus derogant", consideră că scutirea de la plata taxelor către Inspectoratul de Stat în Construcţii, instituită prin Legea nr. 255/2010, reprezintă o normă specială faţă de prevederile cuprinse în Legea nr. 10/1995, privind calitatea în construcţii şi faţă de Legea nr. 50/1991, care reprezintă norma generală. Astfel, caracterul prioritar al normei speciale, (cuprinsă în Legea nr. 255/2010), decurge din însăşi finalitatea adoptării ei, dovedind voinţa legiuitorului de a deroga de la legea de drept comun.

În privinţa obiectivului de investiţii situat pe raza judeţului Iaşi "Ranforsare sistem rutier DN 24 - km!91+035 - kml97+040 tronson 1 - b-dul x, tronson 2 - b-dul x, tronson 4 - Calea x (b-dul x - str. x), tronson V - str. x (Calea x - b-dul x", prima instanţă a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.

În calea de atac, faţă de Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 8/2018, instanţa de apel a admis capătul de cerere, stabilind că, raportat la termenul de prescripţie de 5 ani, pretenţiile ISC cu privire la acest obiectiv nu sunt prescrise şi sunt întemeiate.

În acest sens, instanţa a avut în vedere că pentru această investiţie "au fost eliberate autorizaţiile de construire nr. 550,549,548,547,274 şi 275, toate din data de 06.06.2006 iar procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. x a fost încheiat la data de 10.06.2011, astfel că termenul de prescripţie de 5 ani nu era împlinit la data sesizării instanţei, 30.12.2015.

Cu alte cuvinte, instanţa de apel a avut în vedere la calculul termenului de prescripţie exclusiv data încheierii procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, făcând astfel aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 10/1995 şi Legii nr. 50/1991. Faţă de dispoziţiile actelor normative menţionate, calculul termenului de prescripţie se realizează prin raportare la data transmiterii înştiinţării privind data începerii lucrărilor, atât pentru cota de 0,1%, cât şj pentru 50% din cota de 0,7%, aplicate la valoarea lucrărilor autorizate.

In decizia recurată nu este menţionată data înştiinţării privind începerea lucrărilor. Cu toate acestea, conform cererii de chemare în judecată, anunţul privind începerea lucrărilor datează din 16.10.2008. Raportat la acest moment, chiar şi prin aplicarea unui termen de prescripţie de 5 ani, acesta era împlinit la data introducerii acţiunii (30.12.2015).

Soluţia instanţei de apel cu privire la acest obiectiv, şi anume aceea de schimbare a hotărârii primei instanţe şi a respingerii excepţiei prescripţiei este nelegală.

In ceea ce priveşte data încheierii procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, aceasta poate fi avută în vedere, însă nu la calculul termenului de prescripţie a sumelor reprezentând cotele de 0,1% şi 0,7%, din valoarea lucrărilor, ci, cel mult, doar în privinţa eventualelor sume reprezentând diferenţe între valoarea lucrărilor înscrisă în procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor şi cea menţionată în anunţul de începere, dacă astfel de diferenţe există.

Hotărârea recurată nu conţine motivele pentru care soluţia primei instanţe, în ceea ce priveşte obiectivul Deviere DN 29 km 18+500 - 20+816, consolidarea terasamentului şi refacerea corpului drumului, jud. Botoşani a fost modificată.

Prin sentinţa nr. 994 din 15.05.2017, instanţa a dispus respingerea capătului de cerere privind obligarea subscrisei la plata cotelor şi a penalităţilor de întârziere datorate în temeiul Legii nr. 50/1991 şi a Legii nr. 10/1995 pentru investiţia mai sus menţionată, în vreme ce, prin Decizia nr. 426 din 04.06.2018, pentru acelaşi obiectiv, s-a dispus admiterea acţiunii, fără însă ca instanţa să motiveze această modificare.

Tribunalul Iaşi a respins acest capăt de cerere motivat de faptul că în privinţa acestei investiţii "s-a depus la dosar doar autorizaţia de construire nr. x/23.11.2011. Nefiind depuse înştiinţarea privind data începerii lucrărilor şi procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, nici excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi nici cererea reclamantei de acordare a cotelor nu pot fi primite,"

Deşi cotele au fost admise în privinţa acestei investiţii, instanţa de apel nu face vreo precizare care să justifice această soluţie, iar în decizie nu se particularizează numărul şi data anunţului de începere al lucrărilor ori a procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, la fel cum nu se menţionează nici măcar generic că ISC ar fi depus înscrisurile respective.

În consecinţă, obligarea recurentei-pârâte la plata sumei de 24.966 RON, aferentă acestui obiectiv de investiţii este neîntemeiată.

Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurată şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 13 iunie 2019, în unanimitate, s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor părţilor potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând recursurile declarate de către reclamantă şi pârâtă, raportat la criticile invocate prin cererile de recurs, Înalta Curte reţine că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Recursul declarat de către reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcţii Bucureşti.

Recursul recurentului-reclamant s-a întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., conţinând critici din perspectiva soluţiei pronunţată de către instanţa de apel în ceea ce priveşte obiectivele:

1. ranforsare sistem rutier x69+657-79+927, tronsoanele II, III - şos. Moara de Foc, tronson V b-dul x, tronsoanele VII, IX, X, Calea x şi

2. consolidare şi reparaţii pod pe DN24C, km 9+002 peste râul Jijia, la Cârniceni.

Sub aspectul criticilor prin care se contestă soluţia instanţei de apel care a apreciat în sensul împlinirii termenului de prescripţie de 5 ani în ceea ce priveşte sumele solicitate pentru aceste investiţii. Înalta Curte apreciază că în mod legal instanţa de apel a reţinut că termenul de prescripţie este împlinit în ceea ce priveşte sumele reprezentând 0,1% şi penalităţile de întârziere de 0,15% aferente acestora.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a avut în vedere că pentru primul obiectiv au fost eliberate autorizaţiile de construire nr. x/13.10.2008, nr. y/12.05.2009, nr. z/13.10.2008 şi nr. 1350/13.10.201, înştiinţările privind data începerii lucrărilor fiind înregistrate la I.S.C. la 16.10.2008 şi 10.08.2009.

În raport de datele reţinute privind transmiterea înştiinţării privind data începerii lucrărilor, instanţa de apel a statuat în mod corect caracterul fiscal al creanţei şi al termenului de prescripţie de 5 ani prevăzut de art. 91 din Codul de procedură fiscală, care începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a constituit creanţa fiscală.

În considerente s-a reţinut că obligaţia de plată prevăzută de art. 40 din Legea nr. 10/1995 se încadrează în noţiunea de taxă fiscală, fiind o prelevare cu caracter fiscal destinată a alimenta bugetul de stat, în considerarea serviciului prestat de instituţie publică.

Potrivit art. 40 din Legea nr. 10/1995 coroborat cu art. 91 din O.G. nr. 92/2003, obligaţia fiscală de plată se supune termenului de prescripţie de 5 ani, specific raporturilor fiscale.

Instanţa de apel a mai reţinut caracterul obligatoriu al Deciziei nr. 8/2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cu privire la natura obligaţiei de plată a cotei prevăzută de art. 40 din Legea nr. 10/1995 şi asupra termenului de prescripţie în care poate fi introdusă acţiunea având ca obiect plata acestei cote.

În esenţă, critica recurentului-reclamant în recurs a vizat momentul de început al curgerii termenului de prescripţie, în opinia sa fiind reprezentat de momentul începerii la terminarea lucrărilor.

Susţinerile recurentului-reclamant nu vor fi reţinute, fiind contrare prevederilor art. 30 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 50/1991.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 "Virarea sumelor stabilite conform dispoziţiilor alin. (1) se face în contul inspectoratelor teritoriale în construcţii, judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, după caz, o dată cu transmiterea înştiinţării privind data începerii lucrărilor, astfel cum se prevede la art. 7 alin. (8). Întârzierea la plata cotei prevăzute la alin. (1) se penalizează cu 0,15% pe zi de întârziere, fără a se depăşi suma datorată. Disponibilitatea la finele anului din veniturile extrabugetare se raportează în anul următor şi au aceeaşi destinaţie".

Art. 30 alin. (3) din Legea nr. 50/1991 reglementează cazul particular în care există diferenţe între valoarea iniţială şi valoarea finală a lucrărilor şi este de strictă interpretare. Procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor poate fi avut în vedere doar în situaţia existenţei unor diferenţe între valoarea finală şi cea iniţială a lucrărilor, strict în privinţa acestei diferenţe între valoarea finală şi cea iniţială a lucrărilor.

Recursul declarat de către pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Iaşi.

Recursul recurentei-pârâte s-a întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3,6 şi 8 din C. proc. civ.

Prealabil, în raport de criticile formulate raportat la dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acestea pot fi subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., în raport de care vor fi analizate.

Motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 3 şi 6 C. proc. civ. se constată că au fost invocate în mod formal, fără a fi argumentate şi dezvoltate cu trimitere la textele de lege invocate. Din acest punct de vedere, controlul de legalitate nu poate fi efectuat în ceea ce priveşte aceste două motive de casare.

Sub un prim aspect s-a criticat soluţia pronunţată de către instanţa de apel în ceea ce priveşte modul în care a fost soluţionată excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru unele obiective. Recurenta apreciază că este aplicabil termenul de prescripţie de 3 ani, creanţa neavând caracter fiscal, motivat de statuările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 3401/06.12.2016 prin care s-a soluţionat conflictul negativ de competenţă şi a stabilit că litigiul de faţă este de competenţa instanţei civile.

Considerentele instanţei de apel au fost în sensul că obligaţia de plată a cotelor şi penalităţilor de întârziere nu are o natură contractuală, ci izvorăşte din lege, respectiv din dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 50/1991 şi art. 40 din Legea nr. 10/1995, sumele datorate cu acest titlu reprezentând creanţe fiscale, motivat de statuările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 8/2018, raportat la dispoziţiile art. 521 alin. (3) C. proc. civ.

În mod eronat apreciază recurenta-pârâtă că termenul de prescripţie aplicabil este cel de 3 ani reglementat de Decretul nr. 167/1958 şi C. civ., în contextul în care sumele solicitate prin acţiune au natura unor venituri la bugetul de stat.

Natura obligaţiei de plată trebuie raportată la beneficiarul acesteia, care în cazul de faţă este statul, ci nu la modul de administrare a sumelor datorate bugetului de stat.

În consecinţă, se reţine că sumele solicitate au natura unor creanţe fiscale, fiind aplicabile dispoziţiile art. 21 din Codul de procedură fiscală care reglementează dreptul la perceperea altor sume care constituie venit la bugetul general consolidat.

Recurenta-pârâtă avea obligaţia ca în termen de 15 zile de la finalizarea lucrărilor să regularizeze cotele de plată datorate către reclamantă, de la această dată începând să curgă şi termenul de prescripţie al dreptului material la acţiune, aceste obligaţii fiind inserate şi în cuprinsul autorizaţiilor de construire.

În consecinţă, acţiunea formulată de reclamantă a fost formulată în cuprinsul termenului special de prescripţie de 5 ani, excepţia prescripţiei fiind neîntemeiată.

Sub un alt aspect, se critică decizia instanţei de apel în raport de faptul că nu s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 255/2010, potrivit cărora recurenta este scutită de la plata taxelor datorate către Inspectoratul de Stat în Construcţii.

În mod legal a reţinut instanţa de apel că obiectul de reglementare al Legii nr. 255/2010 îl constituie expropierea pentru cauză de utilitate publică necesară realizării unor obiective de interese naţional, judeţean şi local.

Art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 se referă la scutirile acordate de la plata cotelor de 0,1% şi 0,7 % doar pentru realizarea proiectelor ce necesită expropriere pentru utilitate publică, situaţie care nu se regăseşte în speţă.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, cheltuielile pentru controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanism şi autorizarea executării lucrărilor de construcţii se suportă de către investitori, în valoare echivalentă cu o cotă de 0,1% din valoarea lucrărilor autorizate, cu excepţia celor prevăzute la art. 3 lit. b) din acelaşi act normativ.

Recurenta-pârâtă a mai criticat decizia instanţei de apel sub aspectul respingerii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte obiectivul de investiţii situat pe raza judeţului Iaşi, ranforsare sistem rutier DN 24-km191+035+040 tronson 1-b-dul x, tronson 2-b-dul x, tronson 4-Calea x, tronson V str. x.

Critica este nefondată. Instanţa de apel a reţinut în ceea ce priveşte sumele reţinute iniţial ca prescrise de instanţa de fond, că pârâta nu a contestat modul de calcul şi nici nu a formulat critici referitoare la îndreptăţirea reclamantei la obţinerea lor.

Pentru aceste sume, instanţa a constatat că termenul de prescripţie nu s-a împlinit raportat la data înştiinţării şi respectiv data recepţiei fiecărui obiectiv, datând din perioada 2010-2012.

În ceea ce priveşte critica referitoare la obiectivul Deviere DN 29 km 18+500 -20+816, prin care se susţine că instanţa de apel a admis acest capăt de cerere, Înalta Curte constată că instanţa de apel a menţinut dispoziţiile de respingere ale acestui capăt de cerere, astfel cum rezultă din considerentele deciziei recurate.

Pentru toate considerentele prezentate, având în vedere şi dispoziţiile legale invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 496 din C. proc. civ., va respinge ambele recursuri ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurentul-reclamant INSPECTORATUL DE STAT ÎN CONSTRUCŢII-ISC-PENTRU INSPECTORATUL REGIONAL ÎN CONSTRUCŢII NORD-EST şi de recurenta-pârâtă COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE PRIN D.R.D.P. IAŞI împotriva deciziei nr. 426/2018 din 04 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 07 noiembrie 2019.