Judicial impartiality conflict of jurisdiction: exclusive territorial competence of neighboring appellate court in employment disputes involving judges

Şedinţa publică din data de 6 noiembrie 2019

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin decizia nr. 2460 din 06 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost admisă excepţia de necompetenţă teritorială; a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, potrivit art. 127 din C. proc. civ., în forma aplicabilă speţei, "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. (2) În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor".

Instanţa a invocat, totodată, argumentele expuse prin decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018, pronunţată de Curtea Constituţională, pct. 47-52.

De asemenea, în cauza Bereczki împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a analizat dacă au fost respectate garanţiile art. 6 alin. (1) din Convenţie într-un proces desfăşurat în faţa Curţii de Apel Oradea, în care Tribunalul Bihor era parte. Curtea a constatat că, în temeiul O.G. nr. 2/2000, biroul local pentru expertize nu are personalitate juridică, acesta făcând parte din cadrul tribunalului, iar interesele sale fiind apărate în justiţie de către tribunal şi reprezentanţii săi. Curtea a concluzionat, astfel, că există o legătură ierarhică între tribunal şi biroul local pentru expertize, aceasta depăşind simpla organizare a contabilităţii biroului. De asemenea, s-a constatat că nici o dispoziţie legală nu reglementează raporturile dintre magistraţii tribunalului şi personalul biroului local pentru expertize. Având în vedere absenţa cadrului legal, Curtea a apreciat că dreptul intern nu oferă suficiente garanţii cu privire la imparţialitatea magistraţilor tribunalului în exercitarea funcţiei lor atunci când sunt chemaţi să se pronunţe în litigii implicând biroul pentru expertize care funcţionează în jurisdicţia lor. Pe de altă parte, Curtea a apreciat că întinderea controlului exercitat de către Curtea de Apel Oradea nu a putut compensa deficienţele procedurii, această instanţă nefiind chemată să se pronunţe asupra lipsei de imparţialitate a tribunalului, toate cererile de strămutare formulate de reclamant fiind respinse cu o motivare foarte succintă a Înaltei Curţi. În concluzie, s-a constatat că reclamantul se putea teme în mod legitim de o lipsă de imparţialitate a instanţei şi, prin urmare, a fost încălcat art. 6 alin. (1) din Convenţie.

Necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura. Necompetenţa teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Interesul ocrotit prin norma legală indicată, in interpretarea dată de Curtea Constituţională, este unul general, şi anume apărarea prestigiului şi a imparţialităţii justiţiei, garanţie instituţională a dreptului la un proces echitabil, prin care sunt oferite părţii adverse dintr-un litigiu pârghiile necesare pentru înlăturarea oricăror suspiciuni care ar plana asupra imparţialităţii instanţei, fiind o normă de ordine publică. De altfel, tocmai prin natura interesului ocrotit, excepţia de necompetenţă împrumută un caracter mixt, sub aspectul titularilor ce o pot invoca.

Cum în prezentul dosar, în calitate de pârâtă a fost chemată şi Curtea de Apel Bucureşti, instanţa competentă să judece cauza în apel, în raport de noţiunea extinsă pe care Curtea Constituţională a dat-o sintagmei de judecător din art. 127 din C. proc. civ., incluzând şi instanţa de judecată, în scopul asigurării imparţialităţii obiective, a fost declinată competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea unei curţi de apel învecinate, respectiv Curtea de Apel Ploieşti.

Prin decizia nr. 2154 din 25 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu; a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Instanţa a reţinut că, în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, necompetenţa este de ordine publică, conform art. 129 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ.

Potrivit art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., necompetenţa teritorială de ordine publică trebuie invocată de judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, judecătorul fiind obligat să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă material şi teritorial să judece pricina în conformitate cu dispoziţiile art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.

Având în vedere că în cauza pendinte a fost declarat apel împotriva unei sentinţe pronunţate de Tribunalul Giurgiu; că, potrivit art. 96 pct. 2 din C. proc. civ., coroborat cu art. 35 din Legea nr. 304/2004, curţile de apel judecă ca instanţe de apel apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de tribunalele din circumscripţia lor teritorială astfel cum a fost stabilită prin Legea nr. 304/2004, apelul declarat împotriva unei sentinţe pronunţate de Tribunalul Giurgiu, cum este cazul de faţă, este de competenta soluţionare a Curţii de Apel Bucureşti.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu sub nr. de dosar x/2018, reclamanţii, judecători în cadrul Judecătoriei Giurgiu, au învestit instanţa cu soluţionarea unui litigiu de muncă.

Conform dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă, se adresează instanţei judecătoreşti competente, în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau locul de muncă.

Potrivit art. 127 alin. (1) din noul C. proc. civ., "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea." Alin. 2 al aceluiaşi articol statuează că "În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii".

Prin decizia nr. 290/2018 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 638 din 23 iulie 2018, Curtea Constituţională a statuat:

"46. Drept consecinţă a constatării neconstituţionalităţii sintagmei "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul dispoziţiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. se impune constatarea neconstituţionalităţii şi a sintagmei "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât, pentru aceleaşi considerente, şi aceasta din urmă este de natură a aduce atingere principiului imparţialităţii justiţiei cuprins în art. 124 alin. (2) şi, implicit, dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie.

Prin această decizie, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constată că sintagma "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi sintagma "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituţionale. De asemenea, a constatat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

În paragraful 32 al acestei decizii, instanţa de contencios constituţional a reţinut că "legiuitorul a urmărit să scoată această categorie specială de cereri, în care un judecător este parte în proces, de sub incidenţa aplicării strămutării procesului civil pe motiv de bănuială legitimă cu privire la lipsa de imparţialitate a judecătorilor din cauza calităţii părţilor, eventualul disconfort al părţii judecător creat prin ieşirea acestor cauze din circumscripţia curţii de apel trebuind a fi minimalizat în considerarea principiului imparţialităţii justiţiei şi a intereselor legitime ale celeilalte părţi. Astfel, indiferent dacă competenţa de soluţionare a unor astfel de cauze revine judecătoriei, tribunalului sau chiar curţii de apel, acestea vor fi soluţionate de instanţe de acelaşi grad din circumscripţia unei curţi de apel învecinate, măsura fiind mult mai energică decât în cazul strămutării, unde o eventuală admitere a cererii ar conduce la învestirea doar a unei instanţe de acelaşi grad din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel, putând da naştere în aplicarea normelor legale unor situaţii neprevăzute la edictarea acestora."

Cum în cauză reclamanţii deţin calitatea de judecători în cadrul Judecătoriei Giurgiu, iar Tribunalul Giurgiu ce se afla în circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti, instanţă care deţine calitatea de pârâtă în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., prin prisma interpretării instanţei de contencios constituţional.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii ce face obiectul cauzei, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 noiembrie 2019.