Revision for contradictory rulings: deadlines run from finality of judgment, not communication of reasoning

Şedinţa publică din data de 6 noiembrie 2019

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 25 iulie 2017 pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă sub nr. x/2017, revizuientul A. a formulat cerere de revizuire pentru contrarietate de hotărâri între decizia nr. 2/2017 a Tribunalului Dolj, pe de o parte, şi sentinţa civilă nr. 9245/2015 a Judecătoriei Craiova, decizia civilă nr. 33/2015 a Tribunalului Dolj, decizia civilă nr. 249/2016 a Tribunalului Dolj şi încheierea definitivă nr. 510/2016 a Judecătoriei Craiova, pe de altă parte.

A formulat totodată şi cerere de repunere în termenul de exercitare a revizuirii.

Prin decizia nr. 787/2017 din 31 octombrie 2017, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a respins cererea de repunere în termenul de exercitare a căii de atac, precum şi cererea de revizuire, ca tardiv formulată.

Revizuentul A. a declarat recurs împotriva acestei decizii, motivele fiind, în esenţă, următoarele:

Hotărârea recurată este motivată lapidar şi neargumentat, cuprinzând şi motive contradictorii, fapt ce atrage incideţa art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Curtea de apel a apreciat că necunoaşterea considerentelor înainte de a fi motivată şi comunicată o hotărâre judecătorească nu poate constitui un motiv temeinic justificat pentru exercitarea peste termen a revizuirii pentru încălcarea autorităţii de lucru judecat, reţinând în mod greşit culpa recurentului în exercitarea tardivă a revizuirii. Considerentele unei hotărâri judecătoreşti sunt rezultatul analizei unui judecător, ceea ce constituie un factor exterior ce nu poate fi cunoscut şi controlat de parte în apărarea propriilor drepturi, fiind mai presus de voinţa sa, şi nu poate fi imputabil titularului dreptului material la acţiune.

Trebuie avut în vedere şi caracterul secret al deliberării la care participă doar judecătorii şi în cadrul căreia aceştia îşi exprimă opinia, respectiv considerentele în baza cărora adoptă o anumită soluţie, potrivit art. 395 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit raţionamentului logico-juridic al curţii de apel, titularul dreptului de revizuire ar trebui să declare această cale de atac pornind de la prezumpţia că judecătorul cauzei va încălca autoritatea de lucru judecat prin considerentele hotărârii judecătoreşti, ceea ce ar fi absurd şi mai ales imposibil de motivat în lipsa unor elemente concrete ce nu pot fi deduse şi nici apreciate ca fiind pertinente în exercitarea căii extraordinare a revizuirii.

Prin succinta motivare din considerentele instanţei ce pronunţă hotărârea atacată, rezultă o aplicare greşită a normelor de drept material privind autoritatea şi puterea lucrului judecat cu privire la aspectele invocate, dar şi cu privire la existenţa motivului temeinic justificat ce stă la baza cererii de repunere în termen, astfel încât este incident şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cererea de revizuire este întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce reglementează existenţa unor hotărâri definitive potrivnice ce au soluţionat în mod definitiv un raport juridic dintre părţi atât prin considerentele acestora, cât şi prin dispozitiv.

Astfel, o stare de fapt reţinută în considerentele unei hotărâri judecătoreşti definitive nu poate fi infirmată ulterior prin inserarea unor aspecte ce contrazic prima hotărâre judecătorească definitivă şi care ar conduce evident şi la o altă soluţie diferită de cea care se bucură de prezumţia de adevăr, legalitate şi temeinicie circumscrise noţiunii de autoritate de lucru judecat.

În caz contrar, autoritatea de lucru judecat ar fi lipsită de conţinut şi ar conduce la exercitarea unui nou control judecătoresc în afara căilor procedurale prevăzute de legea procesual civilă şi la o negare a principiului constituţional stabilit de art. 129 din Constituţia României.

Autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti este ataşată considerentelor sale.

În fapt, considerentele unei hotărâri judecătoreşti sunt cunoscute de parte după redactarea şi comunicarea acesteia, partea neputând cunoaşte argumentele şi raţionamentul juridic ce au condus la soluţia din dispozitivul hotărârii judecătoreşti.

Cunoaşterea motivării înainte de redactarea hotărârii de către judecător este imposibilă şi este mai presus de voinţa părţii în ceea ce priveşte exercitarea revizuirii pentru apărarea drepturilor sale rezultate din hotărâri definitive potrivnice.

Cele expuse mai sus se constituie în justificarea existenţei motivului temeinic ce a condus la exercitarea revizuirii după comunicarea deciziei nr. 2 din 2 mai 2017 a Tribunalului Dolj, secţia a II-a civilă, ce se circumscrie motivelor avute în vedere de legiuitor în dispoziţiile art. 186 alin. (1) C. proc. civ.

Această interpretare este în concordantă cu prevederile art. 430 alin. (2) C. proc. civ.

Revizuirea a fost formulată şi motivată în termenul de exercitare al acestei căi de atac de o lună de la momentul comunicării hotărârii, în conformitate cu art. 186 alin. (2) C. proc. civ., coroborat cu art. 511 alin. (1) pct. 8 şi alin. (4) din acelaşi cod.

Cererea de repunere în termenul de exercitare a căii de atac a fost formulată prin cererea de revizuire, în conformitate cu art. 186 alin. (3) C. proc. civ.

În acest sens, recurentul a depus dovada comunicării hotărârii, pentru ca instanţa să poată observa data la care a cunoscut considerentele hotărârii supuse revizuirii şi a început să curgă termenul pentru exercitarea căii de atac.

Mai mult, cererea de repunere în termen a fost formulată în faţa instanţei competente să judece această cale de atac, în conformitate cu art. 186 alin. (3) C. proc. civ.

Recurentul expune argumente în susţinerea cererii de revizuire.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Completul de filtru, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea din 5 decembrie 2018, comunicarea acestuia părţilor, pentru a depune puncte de vedere cu privire la raport.

Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Prin încheierea de şedinţă din data de 18 septembrie 2018 a fost admis în principiu recursul de face obiectul prezentei cauze, fixându-se termen la data de 6 noiembrie 2019.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, constată că recursul nu este fondat pentru considerentele care urmează:

Un prim motiv de recurs este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul arătând că instanţa nu a argumentat modalitatea prin care partea putea cunoaşte considerentele hotărârii înainte de redactarea şi comunicarea acesteia, invocând în acest sens secretul deliberării şi faptul că încălcarea autorităţii de lucru judecat invocată a devenit evidentă ulterior motivării şi nu după pronunţarea hotărârii. Arată, de asemenea, că instanţa a reţinut incidenţa cazului de revizuire indicat şi calitatea recurentului de titular al dreptului procesual, dar analiza cererii de repunere în termen este circumscrisă unui caz de revizuire diferit faţă de cel invocat în cerere.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Viciile motivării unei hotărâri pot fi încadrate în trei categorii: lipsa motivării, motivarea inexactă şi motivarea insuficientă, casarea intervenind în cazul în care există contradicţie între considerente şi dispozitiv, când cuprinde considerente contradictorii, precum şi în cazul în care lipseşte motivarea soluţiei din dispozitiv sau în cazul în care motivarea este superficială sau cuprinde numai considerente străine de natura cauzei.

Înalta Curte constată că instanţa a analizat şi a expus argumentat motivele pentru care au fost respinse cererea de repunere în termen şi, pe cale de consecinţă, cererea de revizuire ca tardiv formulată.

Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.

Cererea de revizuire ce a fost respinsă prin decizia recurată se întemeiază pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod, în cazurile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Raportat la aceste considerente, nu poate fi reţinut argumentul recurentului în sensul că, raportat la dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 şi art. 511 alin. (4) C. proc. civ., cererea de revizuire a fost formulată şi motivată în termen de o lună de la comunicarea hotărârii.

Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează aplicarea greşită a normelor de drept material privind autoritatea şi puterea de lucru judecat, faţă de aspectele invocate în cererea de revizuire, dar şi în ceea ce priveşte motivul temeinic justificat ce stă la baza cererii de repunere în termen.

Casarea unei hotărâri, conform dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Acest motiv de casare vizează încălcarea legii de drept material, ce poate consta, cu titlu de exemplu, în aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora, interpretarea greşită a normei corespunzătoare situaţiei de fapt, încălcarea unor principii generale de drept.

Înalta Curte constată că recurentul nu indică normele de drept material pretins a fi fost încălcate de către instanţa de revizuire, argumentele expuse, privitoare la autoritatea de lucru judecat reprezentând aspecte în susţinerea cererii de revizuire şi nu critici de nelegalitate ale hotărârii recurate.

În consecinţă, în raport de raţiunile înfăţişate, Înalta Curte, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva deciziei nr. 787/2017 din 31 octombrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva deciziei nr. 787/2017 din 31 octombrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 noiembrie 2019.