Withdrawing shareholder’s valuation upheld: High Court rejects company’s and shareholder’s appeals, affirming RON 275,801 buyout plus interest.

Şedinţa publică din data de 7 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017 la Tribunalul Brăila, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii B. S.R.L Brăila şi C., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea acestora la plata sumei de 350.000 RON reprezentând contravaloare părţi sociale reprezentând 50% din capitalul social şi a cotei de 1/2 din patrimoniul social al societăţii la data de 05.03.2008 şi a dobânzii legale aferente calculată de la data de 05.03.2008 şi până la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că în urma neînţelegerilor intervenite între asociaţii S.C. B. S.R.L., mai precis cu pârâtul C., la data de 05.03.2008 a fost nevoit să se retragă din societate prin cesiunea părţilor sociale, fapt consfinţit prin sentinţa nr. 478/FCom din 27 septembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Brăila, irevocabilă la data de 05.03.2008 prin decizia nr. 175/R, dată de Curtea de Apel Galaţi.

Odată cu retragerea din societate instanţa s-a pronunţat şi asupra structurii participării la capitalul social al celuilalt asociat, luând totodată act de faptul că asociaţii nu s-au înţeles cu privire la drepturile băneşti cuvenite asociatului retras, urmând ca în cazul în care acestea nu se vor stabili prin acordul părţilor ori de un expert desemnat de aceştia să se stabilească de către tribunal în cadrul unui alt litigiu, astfel cum prevede art. 226 alin. (3) din Legea nr. 31/1990.

Întrucât între el şi asociatul unic al societăţii, pârâtul C., nu a intervenit nicio întelegere sau vreun acord cu privire la preţul părţii sociale cesionate, a înţeles să formuleze prezenta acţiune în vederea stabilirii şi achitării preţului real al părţii sociale cedate către asociatul C..

În drept reclamantul a invocat dispoziţiile art. 226 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 şi ale art. 43 şi 46 Codul comercial

La data de 26.09.2011, prin serviciul registratură al instanţei, pârâtul C. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, cu cheltuieli de judecată.

La data de 26.09.2011, prin serviciul registratură al instanţei, pârâta S.C. B. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 26/2014/F.Civ./07.02.2014 Tribunalul Brăila a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C. cu privire la capătul de cerere privind obligarea sa la contravaloarea cotei de 1/2 din patrimoniul societăţii, a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâta B. S.R.L. Brăila, a fost respinsă cererea formulată de reclamantul A. privind obligarea pârâtului C. la contravaloarea cotei de 1/2 din patrimoniul societăţii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a fost respinsă cererea privind obligarea pârâtului C. la contravaloarea părţii sociale reprezentând 50% din capitalul social ca lipsită de obiect şi a fost respinsă cererea formulată de reclamantul A. privind obligarea pârâtei B. S.R.L. Brăila la contravaloarea cotei de 1/2 din patrimoniul societăţii, ca prescrisă.

Totodată, a fost obligat reclamantul A. să plătească pârâtului C. suma de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată şi pârâtei B. S.R.L. Brăila suma de 8750 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul A. cu privire la respingerea cererii formulate împotriva B. S.R.L. ca prescrisă iar prin decizia nr. 7/14.01.2015 Curtea de Apel Galaţi a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A..

Prin decizia nr. 1931/30.09.2015 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare Curţii de Apel Galaţi.

În rejudecare, Curtea de Apel Galaţi a anulat în parte sentinţa apelată în ceea ce priveşte soluţia asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi, în rejudecare, a respins ca nefondată această excepţie. Totodată, a trimis cauza la prima instanţă în vederea judecării pe fond a cererii formulate de A. în contradictoriu cu B. S.R.L. privind obligarea acesteia la contravaloarea cotei de 1/2 din patrimoniul societăţii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila la data de 03.11.2016 sub nr. x/2011.

La termenul din 24.11.2016 reclamantul A. a formulat o cerere de chemare în judecată a altor persoane împotriva lui C., cerere ce nu a fost legal timbrată.

Prin sentinţa civilă nr. 63/2017/Fciv. din 9 februarie 2017 pronunţată de Tribunalul Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă cererea privind obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la contravaloarea cotei de 1/2 din patrimoniul societăţii, ca nefondată. A fost anulată cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată de reclamantul A., ca netimbrată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Reclamantul şi pârâtul C. au fost asociaţii B. S.R.L. Brăila iar prin sentinţa nr. 478/F.Com./27.09.2007, definitivă prin respingerea recursului, Tribunalul Brăila a luat act de retragerea asociatului A. şi a stabilit structura participării la capitalul social a asociatului rămas, pârâtul C., la 100% părţi sociale.

Potrivit art. 226 din Legea nr. 31/1990 (forma în vigoare la data de 05.03.2008, data rămânerii irevocabile a sentinţei nr. 478/F.Com./27.09.2007 prin care s-a luat act de retragerea reclamantului şi aplicabilă în prezenta cauză) asociatul în societatea cu răspundere limitată se poate retrage din societate în lipsa unor prevederi în actul constitutiv sau, când nu se realizează acordul unanim, asociatul se poate retrage pentru motive temeinice, în baza unei hotărâri a tribunalului, supusă numai recursului, în termen de 15 zile de la comunicare. Drepturile asociatului retras, cuvenite pentru părţile sale sociale, se stabilesc prin acordul asociaţilor ori de un expert desemnat de aceştia sau, în caz de neînţelegere, de tribunal.

Totodată, potrivit art. 8 din contractul de societate încheiat la data de 27.10.1994, în caz de excludere sau de retragere a unuia dintre asociaţi din societate părţile sociale ale acestuia vor fi vândute celuilalt asociat la valoarea stabilită prin bilanţ.

Rezultă din aceste dispoziţii legale şi contractuale că reclamantul are dreptul la contravaloarea părţilor sale sociale de 50% la valoarea stabilită prin bilanţ.

Din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză de expert contabil D. rezultă că, raportat la bilanţul contabil la data 31.12.2007, valoarea patrimoniului (averii) societăţii B. S.R.L. exprimat prin activul net contabil, activ ce reprezintă excedentul tuturor bunurilor şi creanţelor unei întreprinderi asupra tuturor datoriilor acesteia era de - 358.506 RON.

Totodată, s-a reţinut că în condiţiile unui activ net contabil negativ, valoarea unei părţi sociale este zero, întrucât averea societăţii era mai mică decât datoriile de achitat.

De asemenea, deşi pârâta deţine un imobil în proprietate situat în Brăila, Calea x, la parterul blocului 104, întrucât anterior anului 2008 nu s-a făcut o reevaluarea a acestuia la momentul respectiv, expertul contabil, în mod corect a avut în vedere, valoarea reflectată în contabilitate.

În cauză a fost efectuată şi o expertiză tehnică imobiliară ce a stabilit că valoarea de piaţă a imobilului, proprietatea societăţii, situat în Brăila, Calea x, la parterul blocului 104 era la nivelul lunii martie 2008 de 753.268,278 RON.

Instanţa nu a avut în vedere expertiza imobiliară întocmită de ing. E. întrucât este o expertiză extrajudiciară şi priveşte imobilul la data de 30.09.2006, deci cu mai mult de un an înainte de data avută în vedere la stabilirea patrimoniului societăţii, respectiv 31.12.2007.

În plus, chiar dacă s-ar avea în vedere valoarea imobilului astfel cum a fost stabilită prin raportul de expertiză imobiliară efectuat în cauză de ing. F. şi nu valoarea din contabilitate, instanţa a reţinut că, aşa cum rezultă din raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză de expert contabil G., reclamantului nu i se cuvine nicio sumă de bani pentru părţile sociale.

Astfel, din actele dosarului a rezultat că activul net este negativ ca urmare a creditării societăţii de către celălalt asociat C. prin plata parţială în cuantum de 83.400 RON a creditului contractat de societate şi a lipsurilor în gestiune create de reclamant şi reţinute cu putere de lucru judecat în sentinţa penală nr. 1005/20.06.2008 a Judecătoriei Brăila.

În reţinerea acestei concluzii prima instanţă a avut în vedere şi prevederile art. 224 din Legea nr. 31/1990 potrivit cărora asociatul exclus răspunde de pierderi şi are dreptul la beneficii până în ziua excluderii sale.

Faţă de aceste considerente instanţa a respins cererea privind obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la contravaloarea cotei de 1/2 din patrimoniul societăţii, ca nefondată.

Cu privire la cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată de reclamantul A., prima instanţa, în baza art. 34 alin. (3) i-a pus în vedere să achite o taxă judiciară de timbru de 3552 RON iar acesta a declarat că nu înţelege să o timbreze, astfel că a anulat-o ca netimbrată.

Împotriva sentinţei civile nr. 63/2017/Fciv. din 9 februarie 2017 şi a încheierii din 09.02.2017, ambele pronunţate de Tribunalul Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat apel reclamant A., prin care a solicitat admiterea apelului, obligarea intimatei-pârâte la plata sumei de 360.000 RON reprezentând echivalentul bănesc provizoriu a contravalorii părţii sociale de 50% din capitalul social şi a cotei de 1/2 din patrimoniul social al societăţii la data de 05.03.3008, ca urmare a retragerii sale din societate; dobânda legală aferentă sumei datorate, calculată de la data de 05.03.2008 şi până la data efectivă a plăţii şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată de la instanţa de fond şi apel.

Prin întâmpinarea depusă la dosar de către intimata S.C. B. S.R.L., s-a solicitat respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea hotărârii pronunţate de instanţa de fond ca fiind temeinică şi legală.

Prin decizia nr. 188/A din 12 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă a fost admis apelul declarat de către apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 63 din 09.02.2017 a Tribunalului Brăila. A fost schimbată în parte sentinţa apelată în sensul că a fost admisă cererea şi obligată pârâta B. S.R.L. la plata către reclamantul A., a sumei de 275.801 RON. Au fost admise în parte cererile de cheltuieli de judecată şi, în urma compensării, a fost obligată pârâta B. S.R.L. la plata către reclamantul A., a sumei de 41.317 RON cu acest titlu. A fost obligată pârâta B. S.R.L. la plata sumei de 410 RON, iar reclamantul A., la plata sumei de 110 RON către expert H. cu titlul de onorariu suplimentar. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

În motivarea soluţiei, Curtea de Apel a reţinut următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Brăila pe 25.02.2011, sub nr. x/2011, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii B. S.R.L. şi C., solicitând obligarea lor la plata sumei de 350.000 RON cu titlul de echivalent bănesc provizoriu al contravalorii părţilor sociale deţinute în societate, a dobânzii legale la această sumă calculată începând cu data retragerii (05.03.2008), precum şi a cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 26 din 07.02.2014, Tribunalul Brăila a respins cererile, cea împotriva persoanei fizice, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, iar cea împotriva societăţii, ca prescrisă. De asemenea, a respins cererea privind obligarea pârâtului C. la contravaloarea părţii sociale reprezentând 50% din capitalul social ca lipsită de obiect.

Împotriva sentinţei a declarat apel reclamantul, respins prin decizia nr. 7 din 14.01.2015 a Curţii de Apel Galaţi, reţinându-se expres de Curtea de Apel Galaţi că apelul a criticat doar soluţia referitoare la prescripţie.

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul, cale de atac admisă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 1931 din 30.09.2015. În motivare s-a reţinut expres că soluţia de trimitere spre rejudecare se referă doar la prescripţia extinctivă, celălalt aspect criticat (referitor la lipsa de calitate procesuală pasivă a pârâtului C.) fiind inadmisibil pentru invocare omisso medio (neinvocat în apel).

Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ. (aplicabil în cauză ca normă procesuală în vigoare la data declanşării litigiului, în 2011), în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Aşadar, limitele stabilite de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (rejudecarea va privi doar pretenţia reclamantului A. contra societăţii B. S.R.L., respinsă ca prescrisă) sunt obligatorii, aşa cum s-a reţinut expres şi în decizia civilă nr. 294 din 28.09.2016 a Curţii de Apel Galaţi, prin care s-a admis apelul, s-a anulat sentinţa nr. 26 din 07.02.2014 a Tribunalului Brăila numai în ce priveşte soluţia asupra excepţiei prescripţiei şi s-a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe, numai pentru capătul de cerere privind obligarea societăţii la plata sumei reprezentând contravaloarea a 50% din patrimoniu.

Prin sentinţa civilă nr. 63 din 09.02.2017, Tribunalul Brăila a respins cererea ca nefondată şi, totodată, a anulat cererea de chemare în judecată a altor persoane, formulată de reclamant, ca netimbrată.

Împotriva sentinţei a declarat apel reclamantul (înregistrat la Curtea de Apel Galaţi pe 11.04.2017 sub nr. x/2017), solicitând în mod expres ca pârâta B. S.R.L. să fie obligată la plata sumei de 350.000 RON cu titlul de echivalent bănesc provizoriu al contravalorii părţilor sociale deţinute în societate, a dobânzii legale la această sumă, calculată de la data retragerii (05.03.2008), precum şi a cheltuielilor de judecată.

Din perspectiva cadrului procesual în care se desfăşoară judecata apelului, Curtea a reţinut că, prin sentinţa nr. 478/F.com. din 27.09.2007 a Tribunalului Brăila, irevocabilă prin decizia nr. 175/R din 05.03.2008 a Curţii de Apel Galaţi, reclamantul A. s-a retras din societatea B. S.R.L., părţile sale sociale, reprezentând 50% din capitalul social, revenindu-i lui C., care a devenit asociat unic.

Potrivit art. 226 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 a societăţilor (în forma în vigoare tot la data pornirii litigiului judiciar), drepturile asociatului retras, cuvenite pentru părţile sale sociale, se stabilesc, în caz de neînţelegere, de tribunal.

În acest scop, în cauză a fost administrat un probatoriu complex, reprezentat de multiple expertize tehnice care să evalueze bunul principal al societăţii (imobilul situat în Brăila, Calea x, parter) şi, apoi, în funcţie de valoarea stabilită, să se calculeze contravaloarea părţilor sociale ce au aparţinut reclamantului.

Concluziile experţilor nu s-au întâlnit într-un punct comun, astfel că în urma analizei punctuale a acestora, Curtea a înlăturat-o pe cea realizată de expertul I. reţinând că acesta s-a mulţumit să actualizeze preţul de cumpărare al imobilului cu indicele preţurilor de consum pentru perioada de la achiziţie (2002) şi până la retragerea reclamantului (05.03.2008). Or, prin această metodă, expertul a ignorat factorii ce pot influenţa valoarea imobilului, fie în sensul scăderii (uzura normală, evoluţia economică a zonei etc.), fie în sensul creşterii (îmbunătăţirile aduse, existenţa unor oferte de cumpărare etc.). Altfel spus, expertul a considerat că imobilul era în 2008 în aceeaşi stare şi situaţie ca în anul 2002, ceea ce este, evident, absurd.

Curtea a înlăturat şi opinia expertului J., consilierul expert al reclamantului, având în vedere că, pentru acelaşi obiectiv, a dat două răspunsuri diferite. Astfel, atunci când a participat la întocmirea expertizei de către experţii desemnaţi K. şi L., a fost de acord cu valoarea propusă de aceştia, de 377.000 euro, echivalent a 1.402.327 RON. Însă, atunci când a participat la expertiza întocmită de expertul desemnat M., a arătat, prin obiecţiuni formulate separat, că valoarea imobilului este de 451.600 euro, respectiv cu aproximativ 20% mai mare. Or, inconsecvenţa expertului arată lipsa de temeinicie a opiniilor sale, instanţa neputând să discearnă în care dintre situaţii valoarea este cea corectă (şi nici măcar dacă există o astfel de valoare corectă).

Acest dubiu cu privire la fundamentarea opiniei expertului se extinde şi asupra expertizei întocmite de experţii desemnaţi K. şi L.. Astfel, dacă instanţa ar accepta valoarea propusă de aceştia, atunci ar valida, implicit, şi raţionamentul consilierului expert J. (care s-a raliat valorii propuse). Or, Curtea tocmai a reţinut imposibilitatea de a discerne între valorile propuse de acest din urmă expert, astfel că s-a considerat necesară înlăturarea şi a expertizei semnate de experţii K. şi L..

Referitor la punctul de vedere depus de consilierul expert al societăţii pârâte, N., Curtea a constatat că acesta conţine valori concordante, indiferent de metoda folosită pentru evaluare (158.412 euro, cu TVA, prin metoda capitalizării veniturilor, şi, respectiv, 157.025 euro, cu TVA, prin metoda costului). Însă, tocmai această cvasi-identitate de valori a făcut ca instanţa să nu reţină punctul de vedere al acestui expert. Astfel, metoda costului, reţinută de expert, se bazează pe principiul substituţiei, respectiv afirmaţia că un cumpărător prudent şi informat ar plăti pentru un bun cel mult costul de achiziţie sau producţie al unui înlocuitor cu aceeaşi utilitate. În utilizarea acestei metode, expertul a calculat valoarea materialelor şi a operaţiunilor necesare pentru construirea imobilului respectiv (beton, zidării, confecţii metalice, tencuieli, branşamente la utilităţi etc.). Numai că metoda ignoră, evident, valoarea determinată de poziţia imobilului (ultracentrală) şi de imposibilitatea de construire a altui bun similar (datorită configuraţiei locului şi a imobilului). Aşadar, această valoare nu poate fi reţinută, iar în aceste condiţii, valoarea similară la care a ajuns expertul prin cealaltă metodă, a capitalizării veniturilor, duce la aceeaşi concluzie, respectiv că sunt ignorate caracteristicile speciale ale bunului evaluat. Rezultă că nici punctul de vedere al acestui expert nu poate fi reţinut.

În ceea ce priveşte expertiza întocmită în cauză de expertul M., la care s-a raliat şi consilierul expert O., Curtea a constatat că aceasta subliniază tocmai imposibilitatea de evaluare după metoda costului, premisă corectă, aşa cum s-a arătat anterior. În continuare, experţii arată că nici metoda comparaţiei directe nu este adecvată, tocmai datorită caracteristicilor foarte speciale ale bunului imobil; rezultă că experţii au ţinut cont tocmai de aceste caracteristici. Drept urmare, au folosit cea de-a treia metodă, a capitalizării directe (abordarea prin venituri), în baza căreia au stabilit o valoare de 1.039.700 RON, echivalentul a 279.512 euro, respectiv 424.367 dolari americani. În concluzie, Curtea a reţinut această valoare pentru bunul imobil al societăţii B. S.R.L. situat în Brăila, Calea x, bloc 104.

Într-o a doua etapă de administrare a probatoriului, în funcţie de valorile stabilite de experţii evaluatori, în cauză au fost administrate expertize contabile prin care să se calculeze drepturile reclamantului retras din societate.

Sub acest aspect, Curtea nu a reţinut opiniile experţilor P., desemnat, şi Q., consilier B. S.R.L. pentru că, în funcţie de toate expertizele evaluatorii imobiliare, au concluzionat că reclamantului nu i se cuvine nimic (ci, dimpotrivă, acesta ar fi dator societăţii cu sume cuprinse între 476.829 şi 766.440 RON). Or, Curtea a constatat că intimatul-pârât C., care era cel mai interesat de evaluarea redusă a drepturilor fostului său asociat, A., în cadrul negocierilor purtate de părţi pentru evaluarea de bună-voie, i-a oferit reclamantului suma de 50.000 RON. Aşadar, drepturile acestuia din urmă trebuie să fi valorat măcar această sumă, care, însă, a fost ignorată de experţi, deci punctul acestora de vedere nu a putut fi reţinut.

Consideraţiile anterioare referitoare la valorile contradictorii oferite de acelaşi expert sunt pe deplin aplicabile în privinţa raportului întocmit de Q., pentru că aici expertul propune diferite valori cuprinse între 419.897 RON şi -623.632 RON (în ultimul caz, reclamantul este dator societăţii), care diferă de cele propuse în expertiza anterioară (întocmită alături de P.). Aşadar, Curtea nu a putut reţine opinia acestui expert.

Referitor la expertiza contabilă întocmită de consilierul expert al reclamantului, R., Curtea a constatat că diferenţele faţă de valorile reţinute în expertiza întocmită de expertul desemnat H. sunt determinate, în cea mai mare parte, de ignorarea prejudiciului produs de reclamant societăţii pârâte. În acest fel, consilierul expert validează poziţia părţii pe care o consiliază, în sensul că astfel de sume sunt prescrise, deci nu mai au a fi luate în calcul. Curtea a constatat că partea, deci şi expertul ignoră efectul datoriilor respective asupra patrimoniului societăţii. Astfel, indiferent de cine le-a produs, debitele grevează patrimoniul B. S.R.L., în sensul că acesta este diminuat cu valoarea lor. Altfel spus, sumele respective nu există în patrimoniul social, deci nu au a fi împărţite între asociaţi, cărora li se cuvine o cotă numai din activul patrimonial. Reclamantul ar fi putut pretinde recuperarea cotei sale din valoarea lor, dar numai de la celălalt asociat, pârâtul C., pentru că pretenţia faţă de societate se rezumă numai la activul patrimoniului social. Or, aşa cum s-a reţinut încă de la început, obiectul judecăţii a fost reprezentat numai de pretenţia reclamantului faţă de societate. Aşadar, instanţa nu a putut reţine nici opinia expertului R..

În aceste condiţii, Curtea s-a raportat la valoarea drepturilor reclamantului calculată de expertul desemnat H., în funcţie de evaluarea făcută imobilului de expertul M..

În consecinţă, Curtea a admis apelul declarat de către apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 63 din 09.02.2017 a Tribunalului Brăila, care a fost schimbată în parte în sensul că a fost admisă cererea şi obligată pârâta B. S.R.L. la plata către reclamantul A. a sumei de 275.801 RON. În schimb, instanţa a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate (referitoare la anularea ca netimbrată a cererii de chemare în judecată a altor persoane, formulată de reclamant).

Referitor la cheltuielile de judecată, avansate în sumă de 2.380 RON de către societatea pârâtă şi de 53.073 RON de către reclamant, Curtea a avut în vedere cota reprezentată de suma cuvenită reclamantului (275.801 RON) faţă de suma pretinsă (350.000 RON) şi, compensându-le, a obligat pârâta B. S.R.L. la plata către reclamantul A. a sumei de 41.317 RON cu acest titlu.

Totodată, pentru că la termenul de judecată din 05.06.2019 Curtea a majorat onorariul expertului desemnat H. cu suma de 520 RON, a repartizat după acelaşi algoritm suma între cele două părţi, a obligat pârâta la plata sumei de 410 RON, iar pe reclamant la plata sumei de 110 RON către expert.

Împotriva deciziei nr. 188/A din 12 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă au formulat recurs reclamantul A. şi pârâta S.C. B. S.R.L.

Recursul reclamantului A.

Recurentul susţine că instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, în condiţiile în care apelul a fost declarat împotriva sentinţei civile nr. 26/2014 a Tribunalului Brăila, hotărâre criticată pentru nelegalitate.

În opinia recurentului, procedând astfel, instanţa de apel nu a avut în vedere efectul devolutiv al apelului în sensul de a pune în discuţie şi de a se pronunţa cu privire şi la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, temeiul de drept fiind art. 292 alin. (2), (29)4 şi următoarele C. proc. civ., în conformitate cu care, la stabilirea întinderii devoluţiunii trebuia avută în vedere sentinţa apelată în integralitatea ei şi nu doar parţial.

Recurentul arată că, deşi în recursul formulat împotriva deciziei instanţei de apel, a învederat şi a solicitat ca instanţa de control judiciar să se pronunţe inclusiv pe această excepţie, prin decizia dată s-a apreciat că este inadmisibilă, fiind invocată omisso medio. În rejudecare, deşi intimatul-parat a fost parte şi excepţia a fost unită cu fondul cauzei, la pronunţare instanţa a omis să se pronunţe asupra acesteia.

Din perspectiva art. 304, pct. 7 C. proc. civ. recurentul susţine că decizia atacată este insuficient motivată, instanţa încălcând obligaţia de a proceda la un examen efectiv a mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

În apel s-au efectuat două expertize de evaluare, respectiv una efectuată de către o comisie de 3 experţi şi alta efectuată de către d-na M..

Prin expertiza efectuată de comisia de 3 experţi, doi dintre cei trei experţi, respectiv K. şi L. au stabilit valoarea activului de 377.000 euro (1.402.327 RON) la data de 05.03.2008, prin metoda capitalizării directe (abordarea prin venituri). Prin expertiza efectuată de către d-na expert M., valoarea imobilului expertizat, reţinută de către instanţa de apel, a fost de 279.512 euro (1.039.700 RON), la data de 05.03.2008 prin metoda capitalizării directe (abordarea prin venituri), valoare contestată prin obiecţiunile formulate, însă neluate în calcul de către instanţa de apel. Se constată că experţii desemnaţi de instanţa au stabilit prin aceeaşi metodă (a capitalizării directe) valori diferite ale imobilului: 377.000 euro si respectiv: 279.512 euro, iar reţinerea valorii mai mici de către instanţa de fond în dauna celeilalte, pe motiv ca în acest mod s-ar da dreptate consilierului parte J., nu poate fi primită, deoarece acest motiv este unul străin de natura pricinii.

Considerentele instanţei de apel nu conving întrucât, la acordarea drepturilor reclamantului, a ignorat valoarea de piaţă a activului societăţii ci a evidenţiat în mod eronat probatoriu administrat în cauza, scoţând în evidenţă aspecte care nu trebuiau luate în calcul.

Din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul susţine că instanţa de apel, cu încălcarea art. 226 din Legea nr. 31/1990, nu a luat în calcul faptul că, anterior formulării acţiunii în instanţă, între părţi au existat discuţii şi negocieri cu privire la preţul cesiunii părţii sociale, însă nu s-a ajuns la o înţelegere, întrucât preţul oferit era mic faţă de valoarea activului, proprietatea societăţii.

Recurenta susţine că instanţa de apel a ignorat capătul de cerere cu privire la obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale aferente sumei datorate, începând cu data de 05.08.2008 şi până la plata efectivă, omiţând să se pronunţe, motiv pentru care a formulat cerere de completare având ca temei disp. art. 282 2 C. proc. civ. 1864.

Recursul pârâtei S.C. B. S.R.L.

Sub un prim aspect, recurenta solicită să se constate că decizia recurată poartă menţiunea definitivă cu privire la căile de atac ce se pot exercita împotriva acesteia, menţiune total nelegală, acţiunea care formează obiectul prezentului litigiu fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, secţia comercială şi contencios administrativ la data de 25.02.2011, astfel că judecata acestuia se face după aplicarea dispoziţiilor din vechiul C. proc. civ., în vigoare până la data de 15.02.2013.

Prin decizia nr. 1931/30.09.2015, Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia Civila a admis recursul declarat de reclamantul A. impotriva deciziei nr. 7/14.01.2015 a Curţii de Apel Galaţi care a fost casată si trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, situaţie în care, evident că împotriva hotărârii pronunţată în rejudecare, exista reglementată în mod legal astfel cum prevede art. 299 alin. (1) C. proc. civ. vechi, calea de control judiciar a recursului.

În opinia recurentei, o altă nelegalitate o reprezintă refuzul instanţei de apel de a rezolva prin pronunţare calitatea procesuală a pârâtului intimat C., fiind încălcate prevederile art. 137 alin. (1) si art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

La data de 05.06.2019, când s-a acordat cuvântul în dezbateri pe fond, pentru pârâtul-intimat C. s-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale a acestuia în raport de rezolvarea rezultată din decizia nr. 1931/30.09.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, însă instanţa de apel nu statuează asupra acestei excepţii în schimb, prin dispozitiv, soluţia este dată doar în raport de pârâta B. S.R.L., rezolvare care este vădit nelegală prin nepronunţarea asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale a paratului C., caz în care există vădita contradicţie în acest sens între considerente si dispozitiv.

Recurenta invocă incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţine că modalitatea în care a fost admisă acţiunea formulată de reclamant, relevă ignorarea susţinerilor şi dovezilor în apărare şi încălcarea prevederilor art. 226 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, cele ale art. 969, 973 C. civ. cât şi ale prevederilor art. 8 din contractul de societate încheiat la data de 27.10.1994.

În acest sens, prezintă relevanţă pentru abordarea total eronată a situaţiei de fapt şi, corelativ, a aplicării dispoziţiilor legale incidente, reţinerea instanţei de apel că, prin sentinţa nr. 478/F.Com/27.09.2007 a Tribunalului Brăila, irevocabilă din decizia nr. 75R/05.03.2008 a Curţii de Apel Galaţi, reclamantul A. s-a retras din societatea B. S.R.L., părţile sale sociale reprezentând 50% din capitalul social revenindu-i lui C., care a devenit asociat unic. Este adevărat că dispoziţiile art. 226 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale prevăd că drepturile asociatului retras, cuvenite pentru părţile sale sociale, se stabilesc prin acordul asociaţilor ori de un expert desemnat de aceştia sau, în caz de neînţelegere, de tribunal, însă această dispoziţie de principiu nu cuprinde în mod expres şi reglementarea întinderii, cotei valorice a respectivelor drepturi, stabilirea lor urmând a fi făcută prin aplicarea corelată a altor principii ce stau la baza asocierii.

În acest sens, pentru soluţionarea corectă a litigiilor având acest obiect, trebuie avută în vedere împrejurarea că societăţile cu răspundere limitată sunt societăţi de persoane care sunt constituite în scopul desfăşurării de activităţi profitabile în considerarea aportului de orice natură al fiecărui asociat. În acest gen de cauze instanţele trebuie să urmărească stabilirea dreptului asociatului retras în raport de aportul personal al acestuia la dobândirea bunurilor din patrimoniu social, pentru că, doar în situaţia în care se constată existenta acestuia, se justifica acordarea lui.

În speţă, înscrisurile existente conduc la constatarea că dobândirea imobilului s-a făcut în lipsa mijloacelor băneşti proprii ale societăţii, prin contractarea unui împrumut garantat ipotecar la S. pentru plata preţului.

Privitor la contribuţia reclamantului apelant la dobândirea de bunuri de către societate, dovezile indică inexistenţa acesteia, ba chiar mai mult, acesta a prejudiciat societatea, afirmaţie făcută în considerarea situaţiei de fapt reţinută prin sentinţa penală nr. 1005/20.06.2008 a Judecătoriei Brăila, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 221/04.11.2008 a Tribunalului Brăila şi irevocabilă prin decizia penală nr. 64R/30.01.2009 a Curţii de Apel Galaţi prin care s-a dispus condamnarea sa la 1 an si 6 luni de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală si fals în inscrisuri oficiale, fapte săvârşite în perioada când avea si calitatea de administrator al societăţii.

Din aceste hotărâri rezultă că cel care a sesizat acţiunile nelegale, frauduloase, atât pentru societate cât si pentru instituţiile care colectau impozitul datorat pentru veniturile societăţii si taxele cuvenite bugetului statului, a fost paratul intimat C. iar sesizarea sa s-a dovedit a fi întemeiată.

În aceste condiţii, aportul matematic al reclamantului intimat A. la dobândirea acestui bun, nu putea fi considerat egal cu cel al pârâtului recurent C., aplicarea greşita a prevederilor art. 226 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, prin soluţia de admitere a acţiunii, fiind evidentă.

Expertiza este un mijloc de proba lăsat la libera apreciere a instanţelor, iar concluziile formulate de experţi cu privire la împrejurările de fapt care au format obiectul investigaţiilor nu sunt obligatorii pentru instanţa. În condiţiile în care instanţa de apel a avut de analizat un număr de 8 expertize judiciare, fiecare cuprinzând şi opiniile consilierului expert al părţilor iar lucrările evidentiau discrepanţe foarte mari, în opera de valorizare de către instanţa a constatărilor de fapt ale specialiştilor, instanţa nu putea să îţi însuşească decât motivat lucrările pe care si-a întemeiat soluţia.

Tot astfel, în măsura în care lucrările aveau ca obiectiv stabilirea drepturilor asociatului retras prin raportare la valoarea imobilului din patrimoniul societăţii la momentul încetării calităţii sale de asociat, alegerea unei lucrări de specialitate nu se putea întemeia decât pe conţinutul concret al acesteia, în măsura în care una dintre lucrări se corobora cu restul materialului probatoriu administrat în cauză şi dispoziţiile legale incidente speţei.

Raportarea drepturilor acordate reclamantului la o lucrare de specialitate care conţine evidente erori pe baza unei alegeri care este practic nemotivată în condiţiile în care celelalte expertize au fost înlaturate pe temeiul unor aprecieri subiective, echivalează cu o alegere discreţionară.

Recurenta apreciază că, în aplicarea corectă în speţă a prevederilor art. 226 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 si raportat la dovezile verificabile pe baza constatărilor expertizelor judiciare contabile că până la data ieşirii sale din societate, 05.03.2008 reclamantul intimat A. în calitate de asociat a păgubit societatea, se impune admiterea recursului şi modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii, ca nefondată a acţiunii.

Înalta Curte, analizând recursurile prin prisma criticilor invocate, reţine că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce succed.

Recursul reclamantului A.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că, prin decizia nr. 1931 din 30.09.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în primul ciclu procesual, a fost admis recursul declarat de reclamant, a fost casată decizia atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare. În motivarea deciziei de casare s-a reţinut expres că soluţia de trimitere spre rejudecare se referă doar la prescripţia extinctivă, celălalt aspect criticat (referitor la lipsa de calitate procesuală pasivă a pârâtului C.) fiind inadmisibil pentru invocarea acestuia omisso medio.

Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ. în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Aşadar, conform limitelor stabilite de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rejudecarea a avut în vedere doar pretenţia reclamantului A. contra societăţii B. S.R.L. care a fost respinsă ca prescrisă.

Aspectul obligativităţii deciziei de casare, sub aspectul limitelor rejudecării, a fost reţinut expres şi în decizia civilă nr. 294 din 28.09.2016 a Curţii de Apel Galaţi, prin care s-a admis apelul, s-a anulat sentinţa nr. 26 din 07.02.2014 a Tribunalului Brăila, numai în ce priveşte soluţia asupra excepţiei prescripţiei şi s-a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe numai pentru capătul de cerere privind obligarea societăţii la plata sumei reprezentând contravaloarea a 50% din patrimoniu.

Raportat la efectele deciziei de casare, critica recurentului-reclamant prin care se susţine că instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C. cu încălcarea efectului devolutiv al apelului, respectiv art. 292 alin. (2), (29)4 şi următoarele C. proc. civ., nu poate fi primită, deoarece, astfel cum s-a arătat, acest aspect a intrat în puterea lucrului judecat, nemaiputând fi pus în discuţie.

Din perspectiva art. 304, pct. 7 C. proc. civ. recurentul a susţinut că decizia atacată este insuficient motivată, instanţa încălcând obligaţia de a proceda la un examen efectiv a mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de proba ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Nici această critică nu poate fi primită. Astfel cum rezultă din considerentele deciziei atacate, instanţa de apel a analizat în detaliu probatoriul complex administrat în cauză, respectiv fiecare expertiză în parte cât şi punctele de vedere ale consilierilor parte. Faptul că instanţa nu a achiesat la susţinerile apelantului-reclamant în ceea ce priveşte cuantumul sumei pretinse prin raportare la expertiza indicată de acesta, nu se constituie într-o critică de nelegalitate în sensul avut în vedere de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. întrucât acesta vizează lipsa desăvârşită a motivării sau insuficenta motivare, ceea ce nu este cazul în speţă.

Din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susţinut că instanţa de apel, cu încălcarea art. 226 din Legea nr. 31/1990, nu a luat în calcul faptul că, anterior formulării acţiunii în instanţă, între părţi au existat discuţii şi negocieri cu privire la preţul cesiunii părţii sociale, însă nu s-a ajuns la o înţelegere, întrucât preţul oferit era mic faţă de valoarea activului, proprietatea societăţii.

Conform art. 226 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, drepturile asociatului retras, cuvenite pentru părţile sale sociale, se stabilesc prin acordul asociaţilor ori de un expert desemnat de aceştia sau, în caz de neînţelegere, de tribunal. Costurile de evaluare vor fi suportate de societate.

Aşadar, textul de lege considerat încălcat, respectiv art. 226 din Legea nr. 31/1990, reglementează un remediu juridic pentru asociatul retras din societate în situaţia în care părţile nu au ajuns la o înţelegere amiabilă cu privire la despăgubirile la care are dreptul asociatul retras.

Contrar susţinerilor recurentului, legiuitorul nu a înţeles să prevadă în concret criteriile de determinare a despăgubirilor, acestea urmând să fie stabilite pe cale judiciară, în lipsa înţelegerii părţilor.

În speţă, întrucât părţile nu s-au înţeles amiabil, instanţa de judecată a făcut aplicarea textului de lege menţionat anterior şi a dispus administrarea probelor necesare stabilirii pretenţiilor prin efectuarea expertizelor de evaluare, astfel că este nefondată şi critica întemeiată pe acest aspect.

Nu pot fi reţinute nici susţinerile recurentului cum că instanţa nu a avut în vedere că au existat oferte din partea părţilor, anterior sesizării instanţei, cu privire la stabilirea nivelului despăgubirilor şi că, prin decizia pronunţată, instanţa nu s-a apropiat de nivelul acestora.

Înalta Curte reţine că, raportat la dispoziţiile textului de lege aplicabil, respectiv art. 226 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 şi constatând că părţile nu au ajuns la un numitor comun privind despăgubirile, instanţa de apel a procedat corect stabilind despăgubirile potrivit procedurii contencioase, în urma administrării probei cu expertiză de specialitate.

În ceea ce priveşte critica privind obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale aferente sumei datorate, începând cu data de 05.08.2008 şi până la plata efectivă, recurentul-reclamant a învederat instanţei la termenul de judecată din 17.10.2019 faptul că prin Decizia nr. 238/11.09.2019 a fost completată decizia civilă nr. 188/A din 12.06.2019 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă în sensul că a fost obligată pârâta B. S.R.L. la plata către reclamantul A. a dobânzii legale stabilită la suma de 275.801 RON, începând cu data de 05.03.2008 şi până la plata efectivă având ca temei art. 282 2 C. proc. civ. 1864, astfel că nu mai susţine acest motiv de recurs.

Recursul pârâtei S.C. B. S.R.L.

Sub un prim aspect, recurenta a solicitat să se constate că instanţa de apel a încălcat formele de procedură prevăzute, sub sancţiunea nulităţii, de dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. întrucât decizia recurată poartă menţiunea definitivă cu privire la căile de atac ce se pot exercita împotriva acesteia, menţiune nelegală în condiţiile în care, acţiunea care formează obiectul prezentului litigiu, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, secţia comercială şi de contencios administrativ la data de 25.02.2011, astfel că judecata acestuia se face după aplicarea dispoziţiilor din vechiul C. proc. civ., în vigoare până la data de 15.02.2013.

Critica nu este fondată. Menţionarea greşită a căii de atac nu este de natură să atragă nulitatea hotărârii deoarece căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică şi se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze. În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prescrise de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.

În opinia recurentei, o altă nelegalitate o reprezintă refuzul instanţei de apel de a rezolva prin pronunţare calitatea procesuală a pârâtului intimat C., fiind încălcate prevederile art. 137 alin. (1) si art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Această critică nu poate fi primită pentru motivele expuse în analiza recursului formulat de reclamant, respectiv că acest aspect a intrat în puterea lucrului judecat, potrivit efectelor decizie de casare.

Recurenta a invocă şi incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susţinând că modalitatea în care a fost admisă acţiunea formulată de reclamant, relevă ignorarea susţinerilor şi dovezilor în apărare şi încălcarea prevederilor art. 226 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, cele ale art. 969, 973 C. civ. cât şi ale prevederilor art. 8 din contractul de societate încheiat la data de 27.10.1994 sens în care se arată că instanţa nu a avut în vedere împrejurarea că societăţile cu răspundere limitată sunt societăţi de persoane, ca atare stabilirea dreptului asociatului retras trebuie să se facă în raport de aportul personal al acestuia la dobândirea bunurilor din patrimoniu social.

Raportat la această critică, Înalta Curte reţine că prin sentinţa nr. 478/F Com din 27 septembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Brăila, irevocabilă la data de 05.03.2008 prin decizia nr. 175/R, dată de Curtea de Apel Galaţi, odată cu retragerea din societate instanţa s-a pronunţat şi asupra structurii participării la capitalul social al celuilalt asociat, luând totodată act de faptul că asociaţii nu s-au înţeles cu privire la drepturile băneşti cuvenite asociatului retras, urmând ca, în cazul în care acestea nu se vor stabili prin acordul părţilor ori de un expert desemnat de aceştia, să se stabilească de către tribunal în cadrul unui alt litigiu, astfel cum prevăd disp. art. 226 alin. (3) din Legea nr. 31/1990. Potrivit acestei hotărâri, anterior retragerii din societate, cota de participare la beneficii şi pierdere a celor doi asociaţi, a fost de 50% fiecare.

Aspectul participării asociaţilor la beneficii şi pierderi, astfel cum părţile au convenit prin actul constitutiv, reţinut ca atare prin sentinţa nr. 478/F Com din 27 septembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Brăila, irevocabilă la data de 05.03.2008 prin decizia nr. 175/R, dată de Curtea de Apel Galaţi, nu a fost contestat prin litigiul de faţă prin expunerea unor pretenţii ale societăţii faţă de reclamant, pe calea unei cereri reconvenţionale.

Faţă de aceste consideraţii şi faţă de probele administrate în cauză, rezultă că situaţia cotei de participare la beneficii şi pierdere a celor doi asociaţi a fost, înainte de retragere de 50% fiecare, cuantum la care, în mod corect, s-a raportat instanţa la stabilirea despăgubirilor.

În aceste condiţii, criticile recurentei cum că aportul matematic al reclamantului intimat A. la dobândirea bunului evaluat, nu putea fi considerat egal, sunt nefondate.

Criticile recurentei asupra cuantumului drepturilor asociatului retras excedează atribuţiilor instanţei de recurs care este învestită doar cu analizarea legalităţii hotărârii or, analiza cuantumului drepturilor asociatului retras ţine de modul de administrare al probelor, aşadar de netemeinicia hotărârii.

Totodată, Înalta Curte reţine că în rezentul dosar instanţa nu a fost învestită pe cale reconvenţională cu un capăt de cerere prin care să fie analizată păgubirea societăţii de către reclamant, ca atare acest aspect nu poate fi analizat de instanţa de recurs.

Faţă de considerentele reţinute, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte, va respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 188/A din 12 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 188/A din 12 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2019.