Negative conflict of jurisdiction resolved by assigning debt claim to initially seized court after ruling ex officio referral for private-order territorial incompetence inadmissible

Şedinţa publică din data de 22 octombrie 2019

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de valoare redusă înregistrată la 9 aprilie 2019 pe rolul Judecătoriei Odorheiu Secuiesc sub număr de dosar x/2019, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 3.385,98 RON reprezentând debit principal, precum şi dobânda legală aferentă debitului, calculată de la data scadenţei. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 400 RON, reprezentând taxă de timbru şi onorariu de avocat.

În drept cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1026 şi următoarele C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 1817/2019 din 13 iunie 2019, pronunţată de Judecătoria Odorheiu Secuiesc a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 1028 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cererii de valoare redusă aparţine judecătoriei, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, competenţa teritorială în această materie se stabileşte potrivit dreptului comun.

Potrivit dispoziţiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ., "cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

Prin urmare, constatând că pârâta B. S.R.L. are sediul în sectorul 2 Bucureşti, instanţa a apreciat că Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti îi revine competenţa de soluţionare a cauzei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti la 28 iunie 2019, sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 7927 din 2 septembrie 2019, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Odorheiu Secuiesc. Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, având în vedere dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. care instituie cazuri de competenţă alternativă în favoarea altor instanţe decât cea de la domiciliul sau sediul pârâtei, precum şi prevederile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a reţinut, în esenţă, că în cauză operează competenţa relativă, de ordine privată, pe care instanţa nu o poate invoca din oficiu.

Astfel, în condiţiile în care pârâta nu a invocat prin întâmpinare excepţia necompetenţei teritoriale, aceasta rămâne câştigată instanţei iniţial învestite, respectiv Judecătoriei Odorheiu Secuiesc.

Analizând actele şi lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 alin. (2) C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Judecătoria Odorheiu Secuiesc şi Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri fără nicio cale de atac, că declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi că, cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.

Competenţa materială, privită sub aspectul ei funcţional, stabileşte ierarhia pe linie verticală a diferitelor categorii de instanţe - judecătorii, tribunale, curţi de apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - care desfăşoară activitate de fond, respectiv de control judiciar ordinar sau extraordinar.

Sub aspect procesual, competenţa materială determină, în funcţie de obiectul, natura şi valoarea litigiului, cauzele ce pot fi soluţionate numai de anumite categorii de instanţe.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială, respectiv delimitarea competenţei între instanţe de acelaşi grad, C. proc. civ. cuprinde norme cu caracter dispozitiv şi norme cu caracter imperativ.

În principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor în care au fost instituite norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.

În speţă, prin cererea de valoare redusă formulată, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 3.385,98 RON reprezentând debit principal, şi la dobânda legală aferentă debitului, calculată de la data scadenţei, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, competenţa de soluţionare a cauzei se determină în considerarea faptului că reclamanta a înţeles să uzeze de procedura specială de soluţionare a cererilor de valoare redusă, aşa cum rezultă în formularul întocmit pentru cererile de valoare redusă, conform art. 1029 alin. (2) C. proc. civ.

Procedura de soluţionare a cererilor de valoare redusă este o facultate pentru părţi, ea neavând caracter obligatoriu, însă în cauză reclamanta a înţeles să utilizeze acest demers judiciar.

Potrivit dispoziţiilor art. 1028 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., instanţa competentă să soluţioneze cererea în primă instanţă este judecătoria, iar competenţa teritorială se determină potrivit normelor de drept comun.

Regula generală de drept comun, în materia competenţei teritoriale este instituită de art. 107 C. proc. civ., care prevede că:

"Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

În cauză, dat fiind obiectul cauzei dedus judecăţii, competenţa teritorială se determină potrivit dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., care instituie o competenţă teritorială alternativă, respectiv:

"în afară de instanţele prevăzute de art. 107 - 112, mai sunt competente: instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract".

Se constată, astfel, faptul că, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, acesteia nu-i sunt incidente numai dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., care reglementează regula generală de competenţă teritorială, ci şi prevederile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Prin urmare, în cazul cererilor de valoare redusă (cum este şi cererea de faţă) competenţa teritorială a instanţei nu este una exclusivă, de ordine publică, ci una relativă, de ordine privată.

Potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ.:

"Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".

Aşadar, potrivit textului legal evocat, instanţa judecătorească nu este îndreptăţită să îşi decline din oficiu competenţa, ci numai dacă o atare excepţie a fost invocată de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Or, în speţă, excepţia de necompetenţă teritorială a fost invocată în cauză din oficiu chiar de către Judecătoria Odorheiu Secuiesc, fără a fi invocată de către pârâta B. S.R.L. printr-o eventuală întâmpinare. Prin urmare, a fost invocată cu nerespectarea normei imperative prevăzute de textul art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Excepţia de necompetenţă teritorială fiind una de ordine privată şi cum o atare excepţie nu a fost invocată de către pârâtă prin întâmpinare, ci chiar de către instanţă din oficiu, se constată că Judecătoria Odorheiu Secuiesc în mod nelegal a invocat excepţia şi s-a considerat necompetentă.

Prin alegerea exprimată de reclamantă la momentul promovării acţiunii coroborată cu neinvocarea excepţiei de necompetenţă teritorială de către pârâtă în conformitate cu dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Judecătoria Odorheiu Secuiesc, iniţial învestită, a devenit în mod exclusiv competentă să judece prezentul litigiu.

În consecinţă, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, aşa încât, cu aplicarea prevederilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., văzând şi prevederile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Odorheiu Secuiesc.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 octombrie 2019.