Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1925/2019 AI generated

Competence of a judicial institution as plaintiff to sue in an adjacent appellate district under Art. 127(2¹) CPC

Case Number Decizia nr. 1925/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by assigning exclusive competence to the Dambovita Court of Appeal (Civil Section I), determining that its prior decline was incorrect and thereby allowing the case to proceed there. The dispute involved a court acting as plaintiff suing a public health insurance house for 47,527 RON representing unrecovered paid sick leave and indemnities, with the central legal issue being whether the plaintiff, as a judicial institution, could exercise the optional right to select a court in an adjacent appellate district. Relying on the Civil Procedure Code, specifically Article 127(2^1) read in conjunction with Article 135(4), the Court held that when a judicial institution is the claimant, it may invoke the discretionary competence rules applicable to judges, allowing it to sue in a court of the same grade within an adjacent appellate circumscription; because the plaintiff had validly exercised this option by choosing the Dambovita court, the defendant and the initially seized Ploiesti-adjacent court could not subsequently challenge territorial competence, rendering the Dambovita court competent despite the general rules of social insurance jurisdiction.

Legislator headnote

AI generated

art. 194 C. proc. civ, art. 52 din O.U.G. nr. 158/2005, art. 127 C. proc. civ, art. 131 C. proc. civ, art. 116 C. proc. civ, art. 154 din Legea nr. 263/2010; Competence of a judicial institution as plaintiff to sue in an adjacent appellate district under Art. 127(2¹) CPC: , au fost invocate prevederile art. 77 din norma de aplicare a O.U.G. nr. 158/2005, art. 38 alin. (1) şi (2) şi art. 52 din O.U.G. nr. 158/20005 cu modificările şi completările ulterioare, art. 194 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
conflict of jurisdiction competence of the institution civil dispute public insurance conflict rule public health

Cited Legislation

AI generated
art. 194 C. proc. civ
158/20005 cu modificările şi completările ulterioare, art. 194 C. proc. civ.
art. 52 din O.U.G. nr. 158/2005
(1) şi (2) şi art. 52 din O.U.G. nr. 158/2005 şi faţă de prevederile art.
art. 127 C. proc. civ
(1) şi (2) ale art. 127 C. proc. civ.
art. 131 C. proc. civ
Verificând competenţa din punct de vedere general, material şi teritorial, potrivit art. 131 C. proc. civ., instanta a reţinut următoarele:
art. 116 C. proc. civ
În cazurile de competenţă alternativă (facultativă), alegerea între mai multe instanţe deopotrivă deopotrivă competente revine reclamantului (art. 116 C. proc. civ.).
art. 154 din Legea nr. 263/2010
152 şi art. 154 din Legea nr. 263/2010 prezenta cauză este de competenţa unei secţii specializate în soluţionarea litigiilor privind asigurările sociale.
art. 210 din Legea nr. 62/2011
civ., şi anume: judecători, procurori, asistenţi judiciari, grefieri sau instanţă de judecată, aplicând dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea tribunalului de la sediul reclamantului.
art. 127 alin. (1) C. proc. civ
Astfel, art. 127 alin. (1) C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 1925

Şedinţa publică din data de 24 octombrie 2019

Deliberând, asupra conflictului negativ de competenţă se constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa sub nr. x/2019 reclamantul Tribunalul Vâlcea a chemat în judecată pe pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la: plata sumei de 47.527 RON, reprezentând contravaloare concedii şi indemnizaţii plătite de Tribunalul Vâlcea asiguraţilor şi nerecuperate, sumă solicitată prin cererile 35162, 35163, 35164/17.10.2011 şi 20569/12.08.2014; plata dobânzii legale de la data depunerii cererii de restituire şi până la data restituirii efective a sumelor de bani solicitate; plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 77 din norma de aplicare a O.U.G. nr. 158/2005, art. 38 alin. (1) şi (2) şi art. 52 din O.U.G. nr. 158/20005 cu modificările şi completările ulterioare, art. 194 C. proc. civ.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii formulate, iar pe cale de excepţie, a invocat necompetenţa funcţională a secţiei a ll-a Civilă a Tribunalului Dâmboviţa.

În conformitate cu dispoziţiile art. 52 din O.U.G. nr. 158/2005 cu modificările şi completările ulterioare, privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate litigiile care au ca obiect modul de calcul şi de plată a indemnizaţiilor prevăzute de ordonanţa de urgenţă se soluţionează de către instanţele judecătoreşti competente, potrivit jurisdicţiei asigurărilor sociale.

La termenul de judecată din data de 13.05.2019, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Dâmboviţa.

Analizând actele şi lucrările dosarului sub aspectul soluţionării excepţiilor necompetenţei teritoriale şi funcţionale, a reţinut următoarele:

Raportat la obiectul cererii cu care a fost învestită instanţa, respectiv obligarea pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea la plata către reclamantul Tribunalul Vâlcea a unei sume de bani reprezentând contravaloare concedii şi indemnizaţii plătite asiguraţilor de reclamant, în calitate de angajator, şi nerecuperate, precum şi la plata dobânzii legale şi a cheltuielilor de judecată, având în vedere temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, respectiv art. 38 alin. (1) şi (2) şi art. 52 din O.U.G. nr. 158/2005 şi faţă de prevederile art. 52 din O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate conform cărora "Litigiile care au ca obiect modul de calcul şi de plată a indemnizaţiilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se soluţionează de către instanţele judecătoreşti competente, potrivit jurisdicţiei asigurărilor sociale", văzând şi prevederile art. 152 şi 154 din Legea 263/2010, concluzionează că din punct de vede funcţional, prezenta cauză este de competenţa unei secţii specializate în soluţionarea litigiilor privind asigurările sociale.

Din punct de vedere teritorial, văzând prevederile art. 152 şi 154 din Legea 263/2010 (Jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin tribunale si curţi de apel; Cererile îndreptate împotriva CNPP, a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanţei in a cărei raza teritoriala îşi are domiciliul ori sediul reclamantul) precum şi împrejurarea că art. 127 C. proc. civ. nu este aplicabil, întrucât reclamantul nu este un judecător/procuror/asistent judiciar/grefier care are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea.

Pentru aceste motive, prin sentinţa nr. 534 din 13 mai 2019 a fost admise excepţiile necompetenţei teritoriale şi funcţionale a Tribunalului Dâmboviţa si s-a declinat soluţionarea cauzei în favoarea tribunalului de la sediul reclamantului, respectiv Tribunalul Vâlcea.

Ca urmare a acestei măsuri dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 3 iunie 2019 sub nr. x/2019.

Verificând competenţa din punct de vedere general, material şi teritorial, potrivit art. 131 C. proc. civ., instanta a reţinut următoarele:

Dispoziţiile alin. (1) şi (2) ale art. 127 C. proc. civ. se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

În cazurile de competenţă alternativă (facultativă), alegerea între mai multe instanţe deopotrivă deopotrivă competente revine reclamantului (art. 116 C. proc. civ.).

După ce a făcut această alegere, reclamantul nu mai poate reveni asupra ei, deoarece instanţa pe care a sesizat-o este competentă să soluţioneze pricina, iar pârâtul nu ar putea să ceară declinarea competenţei, şi nici instanţa nu ar putea să o dispună din oficiu.

În cauză, Tribunalul Vâlcea- reclamant, în raport de dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2)1 a ales Tribunalul Dâmboviţa, întrucât avea posibilitatea să sesizeze una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

Tribunalul Dâmboviţa se află în circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti, învecinată cu Curtea de Apel Piteşti în a cărei circumscripţie se află Tribunalul Vîlcea.

Deşi, reclamantul nu este un judecător/procuror/asistent judiciar/grefier care are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitate în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ., adică şi în situaţia în care, calitatea de reclamant o are o instanţă, în cauză Tribunalul Vîlcea, acesta are posibilitatea să sesizeze una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află, instanţa aleasă să soluţioneze pricina a fost Tribunalul Dâmboviţa, care este instanţa competentă.

Pentru aceste considerente, Tribunalul Vâlcea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal prin sentinţa nr. 534 din 13 mai 2019 a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

A constatat că există conflict de competenţă negativ între Tribunalul Dâmboviţa si Tribunalul Vâlcea.

A suspendat judecarea cauzei şi a trimis cauza la Înalta Curte de Casaţie si Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă între cele două instanţe care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I Civilă competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Obiectul cererii de chemare în judecată vizează obligarea pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea la plata sumei de 47.527 RON, reprezentând contravaloare concedii şi indemnizaţii plătite de Tribunalul Vâlcea asiguraţilor şi nerecuperate.

Litigiul de faţă face parte din categoria celor date de lege în competenţa jurisdicţiei muncii, având în vedere temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, respectiv art. 38 alin. (1) şi (2) şi art. 52 din O.U.G. nr. 158/2005 şi faţă de prevederile art. 52 din O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate.

Investită cu soluţionarea excepţiei de necompetenţă funcţională, Tribunalul Dâmboviţa a reţinut în mod corect că din punct de vedere funcţional, în raport de dispoziţiile art. 152 şi art. 154 din Legea nr. 263/2010 prezenta cauză este de competenţa unei secţii specializate în soluţionarea litigiilor privind asigurările sociale.

Prima instanţă investită cu soluţionarea cauzei a reţinut că dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. nu sunt aplicabile, întrucât reclamantul nu face parte din categoria persoanelor la care se referă art. 127 C. proc. civ., şi anume: judecători, procurori, asistenţi judiciari, grefieri sau instanţă de judecată, aplicând dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea tribunalului de la sediul reclamantului.

Se reţine că art. 127 alin. (1), (2), (3) C. proc. civ. reglementează competenţa facultativă în cauzele în care reclamantul/pârâtul are calitatea de judecător, procuror, asistent judiciar, grefier.

Astfel, art. 127 alin. (1) C. proc. civ. prevede că "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea".

Art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ. prevede că " dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau pârât, după caz".

Trebuie menţionat că prin Legea nr. 310/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 1074/18.12.2018, a fost modificată şi completată Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., inclusiv dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., atât în ceea ce priveşte conţinutul alineatelor existente, cât şi în sensul adăugării unui nou alineat -21.

Acţiunea dedusă judecăţii a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa la data de 26 septembrie 2019, ulterior modificării C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018, în cauză rezultând că sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. în formă modificată.

Tribunalul Vâlcea, ca "instanţă de judecată" în sensul art. 127 C. proc. civ., figurează în proces în calitate de reclamant şi prin urmare, se pune în discuţie incidenţa alin. (1) al textului de lege aplicabile în cazul în care o instanţă de judecată ar avea calitatea de reclamant.

Aplicarea "în mod corespunzător" a prevederilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ. în ipoteza în care cererea de chemare în judecată este formulată de o instanţă de judecată determină următorul conţinut normativ al art. 127 alin. (2)1) C. proc. civ.:

În cazul cererii formulată de o instanţă de judecată care ar fi de competenţa acestei instanţe de judecată sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

După cum se observă, norma reglementează un drept de opţiune al părţii reclamante care are posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanţe de judecată, fie chiar la instanţa respectivă (aplicând regula generală în materie de competenţă), fie la o altă instanţă din raza unei curţi de apel învecinate.

Aşadar, dreptul de opţiune aparţine, în mod exclusiv, părţii reclamante, iar nu şi părţii pârâte sau instanţei din oficiu care, prin urmare, nu poate reclama pe calea excepţiei de necompetenţă opţiunea procesuală manifestată de partea reclamantă (eventuala schimbare a competenţei s-ar putea obţine pe calea unui alt mecanism, şi anume, cererea de strămutare).

În cauză, Tribunalul Vâlcea- reclamant, în raport de dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2)1 a ales Tribunalul Dâmboviţa, întrucât avea posibilitatea să sesizeze una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

Tribunalul Dâmboviţa se află în circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti, învecinată cu Curtea de Apel Piteşti în a cărei circumscripţie se află Tribunalul Vîlcea.

În considerarea celor arătate mai sus, în temeiul dispoziţiilor art. 127 alin. (2)1 raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Damboviţa, secţia I Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în Tribunalului Dâmboviţa, secţia I Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2019.