Inadmissibility of cassation appeal for failure to identify specific substantive law violation in bankruptcy damages action

Şedinţa publică din data de 6 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr x/2015, aşa cum a fost precizată, reclamanta S.C. A. S.R.L. - PRIN LICHIDATOR JUDICIAR B. I.P.U.R.L., în contradictoriu cu pârâţii C., S.C. A. S.R.L. - PRIN ADMINISTRATOR SPECIAL D. şi D. ADMINISTRATOR SPECIAL AL S.C. A. S.R.L., a solicitat obligarea pârâţilor la plata daunelor-interese compensatorii, potrivit ratei inflaţiei aferente perioadei 20.07.2011-31.03.2017, în sumă de 46.486,89 RON şi a daunelor-interese moratorii, respectiv dobânda legală aferentă perioadei 20.07.2011-25.04.2017, în sumă de 479.958,04 RON, iar în subsidiar, în condiţiile în care se apreciază că data de la care curg dobânzile, este ziua introducerii cererii de chemare în judecată pe cale separată - respectiv data de 24.08.2015, s-a solicitat obligarea pârâţilor la plata daunelor-interese compensatorii de 864,87 RON, aferente perioadei 24.08.2015-31.10.2016 şi a daunelor-interese moratorii (dobânda legală) colaterală pentru perioada 24.08.2015-25.04.2017, în sumă de 117.246,49 RON şi actualizarea cuantumului total al daunelor până la data plăţii efective în funcţie de data inflaţiei.

Pârâtul C. a formulat cererea reconvenţională, prin care a solicitat obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei estimate provizoriu la 682.383 RON, reprezentând consecinţa repunerii ambelor părţi în situaţia anterioară contractului de cesiune autentificat sub nr x/19.10.2009, cu dobânda legală calculată la suma de 682.383 RON pentru perioada cuprinsă între data anulării contractului de cesiune şi data plăţii efective a debitului datorat, iar în subsidiar obligarea reclamantei la plata sumei de 720.727 RON, reprezentând valoarea prejudiciului cauzat de către S.C. A. S.R.L., cu dobânda legală menţionată anterior, iar în al doilea subsidiar, în situaţia în care instanţa va aprecia că S.C. A. S.R.L. ar avea o creanţă împotriva sa, să se constate compensarea judiciară a sumelor datorate reciproc, cu cheltuieli de judecată.

La termenul din data de 5.10.2016, instanţa a respins excepţia necompetenţei materiale funcţionale, iar prin încheierea din 14.12.2016, instanţa a respins excepţia necompetenţei materiale, excepţia inadmisibilităţii, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului D., în baza art. 139 alin. (5) C. proc. civ., iar în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006 a suspendat judecarea cererii reconvenţionale până la soluţionarea definitivă a dosarului de faliment nr. x/2011 (conform încheierii din data de 6.03.2017 de îndreptare a omisiunii strecurată în dispozitivul încheierii pronunţate la data de 14.12.2017) motivarea instanţei fiind conformă încheierilor menţionate.

Prin sentinţa nr. 565/2017 din 14 iunie 2017, pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal a fost respinsă acţiunea formulată împotriva pârâtului D. - administrator special al S.C. A. S.R.L., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost admisă în parte acţiunea.

A fost obligat pârâtul C. să achite reclamantei S.C. A. S.R.L. - PRIN LICHIDATOR JUDICIAR B. I.P.UR.L. daune-interese moratorii şi daune-interese compensatorii ce se vor calcula asupra sumei de 720.727 RON, începând cu data de 20.07.2011 şi până la data de 28.01.2015.

A fost respinsă cererea reclamantei privind actualizarea daunelor-interese până la data plăţii.

A fost obligată reclamanta să achite pârâtului D. suma de 372 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat).

Prin decizia nr. 362/2018 din 04 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a fost admis apelul declarat de apelantul-reclamant C. împotriva sentinţei nr. 565/2017 din 14 iunie 2017.

A fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul că:

A obligat pârâtul să achite reclamantei daune-interese moratorii şi daune- interese compensatorii ce se vor calcula asupra sumei de 720.727 RON, începând cu data de 24.10.2014 şi până la data de 28.01.2015.

Reclamanta-pârâtă S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. I.P.U.R.L. şi pârâtul-reclamant C. au declarat recurs împotriva acestei decizii.

Motivele recursului declarat de reclamanta-pârâtă S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. I.P.U.R.L. sunt, în esenţă, următoarele:

La data de 19 octombrie 2009, prin contractul de cesiune de acţiuni autentificat sub nr. x de B.N.P. E., pârâtul C., în nume propriu, proprietar ai unui număr de 8.043 de acţiuni la purtător ale S.C. F. S.A. (reprezentând 75% din totalul acţiunilor societăţii), a căror valoare o declara ca fiind 932.000 EURO, a transmis acest pachet de acţiuni cesionarei A. S.R.L.

Cesionara A. S.R.L. a solicitat anularea acestui contract, cerere ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2011

Prin sentinţa civilă nr. 204 din 27 februarie 2014, Tribunalul Bacău a respins acţiunea.

Prin decizia Curţii de Apel Bacău nr. 3512 din 24 octombrie 2014 s-au admis recursurile formulate, s-a admis acţiunea, s-a dispus anularea contractului de cesiune acţiuni mai sus arătat şi s-au repus părţile în situaţia anterioară.

Suma achitată în temeiul contractului de cesiune, în valoare de 720.727 RON, a fost restituită cu întârziere, prin executare silită.

Prin cererea de ce face obiectul prezentei cauze, s-a solicitat obligarea intimatului-pârât la plata către reclamantă a daunelor-interese moratorii şi a daune-interese compensatorii, ce urmau a se calcula asupra sumei de 720.727 RON, începând cu data de 20.07.2011 şi până la data de 28.01.2015.

Instanţa de fond a stabilit în mod temeinic şi legal data de început pentru calcularea daunelor ca fiind data de 20.07.2011 - reprezentând data punerii în întârziere a debitorului prin cererea de chemare în judecată, vizând obligaţia principală în aplicarea dispoziţiilor art. 1088 alin. (2) teza a doua C. civ. de la 1864, potrivit cărora daunele interese "nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept", iar data de 28.01.2015 - stabilită ca fiind data de sfârşit a calculului daunelor, reprezentând data până la care s-a realizat restituirea obligaţiei principale.

Instanţa de apel nu a ţinut însă seama de dispoziţiile legale din dreptul comun incidente - art. 1088 alin. (2) teza a doua din C. civ. de la 1864, stabilind în mod eronat data de început pentru calcularea daunelor, ca fiind data de 24.10.2014, de la care se naşte obligaţia intimatului de restituire a debitului principal şi a fructelor percepute, ceea ce ar însemna că pentru perioada anterioară, respectiv de la data punerii în întârziere a intimatului prin cererea de chemare în judecată, acesta ar putea beneficia de o îmbogăţire fără justă cauză, echivalentă cu valoarea daunelor produse recurentei A., prin lipsirea de folosinţă a sumei de 720.727 RON.

Mai mult, dacă instanţa de apel consideră că în speţă sunt aplicabile principiile răspunderii civile delictuale şi că data comiterii delictului de către intimat este data de 24.10.2014 şi nu data punerii sale în întârziere prin cererea de chemare în judecată, înseamnă că răspunderea civilă delictuală amendată cu nulitatea contractului îi profită intimatului pe toată perioada în care acesta s-a folosit de suma primită şi că sancţiunile prevăzute de lege în cadrul răspunderii civile delictuale sunt mai puţin grave decât cele prevăzute în cadrul răspunderii civile contractuale.

Sub aspectul răspunderii civile delictuale, referitor la validitatea contractului de cesiune, în cauză, ne aflăm în prezenţa unui caz tipic de cauză ilicită şi imorală.

În raport cu aceste aspect, instanţa de recurs care a soluţionat acţiunea în anularea contractului a reţinut că, la momentul încheierii contractului, intimatul, prin manopere dolosive, a urmărit un obiect şi o cauză ilicită, impunându-se aplicarea sancţiunii nulităţii absolute a actului juridic, anularea transferului fraudulos încheiat şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.

Faţă de doctrina şi jurisprudenţa relevantă în materia nulităţii actului juridic, existentă prin aplicarea C. civ. de la 1864, în noul C. civ. s-a statuat la art. 1.254 alin. (1): " contractul lovit de nulitate absolută sau anulat este considerat a nu fi fost niciodată încheiat".

În privinţa retroactivităţii efectelor nulităţii, acestea se produc chiar din momentul încheierii actului juridic, atât pentru trecut - ex tunc, respectiv înlăturarea efectelor deja produse, cât şi pentru viitor - ex nunc, respectiv împiedicarea producerii efectelor actului pentru viitor.

Restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii faptei ilicite justifică principiul reparării integrale a prejudiciului, ca un principiu fundamental al răspunderii civile delictuale, care reprezintă dreptul comun în materia răspunderii civile.

În privinţa finalităţii urmărite de reclamanta societate falită S.C. A. S.R.L., prin promovarea acestei acţiuni, aceasta a vizat restabilirea echilibrului şanselor reclamantei, în sensul reîntregirii averii cu valoarea reală a prestaţiei sale, constând în daunele produse prin lipsirea de folosinţă a sumei plătite, respectiv beneficiul nerealizat (lucrum cessans), reprezentând dobânda legală aferentă perioadei de aproximativ 5 ani, cât şi pierderea efectiv suferită ca efect al denominării sumei, reprezentând coeficientul de inflaţie al perioadei de 5 ani.

Mai mult, în cadrul răspunderii civile delictuale, pârâtul este de drept în întârziere, fără a fi necesară efectuarea unei formalităţi în acest sens, cu atât mai mult cu cât recurenta în prezenta cauză era o persoană juridică/societate comercială care desfăşura o activitate economică, oneroasă, prin natura sa.

Condiţia impusă de lege pentru dovedirea caracterului fraudulos al actului al cărui anulare se cere în temeiul dispoziţiilor art. 80 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2006, este aceea a existenţei unei diferenţe vădite de valoare în defavoarea debitoarei sub aspectul dovedirii fraudei în dauna masei credale prin prejudiciul produs creditorilor săi.

Din acest punct de vedere, interpretarea susţinută de intimatul-apelant şi preluată de instanţa de apel este nelegală, deoarece se susţine fără temei, faptul că anularea contractului de cesiune în baza art. 80 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2006 nu a presupus nici o culpă, rea-credinţă sau faptă ilicită din partea sa.

Mai mult, instanţa de apel ignoră dispoziţiile prevăzute de legea specială, la art. 83 din Legea nr. 85/2006, referitoare la drepturile terţului dobânditor de bună-credinţă şi, respectiv, sancţiunile ce intervin asupra terţului dobânditor în cazul în care acesta este de rea-credinţă dovedită, cum este cazul în speţă.

În cauza privind anularea contractului, intimatul - terţ dobânditor de presupusă bună-credinţă, pe de o parte, nu a solicitat înscrierea sa la masa credală cu vreo creanţă sau repunerea în situaţia anterioară cu o anumită creanţă (acest aspect fiind solicitat abia în cadrul acţiunii în despăgubiri, prin cererea reconvenţională - acţiune prescrisă la 16.09.2013, care a fost suspendată în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006), iar pe de altă parte, reaua-credinţă a terţului dobânditor a fost în mod clar şi fără niciun echivoc dovedită, prin manoperele dolosive, frauduloase destinate a impune în sarcina A. S.R.L. obligaţii excesiv de oneroase pentru cesionar.

Temeiurile de drept invocate în susţinerea cererii sunt prevăzute la Capitolul "Despre efectele obligaţiilor", respectiv art. 1073, art. 1082, art. 1084, art. 1088 C. civ. de la 1864, în vigoare la data încheierii contractului; temeiurile de drept prevăzute de dreptul comun în materie şi invocate au completat dispoziţiile imperative prevăzute de legea specială în materie de faliment, respectiv dispoziţiile art. 83 alin. (3) teza finală din Legea nr. 85/2006, respectiv: " În caz de rea-credinţă, terţul va restitui în toate cazurile, întreaga valoare, precum şi fructele percepute."

Instanţa de apel nu a interpretat corect dispoziţiile legale aplicabile cauzei, prevăzute de dreptul comun, coroborate cu dispoziţiile legii speciale în materie de faliment, prevăzute de Legea nr. 85/2006, mai sus arătate.

Instanţa de apel, prin decizia criticată, încalcă principiul de drept al retroactivităţii nulităţii şi restabilirii situaţiei anterioare, dispoziţiile legii speciale în materie de faliment incidente cauzei, precum şi prevederile dreptului comun aplicabile, după cum urmează:

a) -art. 83 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 şi art. 480 din C. civ. de la 1864, în ceea ce priveşte neacordarea actualizării sumei, respectiv a daunelor -compensatorii, ce ar fi asigurat restituirea bunului la valoarea reală a transferului, conform contractului de cesiune anulat;

b) - art. 83 alin. (3) din Legea 85/2006 şi art. 482, art. 485, art. 486 din C. civ. de la 1864, în ceea ce priveşte restituirea fructelor, respectiv a daunelor moratorii, respectiv dobânda legală pentru perioada solicitată, din ziua cererii de chemare judecată, conform dispoziţiilor art. 1088 alin. (2) teza a doua din vechiul C. civ.

c) - reaua-credinţă a intimatului-pârât la încheierea contractului de cesiune de acţiuni, ce a fost reţinută cu autoritate de lucru judecat, conform art. 432 alin. (2) din C. proc. civ., prin decizia civilă nr. 3512 din 24 octombrie 2014.

În lipsa actualizării sumei cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală aferentă perioadei, bunul de gen/suma de bani restituită de intimat în anul 2015 nu poate reprezenta echivalentul real al bunului predat de recurent în perioada anilor 2009-2010 şi care reprezintă prejudiciul efectiv suferit de recurenta S.C.A. prin devalorizarea monedei naţionale în plină criză financiară, ce a afectat grav mediul economic românesc.

Motivele recursului declarat de pârâtul-reclamant C. sunt, în esenţă, următoarele:

Curtea de Apel Bacău, în mod corect a reţinut faptul că recurentul C. nu datorează daune-interese compensatorii şi moratorii cuprinse între data încheierii contractului de cesiune şi data pronunţării deciziei prin care s-a dispus anularea acestui contract.

Ceea ce în mod nelegal a reţinut instanţa de apel este aceea că recurentul ar datora daune-interese moratorii şi daune-interese compensatorii ce se vor calcula asupra sumei de 720.727 RON, începând cu data de 24.10.2014 şi până la data de 28.01.2015.

Recurentul a efectuat plăţi parţiale în perioada cuprinsă între data de 24.10.2014 (data pronunţării hotărârii prin care s-a dispus anularea contractului de cesiune) şi până la data de 28.01.2015 (data plăţii ultimelor sume de bani ca efect al anulării contractului de cesiune).

Pe cale de consecinţă, eventualele daune-interese ar trebui să aibă în vedere inclusiv plăţile parţiale realizate de către recurentul-pârât şi să nu se raporteze direct la întreaga sumă de 720.727 RON.

În plus, recurentul nu poate fi obligat la plata daunelor-interese moratorii, dar şi a daunelor-interese compensatorii pe perioada cuprinsă între data de 24.10.2014 şi până la data de 28.01.2015.

Daunele moratorii sunt daunele-interese la care creditorul are dreptul ca urmare a întârzierii debitorului de a executa obligaţia la termen.

Daunele compensatorii sunt daunele care vor fi plătite creditorului atunci când executarea obligaţiei nu mai este posibilă şi, prin urmare, creditorul va avea dreptul să primească altceva în schimb, adică în compensarea pierderii suferite.

Ca atare, tot la ce ar putea fi obligat recurentul este de a achita daune-interese moratorii (dobândă penalizatoare) pentru perioada cuprinsă între data la care s-a pronunţat hotărârea de anulare a contractului de cesiune şi data până la care s-a achitat tot debitul datorat în temeiul acestei hotărâri, respectiv între data de 24.10.2014 şi până la data de 28.01.2015.

În cauză nu ar fi posibilă acordarea de dobânzi compensatorii raportat la situaţia de fapt dedusă judecăţii, iar o abordare contrară ar fi total injustă şi nelegală.

De altfel, cele de mai sus sunt confirmate inclusiv prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 (Completul competent să judece recursul în interesul legii) ce a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 411 din 3 iunie 2014.

În cuprinsul acestei decizii se precizează în mod foarte clar că daunele- interese datorate ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor de plată stabilite prin titlul executoriu sunt daunele-interese moratorii.

În drept, recursurile au fost întemeiate pe motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor; acesta a fost efectuat şi comunicat părţilor, care au fost invitate să depună puncte de vedere.

Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 06 noiembrie 2019, Înalta Curte a dispus disjungerea recursului declarat de recurentul C. împotriva deciziei nr. 362/2018 din 4 aprilie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă. A fost admis în principiu recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B. I.P.U.R.L., împotriva aceleiaşi decizii.

Recursul declarat de recurentul C. împotriva deciziei nr. 362/2018 din 4 aprilie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a primit număr de dosar x/2019

Analizând recursul declarat de recurentul C. sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 din acelaşi cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale textului legal mai sus arătat, cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligaţii nefiind îndeplinite de către recurent.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) din acelaşi Cod prevăzând că sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Aşa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

Casarea unei hotărâri, conform dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Acest motiv de casare vizează încălcarea legii de drept material, ce poate consta, cu titlu de exemplu, în aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora, interpretarea greşită a normei corespunzătoare situaţiei de fapt, încălcarea unor principii generale de drept.

Înalta Curte constată că recurentul, în susţinerea motivului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu indică norma de drept material care a fost încălcată sau greşit aplicată de către instanţa de apel.

Cu toate acestea, în susţinerea acestui motiv de recurs, recurentul expune consideraţii teoretice cu privire la daunele-interese moratorii şi la cele compensatorii, făcând trimiteri la situaţia de fapt.

Se tinde, aşadar, la o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Recurentul tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced şi având în vedere că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul C. împotriva deciziei nr. 362/2018 din 4 aprilie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 noiembrie 2019.