Negative conflict of jurisdiction over court clerks' salary recalculation resolved by assigning case to Ialomița County Court

Şedinţa publică din data de 22 octombrie 2019

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa la data de 04.02.2019, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H. şi I., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Constanţa şi Tribunalul Constanţa, au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună stabilirea şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente, raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,154 RON (reprezentând VRS 405 RON ce trebuia acordată la nivelul anului 2007, la care se adaugă majorările cu 4% - începând cu 01.04.2008 şi 4,5% - începând cu 01.10.2008, conform art. 2 din O.G. nr. 13/20087 începând cu 9.04.2015), respectiv de 484,169 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. " 293/2015) începând cu L 12.2015; repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze, respectiv obligarea pârâtei Tribunalului Constanţa la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legala, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective, precum şi obligarea pârâţilor la alocarea fondurilor necesare plăţii drepturilor salariale solicitate prin prezenta acţiune.

Prin sentinţa civilă nr. 622 din 9 aprilie 2019, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomiţa.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Dâmboviţa a reţinut că dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. (în forma în vigoare la data promovării acţiunii) permit sesizarea uneia din instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care judecătorii sau grefierii îşi desfăşoară activitatea.

În condiţiile în care Curtea de Apel Ploieşti nu se învecinează Curţii de Apel Constanţa, instanţa sesizată de reclamanţi - Tribunalul Dâmboviţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomiţa, ca instanţă judecătorească, de acelaşi grad, aflată în circumscripţia unei curţi de apel învecinate, având în vedere şi distanţa la care se află această instanţă faţă de domiciliul procesual indicat de reclamanţi.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomiţa, la 24 aprilie 2019, sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 727/F din 29 mai 2019, Tribunalul Ialomiţa, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.

Instanţa a reţinut că prin acţiunea promovată, reclamanţii solicită acordarea unor drepturi salariale într-un cuantum mai mare decât cel aflat în plată. Prin urmare, este vorba despre un conflict individual de muncă, competenţa de soluţionare a cauzei aparţinând tribunalului în a cărui circumscripţie îşi au domiciliile sau locul de muncă reclamanţii.

Pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., tribunalul a apreciat că ar fi necesar ca prezenta acţiune să fie de competenţa instanţei la care reclamanţii îşi desfăşoară activitatea (Judecătoria Hârşova) sau a unei instanţe inferioare acesteia. În cauza de faţă, competenţa de soluţionare aparţine unei instanţe superioare în grad celei la care reclamanţii îşi desfăşoară activitatea, respectiv Tribunalul Constanţa având în vedere dispoziţiile art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011. Prin urmare, în cazul reclamanţilor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Judecătoriei Hârşova, iar acţiunea este de competenţa instanţei superioare celei la care funcţionează, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 06 iunie 2019.

Prin sentinţa civilă nr. 1962 din 14 august 2019, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomiţa; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului şi, în temeiul art. 134 C. proc. civ. a suspendat judecata cauzei.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, în speţă, necompetenţa sa teritorială rezultă din calitatea de parte a pârâtului Tribunalul Constanţa, devenind incidente dispoziţiile alin. (2)1 al art. 127 C. proc. civ. şi nu din calitatea reclamanţilor de grefieri la Judecătoria Hârşova, astfel încât aceştia nu puteau sesiza Tribunalul Constanţa ca instanţă competentă teritorial.

Prin urmare, Tribunalul Constanţa a apreciat că nu este competent teritorial să soluţioneze cauza, motiv pentru care a declinat-o în favoarea Tribunalului Ialomiţa.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 18 septembrie 2019, sub acelaşi număr de dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că, urmare a declinărilor succesive, ultima instanţă învestită - Tribunalul Constanţa - şi-a declinat competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente -Tribunalul Ialomiţa-, că declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi că cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Cu titlu prealabil, instanţa supremă reţine că în prezenta cauză este aplicabil C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea".

Totodată, conform art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ., "dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz", iar conform alin. (3) al aceluiaşi articol, "dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor".

Pornind de la aceste texte de lege, instanţa supremă reţine că reclamanţii fac parte din personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul Judecătoriei Hârşova, iar pârâţii chemaţi în judecată sunt Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Constanţa şi Tribunalul Constanţa.

Având în vedere că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. sunt aplicabile atât în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau pârât, cât şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor, rezultă că atunci când instanţa competentă, potrivit legii, are calitatea de parte în proces devine incident unul dintre cazurile de competenţă teritorială facultativă.

Astfel, în raport de prevederile art. 127 alin. (1), raportat la alin. (2)1 şi 3 C. proc. civ., calitatea de pârât a Tribunalului Constanţa exclude competenţa de soluţionare a cauzei de către această instanţă.

Prin urmare, competenţa de soluţionare a cauzei revine uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi competentă, potrivit legii.

De vreme ce Curtea de Apel Bucureşti, în circumscripţia căreia se află Tribunalul Ialomiţa, este una dintre curţile de apel aflate în vecinătatea Curţii de Apel Constanţa, în circumscripţia căreia se află Tribunalul Constanţa, rezultă că Tribunalul Ialomiţa este competent teritorial să soluţioneze cauza dedusă judecăţii.

Pentru aceste motive, în aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1), (2)1 şi 3, raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomiţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomiţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 octombrie 2019.