Labor conflict jurisdiction: Territorial competence when judicial institution is defendant under extended impartiality doctrine

Şedinţa publică din data de 6 noiembrie 2019

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1532 din 02 octombrie 2018, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2018, a fost admisă excepţia de necompetenţă teritorială invocată din oficiu; a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 290 din 26 aprilie 2018, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că sintagma "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi sintagma "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituţionale şi s-a constatat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

Cu privire la soluţia pronunţată, Curtea a statuat, în acord şi cu jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, că este necesar ca justiţia să se realizeze nu numai în fapt, ci să existe şi toate aparenţele din care să reiasă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru ca judecata să se desfăşoare în mod echitabil. În unele cauze poate fi dificilă găsirea unor dovezi care să infirme prezumţia de imparţialitate subiectivă a judecătorului, astfel încât reglementarea unor cerinţe privind imparţialitatea obiectivă este necesară.

Raportând cele de mai sus la prezenta cauză, Curtea, pe de o parte, a reţinut că stabilirea competenţei facultative numai în privinţa judecării cererilor formulate de judecători a căror competenţă de soluţionare revenea instanţelor de judecată la care judecătorii respectivi îşi desfăşoară activitatea încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3) şi art. 124 alin. (2).

O asemenea soluţie legislativă reduce aplicarea garanţiei imparţialităţii instanţei de judecată, parte a dreptului la un proces echitabil, numai la situaţia antereferită, astfel încât aceasta nu îşi atinge scopul pentru care a fost edictată, respectiv apărarea prestigiului şi imparţialităţii justiţiei. Pe de altă parte, Curtea a constatat că noţiunea de "judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. îşi găseşte un sens constituţional numai în măsura în care aceasta vizează şi instanţa de judecată, astfel încât competenţa facultativă urmează a se aplica şi în ipoteza în care instanţa de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

Curtea a statuat că permiterea cumulului competenţei jurisdicţionale cu calitatea de parte în proces reprezintă un element obiectiv care conduce în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparţialitatea instanţei, contrar art. 21 alin. (3) şi art. 124 alin. (2) din Constituţie.

Coroborând dispoziţiile procedurale civile invocate cu decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României la data de 23 iulie 2018, rezultă că necesitatea declinării prezentei cauze, în care are calitatea de pârât Tribunalul Dâmboviţa, se impune pentru justa soluţionare a cauzei.

Prin sentinţa nr. 3254 din 16 septembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu; a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Instanţa a reţinut că, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

În situaţia în care reclamantul ocupă una din funcţiile indicate la art. 127 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ. (în forma anterioară modificării prin Legea nr. 310/2018), legea instituie o derogare de la prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Reiese că dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. sunt dispoziţii speciale şi derogatorii, fiind deci de strictă interpretare şi aplicare, reglementând expres doar situaţia în care cererea este formulată de un judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier.

Această chestiune nu a fost modificată de pronunţarea deciziei nr. 290/2018 de către Curtea Constituţională, decizie ce nu vizează calitatea persoanelor cărora le sunt aplicabile prevederile derogatorii ale art. 127 C. proc. civ.

Or, în speţă reclamantul, la momentul sesizării instanţei, astfel cum rezultă din adeverinţa depusă la dosarul Tribunalului Argeş, nu mai are calitatea de judecător, fiind eliberat din funcţie prin pensionare începând cu data de 24.05.2018.

Prin urmare, în speţă nu sunt incidente prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Instanţa a apreciat necesar a face această distincţie, chiar dacă sentinţa de declinare pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa nu are în vedere aceste prevederi, deoarece numai cu privire la situaţia reglementată de art. 127 alin. (1) C. proc. civ. competenţa teritorială este de ordine publică.

În speţă, Tribunalul Dâmboviţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei sale teritoriale, motivat de faptul că pârâţi în cauză sunt instanţe judecătoreşti, apreciind incidentă decizia nr. 290/2018 pronunţată de Curtea Constituţională.

Instanţa a apreciat, însă, că decizia Curţii Constituţionale nu modifică art. 127 alin. .2 C. proc. civ. sub aspectul faptului că alegerea unei alte instanţe decât cea legal competentă aparţine exclusiv reclamantului, textul legal prevăzând că "reclamantul poate sesiza".

Or, potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, iar conform art. 122 C. proc. civ., reguli noi de competenţă s-ar putea stabili numai prin modificarea C. proc. civ.

În consecinţă, întrucât cererea reclamantului este, în baza art. 210 din Legea nr. 62/2011, de competenţa tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă, iar acesta a ales să sesizeze această instanţă, Tribunalul Dâmboviţa este competent să judece cauza.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa sub nr. de dosar x/2018, instanţa a fost învestită cu soluţionarea unui litigiu de muncă.

Reclamantul a avut calitatea de judecător în cadrul Judecătoriei Găeşti, iar instanţa iniţial învestită cu soluţionarea cererii a fost Tribunalul Dâmboviţa, care are şi calitatea de pârât în cauză.

Conform dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă, se adresează instanţei judecătoreşti competente, în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau locul de muncă.

Potrivit art. 127 alin. (1) din noul C. proc. civ., "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea." Alin. 2 al aceluiaşi articol statuează că "În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii".

Prin decizia nr. 290/2018 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 638 din 23 iulie 2018, Curtea Constituţională a statuat:

"46. Drept consecinţă a constatării neconstituţionalităţii sintagmei "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul dispoziţiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. se impune constatarea neconstituţionalităţii şi a sintagmei "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât, pentru aceleaşi considerente, şi aceasta din urmă este de natură a aduce atingere principiului imparţialităţii justiţiei cuprins în art. 124 alin. (2) şi, implicit, dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie".

Prin această decizie, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi sintagma "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituţionale. De asemenea, a constatat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

Cum în prezentul dosar, în calitate de pârât a fost chemat şi Tribunalul Dâmboviţa, instanţa competentă să judece cauza în apel se stabileşte în raport de noţiunea extinsă pe care Curtea Constituţională a dat-o sintagmei de judecător din art. 127 din C. proc. civ., incluzând şi instanţa de judecată, în scopul asigurării imparţialităţii obiective.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii ce face obiectul cauzei, în favoarea Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 noiembrie 2019.