Accessory intervention inadmissible for lack of direct, current, and personal interest despite potential recourse liability

Şedinţa publică din data de 23 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 05.09.2016 pe rolul Tribunalului Bihor, secţia a II-a civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe carte o va pronunţa să oblige pârâta la achitarea următoarelor sume de bani: 300.000 RON, reprezentând contravaloarea facturilor nr. x/11.12.2015, nr. y/06.01.2016, nr. z/18.11.2015 şi nr. 08/19.02.2016, emise în baza contractului de prestări-servicii nr. x/18.11.2015; 300.600 RON, cu titlu de penalităţi contractuale, calculate la facturile mai sus indicate, până la data de 05.07.2016 inclusiv; 1.500 RON/zi de întârziere, cu titlu de penalităţi contractuale, calculate începând cu data de 06.07.2016 până la data plăţii debitului principal, precum şi la plata sumei de 91.000 RON, cu titlu de penalităţi, calculate la factura nr. x/02.02.2016, emisă în baza contractului nr. x/08.01.2016.

La data de 18.10.2016, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia neexecutării contractelor, dar şi o cerere reconvenţională, prin care a solicitat să se dispună rezoluţiunea din culpa exclusivă a reclamantei-pârâte a contractelor de prestări-servicii nr. x/18.11.2015 şi nr. y/08.01.2016, precum si obligarea reclamantei la plata sumei de 154.000 RON, reprezentând preţ contractual.

Prin sentinţa nr. 83/LP/30.03.2018, Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă a admis cererea principală, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 300.000 RON debit principal, reprezentând contravaloarea facturii nr. x/11.12.2015, nr. y/06.01.2016, nr. z/18.11.2015 şi nr. 08/19.02.2016; 300.600 RON, cu titlu de penalităţi contractuale, calculate la facturile mai sus indicate până în data de 05.07.2016 inclusiv; 1.500 RON/zi de întârziere, cu titlu de penalităţi contractuale, calculate începând cu data de 06.07.2016 până la data plăţii debitului principal, precum şi la plata sumei de 91.000 RON, cu titlu de penalităţi, calculate la factura nr. x/02.02.2016, emisă în baza contractului nr. x/08.01.2016 şi a respins cererea reconvenţională; a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de S.C. C. S.R.L. în interesul pârâtei S.C. B. S.R.L., a obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10.521 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată şi a respins cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe şi a încheierilor interlocutorii din 23.02.2017 şi 06.04.2017, S.C. B. S.R.L. a declarat apel, criticându-le pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Prin încheierea din 12.09.2019, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibile cererile de intervenţie accesorie în interesul apelantei, formulate de S.C. D. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. E. şi S.C. F. S.R.L.

Împotriva soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii sale de intervenţie accesorie, adoptată prin dispozitivul încheierii sus-menţionate, S.C. F. S.R.L. a declarat recurs, solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii cererii sale de intervenţie accesorie.

În motivare, a evocat dispoziţiile art. 63 C. proc. civ. şi a susţinut că încheierea atacată este nelegală.

A arătat recurenta că a prestat servicii în favoarea S.C. B. S.R.L. pe obiectivele de investiţii pentru care au fost încheiate contractele de prestări servicii nr. x/18.11.2015 şi nr. y/08.01.2016, realizând serviciile pe care pretinde că le-a realizat reclamanta din prezenta cauză.

Cum apărările formulate în cauză de S.C. B. S.R.L. vizează, printre altele, inexistenţa lucrărilor, mai precis caracterul fictiv al contractelor de prestări-servicii încheiate, a apreciat recurenta că acest aspect este extrem de important în analiza caracterului nefondat al încheierii atacate.

În continuare, a susţinut că cererea sa de intervenţie accesorie a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 33 C. proc. civ., potrivit cărora interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual, a evocat jurisprudenţa instanţei supreme cu privire la acest aspect şi a subliniat că, prin demersul său judiciar, urmăreşte să preîntâmpine o hotărâre judecătorească care ar genera un prejudiciu iminent.

În opinia recurentei, prejudiciul s-ar produce în ipoteza menţinerii sentinţei primei instanţe, apelanta-pârâtă putându-se îndrepta împotriva sa, în vederea recuperării prejudiciului suferit.

Analizând încheierea atacată, prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

Analiza actelor dosarului relevă că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta-pârâtă S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei-reclamante S.C. B. S.R.L. la plata unor sume de bani reprezentând debit principal şi penalităţi de întârziere, în baza contractelor de prestări servicii nr. x/18.11.2015 şi nr. y/08.01.2016.

Pe de altă parte, pârâta-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia neexecutării contractelor şi o cerere reconvenţională, solicitând să se dispună rezoluţiunea contractelor sus-menţionate; de asemenea, a reclamat imposibilitatea probării executării obligaţiilor asumate prin acestea.

Pârâta-reclamantă a solicitat şi obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 154.000 RON, reprezentând preţ contractual.

Prima instanţă a admis cererea principală şi a respins cererea reconvenţională.

În cadrul apelului declarat de pârâta-reclamantă S.C. B. S.R.L. împotriva sentinţei sus-menţionate, prin care s-a solicitat schimbarea sentinţei, recurenta din acest dosar, recurenta S.C. F. S.R.L., a formulat o cerere de intervenţie accesorie în interesul apelantei.

În motivarea acestei cereri, a susţinut că a încheiat în data de 25.08.2015 cu pârâta-reclamantă S.C. B. S.R.L. un contract de execuţie lucrări, prin care s-a obligat să realizeze lucrările de construire a imobilului situat în str. x, Oradea, imobil cu privire la care a fost încheiat şi contractul nr. x/08.01.2016, pe care reclamanta-pârâtă îşi întemeiază o parte din pretenţii.

Prin încheierea din 12.09.2019 ce formează obiectul căii de atac, s-a reţinut că recurenta S.C. F. S.R.L. nu a justificat un interes născut, direct, actual şi personal, motiv pentru care curtea de apel a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie accesorie.

În opinia recurentei, această încheiere este nelegală, în sensul motivului de casare prevazut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., atât timp cât interesul său rezidă în preîntâmpinarea pronunţării unei hotărâri judecătoreşti care ar genera un prejudiciu iminent, determinat de împrejurarea că, în ipoteza menţinerii sentinţei primei instanţe, apelanta-pârâtă se poate îndrepta împotriva sa, în vederea recuperării prejudiciului suferit.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 61 alin. (1) C. proc. civ., "oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părţile originare", iar potrivit art. 33 C. proc. civ., "interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut şi actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv ameninţat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara."

Interesul reprezintă, deci, folosul practic pe care o parte îl urmăreşte prin punerea în mişcare a procedurii judiciare, fiind necesar ca el să fie legitim, personal, născut şi actual sau să aibă ca scop prevenirea încălcării unui drept subiectiv ameninţat sau preîntâmpinarea producerii unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara.

Deşi nu invocă o pretenţie proprie, ci tindea, prin apărările formulate, ca instanţa să pronunţe în apel o soluţie în favoarea părţii pentru care a intervenit, recurenta care a dedus judecăţii cererea de intervenţie accesorie, era obligată să justifice un interes propriu în legătură cu necesitatea de a sprijini apelanta pârâtă-reclamantă, faţă de care era chemată să demonstreze că este legată printr-un interes conex în litigiul pendinte.

Or, prin cererea de intervenţie accesorie recurenta s-a limitat să invoce existenţa unui contract încheiat cu apelanta, prin care s-a obligat să execute lucrări de construire cu privire la acelaşi imobil pentru care s-a încheiat şi contractul nr. x/08.01.2016 între S.C. A. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L., fără a se justifica nici interesul procesual legat de promovarea căii de atac a pârâtei-reclamante şi de a susţine poziţia procesuală a acesteia şi nici prejudiciul eventual determinat de menţinerea sentinţei pronunţate de prima instanţă, prin care s-a admis acţiunea în pretenţii a reclamantei-pârâte şi s-a respins cererea reconvenţională privind rezoluţiunea contractelor de prestări servicii încheiate între părţile în litigiu, aceste argumente fiind invocate direct în recurs.

Acest interes al terţului care intervine în proces trebuie să fie unul propriu şi distinct de interesul părţii în favoarea căreia intervine. Îndeplinirea condiţiei interesului cererii de intervenţie trebuie analizată pornind de la folosul practic pe care recurenta declară că îl urmăreşte, şi anume prevenirea menţinerii sentinţei primei instanţe, ipoteză în care se susţine, prin cererea de recurs, că apelanta S.C. B. S.R.L. s-ar putea îndrepta împotriva sa, în vederea recuperării prejudiciului suferit.

Se reţine că prin acţiunea ce face obiectul prezentului dosar, reclamanta-pârâtă S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei-reclamante S.C. B. S.R.L. la plata penalităţilor datorate conform contractului nr. x/08.01.2016, ca urmare a plăţii cu întârziere a preţului.

Prin urmare, nu se pune în discuţie neplata preţului, ci efectuarea acesteia cu întârziere, iar recurenta nu a afirmat că s-ar putea aprecia că o astfel de întârziere i se datorează, pentru a justifica presupusul regres împotriva sa, pe baza căruia îşi justifică interesul.

Pe de altă parte, prin cererea reconvenţională, S.C. B. S.R.L. a solicitat să se dispună desfiinţarea contractelor încheiate cu reclamanta şi restituirea preţului, invocând neexecutarea obligaţiilor contractuale, cerere care a fost respinsă de prima instanţă.

Recurenta încearcă să acrediteze ideea conform căreia obligaţiile izvorâte din contractele ce fac obiectul prezentului litigiu şi cele asumate prin contractul încheiat de aceasta cu apelanta S.C. B. S.R.L. ar fi identice, astfel că menţinerea soluţiei primei instanţe de respingere a cererii reconvenţionale ar conduce spre concluzia că, atât timp cât reclamanta-pârâtă S.C. A. S.R.L. şi-a executat obligaţiile contractuale, cea care nu şi le-ar fi îndeplinit ar fi recurenta S.C. F. S.R.L, cu consecinţa unei eventuale răspunderi contractuale.

Or, această teză este contrazisă de prima instanţă care a reţinut că prin contractele încheiate între părţile în litigiu, reclamanta-pârâtă S.C. A. S.R.L. s-a obligat să realizeze lucrări de verificare, consultare şi asistenţă tehnică pe şantier, stipulându-se că orice alte servicii legate de realizarea investiţiei prestate de terţi vor fi suportate separat de către beneficiar.

Prin urmare, în analiza condiţiilor prevăzute de art. 64 din C. proc. civ. privind admisibilitatea în principiu a cererii de intervenţie accesorie, instanţa de apel a avut în vedere cererea aşa cum a fost motivată de recurentă, soluţia de respingere ca inadmisibilă fiind legală, în lipsa unei justificări a interesului născut, actual, direct şi personal al terţului.

Faţă de considerentele expuse mai sus, fiind înlăturate criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., privind încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii hotărârii, Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

Cu privire la cererea formulată de intimata S.C. A. S.R.L. privind aplicarea unei amenzi judiciare recurentei, Înalta Curte reţine că prin aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 187 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. este vizată exercitarea unei căi de atac vădit netemeinice.

Se reţine că legea a creat posibilitatea controlului judiciar, instituind diferite căi de atac prin a căror exercitare părţile pot solicita verificarea hotărârilor considerate a fi nelegale şi înlăturarea erorilor săvârşite, simpla declarare a acestora nefiind de natură să probeze exercitarea cu rea-credinţă a unor drepturi procesuale.

În cauză, recurenta a exercitat calea de atac a recursului la care era îndrituită de lege, iar respingerea acesteia nu face dovada unui abuz procesual care presupune exercitarea unui drept într-un mod contrar bunei-credinţe, în scopul de a vătăma ori păgubi partea adversă.

De asemenea, nici respingerea altor cereri de intervenţie în cadrul aceluiaşi dosar, nu poate constitui un argument pentru aplicarea unei sancţiuni recurentei, nefiind acelaşi titular-persoana juridică al cererilor de intervenţie, astfel încât nu s-ar putea reţine modul excesiv şi nerezonabil al exercitării dreptului legal la calea de atac.

În condiţiile în care intimata S.C. A. S.R.L. nu a dovedit abuzul de drept, Înalta Curte urmează să respingă cererea acesteia privind aplicarea unei amenzi judiciare recurentei.

De asemenea, va fi respinsă şi cererea aceleiaşi intimate, întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., vizând acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat, atât timp cât la dosar nu a fost depusă împuternicirea acordată de aceasta apărătorului ales, nefiind probată existenţa raporturilor convenţionale de reprezentare în cadrul dosarului de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta S.C. F. S.R.L. împotriva încheierii din 12.09.2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016.

Respinge cererea formulată de intimata S.C. A. S.R.L. privind aplicarea unei amenzi judiciare recurentei.

Respinge cererea formulată de intimata S.C. A. S.R.L. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 octombrie 2019.