Material jurisdiction for abusive bank credit clauses: specialized commercial section vs. general civil section under Law 71/2011

Asupra conflictului negativ de competenţă:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Miercurea Ciuc, secţia Civilă la data de 4 mai 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. SA a solicitat instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa: să constate caracterul abuziv al clauzei de la art. 6.3 privind comisionul de administrare şi să oblige pârâta să restituie sumele percepute în baza acestei clauze abuzive. Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale asupra sumelor ce urmează a fi restituite, de la data introducerii acţiunii şi până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 1, art. 4, art. 6 şi urm. din Legea nr. 193/2000.

Prin Sentinţa civilă nr. 3381/2016 din 3 noiembrie 2016 pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc, secţia civilă, s-a respins ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă. S-a admis în parte cererea, s-a constatat caracterul abuziv şi s-au anulat următoarele clauze cuprinse în contractul de credit: clauza privind perceperea comisionului de procesare cuprinsă în art. 6.1 din contract, clauza cuprinsă în art. 6.2 din contract referitoare la scadenţa anticipată, clauza cuprinsă în secţiunea 6.3 din contract referitoare la comisionul de administrare.

Pârâta a fost obligată la restituirea către reclamant a sumelor de 676,31 CHF comision de procesare, 750 CHF comision de scadenţă anticipată şi 2809,02 CHF comision de administrare, cu dobândă legală de la data formulării prezentei cereri, respectiv 4 mai 2016 şi până la data plăţii efective.

Pârâta a fost obligată la plata către reclamant a sumei de 2400 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta B. SA, care a fost respins prin Decizia civilă nr. 576 din 16 iunie 2017 pronunţată de Tribunalul Harghita, secţia Civilă.

Pârâta B. SA a declarat recurs împotriva acestei decizii, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, iar prin Decizia nr. 110/R din 11 decembrie 2017 s-a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 29 decembrie 2017.

Prin Decizia nr. 1467 din 26 aprilie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a declinat competenţa soluţionării recursului în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş.

Prin Decizia nr. 95/R din 27 septembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, a fost declinată competenţa soluţionării recursului declarat de pârâta B. SA în favoarea secţiei a II-a civile, de contencios administrativ şi fiscal, a Curţii de Apel Târgu Mureş.

În motivarea acestei decizii, instanţa a reţinut că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile Deciziei nr. 18/2016 pronunţată în recursul în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 226 alin. (1) şi art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările şi completările ulterioare, pentru determinarea competenţei materiale a tribunalelor/secţiilor specializate trebuie avute în vedere criteriile referitoare la natura, obiectul sau valoarea pretenţiei, iar calitatea de profesionist a uneia din părţi nu poate atrage competenţa instanţei sau a secţiei specializate.

Instanţa a mai reţinut că, prin raportare la prevederile art. 3 alin. (2) şi (3) C. civ. şi la enumerarea cuprinsă în art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, în sfera de calificare a litigiului după natura şi obiectul său se includ acele litigii care vizează exploatarea unei întreprinderi cu tot ceea ce implică desfăşurarea efectivă a activităţii profesionistului, realizarea scopului pentru care a fost constituit.

În acest sens, s-a constatat că litigiul pendinte vizează analiza, din punct de vedere al legalităţii, a clauzelor contractuale referitoare la costul creditului, fiind astfel un litigiu în care se aduc în discuţie raporturi juridice născute în legătură cu exploatarea întreprinderii profesionistului - societate bancară.

Prin Decizia nr. 1903/R din 7 noiembrie 2018, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea secţiei I civile a Curţii de Apel Târgu Mureş.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a fost suspendată judecarea cauzei şi s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului.

În considerentele acestei decizii, s-a reţinut că este lipsită de relevanţă calitatea de profesionist a societăţii bancare, contractul încheiat între părţi fiind un contract civil, iar cauzele referitoare la executarea acestuia au aceeaşi natură.

În acest sens, instanţa a reţinut că, potrivit art. 3 alin. (1) din C. civ., dispoziţiile C. civ. "se aplică şi raporturilor dintre profesionişti, precum şi raporturilor dintre aceştia şi orice alte subiecte de drept civil", iar prin Legea nr. 71/2011 a fost abrogat vechiul Codul comercial.

Instanţa a mai constat că litigiul păstrează aceeaşi natură şi în căile de atac, astfel că se impune a fi soluţionat tot de instanţa civilă.

Prin urmare, instanţa a reţinut că, în cauză, competenţa de soluţionare a recursului revine secţiei I civile, a Curţii de Apel Târgu Mureş, potrivit art. 226 alin. (1) şi art. 227 din Legea nr. 71/2011.

Sesizată conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 135 C. proc. civ. ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, motiv pentru care va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, în considerarea faptului că obiectul litigiului îl reprezintă cererea reclamantului A., în calitate de consumator, de constatare a nulităţii absolute a unor clauze abuzive cuprinse într-un contract de credit bancar, încheiat cu pârâta B. SA, care are calitatea de profesionist.

Chestiunea de drept care a declanşat conflictul de competenţă materială procesuală între cele două secţii ale Curţii de Apel Târgu Mureş vizează stabilirea naturii litigiului ce formează obiectul judecăţii, respectiv civilă de drept comun sau în materia litigiilor cu profesionişti, în contextul lipsei unui criteriu legal pentru stabilirea competenţei materiale în soluţionarea acestor litigii, având în vedere intrarea în vigoare a noilor coduri civil şi procesual civil şi abrogarea Codului de comerţ prin art. 230 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 71/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

În acest context, se reţine că potrivit art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, "prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea colegiului de conducere al instanţei, în raport cu numărul cauzelor, se pot înfiinţa, în cadrul secţiilor civile, complete specializate pentru soluţionarea anumitor categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum:

a) cererile în materie de insolvenţă, concordat preventiv şi mandat ad-hoc;

b) cererile în materia societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi a altor societăţi, cu sau fără personalitate juridică, precum şi în materia registrului comerţului;

c) cererile care privesc restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenţei;

d) cererile privind titlurile de valoare şi alte instrumente financiare."

De asemenea, instanţa supremă apreciază ca relevante dispoziţiile art. 227 din acelaşi act normativ, care statuează că "dacă legea specială prevede că anumite cauze sunt de competenţa tribunalelor comerciale ori, după caz, de competenţa secţiilor comerciale ale tribunalelor sau curţilor de apel, după intrarea în vigoare a C. civ., competenţa de judecată revine tribunalelor specializate sau, după caz, secţiilor civile ale tribunalelor, reorganizate potrivit art. 228, respectiv secţiilor civile reorganizate conform art. 225."

În stabilirea competenţei material procesuale în soluţionarea recursului pendinte, Înalta Curte are în vedere Decizia nr. 18/2016 din 17 octombrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul Competent să judece Recursul în Interesul Legii în dosarul nr. x/2016, publicată în M. Of. , Partea I nr. 237 din 6 aprilie 2017, prin care s-a statuat cu putere obligatorie conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., că "în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 226 alin. (1) şi art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările şi completările ulterioare, competenţa materială procesuală a tribunalelor/secţiilor specializate se determină în funcţie de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările şi completările ulterioare".

Totodată, s-a reţinut prin această decizie faptul că revine judecătorului rolul, ca prim interpret al legii, de a decela elementele comune, cum sunt cele avute în vedere de legiuitor la stabilirea celor patru categorii de litigii enumerate la art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 şi de a aprecia asupra competenţei materiale procesuale proprii în soluţionarea litigiului cu judecata căruia a fost învestit.

Dispoziţiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 prevăd că "în cadrul curţilor de apel funcţionează, în raport cu complexitatea şi numărul cauzelor, secţii sau, după caz, completuri specializate pentru cauze civile, cauze cu profesionişti, cauze penale, cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, insolvenţă, concurenţă neloială sau pentru alte materii, precum şi completuri specializate pentru cauze maritime şi fluviale.".

În consecinţă, raportând obiectul litigiului, respectiv acţiune în constatarea nulităţii absolute a unor clauze abuzive cuprinse întru-un contract de credit bancar, la normele legale anterior evocate, Înalta Curte reţine că natura juridică a contractului dedus judecăţii se încadrează în materia litigiilor cu profesioniştii, şi totodată având în vedere că în cadrul Curţii de Apel Târgu Mureş funcţionează secţii specializate în litigii cu profesionişti, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2019.

GGC - CL