Competence of civil vs. administrative appellate section for suspending enforcement of provisional relief in administrative contract disputes under Law 101/2016

Şedinţa publică din data de 7 noiembrie 2019

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 20.08.2019 sub nr. x/2019, reclamantele INSTITUTO NAZIONALE DI FISICA NUCLEARE, LIDER AL ASOCIERII A., B., C., D., E., F. S.R.L. şi G. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETARE DEZVOLTARE PENTRU FIZICĂ ŞI INGINERIE NUCLEARĂ HORIA HULUBEI, pe calea ordonanţei preşedinţiale, suspendarea executării provizorii a sentinţei civile nr. 1997/14.06.2019 pronunţate în dosarul nr. x/2019 de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, până la soluţionarea cererii de suspendare a executării formulate prin cererea prin care a fost declarat apel împotriva acestei sentinţe de către reclamante.

Prin încheierea din data de 22.08.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea unei dintre secţiile civile ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut următoarele:

Prin cererea ce face obiectul prezentului dosar, reclamantele solicită, pe calea ordonanţei preşedinţiale, suspendarea executării provizorii a sentinţei civile nr. 1997/14.06.2019 pronunţate în dosarul nr. x/2019 de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, până la soluţionarea cererii de suspendare a executării formulate prin cererea de apel declarat împotriva acestei sentinţe.

Prin cererea soluţionată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă prin sentinţa a cărei suspendare se solicită în cadrul prezentului dosar, reclamantul INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETARE DEZVOLTARE PENTRU FIZICĂ ŞI INGINERIE NUCLEARĂ HORIA HULUBEI a solicitat obligarea, în solidar, a pârâţilor INSTITUTUL NAŢIONAL DE FIZICĂ NUCLEARĂ, LIDER AL ASOCIERII A., B., C.,D., H. în prezent E., F. S.R.L. şi G., fără somaţie si fără trecerea unui termen, la mutarea provizorie a tuturor echipamentelor/componentelor/bunurilor/produselor depozitate de pârâţi pe amplasamentul I., str. x, Măgurele, judeţul Ilfov, respectiv din spaţiile aflate în Clădirea J., până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul Dosarului nr. x/2019, aflat pe rolul Tribunalului Ilfov şi care are ca obiect, inter alia şi evacuarea bunurilor sus-menţionate.

Instanţa a constatat că sentinţa nr. 1997/14.06.2019 nu a fost pronunţată de Tribunalul Ilfov într-o cauză de contencios administrativ şi fiscal, ci în materie civilă şi comercială, de altfel Tribunalul Ilfov stabilindu-şi competenţa generală, materială şi teritorială în soluţionarea cererii faţă de prevederile art. 35 din Regulamentul UE nr. 1215/2012, art. 998 C. proc. civ. raportat la art. 53 alin. (1) indice 1 din Legea nr. 101/2016.

Potrivit art. 1 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială " Prezentul regulament se aplică în materie civilă şi comercială, indiferent de natura instanţei. Acesta nu se aplică, în special, în materie fiscală, vamală sau administrativă şi nici răspunderii statului pentru actele sau omisiunile sale în exercitarea autorităţii publice (acta jure imperii)".

De asemenea, instanţa a reţinut că potrivit art. 53 alin. (1) indice 1 din Legea 101/2016, raportat la care Tribunalul Ilfov şi-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei finalizate prin pronunţarea sentinţei nr. 1997/2019 "(1^1) Procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către instanţa civilă de drept comun în circumscripţia căreia se află sediul autorităţii contractante."

Rezultă din considerentele mai sus expuse că Tribunalul Ilfov, pronunţând sentinţa nr. 1997/14.06.2019, a considerat că soluţionează cauza în calitate de "instanţa civilă de drept comun", în materie civilă (mai precis comercială), iar nu ca o instanţă specializată în contencios administrativ şi fiscal.

Cum potrivit art. 998 C. proc. civ. "Cererea de ordonanţă preşedinţială se va introduce la instanţa competentă să se pronunţe în primă instanţă asupra fondului dreptului", reţinând că prin cererea ce formează obiectul prezentului dosar se solicită suspendarea unei sentinţe judecătoreşti pronunţate în materie comercială până la pronunţarea instanţei de apel cu privire la cererea de suspendare formulate în cadrul apelului, instanţa a constatat că cererea de faţă revine spre competentă soluţionare uneia dintre Secţiile a V-a sau a VI-a ale Curţii de Apel Bucureşti, motiv pentru care a fost admisă excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, iar competenţa soluţionării cauzei a fost declinată în favoarea uneia dintre Secţiile a V-a sau a VI-a ale Curţii de Apel Bucureşti.

După declinarea cauzei, pricina a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civilă, sub nr. x/2019, la data de 18.09.2019.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia Civilă la data de 21.08.2019 sub nr. x/2019, iar ulterior, la data de 04.09.2019, ca efect al declinării competenţei, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2019, reclamantele ISTITUTO NAZIONALE DI FISICA NUCLEARE, LIDER AL ASOCIERII A., B., C., D., E., F. S.R.L. şi G. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETARE DEZVOLTARE PENTRU FIZICĂ ŞI INGINERIE NUCLEARĂ HORIA HULUBEI, pe calea ordonanţei preşedinţiale, suspendarea executării provizorii a aceleiaşi sentinţe civile nr. 1997/14.06.2019 pronunţate în dosarul nr. x/2019 de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, până la soluţionarea cererii de suspendare a executării formulate prin cererea prin care a fost declarat apel împotriva acestei sentinţe de către reclamante, invocând argumente identice cu cele prezentate în cuprinsul primei cereri.

Prin încheierea din data de 20.09.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis excepţia de litispendenţă, trimiţând dosarul completului C 1 A din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, învestit cu soluţionarea dosarului x/2019

Prin decizia nr. 1365 din 23 septembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei civile a Curţii de Apel Bucureşti în cauza privind soluţionarea cererii de suspendare provizorie a executării sentinţei civile nr. 1997/14.06.2019 pronunţate în dosarul nr. x/2019 de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, cerere formulată de apelanţii petenţi ISTITUTO NAZIONALE DI FISICA NUCLEARE, B., C., D., E., F. S.R.L. şi G. în contradictoriu cu intimatul pârât INSTITUTUL NATIONAL DE CERCETARE- DEZVOLTARE PENTRU FIZICA SI INGINERIE NUCLEARA HORIA HULUBEI; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Secţiile a V-a şi a VIII-a ale Curţii de Apel Bucureşti; a trimis cauza spre competentă soluţionare a conflictului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a pronunţa această hotărâre s-a reţinut, în esenţă, că:

Pentru stabilirea competenţei materiale procesuale este necesar a fi examinat obiectul cererii principale, prin raportare la dispoziţiile legale incidente.

În acest context, instanţa a reţinut că, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 04.06.2019 pe rolul Tribunalului Ilfov sub nr. x/2019, reclamantul INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETARE DEZVOLTARE PENTRU FIZICĂ ŞI INGINERIE NUCLEARĂ HORIA HULUBEI a solicitat obligarea, în solidar, a pârâţilor, fără somaţie si fără trecerea unui termen, la mutarea provizorie a tuturor echipamentelor/componentelor/bunurilor/produselor depozitate de pârâţi pe amplasamentul I., str. x, Măgurele, judeţul Ilfov, respectiv din spaţiile aflate în Clădirea J., până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul Dosarului nr. x/2019, aflat pe rolul Tribunalului Ilfov şi care are ca obiect, inter alia şi evacuarea bunurilor sus-menţionate. De asemenea, a solicitat obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Instanţa a reţinut că în Secţiunea a 2-a a Capitolului VI din Legea nr. 101/2016, denumită "Soluţionarea litigiilor în instanţa de judecată", se prevede, în art. 531, în urma modificărilor aduse acestui act normativ prin Legea nr. 212/2018, că procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către instanţa civilă de drept comun în circumscripţia căreia se află sediul autorităţii contractante.

În aceeaşi Secţiune însă, la art. 55 alin. (3) teza I se prevede că hotărârea poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare, la secţia contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, care judecă în complet specializat în achiziţii publice.

Anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 212/2018, art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 prevedea că procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante, prin complete specializate în achiziţii publice, în timp ce art. 55 alin. (3) avea acelaşi conţinut ca şi în prezent.

Această evoluţie a prevederilor legale analizate, dar şi topografia textelor situate în Secţiunea a 2-a din Capitolul VI atrag câteva concluzii: prevederile art. 55 alin. (3) (ale întregului art. 55, de fapt, inclusiv în ceea ce priveşte, spre exemplu, termenul de redactare a hotărârii) se refereau şi se referă în continuare, atât la hotărârile prin care se soluţionează cauzele privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind anularea sau nulitatea contractelor, cât şi la hotărârile prin care se soluţionează cauzele privind executarea contractelor administrative; în legătură cu cauzele referitoare la executarea contractelor administrative, legiuitorul a modificat competenţa de soluţionare doar în ceea ce priveşte judecata în primă instanţă, eliminând, totodată, doar pentru judecata în primă instanţă obligativitatea soluţionării cauzei de către un complet specializat în achiziţii publice; regulile de procedură derogatorii de la dreptul comun (inaplicabilitatea art. 200 C. proc. civ., durata redusă unor termene, inexistenţa soluţiei de casare cu trimitere ş.a.) au rămas nemodificate atât în ceea ce priveşte cauzele privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind anularea sau nulitatea contractelor, cât şi în ceea ce priveşte cauzele privind executarea contractelor administrative.

Motivul pentru care legiuitorul a modificat competenţa doar pentru judecata în primă instanţă, iar nu şi pentru soluţionarea căilor de atac nu poate fi dedus nici din conţinutul legii, nici din expunerea de motive. În aceste condiţii, orice explicaţie ar fi speculativă: fie este vorba despre o omisiune, fie s-a dorit realizarea, în continuare, a controlului judiciar de către judecători specializaţi în contencios administrativ şi, în particular, în achiziţii publice.

În orice caz, a reţinut instanţa, aceste resorturi sunt irelevante pentru stabilirea competenţei. Interpretarea normelor juridice în general şi, cu atât mai mult în ceea ce priveşte normele de competenţă (potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege), trebuie făcută pornindu-se de la voinţa legiuitorului aşa cum a fost oficial exprimată, iar nu prin ignorarea unor dispoziţii exprese ale legii şi prin luarea în considerare a unei voinţe pretins avute de legiuitor sau pe care acesta ar fi trebuit să o aibă, dar care nu a fost materializată în lege. Date fiind prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, argumentul mutatis mutandis nu este permis în materie de competenţă.

Singura variantă care ar atrage competenţa de soluţionare a căilor de atac pentru secţiile civile ale curţilor de apel ar fi aceea în care s-ar considera că legiuitorul nu doar că a modificat competenţa de soluţionare în primă instanţă a cauzelor privind executarea contractelor administrative, dar a şi scos aceste cauze din sfera procedurală derogatorie de la dreptul comun a Legii nr. 101/2016.

În această variantă, s-a mai reţinut, hotărârile de primă instanţă ar putea fi atacate, în condiţiile C. proc. civ., cu apel în 30 de zile de la comunicare, iar deciziile instanţelor de apel ar putea fi atacate cu recurs în 30 de zile de la comunicare. De asemenea, nu s-ar mai aplica termenele scurtate ca durată din Legea nr. 101/2016, ci termenele prevăzute de C. proc. civ.. Totodată, ar fi posibile soluţiile de anulare de către instanţa de apel a hotărârii pronunţate de prima instanţă, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, precum şi de casare de către instanţa de recurs a deciziei pronunţate de instanţa de apel, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, ceea ce ar conduce la mărirea duratei de soluţionare a cauzelor.

Instanţa a reţinut că această variantă nu poate fi primită în primul rând pentru că ignoră prevederile exprese ale legii, iar în al doilea rând pentru că se abate chiar de la o bună parte din expunerea de motive a Legii nr. 212/2018, fiind în acord doar cu o altă parte a acestei expuneri.

În primul rând, evoluţia prevederilor legale şi topografia textelor situate în Secţiunea a 2-a din Capitolul VI al Legii nr. 101/2016 arată că legiuitorul nu a modificat nici calea de atac, nici termenul de declarare a acesteia şi nici alte dispoziţii derogatorii de la dreptul comun în ceea ce priveşte cauzele referitoare la executarea contractelor administrative, ci doar competenţa de soluţionare în primă instanţă.

În al doilea rând, expunerea de motive a Legii nr. 212/2018 vorbeşte nu doar despre încărcătura instanţelor (secţiilor) de contencios administrativ, ci, mai ales, despre faptul că "durata mare de soluţionare a proceselor reprezintă una dintre cele mai mari nemulţumiri ale cetăţenilor cu privire la actul de justiţie" sau că este necesară adoptarea de modificări legislative care să "reducă durata de soluţionare a dosarelor".

Instanţa a reţinut că a considera că legiuitorul a scos cauzele privind executarea contractelor administrative din sfera procedurală derogatorie de la dreptul comun a Legii nr. 101/2016 s-ar întemeia doar pe un argument conjunctural şi variabil în timp şi spaţiu (încărcătura unei secţii în raport cu alta poate să difere considerabil în cadrul diferitelor curţi de apel şi chiar în cadrul unei singure curţi de apel în diferite perioade de timp) dedus din expunerea de motive, în timp ce a considera că regimul procedural derogatoriu de la dreptul comun, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, a fost menţinut se întemeiază nu doar pe dispoziţiile exprese ale legii (cel mai important), ci şi pe un argument din expunerea de motive, valabil oricând şi pentru orice instanţă - necesitatea de soluţionare a cauzelor într-un termen rezonabil.

Or, nu este permis ca un argument conjunctural şi variabil în timp şi spaţiu dedus din expunerea de motive să prevaleze în raport cu textul expres al legii şi cu un argument dedus din aceeaşi expunere de motive, dar valabil oricând şi oriunde.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor 135 alin. (4) şi art. 136 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

C. proc. civ., prin art. 136, reglementează procedura de soluţionare a conflictelor de competenţă dintre două secţii sau complete specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti.

Astfel, potrivit art. 136 alin. (1) din C. proc. civ.,:

"Dispoziţiile prezentei secţiuni privitoare la excepţia de necompetenţa şi la conflictul de competenţă se aplică prin asemănare şi în cazul secţiilor specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti…", iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol: "Conflictul se va soluţiona de secţia instanţei stabilite potrivit art. 135 corespunzătoare secţiei înaintea căreia s-a ivit conflictul".

Ca regulă, normele de competenţă din C. proc. civ. se aplică instanţelor judecătoreşti, enumerate în art. 2 din Legea nr. 304/2004, astfel încât cazurile în care legiuitorul a urmărit extinderea aplicării lor şi completelor sau secţiilor specializate din cadrul instanţelor reprezintă excepţia, de strictă interpretare şi aplicare. Astfel de cazuri sunt cele reglementate explicit în art. 123 din C. proc. civ., privind competenţa de soluţionare a cererilor accesorii, adiţionale şi incidentale, respectiv în art. 129-137 din C. proc. civ., privind excepţia de necompetenţa şi conflictul de competenţă (în cazul secţiilor specializate din cadrul aceleiaşi instanţe).

Se reţine că, în cadrul competenţei jurisdicţionale, trebuie distins între competenţa materială şi competenţa teritorială, iar în cadrul competenţei materiale se distinge între competenţa materială funcţională, care se stabileşte după felul atribuţiilor jurisdicţionale ce revin fiecărei categorii de instanţe şi competenţa materială procesuală, care se stabileşte în raport cu obiectul, natura sau valoarea litigiului dedus judecăţii.

Pentru determinarea competenţei instanţei de judecată sub aspect material procesual, prezintă importanţă natura si obiectul litigiului, dincolo de calitatea părţilor.

În speţă, Înalta Curte constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia Civilă, sub nr. x/2019, reclamantul INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETARE DEZVOLTARE PENTRU FIZICĂ ŞI INGINERIE NUCLEARĂ HORIA HULUBEI a solicitat obligarea, în solidar, a pârâţilor INSTITUTUL NAŢIONAL DE FIZICĂ NUCLEARĂ, LIDER AL ASOCIERII A., B., C.,D., H. în prezent E., F. S.R.L. şi G., fără somaţie si fără trecerea unui termen, la mutarea provizorie a tuturor echipamentelor/componentelor/bunurilor/produselor depozitate de pârâţi pe amplasamentul I., str. x, Măgurele, judeţul Ilfov, respectiv din spaţiile aflate în Clădirea J., până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul Dosarului nr. x/2019, aflat pe rolul Tribunalului Ilfov şi care are ca obiect, inter alia şi evacuarea bunurilor sus-menţionate.

Prin sentinţa civilă nr. 1997/14.06.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a admis în parte cererea; a obligat pârâţii, în solidar, la mutarea echipamentelor, componentelor, bunurilor şi produselor, ce fac obiectul Anexei nr. 1 la Certificatul de acceptanţă la punerea în funcţiune nr. 1/20.11.2015, emis în temeiul contractului nr. x/19.03.2014, depozitate pe amplasamentul I., str. x, Măgurele, judeţul Ilfov, respectiv din spaţiile aflate în Clădirea J., până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2019, înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov; a respins, în rest, primul capăt de cerere ca neîntemeiat; a respins capătul de cerere accesoriu, privind obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiat.

Prin cererea ce face obiectul prezentului dosar, reclamantele au solicitat, pe calea ordonanţei preşedinţiale, suspendarea provizorie a executării sentinţei civile nr. 1997/14.06.2019 pronunţate în dosarul nr. x/2019 de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, până la soluţionarea cererii de suspendare a executării formulate prin cererea de apel declarat împotriva acestei sentinţe.

Se constată că Tribunalul Ilfov, secţia Civilă şi-a stabilit competenţa generală, materială şi teritorială în soluţionarea cererii faţă de prevederile art. 35 din Regulamentul UE nr. 1215/2012, art. 998 C. proc. civ. raportat la art. 53 alin. (1) indice 1 din Legea nr. 101/2016.

Art. 1 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, prevede că acesta se aplică în materie civilă şi comercială, indiferent de natura instanţei; acesta nu se aplică, în special, în materie fiscală, vamală sau administrativă şi nici răspunderii statului pentru actele sau omisiunile sale în exercitarea autorităţii publice, iar art. 35 stipulează că măsurile provizorii şi de conservare prevăzute de legislaţia unui stat membru pot fi solicitate instanţelor statului membru în cauză chiar dacă o instanţă dintr-un alt stat membru are competenţa să judece cauza pe fond.

Totodată, dispoziţiile art. 53 alin. (1) indice 1 din Legea 101/2016, raportat la care Tribunalul Ilfov, secţia Civilă şi-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei finalizate prin pronunţarea sentinţei nr. 1997/2019, prevăd că:

"(1^1) Procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către instanţa civilă de drept comun în circumscripţia căreia se află sediul autorităţii contractante."

Aşadar, după cum corect a reţinut şi secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a considerat că soluţionează cauza în calitate de "instanţa civilă de drept comun", în materie civilă (mai precis comercială), iar nu ca o instanţă specializată în contencios administrativ şi fiscal.

Litigiul în legătură cu care s-a formulat prezenta cerere de suspendare a fost soluţionat de către Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, iar temeiul juridic al cererii de chemare în judecată a fost art. 997 şi urm. C. proc. civ., cererea fiind introdusă pe rolul Tribunalului Ilfov în considerarea faptului că fondul cauzei se judecă de această instanţă.

Dispoziţiile art. 998 C. proc. civ. stipulează că:

"Cererea de ordonanţă preşedinţială se va introduce la instanţa competentă să se pronunţe în primă instanţă asupra fondului dreptului".

Înalta Curte reţine că sentinţa nr. 1997/14.06.2019 nu a fost pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă într-o cauză de contencios administrativ şi fiscal, ci în materie civilă şi comercială, hotărârea fiind supusă apelului la instanţa superioară.

Aşadar, cum litigiul a fost soluţionat în primă instanţă de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, calea de atac exercitată împotriva acestei hotărâri se impune a fi soluţionată de secţia sau completul specializat al instanţei superioare care judecă în aceeaşi materie, respectiv în materie civilă (mai precis comercială)-litigii cu profesionişti.

Reţinând că prin cererea ce formează obiectul prezentului dosar se solicită suspendarea unei sentinţe judecătoreşti pronunţate în materie comercială până la pronunţarea instanţei de apel cu privire la cererea de suspendare formulate în cadrul apelului, competenţa de soluţionare a cauzei revine Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Faţă de considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2019.