Territorial jurisdiction in labor disputes against a court as defendant: plaintiff's optional right under Art. 127(2)(1) CPC not contestable by defendant

Decizia nr. 1924

Şedinţa publică din data de 24 octombrie 2019

Deliberând, asupra conflictului negativ de competenţă se constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 28.01.2019 sub nr. x/2019 pe rolul Tribunalului Buzău reclamanţii A., B., C. şi D. au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Ploieşti şi Tribunalul Buzău solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa:

- să se dispună reîncadrarea reclamanţilor şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare raportat la o valoare de referinţă sectorială de 440,16 RON cu începere din 09.04.2015, respectiv de 484,18 RON cu începere din 01.12.2015;

- să fie obligaţi pârâţii la plata diferenţelor de drepturi salariale cuvenite ca urmare a noii încadrarări salariale, sume actualizate cu inflaţia şi cu acordarea dobânzii legale penalizatoare.

În motivarea cererii reclamanţii au învederat, în esenţă, că sunt angajaţi în cadrul Tribunalului Buzău în funcţia de specialişti IT, dezvoltând pe larg o serie de argumente în justificarea pretenţiilor formulate.

Pârâtul Tribunalul Buzău a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia, printre alte apărări, a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei în raport de dispoziţiile art. 127 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 663/16.05.2019 Tribunalul Buzău, secţia I Civilă Complet Specializat conflicte de muncă şi asigurări sociale a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut calitatea reclamanţilor de specialişti IT în cadrul Tribunalului Buzău, prevederile art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ., precum şi decizia nr. 290/2018 a Curţii Constituţionale a României.

Ca urmare a acestei măsuri cauza a fost înregistrată la data de 12.06.2019 sub nr. x/2019 pe rolul Tribunalului Vrancea, secţia I civilă.

La termenul de judecată din 09.09.2019 Tribunalul Vrancea a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a constatat că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Tribunalul a constatat că litigiul de faţă face parte din categoria celor date de lege în competenţa jurisdicţiei muncii, orice alte argumente fiind de prisos în raport de obiectul şi cauza cererii de chemare în judecată.

Reclamanţii au calitatea de specialişti IT în cadrul Tribunalului Buzău (aspect necontestat), aflându-se astfel în raporturi contractuale de muncă cu această instanţă.

În raport de prevederile art. 210 din legea nr. 62/2011 (regula în materie de competenţă în jurisdicţia muncii) reclamanţii erau îndreptăţiţi să sesizeze Tribunalul Buzău pentru soluţionarea cererii de chemare în judecată.

Tribunalul a reţinut că reclamanţii au calitatea de specialişti IT, circumstanţe în care ei nu fac parte din categoria persoanelor reclamante la care se referă art. 127 C. proc. civ., şi anume: judecători, procurori, asistenţi judiciari, grefieri sau instanţă de judecată.

Aşadar, prevederile art. 127 C. proc. civ. nu sunt aplicabile în raport de calitatea reclamanţilor.

Tribunalul Buzău, ca "instanţă de judecată" în sensul art. 127 C. proc. civ., figurează în proces în calitate de pârât şi prin urmare, se pune în discuţie incidenţa alin. (2) al textului de lege respectiv întrucât prevederile alin. (1) se aplică doar în cazul în care o instanţă de judecată ar avea calitatea de reclamant.

Aplicarea "în mod corespunzător" a prevederilor art. 127 alin. (2) C. proc. civ. în ipoteza în care cererea de chemare în judecată se introduce împotriva unei instanţe de judecată determină următorul conţinut normativ al art. 127 alin. (2)1) C. proc. civ.:

În cazul cererii introduse împotriva unei instanţe de judecată care ar fi de competenţa acestei instanţe de judecată sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

După cum se observă, norma reglementează un drept de opţiune al părţii reclamante care are posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanţe de judecată, fie chiar la instanţa respectivă (aplicând regula generală în materie de competenţă), fie la o altă instanţă din raza unei curţi de apel învecinate.

Aşadar, dreptul de opţiune aparţine, în mod exclusiv, părţii reclamante, iar nu şi părţii pârâte care, prin urmare, nu poate reclama pe calea excepţiei de necompetenţă opţiunea procesuală manifestată de partea reclamantă (eventuala schimbare a competenţei s-ar putea obţine pe calea unui alt mecanism, şi anume, cererea de strămutare).

Odată ce partea reclamantă şi-a manifestat opţiunea de a introduce acţiunea chiar la instanţa care are şi calitatea de pârât în cauză, instanţă care este competentă teritorial conform regulii generale de competenţă, rezultă că această instanţă a devenit competentă teritorial să soluţioneze pricina, partea pârâtă neavând dreptul de a cenzura opţiunea procesuală manifestată de reclamant în această chestiune, neexistând nicio prevedere legală în acest sens.

În considerarea celor arătate mai sus, Tribunalul a reţinut că Tribunalul Buzău a devenit instanţă competentă teritorial să soluţioneze cererea de chemare în judecată.

Pentru aceste considerente, Tribunalul Vrancea, secţia I Civilă prin sentinţa civilă nr. 388/2019 din 11 septembrie 2019 a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Vrancea; a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamanţii A., B., C., D., având ca obiect drepturi salariale, în favoarea Tribunalului Buzău; a constatat ivit conflict negativ de competenţă între Tribunalul Vrancea şi Tribunalul Buzău; a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă între cele două instanţe care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind în favoarea Tribunalului Buzău, secţia I Civilă competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Acţiunea introductivă are ca obiect obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Ploieşti şi Tribunalul Buzău la reîncadrarea reclamanţilor D., A., B. şi C. şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare raportat la o valoare de referinţă sectorială de 440,16 RON cu începere din 09.04.2015, respectiv de 484,18 RON cu începere din 01.12.2015 şi obligarea pârâţilor la plata diferenţelor de drepturi salariale cuvenite ca urmare a noii încadrări salariale, sume actualizate cu inflaţia şi cu acordarea dobânzii legale penalizatoare.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că în raport de data introducerii acţiunii, respectiv 28.01.2019 în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (2)1 coroborat cu art. 127 alin. (2) în forma modificată şi completată prin Legea nr. 310/2018.

Se reţine că litigiul de faţă face parte din categoria celor date de lege în competenţa jurisdicţiei muncii, în raport de prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Se mai reţine calitatea reclamanţilor de specialişti IT în cadrul Tribunalului Buzău.

Din perspectiva calităţii reclamanţilor, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. nu sunt aplicabile, întrucât aceştia nu fac parte din categoria persoanelor reclamante la care se referă acest text de lege, respectiv judecători, procurori, asistenţi judiciari, grefieri sau instanţă de judecată.

Din perspectiva calităţii de pârât a Tribunalului Buzău, se constată că dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. nu sunt aplicabile, întrucât instanţa de judecată nu deţine calitatea de reclamant, situaţie în care devine incident art. 127 alin. (2) C. proc. civ.

În raport de dreptul de opţiune al reclamanţilor, Înalta Curte constată aplicabilitatea textului de lege care reglementează competenţa facultativă, respectiv art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ.

Potrivit acestor dispoziţii, în cazul cererii introduse împotriva unei instanţe de judecată care ar fi de competenţa acestei instanţe de judecată sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Reclamanţii s-au adresat Tribunalului Buzău, aceasta fiind instanţa care are şi calitatea de pârât, determinând astfel competenţa teritorială exclusivă în soluţionarea acţiunii.

Dreptul de opţiune aparţine, în mod exclusiv, părţii reclamante, iar nu şi părţii pârâte care, prin urmare, nu poate reclama pe calea excepţiei de necompetenţă opţiunea procesuală manifestată de partea reclamantă.

Faţă de considerentele anterior expuse, în aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (2) 1 văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secţia I Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în Tribunalului Buzău, secţia I Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2019.