Cassation inadmissible for failure to ground appeal in misapplication of substantive law regarding illicit cause in share transfer nullity

Şedinţa publică din data de 6 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la data de 11.06.2015 sub nr. x/2015, reclamanta SOCIETATEA A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii S.C. B. S.A., C. şi D., a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de cesiune de părţi sociale din data de 10.01.2006, încheiat cu pârâta S.C B. S.A.; ca urmare a anularii contractului de cesiune de părţi sociale din data de 10.01.2006, menţionat la petitul l, s-a solicitat a se constata şi nulitatea contractului de cesiune de acţiuni subsecvent încheiat între pârâta S.C.

B. S.A. şi pârâtul C., în data de 22.04.2008; ca urmare a anularii contractului de cesiune de părţi sociale din data de 10.01.2006, menţionat la petitul 1 şi a constatării nulităţii contractului de cesiune de acţiuni subsecvent, menţionat la petitul 2, s-a solicitat a se constata şi nulitatea parţială a contractului de cesiune de acţiuni subsecvent, încheiat între pârâtul C. şi pârâtul D., în data de 24.02.2010, doar cu privire la aceleaşi 504 acţiuni ce au făcut si obiectul contractului menţionat la petitul nr.

2. Ca urmare a admiterii primelor 3 petite, s-a cerut şi repunerea părţilor în situaţia anterioară primului contract de vânzare-cumpărare, ce face obiectul petitului 1, potrivit principiului restitutio in integrum, constând în restituirea către societatea reclamantă a dividendelor cuvenite pentru pachetul de acţiuni reprezentând 35% din capitalul social al S.C. E. S.A., ce a fost înstrăinat în baza unui act juridic lovit de nulitate absolută, de către cei care le-au încasat fără drept în sumă totală de 1.204.000 RON (pentru perioada 2006 - 2009), din care: 504.000 RON de la pârâta S.C.

B. S.A. pentru dividendele primite în perioada 2006 - 2007, aferente celor 1.206 părţi sociale la acea dată, reprezentând 35% din capitalul social, deţinute iniţial de către societatea reclamantă; 420.000 RON de la pârâta S.C. B. S.A. pentru dividendele primite în perioada 2008 - 2009, aferente celor 756 acţiuni, reprezentând 21% din capitalul social, deţinute iniţial de către societatea reclamantă; 210.000 RON de la pârâtul C., pentru dividendele primite pentru anul 2008, aferente celor 504 acţiuni, reprezentând 14% din capitalul social, deţinute iniţial de către societatea reclamantă; 70.000 RON de la pârâtul D., pentru dividendele primite pentru anul 2009, aferente celor 504 acţiuni, reprezentând 14% din capitalul social, deţinute iniţial de către societatea reclamantă.

Cu privire la dividendele plătite de către S.C. E. S.A. pentru anul 2014, întrucât pentru anii 2010 - 2013 nu s-au acordat dividende, reclamanta a solicitat ca, temeiul art. 297 C. proc. civ., aplicabil în speţă, încuviinţarea emiterii unei adrese către terţul S.C. E. S.A.. pentru a depune la dosar înscrisurile ce atestă modul de distribuire a dividendelor între acţionarii pârâţi Societatea B. S.A.. C. şi D., pentru anul 2014, arătând că înţelege să solicite cu titlu de despăgubire şi aceste sume, urmând ca după primirea răspunsului solicitat să precizeze acest petit.

Prin sentinţa civilă nr. 1307/PI din 20 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, s-au respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi a prescripţiei dreptului la acţiune; s-a respins acţiunea formulată de reclamantă; a fost obligată reclamanta la plata sumelor de 10.000 de RON către B. S.A., 7.140 de RON către D. şi 2.000 de RON către C., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă 127 din 1 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a fost respins apelul declarat de reclamanta SOCIETATEA A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1307/PI din 20 octombrie 2017. A fost obligată reclamanta la plata la plata sumelor de 5.950 de RON către B. S.A., 7.140 de RON către D. şi 2.500 de RON către C., cheltuieli de judecată în apel.

Reclamantă SOCIETATEA A. S.A. a declarat recurs împotriva acestei decizii, motivele fiind, în esenţă, următoarele:

Nelegalitatea soluţiei rezultă din încălcarea dispoziţiilor art. 948 şi următoarele din vechiul C. civ. (aplicabil in speţă, raportat la data încheierii actelor juridice în cauză), instanţa de apel omiţând că instanţa de fond a fost învestită cu o acţiune în constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, ceea ce presupunea examinarea respectării tuturor condiţiilor de la art. 948 din vechiul C. civ., la data încheierii acestora, întrucât nulitatea este sancţiunea care se aplică actelor juridice încheiate cu încălcarea dispoziţiilor legale.

Recurenta a expus un istoric al situaţiei de fapt, pentru ca instanţa de recurs să aibă o imagine de ansamblu asupra situaţiei litigioase.

A invocat recurenta că a indicat în mod expres ca şi temei de drept al acţiunii sale dispoziţiile art. 948 din vechiul C. civ., enumerând toate condiţiile esenţiale cerute de legiuitor pentru validitatea unei convenţii. În aceste condiţii, contrar punctului de vedere al instanţei de apel, faptul că în faţa primei instanţe s-a axat mai mult pe una dintre aceste condiţii, iar în apel a dezvoltat şi condiţia cauzei licite a convenţiei, acest fapt nu putea fi apreciat ca fiind un nou motiv de nulitate invocat în apel, atâta timp cât în cererea introductivă de instanţă a făcut trimitere şi la această condiţie de valabilitate a convenţiilor.

Judecătorul, în virtutea rolului său activ, trebuia să analizeze toate contractele de cesiune/vânzare de părţi sociale/acţiuni a căror anulare a solicitat-o recurenta, sub toate aspectele mai sus-mentionate, chiar şi în situaţia în care prin sentinţa civilă nr. 760/PI din 18 aprilie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2015, aşa cum a fost menţinută prin decizia civilă nr. 482/A din l2 septembrie 2017, s-a reţinut că hotărârea A.G.A. nr. 5/29.11.2005 a fost una luată cu respectarea condiţiilor impuse în acest sens de actul constitutiv şi de normele legale incidente, motivarea Curţii de Apel Timişoara din acel dosar fiind, în opinia recurentei, lapidară şi neconvingătoare.

Formele de manifestare a rolului activ al judecătorului, aşa cum sunt ele consacrate de prevederile art. 22 din C. proc. civ., trebuie raportate la cererea de chemare în judecată, act prin care se determină limitele şi cadrul în care se va desfăşura întreaga activitate judiciară, iar din acest punct de vedere temeiul juridic al acţiunii este cel relevant.

De altfel, judecătorul este obligat să-şi exercite rolul activ pentru a stabili voinţa exactă a reclamantului, neputând să respingă de plano o acţiune nemotivată în drept, cu atât mai puţin în cauza pendinte judecătorul din apel nu putea să aprecieze că s-ar fi invocat un nou motiv în apel, în situaţia în care s-a arătat ca şi temei de drept al acţiunii dispoziţiile art. 948 din vechiul C. civ., iar din situaţia faptică relatată în faţa primei instanţe se desprindea fără niciun dubiu şi cauza ilicită avută în vedere la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare a căror nulitate a invocat-o.

Mai mult, alin. (7) al art. 22 din C. proc. civ., îl obligă pe judecător ca, în toate cazurile în care legea îi rezervă "puterea de apreciere" sau îi cere să ţină seama de toate "circumstanţele cauzei" să judece cu luarea în considerare a principiilor generale ale dreptului, a cerinţelor echităţii şi bunei-credinţe.

În aceste condiţii, instanţa de recurs urmează să observe că legea impune ca orice convenţie să aibă la bază o cauza licită, ori caracterul premeditat al tuturor acestor tranzacţii prin care patrimoniul societăţii A. S.A. (de 35% din capitalul S.C. E. S.A.) a ajuns, în mod nelegal, în proprietatea unor terţe persoane, denotă în fapt că toate aceste tranzacţii au avut la bază o cauză ilicită.

Necesitatea îndeplinirii acestei condiţii - a unei cauze licite - este stabilită de art. 966 şi art. 968 din vechiul C. civ.

Cauza este licită atunci când elementele ei sunt în deplină concordanţă cu legea şi este ilicită când contravine legii. Cauza este morală atunci când elementele ei sunt în perfectă concordantă cu "bunele moravuri", cu regulile de convieţuire socială, indiferent că sunt sau nu consacrate de o dispoziţie expresă.

Ilicitatea şi imoralitatea cauzei privesc, de regulă, elementul subiectiv al cauzei, scopul mediat, dar nu este exclus să fie ilegal sau imoral şi scopul imediat. Chestiunea de a şti că o obligaţie se întemeiază pe o cauză ilicită ori imorală este o chestiune de fapt, lăsată la aprecierea suverană a judecătorului, care poate fi probată cu orice mijloc de probă. Sancţiunea care intervine în situaţia cauzei ilicite sau imorale este nulitatea absolută a actului juridic civil.

Toate operaţiunile economice arătate de recurentă şi aprobate în prelabil de organele de conducere ale societăţii de la acea dată, apar ca fiind făcute în interesul fostului director al acesteia, odată ce mare parte din fostele acţiuni deţinute de către recurentă la S.C. E. S.A. au ajuns în patrimoniul personal al fiului acestuia, în fapt acesta fiind scopul mediat al tuturor acestor tranzacţii.

Toate aceste operaţiuni de tip suveică, care pot fi lesne suspectate ca fiind în realitate operaţiuni ce au avut drept efect devalizarea recurentei şi încălcarea drepturilor fundamentale ale acţionarului unic al acesteia, fiind evident interesul fostului director, de a transfera, în cele din urmă, activele societăţii deţinute la S.C. E. S.A., fiului său.

Din argumentele de fapt prezentate mai sus, reiese care sunt adevăratele raţiuni care se ascund în spatele tuturor operaţiunilor a căror anulare recurenta a solicitat-o, toate aceste tranzacţii fiind luate în interesul personal şi exclusiv al fostului director, de a transfera către fiul său acţiunile deţinute la S.C. E. S.A., pentru ca ulterior acesta să încaseze toate beneficiile (dividendele) cuvenite în baza acestor acţiuni.

În aceste condiţii, operează nulitatea absolută a actului juridic constând în contractul de cesiune de părţi sociale din data de 10.01.2006, această nulitate neputând fi acoperită prin confirmarea ulterioară a actului de către părţi, actul rămânând nul şi nicio ratificare ulterioară neputând să îi dea valabilitate.

Urmare a constatării de către instanţă a nulităţii actului juridic constând în contractul de cesiune de părţi sociale mai sus-mentionat, intervin efecte acestei nulităţi. Efectele nulităţii sunt cârmuite de principiul retroactivităţii, principiul repunerii în situaţia anterioară, principiul anulării actului/actelor subsecvente ca urmare a anulării actului iniţial.

Nulitatea îşi produce efecte şi faţă de trecut ex tunc, adică efectele ei se întorc până la încheierea actului juridic. Mai exact, retroactivitatea înseamnă înlăturarea efectelor care s-au produs între momentul încheierii actului juridic şi acela al anulării lui efective, situaţie în care este necesar ca părţile să ajungă în situaţia în care n-ar fi încheiat actul respectiv.

Principiul repunerii în situaţia anterioară presupune ca tot ceea ce s-a prestat în baza unui act nul, să fie supus restituirii. Această regulă decurge din primul principiu şi reprezintă un mijloc de asigurare a eficienţei practice a sancţiunii nulităţii.

Principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial (resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis) se referă la efectele nulităţii faţă de terţi. Conform acestei reguli, anularea actului primar (iniţial) atrage şi anularea actelor următoare (subsecvente), datorită legăturii lor cu primul.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost efectuat şi comunicat părţilor, care au fost invitate să depună puncte de vedere.

Recurenta-reclamantă SOCIETATEA A. S.A. şi intimatul D. au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prealabil, Înalta Curte va analiza excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimatul C. prin întâmpinare, raportat la decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 şi la decizia nr. 52/2018 din 18 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial - Partea I la 17 iulie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, excepţie care va fi respinsă pentru următoarele considerente:

Prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017, pronunţată de Curtea Constituţională, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., fiind publicată în Monitorul Oficial - Partea I la 20 iulie 2017.

Prin decizia nr. 52/2018 din 18 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial - Partea I la 17 iulie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că:

"în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 din C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituţia României, efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătoreşti pronunţate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017)".

Ulterior publicării acestei din urmă decizii în Monitorul Oficial, Curtea Constituţională a pronunţat decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial la 3 ianuarie 2019, prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 C. proc. civ., în interpretarea dată prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În condiţiile în care s-a statuat că este neconstituţional art. 27 C. proc. civ., astfel cum a fost interpretat prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, admisibilitatea căii de atac a recursului se va determina prin raportare la cele statuate de Curtea Constituţională, prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017.

În considerentele acestei din urmă decizii (paragraful 32) s-a reţinut că efectul constatării neconstituţionalităţii sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condiţiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Având în vedere că decizia nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale a fost publicată în Monitorul Oficial la 20 iulie 2017, iar decizia instanţei de apel a fost pronunţată la 1 martie 2018, rezultă că în prezenta cauză nu este incident pragul valoric de 1.000.000 RON inclusiv.

În aceste condiţii, devine incidentă regula generală cuprinsă în art. 483 alin. (1) C. proc. civ., conform căreia, "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Prin urmare, decizia civilă nr. 127 din 1 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Analizând recursul declarat de recurenta-reclamantă SOCIETATEA A. S.A. sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 din acelaşi cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale textului legal mai sus arătat, cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligaţii nefiind îndeplinite de către recurentă.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) din acelaşi Cod prevăzând că sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Aşa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

Casarea unei hotărâri, conform dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Acest motiv de casare vizează încălcarea legii de drept material, ce poate consta, cu titlu de exemplu, în aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora, interpretarea greşită a normei corespunzătoare situaţiei de fapt, încălcarea unor principii generale de drept. Aşadar, invocarea de către recurentă a încălcării dispoziţiilor art. 22 C. proc. civ. nu se încadrează în motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Totodată, Înalta Curte constată că recurenta, deşi în susţinerea motivului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că normele de drept material care au fost încălcate sau greşit aplicate de către instanţa de apel sunt reprezentate de dispoziţiile art. 948, art. 966 şi art. 968 C. civ. de la 1864, toate argumentele acesteia vizează situaţia de fapt.

De asemenea, consideraţiile teoretice expuse de către recurentă, cu privire la cauza ilicită şi imorală, precum şi cele care vizează principiile ce guvernează instituţia nulităţii, nu reprezintă critici de nelegalitate ale hotărârii pronunţate de curtea de apel.

Se tinde, aşadar, la o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Recurenta tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced şi având în vedere că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte va respinge excepţia inadmisibilităţii şi va anula recursul. Totodată, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., va obliga recurenta-reclamantă SOCIETATEA A. S.A. la plata sumei de 4.500 RON, către intimatul C., cu titlu de cheltuieli de judecată. Dovezile depuse de către intimatul D., în susţinerea cererii de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată nu pot fi avute în vedere, întrucât sunt în xerocopie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă SOCIETATEA A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 127 din 1 martie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă SOCIETATEA A. S.A. la plata sumei de 4.500 RON, către intimatul C., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 noiembrie 2019.