Finality of appellate labor disputes barring cassation appeal under Romanian procedural law
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the defendant's appeal as inadmissible, leaving the Court of Appeal's judgment in force which ordered the defendant to pay the claimant 14,000 RON plus inflation indexation and legal interest for damage to the claimant's patrimony arising from a labor dispute. The case involved a municipality suing a former employee for liability under the Labor Code and Civil Code, which was upheld at the appellate level after being rejected at the first instance. The decisive legal basis for the dismissal was the principle of the legality of appeal routes (Art. 457 C. proc. civ.) combined with specific provisions (Art. XVIII alin. (2) of Law no. 2/2013 and Art. 483 alin. (2) C. proc. civ., Art. 274 Labor Code) establishing that decisions rendered by appeal courts in labor and social security disputes are final and not subject to cassation appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 1535 C. civ, art. 493 alin. (3) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 634 C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ; Finality of appellate labor disputes barring cassation appeal under Romanian procedural law: In drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 254 Codul Muncii, art. 1350, art. 1530, art. 1535 C. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 24 octombrie 2019
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată în data de 09.02.2018, pe rolul Tribunalului Braşov, reclamantul Municipiul Săcele prin Primar, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 14.000 RON cu titlu de prejudiciu cauzat patrimoniului, sumă actualizată cu rata inflaţiei din 13.01.2016 până la momentul plăţii efective, la care se adaugă dobânda legală, începând cu data introducerii acţiunii şi până la momentul plăţii efective.
In drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 254 Codul Muncii, art. 1350, art. 1530, art. 1535 C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 872/MAS din data de 12 iulie 2018, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă în dosarul nr. x/2018 a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Municipiul Săcele prin primar în contradictoriu cu pârâtul B., ca nefondată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel în termen, reclamantul Municipiul Săcele prin Primar, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a hotărârii instanţei de fond în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă prin decizia civilă nr. 1871/Ap din 10 decembrie 2018 a admis apelul formulat de către apelantul Municipiul Săcele prin primar împotriva sentinţei civile nr. 872/MAS/12.07.2018 a Tribunalului Braşov, secţia I civilă, Complet specializat în soluţionarea litigiilor de muncă, pe care o schimbă în tot, în sensul că:
A admis acţiunea civilă formulată de către reclamantul Municipiul Săcele prin primar în contradictoriu cu pârâtul A. şi în consecinţă:
A obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 14.000 RON actualizată cu indicele de inflaţie începând cu data de 13.01.2016 (data plăţii) şi până la plata efectivă, precum şi dobânda legală calculată de la data 09.02.2018 (data introducerii acţiunii) şi până la plata efectivă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul A., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurată şi pe cale de consecinţă respingerea cererii de chemare în judecată.
Cererea de recurs nu a fost întemeiată în drept.
În esenţă, recurentul a susţinut că instanţa de apel în mod greşit a aplicat normele de drept invocate în susţinerea cererii de chemare în judecată, reţinând că nu s-a făcut dovada că au fost respectate dispoziţiile O.U.G. nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare a unor acte normative.
A fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în sensul că recursul este inadmisibil.
Completul de filtru, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea din data de 16 mai 2019, comunicarea acestuia părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere.
Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată ca este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prezentul recurs are ca obiect o decizie, cu caracter definitiv, prin care Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a admis apelul formulat de către apelantul Municipiul Săcele prin Primar împotriva sentinţei civile nr. 872/Mas/12.07.2018 a Tribunalului Braşov, secţia I civilă, Complet specializat în soluţionarea litigiilor de muncă, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că:
A admis acţiunea civilă formulată de către reclamantul Municipiul Săcele prin primar în contradictoriu cu pârâtul A. şi în consecinţă:
A obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 14.000 RON actualizată cu indicele de inflaţie începând cu data de 13.01.2016 (data plăţii) şi până la plata efectivă, precum şi dobânda legală calculată de la data 09.02.2018 (data introducerii acţiunii) şi până la plata efectivă.
În cauză, hotărârea atacată cu revizuire, respectiv decizia nr. 1871/Ap din 10.12.2018 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, în dosar nr. x/2018, are caracter definitiv, fiind dată în soluţionarea unui litigiu de muncă.
Astfel, reclamantul Municipiul Săcele prin Primar, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 14.000 RON cu titlu de prejudiciu cauzat patrimoniului, sumă actualizată cu rata inflaţiei din 13.01.2016 până la momentul plăţii efective, la care se adaugă dobânda legală, începând cu data introducerii acţiunii şi până la momentul plăţii efective.
In drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 254 Codul Muncii, art. 1350, art. 1530, art. 1535 C. civ.
Faţă de natura pretenţiei deduse judecăţii, respectiv litigiu de muncă, se reţine incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind noul C. proc. civ., care stipulează că, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ, respectiv 15 februarie 2013, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile privitoare la conflictele de muncă şi de asigurări sociale.
Referitor la aceste litigii, nu sunt supuse recursului deciziile pronunţate de instanţele de apel, acestea fiind hotărâri definitive, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 274 Codul muncii.
Coroborând dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., care stipulează că sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele ale art. 483 alin. (2) C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 2/2013, conform cărora nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile având ca obiect conflictele de muncă şi asigurări sociale, rezultă că decizia nr. 1871/Ap din 10.12.2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia Civilă este definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului.
Prin urmare, decizia nr. 1871/Ap din 10.12.2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia Civilă, prin care a fost soluţionată cererea de apel, ce face obiectul prezentului recurs este o hotărâre definitivă.
În accepţiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv recurs pentru care legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunţării lor.
Conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.
Dreptul de a exercita o cale de atac este unic şi se epuizează prin chiar exerciţiul lui. Partea interesată nu poate folosi de mai multe ori o cale de atac împotriva aceleiaşi hotărâri, deci nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac.
Este ştiut că recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.
Aşa fiind, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ., motiv pentru care urmează ca recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva deciziei civile nr. 1871/Ap din 10 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, să fie respins ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva deciziei civile nr. 1871/Ap din 10 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant MUNICIPIUL SĂCELE PRIN PRIMAR C..
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2019.