Negative jurisdictional conflict in labor dispute involving judicial staff resolved by assigning competence to the Tribunal of Dâmbovița

Şedinţa publică din data de 22 octombrie 2019

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 3.12.2018, pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, sub nr. x/2018, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., reprezentaţi prin mandatar comun O., au chemat în judecată pe pârâţii CURTEA DE APEL PITEŞTI, TRIBUNALUL VÂLCEA şi MINISTERUL JUSTIŢIEI solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- stabilirea şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente, raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,154 RON (reprezentând VRS 405 RON ce trebuia acordată la nivelul anului 2007, la care se adaugă majorările cu 4% - începând cu 01.04.2008 şi 4,5% - începând cu 01.10.2008, conform art. 2 din O.G. nr. 13/2008 începând cu 9.04.2015), respectiv de 484,169 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 1.12.2015;

- repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze, respectiv obligarea pârâţilor CURTEA DE APEL PITEŞTI şi TRIBUNALULUI VÂLCEA la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective, precum şi obligarea pârâtului MINISTERUL JUSTIŢIEI, în calitate de ordonator principal de credite, să aloce fondurilor necesare plăţii drepturilor salariale solicitate prin prezenta acţiune către pârâţii Curtea de Apel Piteşti şi Tribunalul Vâlcea în calitate de ordonatori secundar şi respectiv terţiar de credite.

Prin sentinţa civilă nr. 560 din 28 martie 2019, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Dâmboviţa a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul". De asemenea, conform dispoziţiilor art. 269 alin. (2) şi din Codul muncii "(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) [conflicte de muncă] se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul. (3) Dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi".

În raport de aceste prevederi, competenţa de soluţionare a cererii reclamanţilor aparţine Tribunalului Vâlcea, în a cărui rază teritorială este situat locul de muncă reclamanţilor, respectiv Judecătoria Drăgăşani.

Faptul că reclamanţii sunt angajaţi ai Judecătoriei Drăgăşani, în funcţii care nu au fost precizate în cererea de chemare în judecată, nu atrage aplicabilitatea în speţă a normei de competenţă prevăzute de art. 127 din C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. (forma în vigoare la data introducerii acţiunii), care se aplică în mod corespunzător şi în cazul asistenţilor judiciari şi grefierilor, potrivit alin. (3) al aceluiaşi text de lege, "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea."

Conform Deciziei nr. 7/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, obligatorie pentru instanţe, sintagma "instanţa la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situaţia în care judecătorul îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanţă.

Cum reclamanţii nu îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul Tribunalului Vâlcea, căreia i-ar reveni competenţa de soluţionare a cererii în baza dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, prevederile art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ. nu sunt aplicabile pentru determinarea competenţei în cauză.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, la 16 aprilie 2019, sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 723 din 28 mai 2019, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Vâlcea a reţinut cele statuate prin Decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018 a Curţii Constituţionale a României, în sensul că dispoziţiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. sunt neconstituţionale prin limitarea pe care o operează prin sintagma "instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul lor.

Astfel, având în vedere că reclamanţii au calitatea de personal auxiliar şi conex în cadrul Judecătoriei Drăgăşani, respectiv în cadrul Tribunalului Vâlcea, iar Tribunalul Vâlcea este parte în cauză în calitate de pârât, văzând şi poziţia procesuală a reclamanţilor în sensul că au înregistrat, la data de 03.12.2018, cererea de chemare în judecată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, în baza art. 130 alin. (2), art. 132 alin. (1) rap. la art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Vâlcea şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Dâmboviţa.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 4 iulie 2019, sub acelaşi număr de dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Tribunalul Dâmboviţa şi Tribunalul Vâlcea - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

În speţă, Înalta Curte constată că prezentul litigiu vizează un conflict de muncă, declanşat de către reclamanţi ce au calitatea de personal auxiliar de specialitate şi conex în cadrul Judecătoriei Drăgăşani, respectiv în cadrul Tribunalului Vâlcea şi că, în cauza de faţă, pârât este atât Tribunalul Vâlcea, cât şi Curtea de Apel Piteşti.

În acest context, Înalta Curte constată că art. 127 alin. (1), (2) şi 3 C. proc. civ. este norma aplicabilă în stabilirea instanţei competente teritorial să soluţioneze acţiunea reclamanţilor, incidenţa acestui text de lege fiind atrasă de calitatea acestora de personal auxiliar de specialitate şi conex ce-şi desfăşoară activitatea în cadrul Judecătoriei Drăgăşani şi Tribunalului Vâlcea, precum şi de calitatea de pârât a Tribunalului Vâlcea.

Art. 127 din C. proc. civ. este o normă specială de competenţă care se aplică atunci când reclamantul este o persoană care îşi desfăşoară activitatea în justiţie, ca judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier şi care impune, atunci când acţiunea este de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, să sesizeze una din instanţele judecătoreşti de acelaşi grad, aflată în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. şi s-a constatat că sintagma "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi sintagma "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituţionale, încălcând principiul imparţialităţii justiţiei cuprins în art. 124 alin. (2) şi, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie.

Conform celor statuate de Curtea Constituţională, noţiunea de "instanţă la care îşi desfăşoară activitatea" prevăzută de textul legal enunţat trebuie interpretată în sens larg, cu privire la toate ciclurile procesuale ale judecăţii.

Astfel, în speţă, calitatea reclamanţilor atrage aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., indiferent de instanţa la care îşi desfăşoară activitatea, în măsura în care aceasta aparţine circumscripţiei curţii de apel din a cărei rază teritorială face parte şi instanţa căreia i-ar reveni, în mod obişnuit, competenţa soluţionării în fond a cererii, respectiv Tribunalul Vâlcea.

Scopul edictării art. 127 C. proc. civ. este acela de a asigura imparţialitatea instanţei. Prin acest text legal sunt nominalizaţi, fără nicio distincţie, subiecţii pe care legiuitorul a înţeles să îi plaseze în sfera de aplicare a acestei norme juridice, făcând referire la judecători, procurori, asistenţi judiciari sau grefieri, indiferent de tipul instanţelor la care aceştia funcţionează, instanţe judecătoreşti ori parchete, instanţe/parchete civile ori militare.

Trebuie reţinut că prin decizia Curţii Constituţionale s-a constatat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată, în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

În considerentele acestei decizii (paragraful 49), Curtea a reţinut că, în urma constatării neconstituţionalităţii sintagmelor menţionate la paragraful 46, noua formulă a textului art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. se bucură în continuare de prezumţia de constituţionalitate, permitând, în mod rezonabil, calificarea noţiunii de judecător ca fiind una sui generis, aceasta cuprinzând atât judecătorul - stricto sensu, cât şi instanţa de judecată - lato sensu.

De asemenea, prin aceeaşi decizie Curtea Constituţională a mai reţinut că noţiunea de "judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. îşi găseşte un sens constituţional numai în măsura în care aceasta vizează şi instanţa de judecată, astfel încât competenţa facultativă urmează a se aplica şi în ipoteza în care instanţa de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz (paragraful 51).

Mai mult decât atât, pornind de la statuările cu caracter obligatoriu cuprinse în decizia Curţii Constituţionale anterior evocată, Înalta Curte constată că una dintre instanţele de judecată aflate în conflict negativ de competenţă, respectiv Tribunalul Vâlcea, are calitatea de pârât în cauză.

Având în vedere că noţiunea de judecator la care se referă textul art. 127 C. proc. civ. vizează atât judecătorul - stricto sensu, cât şi instanţa de judecată - lato sensu, calitatea de parte în proces a Tribunalului Vâlcea determină incidenţa textului de lege care reglementează competenţa facultativă.

În aceste condiţii, competenţa de soluţionare a cauzei revine uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi competentă, potrivit legii.

De vreme ce Curtea de Apel Ploieşti, în circumscripţia căreia se află Tribunalul Dâmboviţa, este una dintre curţile de apel aflate în vecinătatea Curţii de Apel Piteşti, în circumscripţia căreia se află Tribunalul Vâlcea, rezultă că Tribunalul Dâmboviţa este competent teritorial să soluţioneze cauza dedusă judecăţii.

Pentru aceste motive, în aplicarea dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., raportat la art. 135 alin. (4) din acelaşi cod şi cu respectarea deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018 a Curţii Constituţionale, Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 octombrie 2019.