Cassation inadmissibility for financial guarantee disputes under 1,000,000 RON per transition rule in Law No. 2/2013

Şedinţa publică din data de 6 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 29.07.2015 sub nr. x/2015, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâtul FONDUL NAŢIONAL de GARANTARE a CREDITELOR pentru ÎNTREPRINDERI MICI şi MIJLOCII S.A. - IFN, solicitând obligarea acestuia la plata următoarelor sume:

- suma totală de 512.749,29 RON, alcătuită din: a) 140.000 RON, reprezentând 80% din soldul restant în sumă de 175.000 RON, al creditului acordat S.C. B. S.R.L. prin contractul de credit nr. x/06.09.2013, în valoare de 175.000 RON, sumă la garantarea căreia pârâtul s-a obligat în calitate de fideiusor; b) 180.000 RON, reprezentând 80% din soldul restant în sumă de 225.000 RON, al creditului acordat S.C. B. S.R.L. prin contractul de credit nr. x/23.01.2013, în valoare de 225.000 RON, sumă la garantarea căreia pârâtul s-a obligat în calitate de fideiusor; c) 192.749,29 RON, reprezentând 80% din soldul restant în sumă 240.936,61 RON, al creditului acordat S.C. C. S.R.L. prin contractul de credit nr. x/27.10.2014, în valoare de 444.000 RON, sumă la garantarea căreia pârâtul s-a obligat în calitate de fideiusor;

- daune-interese, reprezentând dobânda legală penalizatoare la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 8 puncte procentuale aferentă sumelor indicate la punctul 1, calculată astfel: pentru suma de 140.000 RON, de la data de 03.06.2015 (data depunerii documentaţiei complete) până la data achitării integrale a acesteia; pentru suma de 180.000 RON, de la data de 03.06.2015 (data depunerii documentaţiei complete) şi până la data achitării integrale a acesteia; pentru suma de 192.749,29 RON, de la data de 11.06.2015 (data depunerii documentaţiei complete) şi până la data achitării integrale a acesteia.

Prin sentinţa civilă nr. 885/2016 din 12 februarie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost admisă cererea de chemare în judecată privind pe reclamanta A. S.A şi pe pârâtul FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERI MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN şi a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 512.749,29 RON, reprezentând contravaloare garanţie. A fost, de asemenea, obligat pârâtul la plata dobânzii legale aferente acestei sume de la data scadenţei la data plăţii debitului, sumă scadentă astfel: 140.000 RON la data de 03.06.2015; 180.000 RON la data de 03.06.2015; 192.749,29 RON la data de 11.06.2015. A mai fost obligat pârâtul la plata sumei de 14.093,08 RON către reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 873 A din 10 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost respins apelul declarat de apelantul FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN împotriva sentinţei civile nr. 855/12.02.2016, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata A. S.A., ca nefondat. A fost obligat apelantul să plătească intimatei suma de 4.506,25 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel.

Prin cererea formulată la 30 mai 2018, pârâtul FONDUL NATIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN a solicitat completarea deciziei civile nr. 873 A din 10 mai 2017.

Prin decizia civilă nr. 3 din 9 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respinsă ca nefondată cererea de completare a deciziei civile nr. 873 A din 10 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Împotriva deciziei civile nr. 873 A din 10 mai 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a formulat recurs recurentul-pârât, FONDUL NATIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN., motivele fiind, în esenţă, următoarele:

Hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea normelor de drept material, instanţa nesocotind prevederile convenţionale încheiate între părţi, prevederi care aveau rolul de normă specială în soluţionarea prezentei cauze.

Întrucât rolul instanţei de judecată este acela de a aplica legea şi de a manifesta un rol activ în aflarea adevărului, iar contractul este legea părţilor, instanţa trebuia să se pronunţe asupra respectării/nerespectării prevederilor convenţionale şi legale şi nu să facă aprecieri în legătură cu relevanţa prevederilor convenţionale incidente în procesul de efectuare a plăţii garanţiei de către Fond, susţinând indirect că singura sancţiune pentru nerespectarca prevederilor de către bancă este suspendarea efectuării plăţii până la îndeplinirea obligaţiilor de către aceasta.

Era obligaţia A. S.A. să solicite şi să obţină din partea beneficiarului de finanţare înscrisurile în forma prevăzută în convenţie, finanţatorul fiind ţinut să acţioneze cu diligenţa unui profesionist în îndeplinirea obligaţiilor asumate.

În prezenta cauză, recurentul a intrat prima dată în posesia documentelor numite "declaraţii privind încadrarea în categoria IMM" la momentul transmiterii cererilor de plată de către A. S.A., deci ulterior emiterii confirmărilor de includere în plafonul de garantare, şi nu anterior, aşa cum în mod eronat a reţinut instanţa de apel.

Fară a avea temei legal şi nici convenţional, instanţa de apel a reţinut în mod eronat că Fondul nu ar putea să invoce unele neconformităţi ale declaraţiilor de eligibilitate a IMM ale beneficiarului, în scopul neplăţii sumelor garantate potrivit convenţiei, în condiţiile în care a verificat aceste declaraţii atât la confirmarea notificării de includere în plafonul de garantare, cât şi la prelungirea termenului de garantare, în caz contrar fiind în situaţia de a-şi invoca propria culpă.

Or, cu privire la refuzul de plată pentru beneficiarul B. S.R.L., din răspunsul băncii rezulta cu certitudine că aceasta nu a transmis declaraţia - anexa 6 pentru perioada de referinţă 2012, deoarece nu deţinea acest înscris.

Cu privire la la refuzul de plată pentru beneficiarul C. S.R.L., declaraţia pe propria răspundere nu a fost însuşită de către reprezentantul legal al societăţii, elementul care lipseşte fiind chiar semnătura prin care reprezentantul legal îşi asumă datele din cuprinsul declaraţiei.

Banca şi-a asumat îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 3 din convenţia 143, implicit şi a prevederilor art. 3.1.1; or, aceasta a transmis către Fond documente care nu respectau nici prevederile convenţiei, dar nici prevederile legale, instanţa de control judiciar reţinând în mod eronat că în mod întemeiat a reţinut instanţa de fond că, deşi semnătura reprezentantului C. S.R.L. nu se regăseşte în rubrica special destinată în acest scop, ci în altă parte a declaraţiei privind eligibilitatea ca IMM, aceasta nu poate conduce la concluzia că respectivul înscris nu este semnat şi însuşit de către reprezentantul societăţii.

Instanţa de apel nu se putea pronunţa şi nu putea califica obligaţiile asumate a fi îndeplinite de părţi ca fiind formale, având în vedere că obligaţia prezentării documentelor a fost stabilită de către părţi convenţional, şi că nu există prevederi legale care să interzică stabilirea unei asemenea clauze în cuprinsul convenţiei.

Potrivit art. 6.8 din convenţie, garanţia este acordată în considerarea calităţilor finanţatorului, şi nu în considerarea IMM-urilor beneficiari ai garanţiei, cu privire la care recurentul nu avea obligaţia şi nici posibilitatea convenţională de a efectua verificări la momentul emiterii confirmării notificării de includere în plafonul de garantare, ci abia în momentul cererii de plată înaintată de către finanţator împreună cu documentele anexate acesteia. Astfel, din art. 7.1 rezultă procedura exactă de funcţionare a sistemului de garantare în limita plafonului maxim prevăzut de art. 2 din convenţie.

În mod nelegal instanţa de apel a cenzurat conţinutul convenţiei nr. 143, ce reprezintă legea părţilor, fără ca instanţa de apel să fie învestită să se pronunţe în acest sens, încălcând dispoziţiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

Instanţa de apel a înţeles să dea o altă interpretare prevederilor convenţionale astfel cum acestea au fost stabilite de către părţi, care contravine regulilor generale de interpretare a unui contract, respectiv prevederilor art. 1.266, coroborate cu art. 1.267 şi art. 1.269 alin. (2) din noul C. civ.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost efectuat şi comunicat părţilor, care au fost invitate să depună puncte de vedere.

Părţile au depus asemenea puncte de vedere.

Analizând recursul declarat de recurentul-pârât FONDUL NATIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN. împotriva deciziei civile nr. 873 A din 10 mai 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Valoarea capătului principal al cererii deduse judecăţii este în cuantum de 512.749,29 RON.

Potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".

Cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 29.07.2015, la acel moment fiind în vigoare Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial al României nr. 89 din 12 februarie 2013.

Prin decizia nr. 369/30.05.2017, pronunţată de Curtea Constituţională, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

În considerentele acestei decizii (paragraful 32) s-a reţinut că, efectul constatării neconstituţionalităţii sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condiţiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., este acela că, de la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Decizia nr. 369/30.05.2017 a Curţii Constituţionale a fost publicată în Monitorul Oficial al României la data de 20.07.2017.

Hotărârilor pronunţate în apel anterior publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 369/30.05.2017 a Curţii Constituţionale, cum este şi cazul deciziei recurate în prezenta cauză, li se aplică prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în forma anterioară deciziei CCR nr. 369/2017.

În speţă, valoarea pretenţiilor se situează sub pragul de 1.000.000 RON prevăzut de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Înalta Curte are în vedere şi dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 şi alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia sunt definitive, de la data pronunţării, hotărârile date în apel, fără drept de recurs.

Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."

Aşa fiind, decizia ce formează obiectul prezentei cauze are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil. Totodată, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., va obliga recurentul-pârât FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERI MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN la plata sumei de 4.709,15 RON, către intimata-reclamantă A. S.A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERI MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN împotriva deciziei civile nr. 873 A din 10 mai 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca inadmisibil.

Obligă recurentul-pârât FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERI MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN la plata sumei de 4.709,15 RON, către intimata-reclamantă A. S.A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 noiembrie 2019.