Competence for social actions to compel document handover under corporate law versus insolvency jurisdiction

Şedinţa publică din data de 23 octombrie 2019

Asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă, sub nr. x/2018, S.C. A. S.R.L., prin administrator special B. şi prin administrator judiciar B.F.J. C. S.P.R.L., a chemat în judecată pe pârâtul D., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâtul, fostul administrator statutar al S.C. A. S.R.L., să predea toate documentele menţionate în Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor nr. 1/15.01.2016.

În motivare, a arătat că prin Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor nr. 1/15.01.2016 s-a dispus revocarea pârâtului din calitatea de administrator şi i s-a pus în vedere ca în termen de 30 de zile lucrătoare să remită toate documentele şi înscrisurile societăţii şi orice acte necesare administrării societăţii, enumerându-se un număr de 42 de acte sau tipuri de acte, precum şi ştampila societăţii; pârâtul nu şi-a îndeplinit această obligaţie.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 58, art. 93 şi art. 96 din Legea nr. 85/2014, art. 2019 şi urm. C. civ. şi art. 72-73 şi art. 197-198 din Legea nr. 31/1990.

Prin încheierea din 25.05.2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că cererea de chemare în judecată face parte dintre cele la care se referă art. 63 din Legea nr. 31/1990, conform căruia "cererile şi căile de atac prevăzute de prezenta lege, de competenţa instanţelor judecătoreşti, se soluţionează de tribunalul în a cărui circumscripţie îşi are societatea sediul principal".

Prin urmare, secţia a VII-a civilă a Tribunalului Bucureşti, care soluţionează exclusiv cauze de insolvenţă, nu este competentă material să soluţioneze acţiunea, întrucât nu face parte dintre cele care, potrivit art. 45 din Legea nr. 85/2014, sunt de competenţa judecătorului sindic.

S-a mai reţinut că dispoziţiile din Legea nr. 85/2014 invocate în finalul cererii de chemare în judecată nu determină competenţa judecătorului sindic, întrucât art. 58 enumeră atribuţiile administratorului judiciar, iar art. 93 se referă la reconstituirea documentelor prevăzute la art. 67 alin. (1) lit. b) - f) şi l) ulterior intrării în procedura simplificată; or, S.C. A. S.R.L. se află în perioada de observaţie, iar documentele prevăzute la art. 67 alin. (1) lit. b) - f) şi l) din lege au fost depuse odată cu cererea de deschidere a procedurii insolvenţei, în caz contrar judecătorul sindic ar fi respins cererea debitoarei.

În continuare, s-au evocat dispoziţiile art. 96 şi art. 45 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 85/2014 şi a subliniat că acţiunea excede în mod vădit competenţei judecătorului-sindic, întrucât nu reprezintă o contestaţie sau obiecţiune cu privire la procedura insolvenţei.

Având în vedere că între data introducerii cererii şi ultimul termen de judecată, 14 mai 2018, sediul debitoarei s-a schimbat din judeţul Buzău în municipiul Bucureşti, s-a apreciat că, din perspectiva art. 119 şi art. 136 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Dosarul a fost înregistrat la 31.05.2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2018*.

Prin sentinţa civilă nr. 3322/01.11.2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut, în esenţă, că instanţa a fost învestită cu soluţionarea unei cereri care are ca obiect obligarea pârâtului la restituirea unor documente pe care le deţine în mod nejustificat; a apreciat că temeiul juridic este art. 1516 C. civ.

Or, în conformitate cu dispoziţiile art. 94 pct. 1 lit. h) C. proc. civ., în cererile care au ca obiect o obligaţie de a face neevaluabilă în bani este competentă judecătoria.

Subliniindu-se că litigiul dedus judecăţii este unul de drept comun, care nu atrage incidenţa tribunalului ca instanţă de fond, specializată, în aplicarea art. 107 C. proc. civ., s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti la 07.12.2018.

Prin sentinţa civilă nr. 1064/05.02.2019, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

A reţinut judecătoria că acţiunea se întemeiază pe dispoziţiile art. 72-73 şi art. 197-198 din Legea nr. 31/1990; or, potrivit art. 63 din Legea nr. 31/1990, "cererile şi căile de atac prevăzute de prezenta lege, de competenţa instanţelor judecătoreşti, se soluţionează de tribunalul în a cărui circumscripţie îşi are societatea sediul principal."

Cum, în cauză, cererea principală formulată de reclamantă reprezintă o acţiune bazată pe un raport juridic reglementat de dispoziţiile Legii nr. 31/1990, a reţinut că aceasta intră sub incidenţa art. 63 din Legea nr. 31/1990.

Pentru a reţine competenţa materială în favoarea Tribunalului Buzău, instanţa a avut în vedere şi dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, care rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul îşi schimbă domiciliul sau sediul.

Or, la data introducerii acţiunii - 02.04.2018, sediul reclamantei se afla în Buzău, fiind lipsit de orice relevanţă sub aspectul stabilirii competenţei faptul că ulterior reclamanta şi-a modificat sediul, pe parcursul procesului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019.

Prin sentinţa nr. 200/19.03.2019, Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţiile necompetenţei sale materiale şi teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă; constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus suspendarea judecăţii şi înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut, în esenţă, că pârâtul a deţinut în cadrul procedurii insolvenţei şi pentru o scurtă durată de timp calitatea de administrator special al S.C. A. S.R.L., împrejurare ce reprezintă un element suplimentar care confirmă că obiectul cererii este în strânsă interdependenţă şi legătură cu procedura insolvenţei.

În plus, a reţinut că art. 58 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 85/2014 prevede că una dintre atribuţiile principale ale administratorului judiciar este aceea de a sesiza judecătorul-sindic în legătură cu orice problemă care ar cere o soluţionare de către acesta.

De asemenea, conform art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, atribuţiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului judiciar dar şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei.

Aşa fiind, a apreciat că atribuţiile judecătorului sindic nu sunt limitate doar la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului judiciar, cum a reţinut judecătorul sindic.

În acest context, a reţinut că refuzul fostului administrator statutar şi administrator special al debitoarei S.C. A. S.R.L. de a preda toate documentele menţionate în Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor nr. 1/15.01.2016 are o strânsă legătură cu procedura insolvenţei, îngreunează activitatea administratorului judiciar desemnat în procedură şi, astfel, temporizează procedura în mod nejustificat, întrucât de conţinutul tuturor documentelor financiar-contabile, evidenţe, balanţe, contracte, facturi etc. depinde întocmirea actelor în procedură de către administratorul judiciar, dar şi identificarea tuturor condiţiilor în care debitoarea a ajuns în starea de insolvenţă.

Chiar dacă, în concret, obiectul cererii deduse judecăţii îl constituie o acţiune în obligaţie de a face, prin raportare la prevederile art. 2019 şi următoarele C. civ., caracterul general al naturii acestei acţiuni nu generează disocierea acesteia de procedura insolvenţei, pentru că esenţială în soluţionarea acestei cereri este situaţia debitoarei.

A subliniat tribunalul că obligarea fostului administrator statutar şi administrator special al debitoarei S.C. A. S.R.L. la remiterea documentelor societăţii, la cererea administratorului judiciar desemnat în procedura insolvenţei debitoarei, reprezintă o cerere de natură judiciară aferentă procedurii insolvenţei, în sensul prevederilor art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, care este de competenţa materială funcţională exclusivă a judecătorului sindic.

Pe de altă parte, a reţinut că textele de lege invocate prin cererea de chemare în judecată, respectiv art. 72-73 şi 197-198 din Legea nr. 31/1990, reprezintă legea generală, deoarece odată intrate în procedura de insolvenţă, societăţilor le este aplicabilă legea specială, respectiv Legea nr. 85/2014.

În final, notând că atât sediul actual al S.C. A. S.R.L, cât şi domiciliul pârâtului se află în municipiul Bucureşti, a reţinut că, faţă de stabilirea competenţei exclusive a judecătorului sindic, ce funcţionează în cadrul Tribunalului Bucureşti, competenţa de soluţionare a cauzei revine acestei instanţe.

Analizând actele dosarului, potrivit art. 133 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă este instanţa competentă să soluţioneze cauza, pentru următoarele considerente:

Prin acţiunea introductivă, societatea reclamantă S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtul D., fostul administrator statutar, solicitând obligarea acestuia la predarea tuturor documentelor menţionate în Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor nr. 1/15.01.2016.

Obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor, potrivit art. 9 alin. (2) din C. proc. civ. Prin cauza cererii de chemare în judecată se înţelege situaţia de fapt calificată juridic, iar instanţa nu este ţinută de textele legale indicate de parte, fiind chemată să aplice textul legal care corespunde situaţiei de fapt calificate juridic, constatându-se că, în speţă, raporturile juridice dintre părţile în litigiu sunt guvernate de dispoziţiile Legii nr. 31/1990.

Incidenţa dispoziţiilor speciale ale Legii nr. 85/2014 cu privire la reclamantă, societate aflată în procedura insolvenţei, nu poate avea ca efect modificarea obiectului şi a cauzei acţiunii care este o acţiune socială în executarea obligaţiilor stabilite în sarcina administratorului statutar printr-o hotărâre a adunării generale.

În acest context, trebuie menţionat că, aşa cum judicios a reţinut Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, chiar dacă asupra reclamantei a fost deschisă procedura generală a insolvenţei, obiectul cererii de chemare în judecată nu atrage competenţa judecătorului sindic, ale cărui atribuţii sunt reglementate de art. 45 din Legea nr. 85/2014.

Procedura insolvenţei este o procedură colectivă prin care se urmăreşte acoperirea datoriilor debitorului insolvent faţă de creditorii săi, desfăşurată într-o succesiune de acte şi operaţiuni strict determinate de lege a căror finalitate este prestabilită.

Potrivit dispoziţiilor speciale ale art. 41 şi 45 din Legea nr. 85/2014, atribuţiile tribunalului învestit în primă instanţă, sunt exercitate de către judecătorul-sindic, deci de o instanţă specializată.

Textul art. 45 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 priveşte doar principalele atribuţii ale judecătorului-sindic, enumerarea legală a atribuţiilor jurisdicţionale ale judecătorului-sindic nefiind limitativă. Astfel, orice situaţie litigioasă intervenită în cursul soluţionării dosarului de insolvenţă şi care are legătură directă cu aceasta poate intra în competenţa de soluţionare a judecătorului-sindic, cu observaţia că nu s-ar putea interpreta că i-ar reveni judecătorului-sindic acţiuni de drept comun, doar în considerarea faptului că una dintre părţile în litigiu este în procedura reorganizării sau a falimentului.

Chiar dacă cererea de chemare în judecată este formulată de societatea reclamantă prin administrator special şi administrator judiciar nu îşi are cauza în insolvenţă, ci în dispoziţiile Legii nr. 31/1990 republicată cu modificările ulterioare privind societăţile.

Prin urmare, competenţa materială şi teritorială de solutionare a cauzei în primă instanţă nu se va stabili potrivit art. 120 din C. proc. civ. şi dispozitiilor speciale privind procedura insolventei, ci în virtutea dispoziţiilor Legii nr. 31/1990, care guvernează raporturile juridice dintre societatea reclamantă şi pârâtul D., fost administrator statutar.

Prin demersul său judiciar, reclamanta urmăreşte obligarea pârâtului la aducerea la îndeplinire a Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor nr. 1/15.01.2016, prin care s-a dispus revocarea acestuia şi i s-a pus în vedere ca în termen de 30 de zile lucrătoare să remită toate documentele şi înscrisurile societăţii şi oricare acte necesare administrării societăţii, precum şi ştampila societăţii, deţinute în baza calităţii sale de administrator statutar.

Astfel, potrivit art. 73 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, administratorii sunt răspunzători faţă de societate pentru exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale.

Art. 63 din Legea nr. 31/1990 instituie regula competenţei exclusive, în sensul că "cererile şi căile de atac prevăzute de prezenta lege, de competenţa instanţelor judecătoreşti, se soluţionează de tribunalul în a cărui circumscripţie îşi are societatea sediul principal."

În speţă, sediul societăţii este situat în municipiul Bucureşti.

Faţă de considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei va fi stabilită în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 octombrie 2019.