Absence of current procedural interest in appeal challenging upheld dismissal of contract and tort claims

Şedinţa publică din data de 24 octombrie 2019

Asupra cererii de recurs de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 25 august 2015, sub nr. x/2015, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, C. S.A., D. S.A., E. S.R.L. şi Municipiul Bucureşti, au solicitat instanţei obligarea pârâţilor la plata, în solidar, a sumei de 114.600 Euro, echivalent în RON la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând: despăgubiri în sumă de 99.600 euro (echivalentul a 441.228 Iei) reprezentând contravaloare lipsă de folosinţă pentru perioada 25.09.2008-25.08.2015 şi suma de 15.000 euro cu titlu de daune morale, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 10 februarie 2016 pronunţată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea acesteia secţiei a VI-a Civile a Tribunalului Bucureşti, pe rolul căreia cauza a fost înregistrată sub nr. x/2015*.

Prin sentinţa civilă nr. 7449 din 23 noiembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015 s-a respins acţiunea reclamanţilor A. şi B., în ceea ce priveşte pretenţiile aferente perioadei 25.09.2008-24.08.2012, ca efect al prescripţiei dreptului material la acţiune, iar în ceea ce priveşte restul pretenţiilor, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe şi a încheierilor din 27 aprilie 2016 şi 8 iunie 2016 au declarat apel reclamanţii A. şi B..

Împotriva considerentelor aceleiaşi sentinţe şi a încheierii din 13 aprilie 2016, au declarat apel pârâtele E. S.R.L. şi D..

Prin decizia civilă nr. 1682 A din 16 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de reclamanţii A. şi B. şi de către pârâtele E. S.R.L. şi D. împotriva încheierilor de şedinţă din 13 aprilie 2016 şi din 8 iunie 2017, precum şi a sentinţei civile nr. 7449 din 23 noiembrie 2016 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015.

Împotriva deciziei civile nr. 1682 A din 16 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, au declarat recurs pârâtele E. S.R.L. şi D..

Prin memoriul de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii-pârâţi au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei instanţei de apel pentru o nouă judecată.

Motivele de casare invocate vizează aplicarea şi interpretarea greşită a normelor de drept material privitoare la prescripţia extinctivă reglementată de Decretul nr. 167/1958 aplicabil în cauză.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenţii apreciază nelegală soluţia instanţei de fond asupra excepţiei dreptului material la acţiune al reclamanţilor, menţinută de instanţa de apel.

Astfel, raţionamentul instanţei de apel privind pretinsul caracter continuu al faptei ilicite imputată de intimaţii-reclamanţi este unul greşit, cu consecinţa aplicării improprii a dispoziţiilor art. 12 din Decretul nr. 167/1958 la situaţia de fapt din cauză, confuzia între "faptă" şi "prejudiciu" ca elemente ale răspunderii civile.

Mai exact, instanţa de apel a confundat caracterul prestaţiei la care erau îndreptăţiţi reclamanţii (predarea locuinţei, cu racord la reţeaua de distribuţie de gaze naturale de realizat de către E., în ceea ce priveşte recurentele), care este o prestaţie unică, cu caracterul succesiv al daunelor solicitate de reclamanţi, constând în lipsa de folosinţă a imobilului, care s-ar fi produs continuu, după termenul contractual de predare.

Fapta ilicită care a fost invocată de reclamanţi constă în nepredarea locuinţei la termen - faptă calificată de instanţa de apel ca fiind continuă şi omisivă.

Or, este evident că nepredarea unei construcţii/lucrări la un termen contractual se produce o singură dată, la un moment, respectiv în ziua (la termenul) la care predarea ar fi trebuit efectuată. După momentul temporal astfel stabilit, ca modalitate a obligaţiei de predare a construcţiei, partea obligată este în culpă contractuală - la fel cum ar fi în culpă şi pentru nerestituirea unui împrumut, pentru neîndeplinirea unei obligaţii de "a face" constând în semnarea unui act autentic de efectuarea unei prestaţii tabulare, sau obligaţia de a transmite posesia unui bun mobil la un termen agreat, etc. Faptul că neexecutarea unei obligaţii de "a face" se perpetuează în timp nu îi dă un caracter de continuitate, în condiţiile în care aceasta este o obligaţie care, în manifestarea sa materială, este cu executare uno ictu.

Din punct de vedere al conţinutului material, practic, de executare al unei obligaţii de predare a unei construcţii, realizarea construcţiei presupune în mod firesc acte materiale de edificare care se derulează pe o perioadă de timp, dar care se finalizează şi concretizează într-un proces-verbal de predare-primire ce marchează realizarea construcţiei/lucrării şi îndeplinirea obligaţiei de predare - înscris care, evident, se realizează, în mod normal, "odată", respectiv într-o zi anume.

Faptul că termenul convenit de părţi pentru efectuarea unei prestaţii, respectiv realizarea unei lucrări ca în acest caz, a fost depăşit, nu are decât semnificaţia că obligaţia este scadentă şi că debitorul obligaţiei, dacă este în culpă, poate fi ţinut răspunzător, dar o obligaţie la care scadenţa a fost depăşită nu devine automat o obligaţie "continuă", aceasta depinde de conţinutul şi natura obligaţiei civile respective.

În consecinţă, obligaţia de predare, a cărei nerespectare a fost invocată de reclamanţi prin acţiunea civilă este o obligaţie ce trebuia realizată "dintr-o dată", la data de 25.09.2008, simpla depăşire a acestui termen nefiind de natură să o transforme într-o obligaţie "continuă", cu consecinţe din punctul de vedere al prescripţiei extinctive.

De asemenea, greşită este şi teoria instanţei de apel, conform căreia, susţinerile recurentelor cu privire la existenţa în speţă a unei obligaţii cu executare uno ictu ar fi fost aplicabile în cazul în care s-ar fi solicitat angajarea răspunderii civile contractuale, iar nu în dosarul de faţă în care se invocă drept fapta ilicită omisiunea de îndeplinire a unor obligaţii.

Împrejurarea că în speţă se are în vedere un termen defipt contractual pentru stabilirea unei răspunderi delictuale nu schimba datele problemei prescripţiei extinctive, cum în mod greşit a avut în vedere instanţa de apel, fapta ilicită constând în neexecutarea unei obligaţii civile, care avea un termen de executare necontestat - acest lucru este esenţial, iar nu izvorul acestei obligaţii.

În aceste condiţii, împrejurarea că neexecutarea unei pretinse obligaţii având o scadenţă unică determină în patrimoniul creditorului obligaţiei un prejudiciu în fiecare lună nu atrage incidenţa prevederilor art. 12 din Decretul nr. 167/1958. Chiar dacă prejudiciul cerut de intimaţii-reclamanţi ar fi considerat ca producând-se în timp, pe zi sau pe lună, aceasta nu transformă pretinsa obligaţie neexecutată în "prestaţie succesivă".

Prin soluţia pronunţată, instanţa de apel a făcut o confuzie între noţiunea de "prestaţie" şi cea de "prejudiciu", prestaţia reprezentând în realitate ceea ce s-a obligat partea, iar prejudiciul efectul negativ suportat de o persoană urmare a încălcării unui drept subiectiv al său.

Pentru a putea solicita despăgubirile pentru aceste prejudicii (care se nasc cu caracter succesiv, dar care nu sunt prestaţii succesive), partea trebuie să fie în termenul de prescripţie pentru exercitarea dreptului la acţiune pentru executarea obligaţiei principale.

Totodată, recurentele arată că obiectul cererii de chemare în judecată nu îl reprezintă obligaţii succesive - lipsa de folosinţă a imobilului, chiar dacă se prelungeşte în timp, nu schimbă natura unică a pretenţiilor a cărei naştere este legată de un fenomen unic (nepredarea locuinţei), perioada de prelungire a efectelor dăunătoare neinfluenţând momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie.

Nu poate fi reţinută nici aprecierea instanţei de apel, conform căreia, intimaţii-reclamanţi nu ar fi cunoscut prejudiciul suferit urmare a nepredării imobilului la data de 25.09.2008.

Raţionamentul instanţei de apel este în mod evident eronat, deoarece, odată cu nepredarea imobilului la data agreată prin contractul de construire cu constructorul şi cu ANL - 25.09.2008 - intimaţii-reclamanţi aveau cunoştinţă de efectele acestei nepredări, lipsirea de folosinţă, care se constituie în prejudiciul creat acestora şi invocat în prezenta acţiune.

Termenul de prescripţie începea să curgă de la data de 25.09.2008, având o durată de trei ani, până în 2011, iar după trecerea acestei perioade, devin aplicabile prevederile art. 1 coroborate cu art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acţiune al reclamanţilor, pe motivele şi temeiurile din acţiunea introductivă, fiind prescris.

Pentru reclamanţi lipsa de folosinţă (prejudiciul) era clară şi cunoscută de la data când ar fi trebuit să le fie predat imobilul, iar reclamanţii o puteau evalua. Prin urmare, reclamanţii cunoşteau (sau trebuiau să cunoască) toate elementele acţiunii civile în valorificarea dreptului lor la despăgubire de la data de 25.09.2008, când a început să curgă termenul de prescripţie.

Rezultă că instanţa de apel a interpretat şi aplicat în mod greşit prevederile art. 8 şi ale art. 12 din Decretul nr. 167/1958, drept pentru care nu poate fi menţinută soluţia pronunţată asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune al intimaţilor-reclamanţi.

Prin întâmpinările depuse la data de 19 februarie 2018 şi 21 februarie 2018, intimaţii-reclamanţi A. şi B. au solicitat respingerea recursului în principal ca inadmisibil, iar în subsidiar, solicită anularea acestuia având în vedere că în cauză nu au fost dezvoltate motivele de recurs astfel cum prevăd dispoziţiile legale.

În continuare, solicită respingerea ca neîntemeiat a recursului, dacă instanţa nu va avea în vedere cele solicitate în principal.

Prin răspunsul la întâmpinările formulate în cauză, recurentele au solicitat înlăturarea susţinerilor ca fiind nefondate.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 24 mai 2018, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia, prin raport constatându-se că recursul este inadmisibil.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 5 iunie 2018, recurentele şi intimaţii-reclamanţi depunând punct de vedere.

Prin încheierea din 11 octombrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurentele-pârâte D. S.A. şi S.C. E. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1682 A din 16 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi a acordat termen la data de 24 octombrie 2019, cu citarea părţilor.

În raport cu invocarea, din oficiu a excepţiei lipsei de interes a recurentelor-pârâte în promovarea prezentului recurs, Înalta Curte va analiza calea extraordinară de atac formulată în cauză, din această perspectivă.

Astfel, printre condiţiile ce se cer întrunite cumulativ pentru a fi parte în proces - alături de calitatea procesuală, capacitatea procesuală şi afirmarea unui drept pentru realizarea căruia calea justiţiei este obligatorie - se numără şi interesul.

Prin interes se înţelege folosul material sau moral pe care-l urmăreşte cel ce porneşte acţiunea sau săvârşeşte un act procedural. Acesta trebuie să fie legitim - în legătură cu pretenţia formulată - personal şi direct - folosul practic trebuie să-l vizeze pe cel care recurge la forma procedurală - născut şi actual - partea s-ar expune la un prejudiciu dacă nu ar recurge în acel moment la acţiune.

Excepţia lipsei de interes este un mijloc procedural de apărare prin care se invocă lipsa interesului sau a uneia din cerinţele acestuia cu privire la cererea de chemare în judecată sau la alt mijloc procedural ce intră în conţinutul acţiunii civile, respectiv cereri, exercitarea căilor de atac, executarea silită.

Această excepţie vizează fie inexistenţa interesului, fie cazul în care interesul nu îndeplineşte cerinţele evocate, fiind o excepţie de fond absolută şi peremptorie ce poate fi invocată şi de instanţă din oficiu.

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia justifică un interes.

Cerinţa interesului de a fi actual trebuie îndeplinită pe întreaga durată a raportului juridic de drept procesual.

Conform art. 458 C. proc. civ.:

"Căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes (…)".

În raport cu cele evocate, Înalta Curte constată că cererea de recurs formulată de recurentele-pârâte D. S.A. şi S.C. E. S.R.L. nu poate fi primită, fiind lipsită de interes.

În cauză, se constată că obiectul recursului formulat de recurentele-pârâte D. S.A. şi S.C. E. S.R.L. este reprezentat de decizia civilă nr. 1682 A din 16 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin care au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de reclamanţii A. şi B. şi de către pârâtele E. S.R.L. şi D. împotriva încheierilor de şedinţă din 13 aprilie 2016 şi din 8 iunie 2017, precum şi a sentinţei civile nr. 7449 din 23 noiembrie 2016 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015, prin s-a respins acţiunea reclamanţilor A. şi B., în ceea ce priveşte pretenţiile aferente perioadei 25.09.2008-24.08.2012, ca efect al prescripţiei dreptului material la acţiune, iar în ceea ce priveşte restul pretenţiilor, ca neîntemeiată.

Se reţine că, în cuprinsul memoriului de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtele critică pentru nelegalitate decizia recurată, solicitând casarea şi trimiterea cauzei instanţei de apel pentru o nouă judecată, în condiţiile în care, acţiunea reclamanţilor A. şi B., cât şi apelurile formulate de reclamanţi şi de pârâtele D. S.A. şi S.C. E. S.R.L. au fost respinse.

În consecinţă, interesul promovării recursului de către recurentele-pârâte D. S.A. şi S.C. E. S.R.L. nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, în sensul că nu este actual, recurentele nejustificând un interes în exercitarea căii de atac.

În acest context, Înalta Curte constată că în prezent recursul nu mai aduce niciun folos practic recurentelor, motiv pentru care va admite excepţia lipsei de interes şi, pe cale de consecinţă, va respinge recursul, ca lipsit de interes.

În temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentele D. S.A. şi S.C. E. S.R.L. la plata sumei de 3.570 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimaţilor A. şi B., potrivit facturii aflate la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei de interes.

Respinge recursul declarat de recurentele-pârâte D. S.A. şi S.C. E. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1682 A din 16 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi A. şi B. şi intimaţii-pârâţi C., Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene şi Municipiul Bucureşti prin Primar General, ca lipsit de interes.

Obligă recurentele D. S.A. şi S.C. E. S.R.L. la plata sumei de 3.570 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimaţilor A. şi B..

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2019.