Annulment of appellate decision for procedural nullity: failure to notify parties regarding defect of representative authority

Şedinţa publică din data de 29 octombrie 2019

Asupra recursului, din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 5 iulie 2016, sub nr. x/2016, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtele C., reprezentată prin mandatar S.C. D. S.A. şi D. S.A., au solicitat instanţei să constate ca fiind abuzive şi să dispună anularea clauzelor din convenţia de credit nr. x din data de 19 iunie 2008, respectiv: art. 5.1 lit. c) "comisioanele şi costurile aferente Creditului sunt următoarele: comision de administrare lunar: 0,15% plătibil începând cu scadenţa a 13-a", să se dispună restituirea tuturor sumelor încasate abuziv, fără temei legal, în baza clauzelor contractuale abuzive, cu titlu de comision de administrare la care se va adaugă dobânda legală; să se dispună constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar inserată în contractul de credit şi eliminarea acesteia (art. 6.1, art. 6.1.3); să se dispună stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb CHF - LEU de la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului (19.06.2008 - 1 CHF = 2.27 RON); să se dispună denominarea în moneda naţională a plăţilor, în virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia preţul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenţi se plăteşte în moneda naţională; să se dispună obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ. (taxa judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu avocat, alte cheltuieli ocazionate de rezolvarea acestui litigiu).

La 9 septembrie 2016, reclamanţii au depus la dosar o cerere precizatoare, prin care au arătat că, în speţă, capetele 1 şi 2 din cerere au o valoare de 12.308,41 CHF, echivalentul a 51.202,98 RON, calculat la cursul de schimb de la data sesizării instanţei, iar capetele 3,4 şi 5 din cerere au o valoare de 206.937,59 RON.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 451 din 14 februarie 2017, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtele C., reprezentată prin mandatar S.C. D. S.A. şi D. S.A. Totodată, s-a respins cererea pârâtelor privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

2. Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 328 din 19 februarie 2018, a admis excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, în ceea ce priveşte apelul declarat de apelanţii-reclamanţi şi a anulat apelul declarat de apelanţii-reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 451 din 14 februarie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant.

A admis apelul declarat de pârâtele S.C. D. S.A. şi S.C. C. - Amsterdam prin mandatar S.C. D. S.A. Bucureşti împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că au fost obligaţi reclamanţii la plata sumei de 3.232,08 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Totodată, s-a dispus obligarea reclamanţilor la plata către pârâtă a sumei de 3.232,74 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

În considerentele acestei decizii, instanţa de apel a reţinut incidenţa în cauză a excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant, invocată de către pârâtă la termenul de judecată din 22 ianuarie 2018, pe care a admis-o.

Instanţa a constatat că, din interpretarea dispoziţiilor art. 82 C. proc. civ., rezultă că excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant este întemeiată în situaţia în care cererea este introdusă în numele titularului, persoană fizică sau juridică, iar la dosar nu există dovada din care să rezulte abilitatea celui care a formulat cererea de a-l reprezenta pe titular.

Sub acest aspect, s-a reţinut că, în speţă, calea de atac a fost introdusă de reclamanţii A. şi B., prin reprezentant contravenţional E., care nu a depus odată cu cererea de apel şi împuternicirea avocaţială, în conformitate cu dispoziţiile art. 151 raportat la art. 194 lit. b) C. proc. civ., motiv pentru care s-a dispus citarea apelanţilor, la domiciliul procesual ales, cu menţiunea de a face dovada calităţii de reprezentant a avocatului E.. În susţinerea acestei calităţi, au fost ataşate înscrisuri, reprezentate de contract de asistenţă juridică încheiat de apelanţi cu CA F. şi contract de conlucrare.

Potrivit dispoziţiilor art. 151 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 29 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, instanţa de apel a constatat că dovada calităţii de reprezentant convenţional, în situaţia în care reprezentantul este avocat, se face prin împuternicirea avocaţială, eliberată în temeiul contractului de asistenţă juridică încheiat între avocat şi parte, înscris cu privire la care s-a reţinut că nu a fost ataşat la dosarul cauzei.

Instanţa de apel nu a luat în considerare înscrisul intitulat contract de conlucrare cu motivarea că, potrivit legislaţiei speciale care reglementează exercitarea profesiei de avocat, dovada calităţii de reprezentant se face numai în baza contractului de asistenţă juridică şi a împuternicirii eliberate în temeiul acestuia. Totodată, instanţa a constatat că nici acest înscris nu poartă semnătura părţii, iar apelanţii nu au ratificat actele efectuate de avocatul E. în dosarul de apel.

În ceea ce priveşte apelul declarat de apelantele-pârâte D. S.A. şi C., prin mandatar D. S.A., instanţa de apel a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 451 din 14 februarie 2017 acţiunea apelanţilor-reclamanţi a fost respinsă în integralitate, iar faţă de dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., s-a reţinut că, în spelă, culpa procesului în promovarea acţiunii civile revine acestora.

S-a arătat că obiectul contractului de asistenţă juridică nr. 32/21.02.2013 încheiat între D. S.A. şi G., necontestat, l-a reprezentat asistenţa şi reprezentarea juridică în cauza civilă nr. x/2016, iar prin actul adiţional nr. x la convenţia menţionată, părţile au convenit în mod expres şi asupra onorariilor aferente serviciilor prestate.

De asemenea, instanţa de apel a constatat că în cauză s-a făcut şi dovada plăţii onorariului de avocat în cuantum de 3232,08 RON (dosar fond, vol. 2), motiv pentru care a dispus obligarea reclamanţilor la plata către pârâtă a sumei de 3.232,08 RON, reprezentând cheltuieli de judecată .

În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea apelului, având în vedere că apelanta pârâtă a făcut dovada efectuării cheltuielilor în cuantum de 3.323,74 RON, reprezentate de onorariu avocaţial, cu aplicarea art. 451 raportat la art. 453 C. proc. civ., instanţa de apel a dispus obligarea reclamanţilor la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 3.232,74 RON, reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de judecarea apelului.

3. Împotriva deciziei civile nr. 328 din 19 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanţii A. şi B. au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea în tot a hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

Printr-o primă critică, recurenţii-reclamanţi au susţinut, cu privire la excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, că instanţa de apel, deşi face referire la faptul că avocatul nu şi-a dovedit calitatea de reprezentant în dosar, continuă să transmită actele de procedură cu privire la obligaţiile stabilite la sediul avocatului, fără a pune în discuţie şi voinţa clientului. Ca atare, recurenţii consideră că în ipoteza în care instanţa avea îndoieli asupra mandatului avocatului, aceasta trebuia să citeze apelanţii la adresa de domiciliu, cu menţiunea de a preciza dacă îşi însuşesc apelul, dar nu a procedat astfel.

S-a subliniat că instanţa de apel a reţinut în mod eronat că un contract de conlucrare, nr. x/2017, încheiat între doi avocaţi şi avizat de către barou, care are la bază contractul de asistenţă juridică nr. x/2016, încheiat între avocat şi client, nu produce efecte juridice în sensul dovedirii mandatului pentru declararea apelului.

În acest sens, s-a menţionat că pe parcursul derulării unui litigiu avocatul titular poate să substituie un alt avocat, printr-o formă agreată de barou, pentru a întreprinde în numele acestuia orice demersuri pe care avocatul titular putea să le facă.

În concret, recurenţii au învederat că, prin cererea precizatoare depusă anterior pronunţării deciziei recurate, s-a arătat că avocatul F. are interdicţia exercitării profesiei conform încheierii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţata în dosarul nr. x/2017. Pentru asigurarea reprezentării în dosarele în care acesta avea calitatea de reprezentant, s-a încheiat contractul de conlucrare nr. x/5.09.2017, prin care l-a împuternicit pe avocatul E. Alexandru, ca în baza mandatului - contractului de asistenţă juridica încheiat cu clientul, acesta să poată întreprinde orice măsuri se impun în derularea contractului.

Recurenţii-reclamanţi au învederat că în mod greşit instanţa de apel a solicitat o delegaţie din partea avocatului E., având în vedere că acesta avea la dosar contractul de conlucrare nr. x/2017, precum şi contractul de asistenţă juridică nr. x/2016, care fac dovada substituirii generale avizată de Baroul Olt şi dovada acceptului clientului de a fi reprezentat de avocat.

În continuare, recurenţii-reclamanţi au formulat critici cu privire la fondul raportului juridic dedus judecăţii, respectiv constatarea caracterului abuziv al clauzelor vizând riscul valutar, comisionul de administrare, solicitându-se totodată îngheţarea cursului de schimb valutar la momentul semnării contractului.

Intimatele-pârâte D. S.A. şi C. au depus la dosar întâmpinare, prin care au invocat excepţia nulităţii recursului, susţinând că recurenţii au invocat greşita aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 193/2000, iar cererea de apel a fost anulată pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant.

Pe fondul cauzei, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală.

Intimatele-pârâte au solicitat cheltuieli de judecată în cuantum de 5.541,47 RON, depunând în acest sens dovezi la dosar.

Prin rezoluţia a aflată la dosar, s-a stabilit că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 29 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 7 noiembrie 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurenţii-reclamanţi au depus la dosar punct de vedere la raport, prin care au susţinut că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 16 aprilie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins excepţia nulităţii recursului, a admis în principiu recursul şi a stabilit termen de judecată la 15 octombrie 2019.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte reţine următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, instanţa supremă constată că reclamanţii aveau domiciliul procesual ales la CA F., care, ca urmare a aplicării sancţiunii interdicţiei de a exercita profesia de avocat, conform hotărârii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2017, a încheiat contractul de conlucrare nr. x/5.09.2017, prin care l-a împuternicit pe avocatul E. Alexandru, ca în baza mandatului să poată întreprinde orice măsuri se impun în derularea contractului.

Instanţa de prim control judiciar a reţinut că apelul a fost introdus de reclamanţii A. şi B., prin reprezentant contravenţional E.. Întrucât reprezentantul convenţional indicat nu a depus, odată cu cererea de apel, împuternicirea avocaţială, în condiţiile art. 151 raportat la art. 194 lit. b) C. proc. civ., instanţa a dispus citarea apelanţilor, la domiciliul procesual ales, cu menţiunea de a face dovada calităţii de reprezentant a avocatului E.. În susţinerea calităţii, au fost ataşate înscrisuri, reprezentate de contract de asistenţă juridică încheiat de apelanţi cu CA F. şi contract de conlucrare.

Această măsură a instanţei de apel a fost criticată de reclamanţi în recurs, susţinând că în mod greşit s-a procedat la comunicarea actelor de procedură vizând obligaţiile stabilite în sarcina lor, la sediul avocatului, cu toate că a constatat că acesta nu şi-a dovedit calitatea de reprezentant în dosar. Recurenţii susţin că, în aceste condiţii, se impunea citarea lor la adresa de domiciliu, cu menţiunea de a preciza dacă îşi însuşesc apelul, deoarece acesta nu produce efecte juridice în sensul dovedirii mandatului de reprezentare pentru declararea apelului.

Deşi acest motiv de recurs a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că nu este incidentă ipoteza reglementată de acest text de lege, întrucât nu se invocă încălcarea unor norme de drept material.

Criticile vizând excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, astfel cum au fost dezvoltate în memoriul de recurs permit încadrarea în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care se referă la situaţia în care, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Instanţa de apel a apreciat că înscrisul intitulat contract de conlucrare încheiat între avocaţi nu poate fi luat în considerare, deoarece potrivit legislaţiei speciale care reglementează exercitarea profesiei de avocat, dovada calităţii de reprezentant se face numai în baza contractului de asistenţă juridică şi a împuternicirii eliberate în temeiul acestuia. De asemenea, instanţa de apel a constatat că acest înscris intitulat contract de conlucrare nu poartă semnătura părţii, precum şi faptul că apelanţii nu au ratificat actele efectuate de avocatul E. în dosarul de apel.

Analizând criticile invocate de recurenţii-reclamanţi, prin raportare la considerentele instanţei de apel cu privire la lipsa dovezii calităţii de reprezentant a avocatului E., Înalta Curte constată că sunt întemeiate, motiv pentru care va admite recursul, cu consecinţa casării deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

Potrivit dispoziţiilor art. 158 alin. (1) C. proc. civ., în caz de alegere de domiciliu, sau după caz, de sediu, dacă partea a arătat şi persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea menţiuni, comunicarea se va face, după caz, potrivit art. 155 sau 156.

În motivarea deciziei recurate, instanţa a reţinut incidenţa în cauză a prevederilor art. 82 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora atunci când instanţa constată lipsa dovezii calităţii de reprezentant a celui care a acţionat în numele părţii, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor, iar dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată.

Totodată, au fost reţinute şi dispoziţiile art. 151 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd că "avocatul şi consilierul juridic vor depune împuternicirea lor, potrivit legii".

În cauză, la termenul din 22 ianuarie 2018, instanţa de apel a dispus amânare judecării cauzei, pentru citarea reclamanţilor la domiciliul ales, cu menţiunea de a face dovada calităţii de reprezentant a avocatului E., semnatarul cererii de apel.

În acest sens, la 29 ianuarie 2018, E., în calitate de reprezentant convenţional al reclamanţilor, a depus la dosar contractul de asistenţă juridică încheiat cu CA F., cât şi contractul de conlucrare.

În speţă, se constată că măsura anulării apelului pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant a fost luată cu încălcarea regulilor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, astfel încât găseşte întemeiat motivul de recurs încadrat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Instanţa de apel în mod greşit a procedat la citarea reclamanţilor tot la domiciliul ales al avocatului, pentru a face dovada calităţii de reprezentant, având în vedere că s-a contestat tocmai calitatea acestuia de reprezentant. Argumentul pentru care reclamanţii nu au ratificat actele efectuate de avocat, a cărui calitate de reprezentant era contestată în cauză, a fost acela că nu au fost citaţi la domiciliul lor cu această menţiune.

În consecinţă, pentru a opera sancţiunea nulităţii cererii, citaţia trebuia adresată părţii, chiar dacă la dosar exista şi adresa sediului sau domiciliului reprezentantului, deoarece cererea aparţine părţii, iar sancţiunea anulării acesteia va produce efecte faţă de parte, iar nu faţă de reprezentant.

În acest context, se constată că a fost încălcat dreptul la apărare prevăzut de art. 13 C. proc. civ., care reprezintă un principiu constituţional, consacrat în art. 24 din Constituţia României, fiind încălcate şi dispoziţiile art. 22 C. proc. civ., care prevăd că judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

În aceste condiţii, este corectă critica potrivit căreia, în apel, se impunea citarea reclamanţilor la domiciliul lor pentru a-şi exprima poziţia procesuală cu privire la calea ordinară de atac exercitată, iar nu la domiciliul ales al avocatului, a cărui calitate era discutată, motiv pentru care, în rejudecare, instanţa de apel va analiza toate aceste împrejurări vizând excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a avocatului E..

În ceea ce priveşte criticile formulate pe fondul cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că acestea nu mai pot fi analizate în recurs faţă de soluţia vizând încălcarea regulii de procedură prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În raport cu considerentele reţinute, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul reclamanţilor A. şi B., cu consecinţa casării deciziei civile nr. 328 din 19 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi trimiterii cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 328 din 19 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 octombrie 2019.