Validity of foreign notarial powers of attorney under EU authentic act regulations for real estate guarantees

Şedinţa publică din data de 23 octombrie 2019

Asupra recursurilor, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 09 martie 2017 pe rolul Tribunalului Bihor, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar C.I.I. B., a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C. şi D. ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate nulitatea absolută a contractului de garanţie imobiliară autentificat sub. nr. x/14.01.2013 de B.N.P. "E.". Să se dispună desfiinţarea actelor subsecvente: proces-verbal în cadrul procedurii de executare silită din 27.08.2014 şi act de adjudecare nr. x/05.09.2014 întocmite în dosar de executare x/2014 întocmit de SEJ "F.". Să se dispună radierea înscrierilor de sub B12, B13 şi B14 din cartea funciară nr. x Sălard, cu revenirea la situaţia de carte funciară de sub B5, B6, B7 din cartea funciară nr. x Sălard.

Prin sentinţa nr. 107/LP/2017 din 06 iunie 2017, Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă a respins ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. - în insolvenţă, prin administrator judiciar C.I.I. B., în contradictoriu cu pârâţii C. Olanda şi D..

Prin decizia civilă nr. 14/C/2018-A din 30 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admis apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar C.I.I. B., în contradictoriu cu intimatele pârâte C. OLANDA şi D., împotriva sentinţei nr. 107/LP/2017 din 06 iunie 2017, care a fost schimbată în totalitate. A fost admisă acţiunea civilă formulată de reclamantă. S-a constatat nulitatea absolută a contractului de garanţie imobiliară autentificat sub nr. x/14.01.2013 de B.N.P. "E.". A fost desfiinţat procesul-verbal în cadrul procedurii de executare silită din 27.08.2014 şi actul de adjudecare nr. x/05.09.2014, întocmite în dosarul de executare x/2014 a SEJ F.. S-a dispus radierea înscrierilor de sub. B12, B13 şi B14 din cartea funciară nr. x Sălard, cu revenire la situaţia de carte funciară de sub B5, B6, B7.

Împotriva acestei decizii, pârâtele C.. şi D. au declarant recurs, motivele, identice în ambele recursuri, fiind următoarele:

1. În susţinerea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură ciuvilă, recurentele arată că cele două procuri, în baza cărora s-a încheiat contractul de ipotecă autentificat sub nr. x din 14 ianuarie 2013, au fost încheiate în faţa notarului public, G., la 11.11.2011, în Olanda.

Recurentele arată că instanţa de apel şi-a motivat decizia în sensul că împuternicirea dată de pârâta-intimată C.. nu poartă un număr de înregistrare ca act autentic, iar semnătura notarului public se referă doar la legalizarea mandatarului, nu şi la conţinutul acestuia.

Conform opiniei recurentelor, prevederile legale ale Statului Olandez statuează că mandatele acordate în faţa notarilor publici sunt şi au putere legală în faţa oricăror persoane juridice, instituţii, sau oricăror alte forme de organizare pe teritoriul oricărui stat membru al Uniunii Europene, neputând fi impusă obligaţia identităţii de formă a actelor emise în alte state membre.

Recurentele afirmă că voinţa părţilor din procuri este clară şi neviciată, neputând fi recunoscută doar semnătura pe un act lipsit de conţinut, ci pe un act însuşit de emitent.

În susţinerea recursului, recurentele depun o poziţie oficială din partea unei societăţi de avocatură din Olanda, care confirmă că mandatele, procurile care au fost emise pentru încheierea contractului de ipotecă, reprezintă "cea mai înaltă formă de mandat".

În acest sens, recurentele indică capitolul 3.3, art. 62-2 cartea 3 şi art. 66 cartea 3 din C. civ. olandez.

În opinia recurentelor, aplicarea greşită a normelor de drept material rezultă şi din ignorarea de către instanţa de apel a comunicatului Camerei Notarilor Publici din România din care rezultă că actul autentic notarial şi procedura autentificării sunt reglementate şi recunoscute similar cu modul de reglementare din legislaţia română, în următoarele 20 state membre ale Uniunii Europene: Austria, Belgia, Bulgaria, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia, Republica Cehă, Spania, Ungaria, Slovacia şi Slovenia. Din 01.07.2013 şi Croaţia a devenit stat membru.

Recurentele arată, de asemenea, că în toate statele membre ale Uniunii Europene, reglementarea actelor autentice corespunde definiţiei date de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-260/1997 Unibank vs Christianssen din 17.06.1999, în sensul că actul autentic este un act care a fost redactat în mod formal sau înregistrat ca act autentic şi a cărui autenticitate publică sau de o altă autoritate mandatată în acest scop de statul membru UE de unde provine actul. În această categorie intră doar notarii publici din sistemele de drept civil învestiţi de autorităţile publice naţionale în acest scop.

Definiţia comunitară, susţin recurentele, a fost preluată în numeroase regulamente: cel privind titlul executoriu european (nr. 805/2004), cel privind obligaţiile de întreţinere (nr. 4/2009), cel privind succesiunile (nr. 650/2012), forma autentică a mandatului fiind astfel dovedită, raportat la dispoziţiile C. civ. olandez, coroborate cu dispoziţiile art. 2.013 şi art. 2.378 alin. (l) C. civ.

Recurentele arată că instanţa a nesocotit şi dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Regulamentul UE nr. 1215/2012.

2. Un al doilea aspect de nelegalitate îl constituie, în opinia recurentelor, aplicarea de către instanţa de apel a principiului desfiinţării actelor subsecvente, dispunând astfel desfiinţarea procesului-verbal încheiat în cadrul procedurii de executare silită din 27.08.2014 şi a actului de adjudecare nr. x/05.09.2014, întocmite în dosarul de executare x/2014 al SEJ F., cu încălcarea dispoziţiilor art. 860 alin. (1) din noul C. proc. civ., potrivit cărora "Orice cerere de evicţiune, totală sau parţială, privind imobilul adjudecat este definitiv stinsă".

În acest sens, recurentele arată că, având în vedere concepţia adoptată de legiuitor cu ocazia adoptării noului C. proc. civ., de protejare a drepturilor imobiliare dobândite de adjudecatar în urma unei proceduri publice (de executare silită), instanţa, dispunând anularea actelor subsecvente, a nesocotit dispoziţiile legale mai sus menţionate.

Recurentele menţionează, totodată, că, pentru contestarea actului de adjudecare, legiuitorul a instituit un termen de 30 zile de la data înscrierii dreptului de proprietate asupra imobilului dobândit la licitaţie publică, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 849 alin. (2) din noul C. proc. civ. potrivit cărora:

"În termen de o lună de la data înscrierii adjudecării în cartea funciară, debitorul sau terţul dobânditor, creditorii urmăritori şi orice altă persoană interesată potrivit menţiunilor din cartea funciară vor putea ataca procesul-verbal de licitaţie pe calea contestaţiei la executare".

Or, reclamanta nu a urmat această procedură, motiv pentru care, arată recurentele, devin incidente în cauză dispoziţiile art. 860 alin. (1) din noul C. proc. civ.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ.

Înalta Curte de Casaţie şi Jusitţie a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Completul de filtru a dispus, prin încheierea din data de 14 noiembrie 2018, comunicarea acestuia părţilor, pentru a depune puncte de vedere cu privire la raport.

Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Prin încheierea de şedinţă din 5 iunie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins excepţia nulităţii recursurilor, invocată de intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin întâmpinare, a admis în principiu recursurile declarate, fixându-se termen la data de 16 octombrie 2019, cu citarea părţilor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, constată că recursurile sunt fondate, raportat la dispoziţiile art. 488 pct. 8 din noul C. proc. civ., pentru considerentele care urmează:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, în cauză, reclamanta a solicitat, în principal, ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate nulitatea absolută a contractului de garanţie imobiliară autentificat sub. nr. 143/14.01.2013 de B.N.P. "E.", invocând nulitatea procurilor speciale acordate la 11.11.2011 de către intimata-pârâtă C. intimatei-pârâte D., în faţa notarului public din Olanda.

Instanţa de apel a reţinut că procurile, în baza cărora intimata-pârâtă C. a împuternicit-o pe intimata-pârâtă D. să încheie contractul de garanţie reală imobiliară, nu sunt înscrisuri autentice, întrucât nu poartă un număr de înregistrare ca acte autentice, iar semnătura notarului public se referă numai la legalizarea semnăturii mandatului, nu şi la conţinut, fiind, aşadar, lovite de nulitate absolută, în conformitate cu art. 1.246-1.247, coroborate cu art. 1.301 şi art. 2.013 alin. (2) C. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 2.013 C. civ., "(1) Contractul de mandat poate fi încheiat în formă scrisă, autentică ori sub semnătură privată, sau verbală. Acceptarea mandatului poate rezulta şi din executarea sa de către mandatar. (2) Mandatul dat pentru încheierea unui act juridic supus, potrivit legii, unei anumite forme trebuie să respecte acea formă, sub sancţiunea aplicabilă actului însuşi. Prevederea nu se aplică atunci când forma este necesară doar pentru opozabilitatea actului faţă de terţi, dacă prin lege nu se prevede altfel".

De asemenea, art. 1.301 C. civ. statuează că "Împuternicirea nu produce efecte decât dacă este dată cu respectarea formelor cerute de lege pentru încheierea valabilă a contractului pe care reprezentantul urmează să îl încheie".

Prevederile legale mai sus enunţate, trebuie coroborate cu art. 2.378 alin. (1) C. civ., potrivit căruia "Contractul de ipotecă se încheie în formă autentică de către notarul public, sub sancţiunea nulităţii absolute".

Raportat la aceste dispoziţii legale, reiese că procura acordată în vederea încheierii unui contract de ipotecă trebuie să îndeplinească cerinţa formei autentice.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că procurile speciale prezentate în vederea perfectării contractului de ipotecă au fost încheiate în faţa notarului public G., Olanda la 11.11.2011, fiind înscrisuri autentice.

Conform dispoziţiilor art. 4 pct. 3 din Regulamentul C.E. nr. 805/2004, actul autentic este: (a) un act întocmit sau înregistrat în mod formal ca act autentic şi a cărui autenticitate: (i) se referă la semnătura şi conţinutul actului autentic şi (ii) a fost stabilită de către o autoritate publică sau orice autoritate împuternicită în acest sens de către statul membru de origine sau (b) o convenţie în materie de obligaţii de întreţinere încheiată cu autorităţile administrative sau autentificată de acestea. Conţinutul art. 4 pct. 3 din Regulamentul C.E. nr. 805/2004 se regăseşte identic în dispoziţiile art. art. 2 alin. (1) lit. c) din Regulamentul nr. 1215/2012.

Art. 33 din Regulamentul C.E. nr. 805/2004 statuează că "Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în toate statele membre în conformitate cu Tratatul de instituire a Comunităţii Europene".

În speţă, aprecierea instanţei de apel, în sensul că procurile trebuia să îndeplinească cerinţele impuse de Legea nr. 36/1995, pentru a fi considerate acte autentice, şi că semnătura notarului public atestă numai semnătura mandatarului nu şi conţinutul actului, contravine jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, în sensul evitării unui formalism excesiv.

De altfel, o definiţie a actelor autentice este dată şi de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza nr. C-260/97, care reţine şi dispoziţiile Convenţiei de la Bruxelles din 27 septembrie 1968, astfel cum a fost modificată prin Convenţia din 9 octombrie 1978, în sensul că actul prezentat trebuie să îndeplinească condiţiile necesare pentru autentificare în statul de origine.

Cum Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în jurisprudenţa sa a consacrat principiul supremaţiei dreptului comunitar asupra dreptului intern al statelor membre şi că, obiectivul integrării pe care îl urmăreşte Uniunea nu poate fi realizat decât dacă dreptul comunitar este respectat şi interpretat uniform în toate statele membre, supremaţia dreptului comunitar asupra celui naţional fiind o condiţie sine qua non a integrării, aplicarea jurisprudenţei Curţii este obligatorie pentru judecătorul naţional.

De altfel, acest principiu este consacrat prin Constituţia României, astfel cum reiese din dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi (2): "(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte. (2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern".

Raportat la aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte argumente expuse de către recurente în susţinerea căii extraordinare de atac.

În consecinţă, în raport de raţiunile înfăţişate, Înalta Curte, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă C. şi de recurenta-pârâtă D. împotriva deciziei nr. 14/C/2018-A din 30 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, va casa decizia recurată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe spre o nouă judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenta-pârâtă C. şi de recurenta-pârâtă D. împotriva deciziei nr. 14/C/2018-A din 30 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează decizia nr. 14/C/2018-A din 30 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Trimite cauza aceleiaşi instanţe spre o nouă judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 octombrie 2019.