Recusal and self-recusal jurisdiction: appellate panel competence to dismiss moot recusal after panel composition change

Şedinţa publică din data de 24 octombrie 2019

Asupra cererii de recurs de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la 10 aprilie 2015 sub dosar nr. x/2015, astfel cum a fost corectată la 27 mai 2015 şi precizată la ultimul termen de judecată, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a solicitat instanţei:

- să constate că decizia de acordare a pensiei nr. 228654 din 17 decembrie 2009 este actul juridic generator al pensionării ca stare de drept aflat sub incidenţa legii speciale, Legea nr. 303/2004, modificată, şi a legii generale, de drept comun, privind pensionarea, Legea nr. 19/2000, modificată;

- să constate că dreptul la beneficiul reglementat de art. 81 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 modificată s-a născut la data de 1 noiembrie 2009, dată pe care decizia de pensie o menţionează ca fiind data la care s-a acordat şi stabilit dreptul la pensie specială şi cuantumul acestuia şi alte drepturi accesorii lui;

- să constate că în conformitate cu art. 85 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, pentru judecătorii în activitate, situaţia subscrisei, eliberarea din funcţie la data prevăzută în decretul Preşedintelui României, 15 ianuarie 2015, ca urmare a pensionării, are ca un unic şi exclusiv efect numai plata pensiei de la această dată;

- să oblige pârâta la remiterea sumei de 61.117 RON reprezentând indemnizaţia egală cu 7 indemnizaţii de încadrare lunare brute la data de 1 noiembrie 2009, actualizată cu majorările ulterioare, respectiv la remiterea sumei de 107.016 RON, care se va impozita potrivit legii.

Prin sentinţa civilă nr. 8098 din 9 septembrie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Reclamanta A. a formulat cerere de completare a încheierii de realizare a cercetării procesului şi de dezbatere a fondului din 2 septembrie 2015 şi a sentinţei civile nr. 8098 din 9 septembrie 2015 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2015.

Prin sentinţa civilă nr. 11109 din 9 noiembrie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins ca neîntemeiată cererea de completare a încheierii de realizare a cercetării procesului şi de dezbatere a fondului din 2 septembrie 2015 şi a sentinţei civile nr. 8098 din 9 septembrie 2015 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2015, privind pe reclamanta A. şi pe pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Reclamanta A. a formulat cerere de apel împotriva sentinţei civile nr. 11109 din 9 noiembrie 2015 şi a încheierii din 28 octombrie 2015, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cauza având ca obiect - contestaţie privind tergiversarea procesului.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din 27 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2015, admite cererea de abţinere formulată de domnul judecător B. de la judecarea cererii de apel formulată de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 11109 din 9 noiembrie 2015 şi a încheierii din 28 octombrie 2015, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Păstrează actele întocmite de judecătorul în privinţa căruia a fost admisă cererea de abţinere, întocmite în prezenta cauză.

Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de recuzare a domnului judecător B..

Prin încheierea din Camera de Consiliu din 27 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2015 s-a înaintat plângerea formulată împotriva încheierii de şedinţă din 4 octombrie 2016, prin care a fost respinsă contestaţia privind tergiversarea procesului în dosarul nr. x/2015, în vederea soluţionării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 524 alin. (5) C. proc. civ.

În vederea soluţionării cererii de îndreptare eroare materială s-a acordat termen la data de 7 noiembrie 2017, C5 Cameră de consiliu, fără citare părţi.

A fost amânată pronunţarea pentru data de 14 noiembrie 2017, pentru a da posibilitate părţilor să depună concluzii scrise în ceea ce priveşte admisibilitatea reiterării excepţiilor de neconstituţionalitate şi pe fondul apelului formulat.

Prin decizia civilă nr. 5581 din 14 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2015 a respins cererea de repunere pe rol, a respins ca neîntemeiate excepţiile de neconstituţionalitate reiterate.

A respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 11109 din 9 noiembrie 2015 şi a încheierii din 28 octombrie 2015, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Împotriva încheierilor pronunţate la 27 octombrie 2017 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2015, recurenta A. a declarat recurs.

Prin cererea de recurs, în temeiul art. 53 alin. (1) ultima frază şi alin. (3) C. proc. civ., recurenta solicită admiterea recursului, casarea în parte a încheierii din 27 octombrie 2017 sub aspectul dispoziţiei de respingere a cererii de recuzare a dlui judecător B. înregistrată la 27 iunie 2016, constatând că aceasta este lovită de nulitate pentru necompetenţa completului 5/instanţei de apel, care a soluţionat-o cu încălcarea procedurii reglementată de art. 51 alin. (1) şi (2) raportat la art. 48 alin. (3) din C. proc. civ., în baza art. 174 raportat la art. 176 pct. 3 C. proc. civ., nulitatea fiind absolută şi necondiţionată, şi dispunerea trimiterii cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.

În argumentarea memoriului de recurs, recurenta face un amplu istoric al situaţiei de fapt şi arată, în ceea ce priveşte încheierea de şedinţă de la termenul din 27 octombrie 2017 de amânare a pronunţării asupra apelului, comunicată ca fiind încheierea prin care s-a soluţionat cererea de recuzare privind pe dna judecător C., că dispozitivul acesteia, care a fost pronunţat public, nu conţine nicio dispoziţie de soluţionare a cererii de recuzare a d-nei judecător C., contrar a ceea ce constată încheierea asupra cererii de restituire a taxelor de timbru pronunţată la 9 octombrie 2018 şi atacată în baza art. 534 alin. (2) C. proc. civ., precum şi adresa de comunicare a încheierii.

Numai considerentele acesteia reţin că cererea de recuzare a rămas fără obiect, în raport de art. 46 C. proc. civ., fără nicio precizare cu privire la completarea cererii de recuzare.

Prin urmare, considerentul încheierii din 27 octombrie 2017 care constituie partea introductivă a deciziei nr. 5581/14.11.2017, în sensul: Cu privire la cererea de recuzare formulată împotriva doamnei judecător C., Curtea reţine că aceasta a rămas fără obiect,/.../în raport de art. 46 C. proc. civ./.../" nu întruneşte cerinţele art. 51 alin. (5) C. proc. civ., conform căruia încheierea prin care se soluţionează recuzarea este o încheiere care se pronunţă public de un complet legal învestit cu soluţionarea ei, nefiind o încheiere prin care să se fi soluţionat cererea de recuzare înregistrată la 28 iunie 2016 şi a completării la aceasta înregistrată la 30 iunie 2016, pronunţată public.

Cel care a apreciat asupra admisibilităţii cererii de recuzare inclusiv pentru cazul reglementat de art. 46 a fost, conform art. 47 alin. (4) ultima frază din Cod, completul de apel recuzat, completul 5, în a cărui compunere s-a aflat judecătorul recuzat, dna judecător C., care la termenul din 28 iunie 2016 a dispus înaintarea dosarului la completul imediat următor, 6, pentru soluţionarea cererii sale de recuzare.

Incidenţa art. 46 C. proc. civ. priveşte soluţia de inadmisibilitate a cererii de recuzare, nu a rămânerii fără obiect, iar asupra admisibilităţii, astfel cum am arătat mai sus, a apreciat completul recuzat conform art. 47 alin. (4) ultima frază din Cod la termenul din 28 iunie 2016 când, nerespingând cererile de recuzare ca inadmisibile, le-a înaintat cu dosarul completului imediat următor pentru soluţionare.

Considerentul citat supra privitor la cererea de recuzare, pe care îl conţine încheierea din 27 octombrie 2017 comunicată ca fiind încheierea prin care s-ar fi soluţionat cererea de recuzare a dnei judecător C., socotită astfel chiar de completul care a pronunţat-o, conform constatării pe care acesta a inserat-o în încheierea din 9 octombrie 2018:

"Prin încheierea de şedinţă din data de 27 octombrie a fost respinsă ca rămasă fără obiect cererea de recuzare formulată împotriva dnei judecător C." (alin. (1) pg. 2 din încheiere), se susţine că o prejudiciază pe recurentă prin crearea unei false realităţi juridice la care nu achiesez, nici cererea de recuzare a dnei judecător C. şi nici completarea la această cerere nefiind soluţionate conform art. 51 alin. (5) C. proc. civ. de completul competent.

În acest context, recurenta solicită admiterea recursului în baza art. 53 alin. (1) raportat la art. 461 alin. (2) C. proc. civ., înlăturarea considerentului conţinut de alin. (4), pag. 2 din încheierea din 27 octombrie 2017 de amânare a pronunţării asupra apelului, şi înlocuirea lui cu un considerent care să reţină realitatea, că cererea de recuzare înregistrată la 28 iunie 2016 completată cu înscrisul înregistrat la 30 iunie 2016 nu a primit nicio soluţionare, că nu a fost soluţionată de completul imediat următor, completul 6, conform dispoziţiei încheierii de la termenul din 28 iunie 2016, de învestire a lui. Această realitate a fost invocată, recurenta făcând cunoscut completului de apel cu cererea înregistrată la 27 octombrie 2017 formulată în baza art. 214 C. proc. civ. şi în baza art. 6 C. proc. civ. şi art. 6 CEDO prin care a solicitat şi un termen pentru stabilirea compunerii legale a completului, asupra căreia completul de apel nu s-a pronunţat şi cu cererea înregistrată la 10 noiembrie 2017, înlăuntrul termenului de pronunţare, formulată în vederea repunerii pe rol a cauzei în baza art. 400 C. proc. civ.

În ce priveşte încheierea din 27.10.2017 prin care s-a admis cererea de abţinere la termenul de judecată al apelului, formulată de dl judecător B. în aceeaşi zi, 27 octombrie 2017, numai dispozitivul acesteia conţine dispoziţia că se respinge ca rămasă fără obiect cererea de recuzare a dlui judecător B., nu şi completarea la aceasta, care, deşi înregistrată, nu era la dosar, fără ca această dispoziţie să se sprijine pe vreun considerent constatator al instanţei.

Dispoziţia din menţionata încheiere de respingere a cererii de recuzare a dlui judecător B. ca rămasă fără obiect fiind inoperantă, ea este inexistentă juridic. Aceasta deoarece, abţinerea nu a fost declarată la termenul din 28 iunie 2016 când completul din care a făcut parte judecătorul recuzat a dispus trimiterea cererii prin care a fost recuzat la completul imediat următor, la completul 6, pentru soluţionare, ci la 27 octombrie 2017, când judecătorul recuzat a constatat că cererea de recuzare nu a fost soluţionată şi pentru acest motiv. Totodată, completul apelului, nr. 5 nu era competent să soluţioneze cererea de recuzare, ci completul imediat următor, 6, învestit prin încheierea din 28 iunie 2016.

Cerinţa ca abţinerea să fie declarată la termenul la care judecătorul recuzat ia act de cererea de recuzare şi o poate analiza sub aspectul admisibilităţii, rezultă atât din dispoziţiile art. 48, care reglementează soluţiile asupra abţinerii motivate, dar ea rezultă din dispoziţiile care reglementează procedura de soluţionare a abţinerii sau a recuzării, din art. 51 alin. d) C. proc. civ.

Or, în cauză cererea de recuzare a dlui judecător B. s-a înregistrat la 27 iunie 2016 şi la termenul din 28 iunie 2016 dl judecător B. membru în completul recuzat a dispus trimiterea ei spre competentă soluţionare la completul următor, C6, iar declaraţia de abţinere a fost formulată de dl judecător recuzat B. nu la termenul din 28 iunie 2016, ci la 27 octombrie 2017 şi aceasta a fost soluţionată la aceeaşi dată de completul apelului, 5, aşa încât completul apelului cu încălcarea procedurii concomitenţei de declarare a abţinerii şi a competenţei sale a dispus şi asupra cererii de recuzare cu a cărei soluţionare a fost învestit la termenul din 28 iunie 2016 completul imediat următor, deci nr. 6. Nu a dispus însă şi asupra cererii de completare a ei, înregistrată la 30 iunie 2016.

Întrucât art. 48 alin. (3) C. proc. civ. nu este operant, declaraţia de abţinere a judecătorului recuzat nefiind făcută la termenul la care acesta a analizat admisibilitatea recuzării sale, conform art. 47 alin. (4) ultima frază C. proc. civ., la 28 iunie 2016, ci după mai mult de un an, la 27 octombrie 2017, după învestirea completului următor cu soluţionarea cererii de recuzare de către completul de apel 5, dispoziţia din dispozitivul încheierii din 27 octombrie 2017 de respingere a cererii de recuzare a dlui judecător B., este supusă recursului reglementat de art. 53 alin. d) ultima frază C. proc. civ. raportat la art. 457 alin. d) şi (2) C. proc. civ.

În consecinţă, în baza art. 53 alin. (1) ultima frază şi alin. (3) C. proc. civ., recurenta solicită admiterea recursului, casarea în parte a încheierii din 27 octombrie 2017 sub aspectul dispoziţiei de respingere a cererii de recuzare a dlui judecător B. înregistrată la 27 iunie 2016, constatând că aceasta este lovită de nulitate pentru necompetenţa completului 5/instanţei de apel, care a soluţionat-o cu încălcarea procedurii reglementată de art. 51 alin. (1) şi (2) raportat la art. 48 alin. (3) din Cod, în baza art. 174 raportat la art. 176 pct. 3 C. proc. civ., nulitatea fiind absolută şi necondiţionată, şi dispunerea trimiterii cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 14 februarie 2019 potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 25 februarie 2019, recurenta depunând punct de vedere asupra raportului de admisibilitate în principiu.

Prin încheierea din 3 iulie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierilor din 27 octombrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi a acordat termen la data de 24 octombrie 2019, cu citarea părţilor.

Înalta Curte, analizând încheierile recurate prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, reţine că recursul declarat de recurenta A. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 53 alin. (1) ultima frază şi alin. (3) C. proc. civ., recurenta solicită admiterea recursului, casarea în parte a încheierii din 27 octombrie 2017 sub aspectul dispoziţiei de respingere a cererii de recuzare a dlui judecător B. înregistrată la 27 iunie 2016, constatând că aceasta este lovită de nulitate pentru necompetenţa completului 5/instanţei de apel, care a soluţionat-o cu încălcarea procedurii reglementată de art. 51 alin. (1) şi (2) raportat la art. 48 alin. (3) din C. proc. civ., în baza art. 174 raportat la art. 176 pct. 3 C. proc. civ., nulitatea fiind absolută şi necondiţionată, şi dispunerea trimiterii cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.

În acest context, recurenta arată cu privire la încheierea din 27 octombrie 2017, prin care s-a admis cererea de abţinere la termenul de judecată al apelului, formulată de dl judecător B. în aceeaşi zi, că numai dispozitivul acesteia conţine dispoziţia de respingere ca rămasă fără obiect a cererii de recuzare a dlui judecător B., nu şi completarea la aceasta, care, deşi înregistrată, nu era la dosar, fără ca această dispoziţie să se sprijine pe vreun considerent constatator al instanţei.

Mai susţine recurenta, că dispoziţia din menţionata încheiere de respingere a cererii de recuzare a dlui judecător B. ca rămasă fără obiect este inoperantă, fiind inexistentă juridic, deoarece abţinerea nu a fost declarată la termenul din 28 iunie 2016 când completul din care a făcut parte judecătorul recuzat a dispus trimiterea cererii prin care a fost recuzat la completul imediat următor, la completul 6, pentru soluţionare, ci la 27 octombrie 2017, când judecătorul recuzat a constatat că cererea de recuzare nu a fost soluţionată şi pentru acest motiv.

Critica formulată pe acest aspect este nefondată, urmând a fi respinsă, în considerarea următoarelor argumente:

Potrivit art. 48 alin. (1) C. proc. civ., "judecătorul împotriva căruia este formulată o cerere de recuzare poate declara că se abţine", iar alin. (2) prevede că "declaraţia de abţinere se soluţionează cu prioritate".

Astfel, în situaţia în care un judecător este recuzat, acesta, dacă apreciază că în privinţa sa există un motiv de incompatibilitate prevăzut de lege, are posibilitatea să formuleze declaraţie de abţinere, asupra căreia completul învestit cu soluţionarea acestor cereri va statua cu prioritate.

În acest caz, judecătorul va formula declaraţia de abţinere verbal în aceeaşi şedinţă de judecată, fiind consemnată în încheiere, sau ulterior prin cerere scrisă, până la termenul stabilit pentru soluţionarea cererii de recuzare.

În caz de admitere a declaraţiei de abţinere, cererea de recuzare, indiferent de motivul invocat, va fi respinsă prin aceeaşi încheiere ca rămasă fără obiect.

În cauza de faţă, Înalta Curte, constată că instanţa învestită cu soluţionarea incidentului procedural ivit în soluţionarea cauzei a fost în mod corect apreciat.

Aceasta deoarece, cererile de recuzare formulate de petentă, şi de care s-a luat act prin încheierea din 28 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, au fost soluţionate, prin admiterea cererii de abţinere formulată de domnul judecător B. şi, pe cale de consecinţă a fost respinsă ca rămasă fără obiect, cererea de recuzare a domnului judecător B..

În ceea ce priveşte critica ce vizează încheierea de şedinţă de la termenul din 27 octombrie 2017 de amânare a pronunţării asupra apelului, comunicată ca fiind încheierea prin care s-a soluţionat cererea de recuzare privind pe dna judecător C. şi prin care recurenta susţine că dispozitivul acesteia, care a fost pronunţat public, nu conţine nicio dispoziţie de soluţionare a cererii de recuzare a d-nei judecător C., se constată că aceasta este nefondată.

Potrivit art. 50 alin. (1) C. proc. civ., "abţinerea sau recuzarea se soluţionează de un alt complet al instanţei respective, în compunerea căruia nu poate intra judecătorul recuzat sau care a declarat că se abţine."

Astfel, ca regulă, în privinţa instanţei competente să soluţioneze aceste incidente procedurale şi a completului învestit cu aceasta, dispoziţiile evocate prevăd că abţinerea sau recuzarea judecătorului se hotărăşte de un alt complet al instanţei din care acesta face parte, în alcătuirea căruia nu poate să intre cel care a declarat că se abţine sau cel recuzat, după caz.

Aspectul că abţinerea şi recuzarea se soluţionează de un alt complet al instanţei din care fac parte judecătorii vizaţi constituie excepţia la care face referire art. 124 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia incidentele procedurale sunt soluţionate de instanţa în faţa căreia se invocă, în afară de cazurile în care legea prevede în mod expres altfel, abţinerea şi recuzarea reprezentând incidente procedurale în desfăşurarea procesului civil.

Totodată, interdicţia participării judecătorului recuzat sau care declară că se abţine de la soluţionarea incidentelor menţionate reprezintă o garanţie a imparţialităţii cu care acestea vor fi rezolvate.

Aşadar, în ceea ce priveşte cererea de recuzare formulată împotriva dnei judecător C., în încheierea din şedinţa publică din 27 octombrie 2017, s-a reţinut că aceasta a rămas fără obiect, având în vedere că începând cu data de 1 ianuarie 2017, componenţa completului C5 Apel a fost modificată, ca urmare a Hotărârii Colegiului de conducere privind planificările aferente anului 2017 (schimbarea operând pentru toate dosarele atribuite completului C5 Apel), fiind astfel reţinute dispoziţiile art. 46 C. proc. civ., care prevăd că:

"pot fi recuzaţi numai judecătorii care fac parte din completul de judecată căruia pricina i-a fost repartizată spre soluţionare".

Acest articol are în vedere faptul că numai judecătorii care fac parte din completul de judecată căruia i-a fost repartizată pricina spre soluţionare pot fi recuzaţi, aspect apreciat în mod corect de către instanţă.

Din această perspectivă, dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cărora "orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa (...)", se constată că nu au fost încălcate în prezenta cauză.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat derecurenta A. împotriva încheierilor din 27 octombrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierilor din 27 octombrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în contradictoriu cu intimata ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2019.