Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3459/2004 AI generated

Recidivist's theft pardon annulled; two-year combined sentence restored

Case Number Decizia nr. 3459/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the Prosecutor General's extraordinary appeal (recurs în anulare) and annulled the Court of Appeal's decision, restoring the lower appellate ruling that had rejected the defendant's appeal; consequently, the defendant must serve the combined two-year sentence (one year for theft plus revocation of a prior suspended sentence), as the contested decision that had granted a full pardon for the prior one-year sentence was reversed. The case concerned a theft conviction for stealing corn, where the Court of Appeal had applied the general pardon under Law No. 543/2002 to the earlier sentence, which was the first term of the defendant's recidivist status. The High Court held that under Article 4(1) of Law No. 543/2002, the pardon does not apply to persons convicted for offenses committed in a state of recidivism, and that the recidivist status arises from both terms of the recidivism combined, so the earlier sentence constituting the first term could not be pardoned, and the revocation of its suspended execution under Article 83 of the Criminal Code should stand.

Legislator headnote

AI generated

art. 209 alin. (1) lit. g) C. pen, art. 37 lit. a) C. pen, art. 76 C. pen, art. 83 C. pen, art. 71 C. pen, art. 1 lit. a) din Legea nr. 543/2002; Recidivist's theft pardon annulled; two-year combined sentence restored: A înlăturat aplicarea art. 83 C. pen., inculpatul urmând să execute pedeapsa de un an închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. g) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 și art. 76 C. pen.

Keywords

AI generated
pardon criminal recidivism suspended sentence extraordinary revocation charge of theft sentencing for robbery

Cited Legislation

AI generated
art. 209 alin. (1) lit. g) C. pen
208 și art. 209 alin. (1) lit. g) C. pen., cu aplicarea art.
art. 37 lit. a) C. pen
pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art.
art. 76 C. pen
74 și art. 76 C. pen., la un an închisoare.
art. 83 C. pen
În baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de un an închisoare, aplicată prin sentința penală nr.
art. 71 C. pen
art. 1 lit. a) din Legea nr. 543/2002
În baza art. 1 lit. a) din Legea nr. 543/2002 a constatat grațiată în întregime pedeapsa de un an închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art.
art. 108 alin. (1) din Legea nr. 18/1991
543/2002 a constatat grațiată în întregime pedeapsa de un an închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 108 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, prin sentința penală nr.
art. 1 din Legea nr. 543/2002
pen., respectiv greșita aplicare a dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 543/2002, pedeapsa de un an închisoare, aplicată prin sentința penală nr.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 3121 din 30 mai 2002, Judecătoria Iași l-a condamnat pe inculpatul b.m., în baza art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. g) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 și art. 76 C. pen., la un an închisoare.

În baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de un an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2632 din 23 mai 2000 a Judecătoriei Iași, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 162 din 8 februarie 2001 a Tribunalului Iași, urmând să fie executată alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză, inculpatul executând în total 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen.

Instanța a reținut, în fapt, că în noaptea de 18 septembrie 2001 inculpatul B.M. a sustras din terenul părții vătămate B.D. două glugi și jumătate de porumb, cauzând un prejudiciu evaluat la 1.400.000 lei.

Prin decizia penală nr. 1219 din 12 noiembrie 2002, Tribunalul Iași a respins ca nefondat apelul inculpatului.

Prin decizia penală nr. 414 din 22 mai 2003, Curtea de Apel Iași a admis recursul inculpatului, a casat hotărârile pronunțate în cauză și rejudecând, a repus în individualitatea lor pedepsele.

În baza art. 1 lit. a) din Legea nr. 543/2002 a constatat grațiată în întregime pedeapsa de un an închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 108 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, prin sentința penală nr. 2632 din 23 mai 2000 a Judecătoriei Iași, reducând termenul de încercare la 2 ani.

A înlăturat aplicarea art. 83 C. pen., inculpatul urmând să execute pedeapsa de un an închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. g) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 și art. 76 C. pen.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare, împotriva deciziei penale nr. 414 din 22 mai 2003 a Curții de Apel Iași, invocând cazul de casare, prevăzut de art. 410 alin. (1) partea I pct. 71 teza I C. proc. pen., respectiv greșita aplicare a dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 543/2002, pedeapsa de un an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2632 din 23 mai 2000 fiind exceptată de la grațiere, conform art. 4 alin. (1) din legea sus-menționată.

Verificând hotărârea atacată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul în anulare este fondat.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 543/2002, privind grațierea unor pedepse, prevederile art. 1 și art. 2 nu se aplică celor condamnați pentru infracțiuni săvârșite în stare de recidivă și celor care sunt recidiviști prin condamnări anterioare.

Statutul de recidivist se stabilește, potrivit art. 37 C. pen., prin luarea în considerare, pe de o parte, a pedepsei care constituie primul termen al recidivei iar, pe de altă parte, a săvârșirii unei noi infracțiuni.

Exceptând de la grațiere pe cei „condamnați pentru infracțiuni săvârșite în stare de recidivă”, legea are în vedere pedepsele rezultând din cei doi termeni ai recidivei, care numai împreună conferă persoanei statutul de recidivist.

Așa fiind, rezultă că greșit Curtea de Apel Iași a constatat grațiată pedeapsa de un an de închisoare aplicată inculpatului B.M., prin sentința penală nr. 2632 din 23 mai 2000 a Judecătoriei Iași, care constituie primul termen al recidivei și a înlăturat aplicația dispozițiilor art. 83 C. pen.

De urmare, admițând recursul în anulare, va fi casată decizia penală nr. 414 din 22 mai 2003 a Curții de Apel Iași și, în rejudecare, va fi respins recursul declarat de inculpatul B.M., împotriva deciziei penale nr. 1219 din 12 noiembrie 2002 a Tribunalului Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva deciziei penale nr. 414 din 22 mai 2003 a Curții de Apel Iași, privind pe inculpatul B.M.

Casează decizia atacată, în sensul că respinge recursul declarat de inculpatul B.M., împotriva deciziei penale nr. 1219 din 12 noiembrie 2002 a Tribunalului Iași, hotărâre pe care o menține.

Onorariul în sumă de 400.000 lei cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 iunie 2004.