Consultancy contract rescission and restitution: Cassation appeal declared null for failure to state legal grounds, leaving lower court order in force.

Şedinţa publică din data de 24 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la 14 noiembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta PFA B. a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună rezoluţiunea contractului de prestări servicii de consultanţă nr. 111 din 9 februarie 2015 încheiat între reclamantă în calitate de achizitor/beneficiar şi pârât în calitate de prestator, pentru lipsa contraprestaţiei din partea prestatoarei în conformitate cu dispoziţiile art. 7 pct. 1, pct. 6 din contract şi următoarele coroborat cu art. 1549 C. civ.. obligarea pârâtei la restituirea sumei de 50.232,7 RON plătită de către reclamantă către pârâta în conformitate cu dispoziţiile art. 4 şi 5 pct. l lit. a) din contract, ca o consecinţă a dispunerii rezoluţiunii contractului nr. x din 9 februarie 2015 raportat la dispoziţiile art. 1554 C. civ. obligarea pârâtei la plata daunelor interese compensatorii în suma de 50.000 euro-echivalentul în RON a sumei de 225.500 RON la cursul BNR din 12 noiembrie 2016, de 1 euro/4,51 RON - prejudiciu estimat ca urmare a pierderii contractului de finanţare pentru lipsa contraprestaţiei pârâtei în conformitate cu dispoziţiile art. 1530 şi 1531 C. civ. reprezentând prejudiciul suferit de către reclamantă sub aspectul damnum emergens şi lucrum cessans, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 258/NLP/PI din 20 februarie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă a admis în parte cererea reclamantei S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta PFA B., dispunând rezoluţiunea contractului de prestări servicii de consultanţă nr. 111 din 9 februarie 2015 încheiat între părţi; a obligat pârâta la restituirea sumei de 50.232,7 RON, plătită în baza contractului menţionat anterior; a respins în rest cererea; totodată, a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată parţiale în cuantum de 4000 RON.

Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, prin încheierea din 2 mai 2018 a admis cererea de îndreptare a erorii materiale, din oficiu şi a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta şi dispozitivul sentinţei civile nr. 258/NLP/PI din 20 februarie 2018 a Tribunalului Timiş, în sensul că se va menţiona:

"Obligă pârâta la restituirea sumei de 44.722,8 RON plătită în baza contractului menţionat anterior".

Împotriva acestei soluţii au declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pârâta PFA B..

Prin decizia civilă nr. 616 din 9 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta PFA B. în contradictoriu cu intimata reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 258/NLP/PI din 20 februarie 2018 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2016.

A fost admis apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a modificat-o în parte în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 9.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

A fost menţinută în rest sentinţa apelată şi a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli parţiale de judecată în apel.

Împotriva deciziei civile nr. 616 din 9 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, pârâta PFA B. a declarat recurs.

Prin memoriul de recurs, pârâta PFA B. a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului declarat şi, pe cale de consecinţă respingerea acţiunii, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În argumentarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că hotărârea instanţei de apel este netemeinică şi nelegală, întrucât Curtea de Apel Timişoara a respins apelul pârâtei ca nefondat, motivat de faptul că, nedepunerea proiectului pentru sesiunea aferentă anului 2015 se datorează culpei ambelor părţi, iar nedepunerea proiectului pentru sesiunea aferentă anului 2016 se datorează culpei exclusive a pârâtei, aspecte reţinute şi de către instanţa de fond, totodată, Curtea a reţinut că, în speţă, nu poate fi reţinută incidenţa dispoziţiilor art. 1517 C. civ., întrucât nu s-a dovedit încălcarea de către reclamantă a obligaţiei inserate la art. 8.1 din contract, sub aspectul furnizării în timp util a documentelor solicitate.

Deşi pârâta a invocat atât în faţa instanţei de fond cât şi în faţa instanţei de apel dispoziţiile art. 1517 C. civ.:

"O parte nu poate invoca neexecutarea obligaţiilor celeilalte părţi, în măsura în care neexecutarea este cauzată de propria sa acţiune sau omisiune", instanţa de fond nu a ţinut cont de aceste prevederi legale, iar instanţa de apel s-a limitat la a reţine că nu sunt incidente în cauză, fără a se raporta şi la ansamblul probator administrat în faţa instanţei de fond.

Deşi ansamblul probator administrat în cauză a fost vast, atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel s-au limitat la a reţine starea de pasivitate a pârâtei, reclamanta neavând nicio culpă pentru nedepunerea documentelor în timp util.

Raportat la probatoriul administrat în cauză, înscrisuri, proba testimonială, interogatoriul, atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel trebuia, să ţină cont de acesta în totalitate, iar nu doar trunchiat (ex: depoziţia martorei pârâtei nu a fost analizată).

În ceea ce priveşte sesiunea aferentă anului 2015, cele două instanţe au reţinut culpa ambelor părţi pentru nedepunerea proiectului, însă în opinia recurentei, culpa revenea în totalitate reclamantei care nu a pus la dispoziţia pârâtei în timp util documentele necesare încărcării proiectului.

Schimbarea obiectului de activitate principal al societăţii reclamante, a antrenat modificări majore, atât în activitatea arhitectei, a pârâtei, cât şi a reclamantei care a trebuit să obţină noi oferte, ce trebuiau prelucrate în proiect, fiind imposibilă păstrarea în proiect a ofertelor iniţiale ce făceau referire la activităţile de întreţinere corporală - clasa CAEN 9604, pentru activitatea Codului Caen 8690, raport la conformitatea şi eligibilitatea proiectului în corelare cu legislaţia fondurilor europene şi descrierea detaliată a acestor coduri.

Am învederat atât instanţei de fond cât si celei de apel că, pentru întocmirea unor capitole din cadrul Studiului de fezabilitate erau necesare o serie de informaţii ce vizau întreaga activitate a reclamantei, motiv pentru care la data de 09.10.2015 prin email, pârâta a solicitat reclamantei, transmiterea urgentă a acestora, iar din corespondenţa electronică depusă la dosarul cauzei, rezultă că reclamanta încă mai avea de transmis oferte, ceea ce a condus la imposibilitatea finalizării din partea pârâtei a studiului de fezabilitate, partea tehnico - economică, în condiţiile în care ofertele făceau parte integrantă din valoarea totală a investiţiei

Referitor la sesiunea aferentă anului 2016, recurenta susţine că instanţele au reţinut greşit culpa pârâtei pentru nedepunerea proiectului, în condiţiile în care sesiunea de proiecte aferentă anului 2016 s-a deschis la data de 28 iulie 2016, iar pârâta a solicitat atât telefonic cât şi prin e-mail reclamantei şi biroului de proiectare şi arhitectură documentele necesare elaborării proiectului, astfel că, în mod greşit a reţinut şi instanţa de apel că, pârâta nu a fost diligentă şi nu a solicitat documentele necesare, imediat după deschiderea sesiunii din 28 iulie 2016 sau publicarea ghidului solicitantului.

În pofida tuturor impedimentelor pricinuite atât de către reclamantă cât si de către arhitectă proiectul a fost finalizat de către pârâtă, iar la 25 august 2016 a fost semnat de către reprezentanta reclamantei urmând a fi ataşat Certificatul de urbanism la momentul predării acestuia de către arhitectă pârâtei, în vederea încărcării proiectului. Lipsa unui singur document ce este cuprins în lista documentelor obligatorii atrăgea Neconformitatea si Neeligibilitatea proiectului.

Astfel, deşi i s-a solicitat în repetate rânduri arhitectei să obţină certificatul de urbanism, acesta a fost pus la dispoziţia pârâtei abia la data de 6 septembrie 2016, când fondurile erau deja epuizate, conform Comunicatului de presă din 6 septembrie 2016, or în această situaţie, este relevantă culpa biroului de proiectare şi nu a pârâtei cum greşit a reţinut instanţa de fond şi a menţinut instanţa de apel.

În acest context, instanţa de fond a reţinut greşit culpa pârâtei în nedepunerea proiectului în sesiunea aferentă anului 2016, iar instanţa de apel a menţinut acest aspect, reţinând doar susţinerile reclamantei si neanalizând în totalitate înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către pârâtă.

De asemenea, recurenta susţine că în mod greşit au reţinut cele două instanţe că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, respectiv că nu a elaborat cererea de finanţare şi proiecţiile financiare aferente proiectului şi nu a verificat înscrisurile depuse de către reclamantă.

Totodată, arată că instanţa de apel nu a ţinut cont nici de faptul că, reclamanta a pus la dispoziţia pârâtei cu întârziere documentele necesare şi nici faptul că biroul de proiectare a transmis pârâtei în sesiunea din 2016 devize întocmite greşit cu TVA aferent anului 2015, devize pe care pârâta i le-a înapoiat de trei ori spre refacere, întrucât erau greşite.

Pentru aceste considerente, recurenta solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris şi depus la dosar.

Prin întâmpinarea depusă, la 11 februarie 2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, pe cale de excepţie respingerea recursului ca inadmisibil, întrucât pârâta nu a exercitat cale de atac a apelului, precum şi constatarea nulităţii recursului pentru nemotivare, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Prin răspunsul la întâmpinarea intimatei S.C. A. S.R.L., depus la 8 martie 2019, recurenta PFA B. a solicitat respingerea susţinerilor intimatei cu privire la inadmisibilitatea recursului, întrucât a fost exercitată calea de atac a apelului, acesta fiind respins ca nefondat, iar în rest a solicitat înlăturarea susţinerilor ca fiind nefondate.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 18 aprilie 2019, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul este nul.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 6 mai 2019, recurenta depunând punct de vedere.

La termenul din 24 octombrie 2019, completul de filtru, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 (1) lit. d) din C. proc. civ., constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Aşa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Astfel, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţa nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că recurenta-pârâtă PFA B., deşi a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în susţinerea cererii de recurs, se constată că motivele evocate nu conţin critici de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, iar susţinerile din cuprinsul cererii de recurs nu fac posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Este de amintit că instanţa de apel ca instanţă devolutivă are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Din expunerea argumentelor evocate de recurentă rezultă cu evidenţă că s-au readus în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Astfel, în condiţiile în care memoriul de recursul formulat conţine critici de netemeinicie sau simple nemulţumiri ale recurentei faţă de modul în care a decurs judecata în fond sau apel, sau modul în care instanţele au apreciat probele nu poate constitui îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., cât timp nu învederează instanţei de recurs norma materială nesocotită prin soluţiile date de cele două instanţe.

În acest context, se constată că, motivele de recurs reprezintă o transpunere a motivelor de apel care au fost riguros analizate de către instanţa de apel, motiv pentru care faţă de modul de administrare a probelor în faza de cercetare judecătorească, se constată că cele doua instanţe au respectat principiul aflării adevărului prin soluţiile pronunţate oferind părţilor dreptul la un proces echitabil astfel cum este garantat de către art. 6 CEDO.

Se observă că recurenta a relatat opinii referitoare la dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanţa de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată în raport de stabilirea situaţiei de fapt reţinută în cauză.

În speţă, recurenta tinde, în realitate, la o restabilire a situaţiei de fapt, repunând în discuţie probele şi solicitând instanţei de recurs să reconsidere concludenţa lor, aspect ce nu este permis în această fază procesuală.

În speţă, recurenta-reclamantă, nu formulează critici de nelegalitate, care să poată fi examinate din perspectiva vreunui caz de casare prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar şi care să poată constitui obiect de analiză în recurs.

În acest context, se constată că recurenta nu a arătat în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluţia pronunţată de curtea de apel.

Simpla nemulţumire a părţii faţă de soluţia pronunţată, fără a se dezvolta şi arăta, în concret, în ce constau greşelile săvârşite de instanţă şi legea încălcată, pentru a se putea, astfel, verifica încadrarea acestora în cazurile limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nu este suficientă pentru a justifica admiterea recursului, lipsa acestora fiind sancţionată de textul de lege invocat cu nulitatea cererii.

Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel.

În alţi termeni, faţă de considerentele precedente se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

În consecinţă, se constată că recurenta nu a indicat în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi ce dispoziţii legale au fost încălcate de către instanţa de apel prin respingerea apelului pârâtei şi admiterea apelului declarat de reclamanta S.C. A. SRL

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea nulităţii cererii de recurs în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă PFA B. împotriva deciziei civile nr. 616 din 9 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L..

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2019.