Union's registered office sets venue in labor suit; Tribunal Timiș assigned jurisdiction

Şedinţa publică din data de 6 noiembrie 2019

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 683/LM din 21 mai 2019, pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia I civilă, a fost admisă excepţia de necompetenţă teritorială; a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de către pârâtă, este o excepţie de procedură, de ordine publică, dilatorie, ce poate fi invocată, conform prevederilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.

Potrivit dispoziţiilor art. 28 alin. (1) din Legea dialogului social nr. 62/2011, organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi.

Art. 28 alin. (2) din acelaşi act normativ statuează că, în exercitarea atribuţiilor respective, organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată în mod expres. Iar în cuprinsul alin. (3) se statuează expres că, în exercitarea acestor atribuţii, organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă, conferindu-li-se, aşadar, legitimare procesuală activă ope legis.

Legitimarea procesuală activă a fost recunoscută organizaţiilor sindicale, în considerarea ocrotirii intereselor membrilor lor, fie că erau interese de grup, fie individuale.

Întrucât organizaţiei sindicale i se recunoaşte legitimare procesuală activă, este necesar ca, în determinarea competenţei teritoriale, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, să se ţină seama de sediul sindicatului.

Această soluţie este aplicabilă şi în situaţia în care organizaţia sindicală acţionează pentru valorificarea drepturilor subiective ale mai multor membri de sindicat, având domiciliile în circumscripţiile unor tribunale diferite, însă nu pe temeiul litisconsorţiului/coparticipării procesuale active facultative şi, consecutiv, al prorogării convenţionale de competenţă, ci pe temeiul legitimării procesuale active extraordinare a organizaţiei sindicale.

În consecinţă, în determinarea instanţei competente teritorial să soluţioneze o atare cerere, potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii republicat, se ţine seama de sediul sindicatului, chiar şi în acele situaţii în care unii dintre membrii de sindicat domiciliază în circumscripţiile altor tribunale.

De altfel, prin decizia nr. 1/2013 dată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011), organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat. În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Faţă de considerentele expuse în precedent, întrucât sediul sindicatului reclamant în cauză se află în localitatea Timişoara, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.

Prin sentinţa nr. 1087 din 11 septembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia I-a civilă a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu; a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.

Instanţa a reţinut că acţiunea este formulată de "subsemnaţii din tabelul de mai jos", adică de membrii de sindicat.

Prin urmare, legitimare procesuală activă o au în această speţă membrii de sindicat, iar nu sindicatul.

Acţiunea nu este formulată de sindicat în reprezentarea membrilor săi, ci chiar de către aceştia din urmă.

Chiar dacă acţiunea este ştampilată de A., acesta doar reprezintă reclamanţii, acţiunea nefiind formulată de către sindicat în numele membrilor săi, ci chiar de către membrii de sindicat.

Întrucât reclamanţii domiciliază în judeţul Bihor, instanţa a reţinut că, potrivit art. 262 alin. (2) din Legea 53/2003, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Bihor.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Timiş, secţia I civilă competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

În speţă, Înalta Curte constată că prezentul litigiu vizează un conflict de muncă.

Conform dispoziţiilor art. 266 din Codul muncii, "Jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod."

Conflictul individual de muncă este definit de dispoziţiile art. 1 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, ca fiind "conflictul de muncă ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligaţii care decurg din contractele individuale şi colective de muncă ori din acordurile colective de muncă şi raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, precum şi din legi sau din alte acte normative".

Codul muncii, în art. 267, determină persoanele care pot avea calitatea de parte în litigiile de dreptul muncii:

a) salariaţii, precum şi orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligaţii în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă;

b) angajatorii - persoane fizice şi/sau persoane juridice -, agenţii de muncă temporară, utilizatorii, precum şi orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfăşurată în condiţiile prezentului cod;

c) sindicatele şi patronatele;

d) alte persoane juridice sau fizice care au această vocaţie în temeiul legilor speciale sau al C. proc. civ.

Art. 269 din acelaşi cod statuează că:

"(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul".

Totodată, conform dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă, se adresează instanţei judecătoreşti competente, în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau locul de muncă.

Totodată, Înalta Curte reţine şi faptul că prin decizia nr. 1/2013 din 21/01/2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 118 din 1.03.2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, au fost admise recursurile în interesul legii declarate de prim-adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi, în consecinţă, s-a stabilit, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (dispoziţii preluate în art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011), că organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat. De asemenea, s-a stabilit că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Totodată, prezintă relevanţă în cauză dispoziţiile art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011:

"(1) Organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi.

(2) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată în mod expres.

(3) În exercitarea atribuţiilor prevăzute de alin. (1) şi (2), organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă".

În cauza de faţă, sediul A. este în municipiul Timişoara.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii ce face obiectul cauzei, în favoarea Tribunalului Timiş, secţia I civilă, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 noiembrie 2019.