Labor conflict jurisdiction conflict: validity of alternative competence by workplace vs. domicile at filing

Şedinţa publică din data de 6 noiembrie 2019

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1268 din 30 mai 2019, pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost admisă excepţia de necompetenţă teritorială; a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, prin cererea dedusă judecăţii, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., obligarea pârâtei la anularea deciziei de concediere nr. 27/23.01.2019, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară emiterii deciziei atacate şi, în consecinţă, reintegrarea în postul deţinut anterior încetării contractului individual de muncă; în subsidiar, reîncadrarea pe unul din cele 16 posturi de operatori principali înfiinţate de către pârâtă la două zile după comunicarea deciziei de concediere, obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale majorate, indexate şi actualizate cu rata inflaţiei şi dobânzii legale ce i se cuvin, precum şi a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data încetării contractului individual de muncă şi până la reintegrarea efectivă în postul deţinut anterior concedierii, sau până la reîncadrarea în postul de operator principal, obligarea pârâtei la plata sumei de 238 RON majorată, indexată şi actualizată cu rata inflaţiei şi dobânda legală, neacordată pentru perioada 27.07.2018-01.08.2018, respectiv pe 5 zile, reprezentând diferenţa dintre salariul brut pe care l-a primit în cuantum de 4.600 RON şi salariul majorat de 6.031 RON, obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 6.000 RON pentru prejudiciul moral şi social pe care l-a suferit ca urmare încetării contractului individual de muncă şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată - litigiu de muncă, tribunalul a reţinut că devin incidente dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cărora cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) (conflicte de muncă) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.

Reprezentanta reclamantei, la interpelarea instanţei, a declarat că aceasta din urmă locuieşte efectiv în prezent în comuna C. jud. Mureş, în acest sens fiind şi decizia nr. 1334 din 19 aprilie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

În speţă, reclamanta locuieşte efectiv în localitatea mai sus amintită, astfel că, în baza art. 269 alin. (2) Codul muncii, instanţa competentă teritorial este Tribunalul Mureş.

Prin sentinţa civilă nr. 1148 din 08 octombrie 2019, pronunţată de Tribunalul Mureş, secţia Civilă a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale; a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Instanţa a reţinut că, potrivit art. 269 alin. (2) Codul muncii, "Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.". De la aceste dispoziţii se derogă prin art. 210 Legea nr. 62/2011:

"Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul."

În aceeaşi lege, la art. 216, este prevăzut că "Dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.."

În art. 116 din C. proc. civ. se prevede că reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Raportat la aceste texte normative, competenţa este alternativă.

De altfel, printr-o jurisprudenţă constantă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că, în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, reclamantul are dreptul la alegere între instanţa de la locul unde îşi are domiciliul şi cea de la locul său de muncă, opţiunea reclamantului exercitându-se la momentul sesizării instanţei.

În prezenta cauză, reclamanta a depus iniţial acţiunea la Tribunalul Cluj, locul său de muncă fiind la Turda conform contractului individual de muncă .

În consecinţă, competenţa soluţionării cauzei revine Tribunalului Cluj.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj sub nr. de dosar x/2019, reclamanta A. a învestit instanţa cu soluţionarea unui litigiu de muncă.

Conform dispoziţiilor art. 266 din Codul muncii, "Jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod."

Conflictul individual de muncă este definit de dispoziţiile art. 1 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, ca fiind "conflictul de muncă ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligaţii care decurg din contractele individuale şi colective de muncă ori din acordurile colective de muncă şi raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, precum şi din legi sau din alte acte normative".

Codul muncii, în art. 267, determină persoanele care pot avea calitatea de parte în litigiile de dreptul muncii:

a) salariaţii, precum şi orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligaţii în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă;

b) angajatorii - persoane fizice şi/sau persoane juridice -, agenţii de muncă temporară, utilizatorii, precum şi orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfăşurată în condiţiile prezentului cod;

c) sindicatele şi patronatele;

d) alte persoane juridice sau fizice care au această vocaţie în temeiul legilor speciale sau al C. proc. civ.

Art. 269 din acelaşi cod statuează că:

"(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul".

Totodată, conform dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă, se adresează instanţei judecătoreşti competente, în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau locul de muncă.

Reclamanta are locul de muncă în municipiul Turda, care se află în circumscripţia teritorială a Tribunalului Cluj, unde, de altfel, aceasta a înţeles să introducă acţiunea.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii ce face obiectul cauzei, în favoarea Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 noiembrie 2019.