Military pension recalculation dispute: unconstitutionality exception barred in revision proceedings due to lack of relevance to extraordinary remedy

Şedinţa publică din data de 24 octombrie 2019

Deliberând asupra cererii de recurs, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 24.02.2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017, contestatorul A. a solicitat anularea hotărârii nr. 31950 din data de 03.02.2017 adoptată de intimatul Ministerul Apărării Naţionale - Comisia de Contestaţii şi, în consecinţă, anularea deciziei de recalculare a pensiei militare de stat nr. 46586/1 din 03.11.2016 emisă de intimata Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, obligarea intimatei să emită o nouă decizie de recalculare a pensiei militare de stat cu respectarea legii în privinţa stabilirii bazei de calcul, precum şi obligarea intimatei să-i plătească diferenţele de pensie rezultate, indexate cu rata inflaţiei. A mai solicitat contestatorul obligarea intimaţilor să-i repare daunele materiale şi morale produse.

Prin încheierea dată în camera de consiliu din data de 20.03.2017, în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă funcţională a secţiei a II-a contencios administrativ şi fiscal şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale cauza a fost înregistrată la data de 14.04.2017, în dosarul nr. x/2017.

La data de 26.04.2017 contestatorul a precizat capătul de cerere având ca obiect repararea daunelor materiale şi morale produse de intimaţi, arătând că solicită obligarea acestora să-i plătească o despăgubire materială de 17.616,07 RON, reprezentând dobânda la credit şi asigurarea de viaţă plătite în perioada 04.01.2016-26.04.2017, precum şi o despăgubire morală de 1 leu pe fiecare zi începând cu data de 01.01.2016 până la data la care va recupera întreaga sumă datorată.

Prin sentinţa civilă nr. 5039 din data de 30.06.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti a fost respinsă cererea formulată de contestatorul A. împotriva intimatului Ministerul Apărării Naţionale - Comisia de Contestaţii şi a intimatei Casa de Pensii Sectoriale a Ministerului Apărării Naţionale ca fiind neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 1700/18.04.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări a respins apelul declarat de apelantul-contestator A., împotriva sentinţei civile nr. 5039 din data de 30.06.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatul Ministerul Apărării Naţionale - Comisia de Contestaţii şi intimata Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, ca fiind nefondat.

Împotriva acestei soluţii a formulat cerere de revizuire apelantul-contestator A., întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1, din C. proc. civ., arătând următoarele:

La termenul de judecată din 28 septembrie 2018, revizuentul A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 25 alin. 1 raportat la art. 28 alin. 1 şi (5) din Legea nr. 223/2015, art. 28 (1) şi (5), art. 110 (1), (5) şi (8) prin raportare la art. 60 alin. 4 din Legea nr. 223/2015, art. 31 alin. 1 din Legea nr. 223/2015, art. 1 şi 2 din Legea nr. 2/1991, art. 9,30, 101(1) şi (2) din Legea nr. 80/1995, art. 3, 4(4), 5,27 şi 59 din Legea nr. 138/1999, art. 122 din Legea nr. 223/2015, având în vedere că aceasta poate fi cerută în orice etapă a procesului, cu atât mai mult cu cât, în opinia sa, aceasta are legătură directă cu litigiul dedus judecăţii.

Analizând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de revizuentul A., Curtea a reţinut următoarele:

La termenul de judecată din 28.09.2018, revizuentul şi-a precizat-o ca fiind ridicată cu referire la dispoziţiile art. 25 alin. 1 raportat la art. 28 alin. 1 şi (5) din Legea nr. 223/2015, art. 28 (1) şi (5), art. 110 (1), (5) şi (8) prin raportare la art. 60 alin. 4 din Legea nr. 223/2015, art. 31 alin. 1 din Legea nr. 223/2015, art. 1 şi 2 din Legea nr. 2/1991, art. 9,30, 101(1) şi (2) din Legea nr. 80/1995, art. 3, 4(4), 5,27 şi 59 din Legea nr. 138/1999, art. 122 din Legea nr. 223/2015.

În speţă, s-a constatat că excepţia a fost invocată de una din părţile procesului în calea de atac a revizuirii şi că ea priveşte dispoziţii din legi în vigoare, nedeclarate anterior neconstituţionale, însă solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale nu poate fi primită, întrucât nu este îndeplinită cerinţa aplicabilităţii în speţă a normelor criticate.

În esenţă s-a reţinut că textele care privesc raportul juridic de fond nu pot întemeia o excepţie de neconstituţionalitate pertinentă, pentru că nu au aplicabilitate în faza revizuirii, de altfel soluţionate limitat la verificarea motivelor şi condiţiilor de admisibilitate cerute de art. 509 (1) pct. 1 C. proc. civ.

În consecinţă, potrivit celor expuse, Curtea de Apel a constatat că excepţia, astfel cum a fost invocată, este fără relevanţă pentru soluţionarea revizuirii, căci nu pune în discuţie vreun temei al acesteia ori text aplicabil în calea extraordinară, astfel că, neexistând un interes actual al reclamantului de a o formula, în aplicarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Pentru aceste considerente, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a Civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A., împotriva deciziei civile nr. 1700/18.05.2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimaţii Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerul Apărării Naţionale.

În temeiul art. 29 (5) raportat la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992:

A respins ca inadmisibilă, solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 25 alin. 1 raportat la art. 28 alin. 1 şi (5) din Legea nr. 223/2015, art. 28 (1) şi (5), art. 110 (1), (5) şi (8) prin raportare la art. 60 alin. 4 din Legea nr. 223/2015, art. 31 alin. 1 din Legea nr. 223/2015, art. 1 şi 2 din Legea nr. 2/1991, art. 9,30, 101(1) şi (2) din Legea nr. 80/1995, art. 3, 4(4), 5,27 şi 59 din Legea nr. 138/1999, art. 122 din Legea nr. 223/2015.

Împotriva soluţiei pronunţată prin încheierea din 28 septembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a Civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, privind respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 25 alin. 1 raportat la art. 28 alin. 1 şi (5) din Legea nr. 223/2015, art. 28 (1) şi (5), art. 110 (1), (5) şi (8) prin raportare la art. 60 alin. 4 din Legea nr. 223/2015, art. 31 alin. 1 din Legea nr. 223/2015, art. 1 şi 2 din Legea nr. 2/1991, art. 9,30, 101(1) şi (2) din Legea nr. 80/1995, art. 3, 4(4), 5,27 şi 59 din Legea nr. 138/1999, art. 122 din Legea nr. 223/2015 a declarat recurs recurentul A., dezvoltarea motivelor de casare fiind efectuată prin memoriul înregistrat la 01.10.2018 la Curtea de Apel Bucureşti şi ulterior prin memoriul înregistrat la data de 31.10.2018.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

În temeiul acestor dispoziţii legale, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate, anularea încheierii pronunţată de Curtea de Apel Suceava şi admiterea cererii privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 25 alin. 1 raportat la art. 28 alin. 1 şi (5) din Legea nr. 223/2015, art. 28 (1) şi (5), art. 110 (1), (5) şi (8) prin raportare la art. 60 alin. 4 din Legea nr. 223/2015, art. 31 alin. 1 din Legea nr. 223/2015, art. 1 şi 2 din Legea nr. 2/1991, art. 9,30, 101(1) şi (2) din Legea nr. 80/1995, art. 3, 4(4), 5,27 şi 59 din Legea nr. 138/1999, art. 122 din Legea nr. 223/2015 .

Recurentul susţine că invocarea acestei excepţii s-a făcut cu respectarea exactă a condiţiilor impuse de lege.

Recurentul apreciază că încheierea recurată este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea dreptului la apărare, excepţia putând fi invocată în orice fază a procesului şi indiferent de calitatea părţilor.

Curtea de Apel a pronunţat încheierea recurată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în sensul că nu a reţinut că sunt întrunite cerinţele obligatorii pentru sesizarea Curţii Constituţionale.

Obligaţia Înaltei Curţi de a admite prezentul recurs decurge şi din atribuţiile instanţei supreme de a asigura şi a genera practică unitară la nivelul instanţelor judecătoreşti, în situaţia în care suntem în prezenţa existenţei unui caz evident de discriminare.

În continuare, recurentul reia argumentele prezentate în sprijinul admisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, care nu vor fi prezentate în sinteză de către instanţa de recurs, constituind aspecte care ţin de fondul cauzei.

Motivele suplimentare de recurs, înregistrate la Curtea de Apel Bucureşti la data de 31.10.2018 de asemenea nu vor fi prezentate în sinteză, fiind formulate cu depăşirea termenului de recurs prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 26 septembrie 2019, în unanimitate, s-a admis în principiu recursul, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ.

În cadrul examenului de legalitate care priveşte decizia instanţei de apel, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Din punct de vedere al îndeplinirii condiţiilor de regularitate privind respectarea termenului de declarare a prezentului recurs, se constată că motivarea recursului s-a efectuat prin intermediul cererii înregistrată la 01.10.2018 la Curtea de Apel Bucureşti, precum şi a cererii completatoare înregistrată la 31.10.2018 la Curtea de Apel Bucureşti.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992 încheierea prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Conform dispoziţiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ. nerespectarea termenului în care trebuie exercitat un drept procedural atrage decăderea din exercitarea dreptului, dispoziţie care se aplică şi în cazul exercitării recursului.

Având în vedere aceste dispoziţii legale, instanţa reţine că motivele suplimentare de recurs au fost depuse în afara termenului de recurs, astfel încât nu vor fi luate în considerare în soluţionarea recursului.

Dispoziţiile art. 470 C. proc. civ., citate de către recurent nu sunt incidente, întrucât termenul pentru declararea recursului curge de la pronunţarea încheierii privind respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, ci nu de la comunicarea acesteia.

În ceea ce priveşte verificarea legalităţii soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute la art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că în mod corect a apreciat Curtea de Apel Bucureşti că în speţă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale având ca obiect neconstituţionalitatea art. art. 25 alin. 1 raportat la art. 28 alin. 1 şi (5) din Legea nr. 223/2015, art. 28 (1) şi (5), art. 110 (1), (5) şi (8) prin raportare la art. 60 alin. 4 din Legea nr. 223/2015, art. 31 alin. 1 din Legea nr. 223/2015, art. 1 şi 2 din Legea nr. 2/1991, art. 9,30, 101(1) şi (2) din Legea nr. 80/1995, art. 3, 4(4), 5,27 şi 59 din Legea nr. 138/1999, art. 122 din Legea nr. 223/2015, nu îndeplineşte una dintre cerinţele impuse, aceea de a avea legătură cu cauza.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, pentru admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerinţe şi anume:

- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în cauzele în care participă;

- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. O asemenea condiţie este consecinţa caracterului general obligatoriu şi al efectelor erga omnes al deciziilor Curţii Constituţionale;

- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

Astfel, instanţa de revizuire, în aplicarea cerinţelor impuse de art. 326 alin. (3) C. proc. civ., s-a pronunţat, cu prioritate, asupra admisibilităţii cererii de revizuire din perspectiva verificării motivelor şi condiţiilor de admisibilitate cerute de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În speţă, instanţa de revizuire a antamat calea extraordinară de atac a revizuirii din punct de vedere al verificării încadrării criticilor în motivul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. şi a reţinut că motivele deduse judecăţii nu pot fi extinse prin analogie.

Nefiind îndeplinită această condiţie de admisibilitate a cererii de revizuire, instanţa fiind limitată de dispoziţiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., nu s-a putut trece la analiza pe fond a motivului de revizuire reglementat de art. 322 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, în mod legal s-a apreciat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de recurent nu are legătură cu soluţionarea cauzei deduse judecăţii în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, câtă vreme textele care fac obiectul excepţiei nu sunt pertinente, căci ele ţin de fondul raportului juridic, care nu pot fi antamate în calea extraordinară de atac a revizuirii.

În ceea ce priveşte critica privind încălcarea dispoziţiilor imperative reglementate de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 în raport de împrejurarea că instanţa nu a pronunţat separat o încheiere de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată că nu este întemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 cererea de sesizare a Curţii Constituţionale reprezintă un incident procedural şi se formulează pe cale de excepţie în cadrul unui proces aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial.

Deşi din punct de vedere procedural, declanşarea controlului constituţional presupune invocarea excepţiei de neconstituţionalitate, aceasta nu are natura excepţiilor procesuale reglementate de art. 245 C. proc. civ., dirimante, care se impun a fi soluţionate în condiţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., prin pronunţarea unei încheieri premergătoare.

Excepţia de neconstituţionalitate are caracterul unei apărări propriu-zise, având ca obiect un act juridic care duce la soluţionarea procesului, astfel încât necesitatea pronunţării unei încheieri interlocutorii nu se impune.

În raport de aceste considerente, se reţine că au fost respectate dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, instanţa pronunţându-se asupra admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile art. 424 alin. (5) C. proc. civ. fiind respectate.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 3784 din 28 septembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 3784 din 28 septembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în contradictoriu cu intimaţii CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI APĂRĂRII NAŢIONALE şi MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE - COMISIA DE CONTESTAŢII.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2019.