Sufficiency of evidence for organized robbery conviction and sentencing individualization based on prior criminal history

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 68 din 21 ianuarie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 3986/2002, față de inculpatul M.N. și inculpatul N.I. s-au dispus următoarele:

S-a respins ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpatul M.N., privind schimbarea încadrării juridice a faptei.

În baza art. 211 alin. (2) lit. a), b) și f) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnatul inculpatul M.N. la 9 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a computat prevenția inculpatului de la 23 aprilie 2002, până la 21 ianuarie 2004.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului.

În baza art. 211 alin. (2) lit. a), b) și f) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., a fost condamnat inculpatul N.I. la 9 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a computat prevenția inculpatului de la 23 ianuarie 2002, până la 27 ianuarie 2002.

În baza art. 116 C. pen., s-a interzis accesul inculpaților în Municipiul București, pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul N.I. suma de 2.900.000 lei și echivalentul în lei a sumei de 150 dolari S.U.A. la cursul B.N.R. de la data executării măsurii, obligându-l la plata acestora către stat.

În baza art. 14, raportat la art. 346 C. proc. pen., s-a luat act că partea vătămată C.O.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

S-a luat act că martorul S.F. nu a solicitat despăgubiri civile în cauză.

În temeiul art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul M.N. să plătească suma de 1.600.000 lei, iar inculpatul N.I. suma de 2.000.000 lei, din care suma de 400.000 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu s-a avansat din fondul Ministerului Justiției, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 4 iulie 2001, inculpații M.N. și N.I. și învinuitul Ț.I.S. s-au deplasat în Complexul Studențesc Regie, fiind conduși de martorul B.R.M. la reședința părții vătămate C.O.M., situată în București, pentru a cumpăra de la acesta telefoane mobile.

Persoanele menționate mai sus, au ajuns în camera părții vătămate, care le-a spus că are de vânzare patru telefoane mobile.

Telefoanele mobile prezentate de partea vătămată au fost luate de inculpatul M.N., sub pretextul că vrea să le decodeze și au fost introduse într-o pungă din material plastic, după care au fost date învinuitului Ț.I.S. Totodată inculpatul le-a spus învinuitului și martorului B.R.M. să părăsească încăperea.

Cei doi au părăsit camera și i-au așteptat pe inculpați în holul căminului de la parter.

În aceste împrejurări, partea vătămată a intenționat să-i însoțească pe cei în posesia cărora se aflau telefoanele, însă inculpatul M.N. l-a împiedicat, amenințându-l cu un cuțit și împingându-l spre pat, spunându-i că-l omoară dacă țipă.

În același timp, inculpatul N.I. l-a legat cu mâinile la spate și la gură cu un cearceaf, imobilizându-l în scopul de a nu putea să-i urmărească, apoi, ambii inculpați au părăsit încăperea.

După ce a reușit să se dezlege, partea vătămată a ieșit din cameră pe geam, pentru a fi convins că nu se întâlnește cu inculpații și când a ajuns în fața imobilului a observat cele patru persoane, urcând într-un autoturism.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal inculpatul M.N., care a solicitat achitarea sa în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., considerând că el nu este autorul infracțiunii de tâlhărie, iar în subsidiar, a solicitat redozarea pedepsei.

Prin decizia penală nr. 231 din 30 martie 2004, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.N., apreciind ca legală și temeinică soluția pronunțată de prima instanță.

Împotriva deciziei, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.N., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor și, pe fond, în principal, achitarea întrucât nu este autorul faptei reținute în sarcina sa, iar în subsidiar, reducerea pedepsei.

Verificând actele dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat din următoarele considerente:

Instanța de fond a stabilit corect situația de fapt și vinovăția inculpatului recurent, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptei comisă de acesta.

Ansamblul probelor administrate în cauză dovedește că inculpatul M.N. este vinovat de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 2 lit. a), b) și f) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., fapta sa constând în aceea că, la data de 4 iulie 2002, împreună cu inculpatul N.I., a deposedat, prin violență, folosind un cuțit, partea vătămată de 4 telefoane mobile.

Sunt de reținut în acest sens, plângerea și declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor (B.R.M., S.M., C.G.N., C.A.), proces-verbal de confruntare, planșe foto.

Așa încât, nu poate fi primită solicitarea de achitare a inculpatului, susținerile sale că nu a săvârșit fapta de tâlhărie, fiind contrazise de probele administrate în cauză.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs formulat în subsidiar, Curtea constată că pedeapsa aplicată recurentului inculpat este just individualizată, în raport de criteriile generale, prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv împrejurările și condițiile concrete în care a fost săvârșită fapta, gradul de pericol social al acesteia, cât și de datele ce caracterizează persoana inculpatului (din fișa de cazier judiciar reiese că acesta a fost condamnat de mai multe ori, ceea ce reflectă perseverența infracțională a inculpatului; a avut o atitudine nesinceră de nerecunoaștere a faptei săvârșite), aspecte ce au condus la stabilirea unei pedepse, care să asigure atingerea scopurilor pedepsei prevăzută de dispozițiile art. 52 C. pen.

Față de aceste considerente, urmează, ca în baza dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins recursul declarat de inculpat, ca nefondat.

În baza dispozițiilor art. 192 C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.N. împotriva deciziei penale nr. 231 din 30 martie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 23 aprilie 2002 la 23 iunie 2004.

Obligă pe recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 iunie 2004.