Jurisdiction for appeal against tribunal judgment on abusive banking clauses under post-2017 civil procedure reforms

Din examinarea lucrărilor din dosar s-au constatat următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Luduş, secţia civilă, la data de 14 martie 2016, sub nr. x/2014, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâta C. SA, solicitând instanţei ca prin ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să:

- constatate că art. 6 pct. 6.2. privind comisionul de administrare în cuantum de 0,15% calculat la soldul creditului, art. 6 pct. 6.1. privind comisionul de procesare în cuantum de 1,9% din valoarea creditului, precum şi art. 4 pct. 4.7. privind modificarea unilaterala a dobânzii de către pârâtă, din contractul de credit nr. x/11 aprilie 2008, constituie clauze abuzive în sensul art. 4 alin. (1) din Legea 193/2000;

- dispună anularea clauzelor menţionate şi excluderea lor din contractul de credit;

- dispună stabilirea marjei fixe componentă a dobânzii prin scăderea indicelui libor din dobânda de achiziţie de 4,6%/an (marja fixă = 4,6% - valoare indice libor de la momentul ereditării);

- dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară înserării clauzelor abuzive şi, drept consecinţă, să se dispună obligarea pârâtei de a restitui reclamanţilor suma plătită cu titlu de comision de administrare, precum şi dobânda legală aferentă acestei sume, plătită cu titlu de comision de procesare;

- dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei percepută abuziv, ca urmare a modificării de către pârâtă a ratei anuale a dobânzii curente, precum şi dobânda legală aferentă acestei sume, începând cu data încasării ei şi până la data restituirii sumei;

- dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 193/2000, O.U.G. nr. 50/2010, Legea nr. 21/1992, C. civ. din 1864.

Prin Sentinţa civilă nr. 895/2016 din 18 noiembrie 2016, Judecătoria Luduş, secţia civilă, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B. şi, pe cale de consecinţă, a constatat că, în speţă, clauzele prevăzute în contractul de credit nr. x din 11 aprilie 2008 încheiat între părţi la art. 4 pct. 4.7 privind posibilitatea băncii de modificare unilaterală a nivelului dobânzii şi la art. 6, pct. 6.1 privind comisionul de procesare sunt abuzive.

S-a dispus anularea clauzelor prevăzute în contractul de credit x/11 aprilie 2008 la: art. 4 pct. 4.7 privind posibilitatea băncii de modificare unilaterală a nivelului dobânzii şi la art. 6, pct. 6.1 privind comisionul de procesare.

S-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul restituirii de către pârâtă a sumelor constând în diferenţa dintre dobânda iniţială de 4,6% pe an şi dobânda majorată unilateral de la încheierea contractului de credit la zi, precum şi comisionul de procesare în cuantum de 1,9% la care se adaugă dobânda legală aferentă, de la data plăţii fiecărei sume şi până la data restituirii efective a acestor sume, restituirea urmând a se face în moneda CHF sau în echivalentul în RON la cursul BNR din ziua restituirii.

Au fost respinse ca neîntemeiate restul pretenţiilor.

S-a dispus obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată către reclamanţi în cuantum de 3000 RON.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanţii A. şi B. şi pârâta C. SA, care a fost înregistrat pe rolul Tribunalul Mureş, secţia civilă.

Prin Decizia civilă nr. 303/2017 din 25 aprilie 2017, Tribunalul Mureş, secţia civilă, a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Mureş.

Apelurile au fost soluţionate prin Decizia nr. 635/A din 7 noiembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş în dosarul nr. x/2016, în sensul admiterii apelului pârâtei C. SA, cu consecinţa schimbării în parte a hotărârii atacate.

S-a respins petitul din cererea introductivă privind constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art. 4.7 din contractul de credit nr. x încheiat la data de 11 aprilie 2008 între reclamanţii A. şi B. şi societatea pârâtă C. SA.

A fost respins şi petitul privind repunerea părţilor în situaţia anterioară prin obligarea societăţii pârâte la plata către reclamanţi a sumelor achitate cu titlu de dobândă peste dobânda iniţială stabilită în contract.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor din hotărârea atacată.

Apelul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva aceleiaşi sentinţe a fost respins ca nefondat.

Împotriva Deciziei nr. 635/A din 7 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş au declarat recurs reclamanţi B. şi A., solicitând admiterea acestuia, casarea în totalitate a hotărârii atacate cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, precum şi obligarea intimatei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

De asemenea, a declarat recurs şi pârâtă C. SA, solicitând admiterea recursului, casarea cu reţinere a Deciziei civile nr. 635 din 7 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş, cu consecinţa respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţi şi să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 500 C. proc. civ., în sensul constatării actelor de executare făcute în temeiul unei hotărâri casate ca fiind desfiinţate de drept şi să se dispună restituirea sumei în cuantum de 6798,4 RON, achitată de către C. ca urmare a implementării deciziei recurate, precum şi obligarea intimaţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată din 10 octombrie 2018 Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursului.

Prin Decizia nr. 1750/R din 10 octombrie 2018 Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea instanţei supreme.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la 13 noiembrie 2018.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 132 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea recursurilor declarate în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

Recursurile au fost declarate împotriva unei decizii pronunţate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Potrivit art. 96 pct. 3 C. proc. civ., "curţile de apel judecă: ca instanţe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege", iar potrivit art. 97 pct. 1 din acelaşi act normativ, "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă: recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 965 din 14 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel.

Având în vedere că deciziile pronunţate în interesul legii au caracter obligatoriu pentru instanţele judecătoreşti de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., rezultă că dezlegarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, se impune a fi respectată începând cu 14 noiembrie 2018.

Pornind de la aceste considerente, instanţa supremă constată că obiectul recursurilor îl reprezintă Decizia nr. 635/A din 7 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş.

Astfel, fiind atacată o hotărâre pronunţată în apel de tribunal rezultă că recursurile declarate împotriva acestei hotărâri sunt de competenţa materială a curţii de apel, ca instanţă imediat superioară tribunalului.

Având în vedere că instanţa imediat superioară Tribunalului Specializat Mureş este Curtea de Apel Târgu Mureş rezultă că soluţionarea recursurilor declarate în prezenta cauză este de competenţa materială a acestei din urmă instanţe.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 132 alin. (1) şi (3) raportat la art. 96 pct. 3 şi art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia necompetenţei sale materiale şi va declina competenţa de soluţionare a recursurilor declarate de reclamanţii A. şi B. şi de pârâta C. SA împotriva Deciziei nr. 635/A din 7 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş, în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:

Declină competenţa de soluţionare a recursurilor declarate de reclamanţii A. şi B. şi de pârâta C. SA împotriva Deciziei nr. 635/A din 7 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş, în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2019.

GGC - CL