Jurisdictional conflict over reclassification of former court clerk: discretionary option under Art. 127(2) CPC when the competent court is a defendant.

Decizia nr. 1923

Şedinţa publică din data de 24 octombrie 2019

Deliberând, asupra conflictului negativ de competenţă se constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă sub nr. x/2019, reclamanta A. a chemat în judecată pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Craiova şi Tribunalul Mehedinţi solicitând obligarea pârâţilor la reîncadrarea reclamantei şi recalcularea drepturilor salariale şi a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 9.04.2015, respectiv de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 1.12.2015 şi obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care este îndreptăţită şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

La termenul de judecată din 20.05.2019, instanţa a procedat la verificarea competenţei, în baza art. 130 C. proc. civ. şi a analizat, cu prioritate, excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, raportat la dispoziţiile art. 127 C. proc. civ.

Potrivit Deciziei nr. 145/MH/18.11.2016 emisă de Preşedintele Curţii de Apel Craiova şi Deciziei nr. 173106/17.02.2017 emisă de Casa teritorială/sectorială de pensii 251 Mehedinţi, depuse de reclamantă şi aflate la dosar, acesta, la momentul sesizării instanţei - dată în raport de care se verifică competenţa - era pensionar. În materia conflictelor de muncă, regula în funcţie de care este stabilită competenţa este reglementată de art. 210 din Legea nr. 62/2011, conform căreia competenţa aparţine tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliului sau locul de muncă reclamantul. De la această regulă este instituită şi o excepţie, prin art. 127 C. proc. civ., în sensul că, în cazul în care un judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier are calitatea de reclamant într-o cerere de competenta instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, competenţa teritorială revine oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

Deşi reclamantă a avut până la data de 19.11.2016 calitatea de grefier, la momentul formulării cererii de chemare în judecată (06.02.2019) aceasta nu mai avea această calitate, motiv pentru care se constată că nu sunt aplicabile prevederile art. 127 C. proc. civ., ci cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011, o condiţie impusă de art. 127 C. proc. civ. fiind aceea ca la momentul formulării cererii de chemare în judecată, reclamantul să aibă calitatea de grefier - condiţie care nu este îndeplinită.

Întrucât Tribunalul Mehedinţi este instanţă competentă, raportat la domiciliul reclamantei, în temeiul art. 129 alin. (2) pct. 3, art. 130 alin. (2) şi art. 132 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., prin sentinţa nr. 671/20.05.2019 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Vâlcea privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Craiova şi Tribunalul Mehedinţi, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiţie reîncadrare şi recalculare drepturi salariale raportate la VRS 484,18.

A fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei, privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Craiova şi Tribunalul Mehedinţi, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiţie reîncadrare şi recalculare drepturi salariale raportate la VRS 484,18 în favoarea Tribunalului Mehedinţi, jud. Mehedinţi.

Pe rolul Tribunalului Mehedinţi cauza a fost înregistrată la data de 05.06.2019 sub nr. x/2019.

Verificând din oficiu conform art. 131 C. proc. civ. competenţa de soluţionare a cauzei cu care a fost învestită instanţa, Tribunalul Mehedinţi a reţinut următoarele:

În speţă, reclamanta, fostă grefieră în cadrul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, care a încetat activitatea prin pensionare la data de 19.11.2016, a chemat în judecată pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Craiova şi Tribunalul Mehedinţi, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună obligarea pârâţilor la reîncadrarea reclamantei şi recalcularea drepturilor salariale şi a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 09.04.2015, respectiv de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 01.12.2015 şi obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care este îndreptăţită şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

Este adevărat că dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. sunt de excepţie şi reglementează un caz de competenţă teritorială facultativă determinat de calitatea reclamantei, dispoziţii care nu pot fi extinse şi la alte categorii de reclamanţi, cum este cazul de faţă, fostul personal auxiliar al instanţelor judecătoreşti, personal care în speţă şi-a desfăşurat activitatea în cadrul unei judecătorii din circumscripţia Curţii de apel Craiova şi nu în cadrul Tribunalului Mehedinţi, la Judecătoria Drobeta - Turnu Severin.

Litigiul de faţă, este unul de jurisdicţie a muncii iar în această materie, dispoziţiile speciale din Codul Muncii (art. 269) derogă de la dispoziţiile generale ale C. proc. civ., respectiv cererile în materia conflictelor de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa, ori după caz sediul.

Aceste dispoziţii se completează cu dispoziţiile art. 210 din legea nr. 62/2011 a dialogului social potrivit cărora cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Este adevărat, că reclamanta are domiciliul în Drobeta - Turnu Severin şi fostul loc de muncă la Judecătoria Drobeta Turnu Severin, astfel că domiciliul şi fostul loc de muncă al reclamantei poate să atragă competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Mehedinţi, însă intervine excepţia de la regula de competenţă, cazul de competenţă facultativă determinată de calitatea instanţei de judecată ca pârât.

Tribunalul Mehedinţi constată însă că, în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi (21) din C. proc. civ. modificat prin Legea nr. 310/2018.

Astfel, potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., modificat prin art. (1) pct. 13 din Legea nr. 310/2018: "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea".

(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(2^1) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

Ca atare, dispoziţiile susmenţionate au în vedere ipoteza în care judecătorul are calitatea de reclamant, norma interzicând sesizarea instanţei competente, dacă este aceea la care judecătorul îşi desfăşoară activitatea sau, potrivit modificărilor normei, ipoteza în care judecătorul are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei inferioare faţă de instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

Dispoziţiile susmenţionate se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.

În ceea ce priveşte ipoteza în care instanţa de judecată, care este competentă cu soluţionarea cauzei are şi calitatea de pârât, reclamantul poate alege să sesizeze fie instanţa competentă, chiar dacă este şi cea chemată în judecată, în calitate de pârât, fie una dintre instanţele arătate de legiuitor.

Prin urmare, dacă în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., aşa cum a reţinut instanţa de declinare, sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi (21) C. proc. civ., care reglementează o competenţă facultativă determinată de calitatea pârâtului şi care nu poate justifica învestirea Tribunalului Mehedinţi cu judecarea litigiului.

Astfel, Tribunalul Mehedinţi având în cauză şi calitatea de pârât, dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi (21) din C. proc. civ. permiteau reclamantei să sesizeze fie această instanţă, competentă după domiciliul reclamantei, chiar dacă are şi calitatea de pârât, fie vreuna din instanţele arătate de legiuitor, respectiv o instanţă de acelaşi grad aflată în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii, cum este Tribunal Vâlcea, întrucât în acest caz norma reglementează o competenţă teritorială facultativă.

Ca atare, întrucât reclamanta a ales să sesizeze Tribunalul Vâlcea şi întrucât sunt respectate normele de competenţă materială a instanţei, instanţa respectivă este competentă sub toate aspectele în soluţionarea prezentului litigiu.

Ca atare, reclamanta a învestit în mod legal Tribunalul Vâlcea prin depunerea cererii de chemare în judecată şi odată ce reclamanta şi-a manifestat opţiunea şi fixată competenţa definitivă, aceasta nu mai poate fi pusă în discuţie, nici prin revenirea reclamantei asupra ei, nici instanţa din oficiu sau la cererea părţilor.

Ca atare reclamanta şi-a exercitat dreptul procesual de opţiune între instanţele deopotrivă competente în soluţionarea cauzei, alegând prin introducerea cererii de chemare în judecată să investească Tribunalul Vâlcea, fixând în mod definitiv competenţa teritorială în favoarea instanţei de acelaşi grad din raza unei curţi de apel învecinate Curţii de Apel Craiova.

Pentru aceste considerente, Tribunalul Vâlcea, secţia I Civilă prin sentinţa civilă nr. 671/2019 din 20 mai 2019 a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi.

A constatat că există conflict de competenţă negativ între Tribunalul Mehedinţi si Tribunalul Vâlcea.

A suspendat judecarea cauzei şi a trimis cauza la Înalta Curte de Casaţie si Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă între cele două instanţe care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia I Civilă competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Acţiunea introductivă are ca obiect obligarea pârâţilor la reîncadrarea reclamantei şi recalcularea drepturilor salariale şi a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 09.04.2015, respectiv de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 01.12.2015 şi obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care este îndreptăţită şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

În speţă, reclamanta a deţinut calitatea de fostă grefieră în cadrul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, din circumscripţia Curţii de Apel Craiova.

Înalta Curte reţine că în raport de calitatea reclamantei nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., întrucât la data formulării cererii de chemare în judecată nemaiavând calitatea de grefier.

Faţă de dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 raportat la domiciliul reclamantei, competenţa de soluţionare a cererii aparţinea Tribunalului Mehedinţi.

În raport de calitatea de pârât a Tribunalului Mehedinţi, în speţă devin incidente dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi alin. (2)1 C. proc. civ., care reglementează cazul de competenţă facultativă.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., modificat prin art. (1) pct. 13 din Legea nr. 310/2018: (2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(21) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".

Cu alte cuvinte, aceste dispoziţii permiteau reclamantei să sesizeze fie această instanţă, fie o instanţă de acelaşi grad aflată în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă potrivit legii.

După cum se observă, norma reglementează un drept de opţiune al părţii reclamante care are posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanţe de judecată, fie chiar la instanţa respectivă (aplicând regula generală în materie de competenţă), fie la o altă instanţă din raza unei curţi de apel învecinate.

Aşadar, dreptul de opţiune aparţine, în mod exclusiv, părţii reclamante, iar nu şi părţii pârâte care, prin urmare, nu poate reclama pe calea excepţiei de necompetenţă opţiunea procesuală manifestată de partea reclamantă (eventuala schimbare a competenţei s-ar putea obţine pe calea unui alt mecanism, şi anume, cererea de strămutare).

Odată ce partea reclamantă şi-a manifestat opţiunea de a introduce acţiunea chiar la instanţa care are şi calitatea de pârât în cauză, instanţă care este competentă teritorial conform regulii generale de competenţă, rezultă că această instanţă a devenit competentă teritorial să soluţioneze pricina, partea pârâtă neavând dreptul de a cenzura opţiunea procesuală manifestată de reclamant în această chestiune, neexistând nicio prevedere legală în acest sens.

Prin decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată, în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

În acest sens, se arată în considerentele deciziei, la punctul 47: "În continuare, Curtea reţine că, prin aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. doar ipotezei judecătorului care are calitatea de pârât, şi nu şi la ipoteza la care instanţa de judecată ar avea această calitate, dispoziţiile legale nu îşi ating scopul pentru care au fost reglementate.

Legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege. Dar atunci când decide să uzeze de acest beneficiu, apreciind că nu va avea parte de un proces echitabil judecat de o instanţă imparţială, legea nu îi poate interzice accesul la acest mecanism pe motiv că partea pârâtă este chiar instanţa competentă să îi judece cauza şi nu doar un judecător din cadrul acesteia.

Legiuitorul a reglementat acest beneficiu în considerarea calităţii de judecător a părţii pârâte, însă, cu atât mai mult cu cât parte pârâtă este chiar instanţa de judecată, legea ar trebui să acorde dreptul de opţiune părţii reclamante, mai ales că în viziunea legiuitorului exercitarea unei acţiuni de competenţa de soluţionare a instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea este de natură să nască suspiciuni în privinţa modului de soluţionare a litigiului tocmai de colegii acestuia."

Curtea reţine că dispoziţiile art. 127 alin. (2) din C. proc. civ., în interpretarea restrictivă, încalcă principiul imparţialităţii justiţiei cuprins în art. 124 alin. (2) şi, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie (pct. 50), iar "art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. se bucură în continuare de prezumţia de constituţionalitate, permiţând, în mod rezonabil, calificarea noţiunii de judecător ca fiind una sui generis, aceasta cuprinzând atât judecătorul - stricto sensu, cât şi instanţa de judecată - lato sensu".

Calitatea de parte în proces a Tribunalului Mehedinţi, determină incidenţa textului de lege care reglementează competenţa facultativă, respectiv art. 127 alin. (2) şi (2)1 C. proc. civ.

În aceste condiţii, competenţa de soluţionare a cauzei revine uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi competentă, potrivit legii.

Reclamanta s-a adresat Tribunalului Vâlcea, aceasta fiind opţiunea cu privire la instanţa de acelaşi grad aflată în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate Curţii de Apel Craiova, în arondarea căreia se află Tribunalul Mehedinţi, determinând astfel competenţa teritorială exclusivă în soluţionarea acţiunii.

În considerarea celor arătate mai sus, în temeiul dispoziţiilor art. 127 alin. (2) şi alin. (2)1 raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia I Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în Tribunalului Vâlcea, secţia I Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2019.