Contractor's appeal annulled as grounds restated factual disputes, upholding rejection of construction payment claim.

Şedinţa publică din data de 24 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă 26 august 2016 sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 455.599,59 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate în baza contractului de antrepriză forfetară de lucrări de construcţie la cheie nr. 481 din 12 septembrie 2013, încheiat între reclamantă şi pârâtă, în care sunt incluse şi garanţiile reţinute cu facturile nr. x din 15 octombrie 2013 şi 230 din 28 octombrie 2013, sumă la care se adaugă dobânda legală penalizatoare prevăzută şi calculată potrivit dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 13/2011 cu modificările ulterioare; restituirea materialelor şi utilajelor rămase la locul obiectivului "Centrul de Inspecţii Auto B., Şoseaua Bucureşti - Ploieşti, nr. 40 A", obiectiv ce constituie obiectul contractului antrepriză forfetară de lucrări de construcţie la cheie nr. 481/12.09.2013; precum şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea cauzei.

Prin sentinţa civilă nr. 1686/2017 din 9 mai 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016 a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., fiind obligată reclamanta la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 7.200 RON.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar C. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 573/A din 22 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă s-a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar C. împotriva sentinţei civile nr. 1686/2017 din 9 mai 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016 şi a fost obligată apelanta la plata sumei de 4760 RON cheltuieli de judecată către intimată.

Împotriva deciziei civile nr. 573/A din 22 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar C. a declarat recurs.

Prin memoriul de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar C. a solicitat admiterea recursului, schimbarea în tot a deciziei ca fiind nelegală şi netemeinică şi, prin reaprecierea şi completarea probatoriului să fie admisă cererea introductivă astfel cum a fost formulată.

În argumentarea cererii de recurs, recurenta susţine că prin decizia atacată instanţa de apel a interpretat greşit clauzele contractului de antrepriză forfetară de construcţie nr. 481 din 12 septembrie 2013, la obiectivul "Centru de inspecţie AUTO B.", lucrare obţinută prin licitaţie de către S.C. A. S.R.L., fără ca instanţa să ţină cont şi de convenţia nescrisă agreată de părţi, în baza căreia pârâta-intimată a acceptat tacit ca garanţia bancară prevăzută de art. 4.9 din contract să fie înlocuită cu B.O. seria x2486, emis de către S.C. A. S.R.L. la data de 25 septembrie 2013 şi pus la dispoziţia intimatei, şi pe cale de consecinţă au fost demarate lucrările prevăzute în contractul de antrepriză.

Mai susţine recurenta, că instanţa de apel a ignorant şi faptul că chiar şi în lipsa scrisorii de garanţie bancară prevăzută în contract, în fapt, părţile au înţeles să deruleze contractul care a continuat prin efectuarea de lucrări acceptate de beneficiar şi prin efectuarea de plăţi parţiale ale lucrărilor efectuate.

De asemenea, se susţine că instanţa a apreciat în mod eronat faptul că ar fi fost achitate integral lucrările efectuate de către reclamantă, neluând în considerare că au apărut neînţelegeri privind calitatea lucrărilor care au condus la neplata integrală a lucrărilor efectuate şi, deşi deficienţele de calitate au fost remediate de către reclamantă, contravaloarea lor nu a mai fost achitată de către pârâtă.

Totodată se arată că, instanţa a ignorant faptul că deşi s-a făcut dovada efectuării de lucrări suplimentare solicitate de intimată prin dispoziţii repetate de şantier, acestea nu au mai fost achitate, ca urmare a rezilierii contractului.

Recurenta susţine în continuare că instanţa de apel a apreciat în mod subiectiv faptul că apelanta S.C. A. S.R.L., nu ar fi pus la dispoziţia instanţei un centralizator care să cuprindă şi să descrie toate lucrările efectuate de aceasta, să indice contravaloarea fiecărei lucrări efectuate, situaţiile de lucrări întocmite pentru fiecare lucrare, facturile emise pentru respectivele lucrări, precum şi plăţile efectuate pentru acestea, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare, totodată instanţa de apel a pus în vedere apelantei să indice deficienţele constatate pentru fiecare lucrare, data remedierii deficienţelor, precum şi dovada remedierii.

În acest sens, recurenta consideră că documentele depuse în faţa instanţei de apel prin adresa din 15 ianuarie 2018, precum şi actele existente la dosarul de fond, deşi au fost apreciate ca fiind "în mare parte lipsite de relevantă" (!?) nu au făcut obiectul unei cercetări judecătoreşti aprofundate, întrucât ele fac dovada deplină a pretenţiilor reclamantei, întrucât actele existente la dosarul cauzei răspundeau solicitării făcute de către instanţă.

Mai arată recurenta că instanţa de apel nu a luat în considerare cele două expertize contabile întocmite în dosarul nr. x/2014 aflat pe rolul Tribunalului Dâmboviţa - Judecător Sindic, care are ca obiect cererea formulată în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura falimentului S.C. A. S.R.L..

Având în vedere atitudinea nesinceră a pârâtei-intimate, opoziţia acesteia la efectuarea expertizei contabile şi a expertizei tehnice, precum si respingerea acestor probe ştiinţifice de către cele două instanţe, prin care i s-a încălcat reclamantei dreptul la un proces echitabil împiedicând în acest fel aflarea adevărului, recurenta apreciază că pentru a se putea da o soluţie legală şi temeinică, în conformitate cu prevederile art. 391 C. proc. civ., solicită instanţei de recurs încuviinţarea efectuării unei expertize contabile judiciare, care să aibă ca obiectiv constatarea înregistrării în evidenţele financiar-contabile ale celor două societăţi, a facturilor fiscale care fac obiectul cererii introductive şi dacă au fost raportate de aceasta la organele fiscale cu decontul x TVA, din trimestrul IV/2013 şi o expertize tehnică care să constate situaţia de fapt a lucrărilor executate atât suplimentar cât potrivit prevederilor din contractual de execuţie, precum şi orice altă probă a cărei administrare s-ar dovedi necesară în urma dezbaterilor, în funcţie de poziţia procesuală a intimate-pârâte, conformitate cu prevederile art. 391 C. proc. civ.

Recurenta mai susţine că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei sumele reprezentând creanţele deţinute de S.C. A. S.R.L. împotriva debitorilor săi, inclusiv împotriva pârâtei, urmează a fi distribuite către creditorii înregistraţi în tabelul definitiv consolidat al creanţelor, creditorul majoritar fiind AJFP Dâmboviţa, cu o creanţă în sumă de 375.615 RON, reprezentând 72,6% din total creanţe, iar nerecuperarea acestei sume ar prejudicia reclamanta şi implicit bugetul de stat.

Pentru aceste motive, recurenta apreciază că este îndreptăţită să solicite admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris şi depus la dosar.

Prin întâmpinarea depusă de intimata-pârâtă B. S.A., la 3 ianuarie 2019 s-a invocat pe cale de excepţie nulitatea recursului pentru neîncadrarea motivelor de recurs în dispoziţiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., iar pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin răspunsul la întâmpinarea depusă de intimata-pârâtă B. S.A., la 30 ianuarie 2019, recurenta A. S.R.L. a solicitat înlăturarea susţinerilor intimatei-pârâte ca nefondate.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 14 martie 2019, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul este nul.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 25 martie 2019, recurenta depunând punct de vedere.

La termenul din 24 octombrie 2019, completul de filtru, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 (1) lit. d) din C. proc. civ., constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Aşa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Astfel, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţa nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că recurenta S.C. A. S.R.L. şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se constată că recurenta nu precizează care sunt motivele contradictorii sau străine cauzei, iar cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aceasta nu arată care sunt normele de drept material încălcate sau aplicate greşit de către instanţa de apel.

Astfel, din analiza memoriului de recurs se constată că motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv motivele de nelegalitate prevăzute limitativ la punctele 1-8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar nu susţineri referitoare la administrarea si interpretarea probatoriilor, astfel că în raport cu aspectele evocate, se constată că aşa cum au fost formulate, criticile recurentei au fost invocate în mod formal, acestea neputând fi încadrate şi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. pentru a se putea efectua controlul de legalitate de către instanţa de recus.

În acest sens, se reţine că, deşi au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. în susţinerea cererii de recurs, se constată că motivele evocate nu conţin critici de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, iar susţinerile din cuprinsul cererii de recurs nu fac posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Este de amintit că instanţa de apel ca instanţă devolutivă are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Din expunerea argumentelor evocate de recurentă rezultă cu evidenţă că s-au readus în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Astfel, în condiţiile în care memoriul de recursul formulat conţine critici de netemeinicie sau simple nemulţumiri ale recurentei faţă de modul în care a decurs judecata în fond sau apel, sau modul în care instanţele au apreciat probele nu poate constitui îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., cât timp nu învederează instanţei de recurs norma materială nesocotită prin soluţiile date de cele două instanţe.

Se observă că recurenta a relatat opinii referitoare la dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanţa de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată în raport de stabilirea situaţiei de fapt reţinută în cauză.

În speţă, recurenta tinde, în realitate, la o restabilire a situaţiei de fapt, repunând în discuţie probele, cu referire la expertizele efectuate în cauză şi solicitând instanţei de recurs să reconsidere concludenţa lor, aspect ce nu este permis în această fază procesuală.

În speţă, recurenta-reclamantă, nu formulează critici de nelegalitate, care să poată fi examinate din perspectiva vreunui caz de casare prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar şi care să poată constitui obiect de analiză în recurs.

În acest context, se constată că recurenta nu a arătat în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluţia pronunţată de curtea de apel.

Simpla nemulţumire a părţii faţă de soluţia pronunţată, fără a se dezvolta şi arăta, în concret, în ce constau greşelile săvârşite de instanţă şi legea încălcată, pentru a se putea, astfel, verifica încadrarea acestora în cazurile limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nu este suficientă pentru a justifica admiterea recursului, lipsa acestora fiind sancţionată de textul de lege invocat cu nulitatea cererii.

Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel.

În alţi termeni, faţă de considerentele precedente se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

În consecinţă, se constată că recurenta nu a indicat în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi ce dispoziţii legale au fost încălcate de către instanţa de apel prin respingerea apelului reclamantei S.C. A. S.R.L..

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea nulităţii cererii de recurs în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar C.I.I. C. împotriva deciziei civile nr. 573/A din 22 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.A..

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2019.