Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 188/2019 AI generated

Recusal incident, jurisdictional objection, and costs allocation in a nullity action for powers of attorney

Case Number Decizia nr. 188/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's recourse, confirming that the Court of Appeal’s decision upholding the tribunal's partial admission of the counterparty's request to complete the judgment with court costs stands as the final operative outcome. The dispute originated from a primary action for the absolute nullity of specific powers of attorney and mandates, which resulted in a judgment dismissing the claims as inadmissible; subsequent interlocutory proceedings addressed the completion and clarification of that initial judgment, specifically concerning the assessment of litigation costs, where the appellant challenged procedural irregularities including the composition of the panel due to a judge's recusal, the handling of a request for adjournment, and the jurisdictional competence of the appellate court. The High Court held that the failure to raise the material jurisdiction objection in the first instance rendered it inadmissible on recourse (omisso medio), the procedural handling of the judge's recusal and the denial of the adjournment request (based on the representative's failure to prove their qualification) were legally correct under Articles 222 and 43 of the Code of Civil Procedure, and the invocation of res judicata was inadmissible at the recourse stage as it had not been examined by the lower courts, thereby rejecting the substantive grounds for cassation under Article 488 of the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 443 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 22 alin. (4) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ; Recusal incident, jurisdictional objection, and costs allocation in a nullity action for powers of attorney: The dispute originated from a primary action for the absolute nullity of specific powers of attorney and mandates, which resulted in a judgment dismissing the claims as inadmissible; subsequent interlocutory proceedings addressed the completion and clarification of that initial judgment, specifically concerning the assessment of litigation costs, where the appellant challenged procedural irregularities including the composition of the panel due to a judge's recusal, the handling of a request for adjournment, and the jurisdictional competence of the appellate court. The High Court held that the failure to raise the material jurisdiction objection in the first instance rendered it inadmissible on recourse (omisso medio), the procedural handling of the judge's recusal and the denial of the adjournment request (based on the representative's failure to prove their qualification) were legally correct under Articles 222 and 43 of the Code of Civil Procedure, and the invocation of res judicata was inadmissible at the recourse stage as it had not been examined by the lower courts, thereby rejecting the substantive grounds for cassation under Article 488 of the Code of Civil Procedure.

Keywords

AI generated
plea of nullity grounds of jurisdiction partial res judicata article of civil procedure power of attorney procedural objections

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 453 C. proc. civ.

Legal basis cited in the dispositive for imposing the obligation on the appellant to pay court costs.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, secţia civilă, la data de 1 septembrie 2016, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi D. a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate şi să se declare nulitatea absolută a următoarelor convenţii încheiate între cei trei pârâţi:

- împuternicirea nr. x din 9 aprilie 2013 încheiată la un notar, în Spania, între B. şi C.;

- împuternicirea nr. x din 18 iunie 2013 încheiată la un notar, în Spania, între B. şi C.;

- procura din 23 februarie 2015 încheiată la Consulatul României la Castellon de la Plana, Spania între B. şi D.;

Totodată, s-a solicitat lămurirea şi precizarea în mod clar a obiectului derivat al contractelor de mandat cu privire la care mandatarele au fost mandatate să încheie acte juridice, care este natura juridică a obiectului derivat al contratelor, care este motivul şi cauza care i-a determinat pe pârâţi să încheie respectivele contracte.

2. Prin Sentinţa civilă nr. 502 din 15 decembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă a fost admisă excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti cu privire la capătul de cerere ce vizează nulitatea celor două împuterniciri încheiate în Spania.

A fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanta A., cu privire la nulitatea absolută a celor două împuterniciri încheiate în Spania.

A fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea în ceea ce priveşte lămurirea obiectului derivat al contractelor de mandat.

A fost declinată competenţa materială a soluţionării capătului de cerere privind nulitatea mandatului din 23 februarie 2015 în favoarea Judecătoriei Piteşti.

3. Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, secţia civilă, la data de 19 decembrie 2016, pârâţii B. şi C. au solicitat completarea dispozitivului Sentinţei civile nr. 502 din 15 decembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă.

La data de 10 ianuarie 2017, reclamanta A., prin cererea înregistrată pe rolul aceleiaşi instanţe, a solicitat completarea şi lămurirea Sentinţei civile nr. 502 din 15 decembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă, în dosarul nr. x/2016.

În drept, cererile au fost întemeiate pe dispoziţiile art. 443 C. proc. civ.

4. Prin Sentinţa civilă nr. 79 din 2 martie 2017 pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă, în dosarul nr. x/2016, au fost respinse excepţiile invocate prin întâmpinare.

A fost admisă în parte cererea de completare formulată de petenţii B. şi C. şi s-a dispus completarea Sentinţei civile nr. 502 din 15 decembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă, în sensul obligării reclamantei A. la plata sumei de 500 RON cheltuieli de judecată către pârâţii B. şi C..

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de completare şi lămurire a dispozitivului formulată de petenta A.. A fost obligată reclamanta la 200 RON cheltuieli de judecată.

5. Împotriva Sentinţei civile nr. 79 din 2 martie 2017 a Tribunalului Argeş, secţia civilă, au declarat apeluri atât reclamanta A., cât şi pârâţii B. şi C..

Prin Decizia nr. 2714/2017 din 5 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a fost admis apelul declarat de pârâţii B. şi C. împotriva Sentinţei civile nr. 79 din 2 martie 2017 pronunţate de Tribunalul Argeş, secţia civilă, în dosarul nr. x/2016, fiind schimbată în parte sentinţa, în sensul obligării reclamantei A. la plata sumei de 1.500 RON cheltuieli de judecată, în loc de 500 RON.

A fost menţinută în rest sentinţa.

Totodată, a fost respins apelul reclamantei A. declarat împotriva aceleaşi sentinţe, aceasta fiind obligată la plata sumei de 500 RON, cheltuieli de judecată în apel către apelanţii-pârâţi.

6. Împotriva Deciziei nr. 2714/2017 din 5 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, reclamanta A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 3, 5, 7 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei Tribunalului Argeş, spre competentă soluţionare.

Criticile subsumate dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. se referă la faptul că, competenţa de judecată în primă instanţă aparţine judecătoriei, astfel că apelul trebuia soluţionat de tribunal, nicidecum de către instanţa de apel.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. s-a invocat faptul că la termenul din 28 septembrie 2017, a avut loc un incident procedural, respectiv un membru al completului de judecată a formulat declaraţie de abţinere de la soluţionarea cauzei.

Acest incident procedural a fost soluţionat de acelaşi complet de judecată, în locul judecătorului care a formulat declaraţia de abţinere, intrând un alt judecător.

Sub acest aspect, se solicită instanţei de recurs să procedeze la verificarea dacă, în realitate, judecătorul care l-a înlocuit pe cel care a formulat declaraţia de abţinere este cel stabilit prin planificarea de permanenţă din ziua respectivă, precum şi dacă hotărârea a fost pronunţată în şedinţă publică, astfel cum reiese din încheiere, în contextul în care recurenta s-a aflat în permanenţă în sala de judecată, nefiind citită în sala de judecată vreo hotărâre în şedinţă publică.

Totodată, s-a mai susţinut că instanţa de apel a încălcat regulile de procedură privind soluţionarea declaraţiei de abţinere, respectiv a nesocotit condiţia citirii în şedinţă publică a hotărârii de soluţionare, condiţia momentului formulării declaraţiei de abţinere, cât şi condiţia verificării compunerii completului de judecată.

Astfel, devin incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 1 C. proc. civ., instanţa neputând fi considerată că a fost alcătuită potrivit legii.

S-a mai susţinut că nerespectarea prevederilor legale referitoare la nepublicitatea cercetării procesului şi incompatibilitatea magistratului care a cercetat procesul atrag nulitatea, în condiţiile art. 176 alin. (4) şi (5) C. proc. civ.

Recurenta a mai arătat că, în cauză, procesul a fost soluţionat într-o singură şedinţă de judecată, în care apărătorul pârâţilor a dezbătut fondul, aceasta aflându-se în sala de judecată, în lipsa apărătorului său ales, în contextul formulării unei cereri de amânare a judecării cauzei motivată de imposibilitatea de prezentare a apărătorului şi respingerea cererii de amânare.

Astfel, arată recurenta instanţa de apel a încălcat regulile de procedură care reglementează procedura soluţionării procesului civil.

În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că au fost încălcate prevederile art. 22 alin. (4) C. proc. civ.

În final, prin prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., s-a susţinut că a fost încălcată autoritatea de lucru judecat.

7. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimaţii-pârâţi B. şi C. au invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, în raport cu dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. coroborate cu art. 446 din acelaşi cod, împrejurare faţă de care s-a solicitat şi respingerea cererii de suspendare a executării deciziei recurate.

Pe fondul recursului, intimaţii-pârâţi B. şi C. au solicitat respingerea recursului, cu obligarea recurentei A. la plata cheltuielilor de judecată.

8. Recurenta-reclamantă A. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de către intimaţii-pârâţi B. şi C..

Privitor la excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de părţile adverse, s-a susţinut că obiectul litigiului este neevaluabil în bani, iar recursul declarat în cauză se raportează la prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

9. Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu din 24 aprilie 2018 a fost analizat raportul întocmit în cauză şi s-a dispus comunicarea acestuia potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă şi intimaţii-pârâţi au depus punct de vedere la raport.

Prin încheierea de şedinţă din 13 noiembrie 2018 a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii recursului reclamantei A. şi, totodată, a fost admis în principiu recursul declarat în cauză, fiind stabilit termen pentru 12 februarie 2019, în raport cu dispoziţiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

10. Examinând recursul prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:

Prima critică subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. vizează necompetenţa materială de ordine publică, recurenta-reclamantă susţinând că faţă de obiectul acţiunii, care aparţine în primă instanţă judecătoriei, competenţa de soluţionare a apelului revenea tribunalului şi nu curţii de apel.

Sub un prim aspect, se reţine că obiectul recursului este reprezentat de o decizie pronunţată în etapa apelului, astfel că în absenţa invocării unei eventuale excepţii privind necompetenţa materială de ordine publică a primei instanţe, în faţa instanţelor anterioare, critica prezentată în acest sens direct în calea de atac a recursului nu poate fi primită, fiind făcută omisso medio.

Caracteristicile excepţiei necompetenţei materiale de ordine publică sunt în sensul că aceasta poate fi invocată de către oricare dintre părţi, de către judecător ori procuror şi că, totodată, poate fi invocată doar în faţa primei instanţe, până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, potrivit dispoziţiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, dacă excepţia nu a fost invocată în termenul legal, nu va mai putea fi invocată până la finalizarea procesului, nici în faza judecăţii în primă instanţă, nici în căile de atac.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat nerespectarea regulilor de procedură cu privire la soluţionarea declaraţiei de abţinere, în argumentarea căreia s-a arătat că judecătorul a formulat-o la un interval de 5 luni de la data repartizării dosarului şi că soluţia vizând incidentul procedural nu a fost citită în şedinţă publică. Criticile nu pot fi reţinute.

Incidentul procedural reprezentat de declaraţia de abţinere a unui judecător vizează situaţia în care acesta, cunoscând existenţa unui motiv de incompatibilitate în privinţa sa, solicită să fie retras din completul învestit cu soluţionarea cauzei respective.

Existenţa unui caz de incompatibilitate relativă, reglementat de art. 42 C. proc. civ., instituie obligaţia judecătorului de a formula în scris sau verbal în şedinţă declaraţia de abţinere, anterior şedinţei de judecată, potrivit dispoziţiilor art. 43 din acelaşi cod.

Aşadar, judecătorul este dator să se abţină de îndată de la soluţionarea a cauzei, imediat ce a cunoscut existenţa cazului de incompatibilitate în privinţa sa.

Dispoziţiile art. 43 alin. (1) C. proc. civ. instituie în sarcina grefierului de şedinţă să efectueze verificări, înaintea primului termen de judecată, doar cu privire la cazurile de incompatibilitate absolută prevăzute de art. 41 din acelaşi cod.

Ca atare, în cauză, nu poate fi reţinută lipsa de obiectivitate din partea judecătorului care a formulat declaraţia de abţinere anterior şedinţei de judecată şi care să-şi fi pus amprenta asupra modului de instrumentarea a pricinii, în contextul în care acesta nu a procedat la soluţionarea unor probleme litigioase prealabile ori la administrare de probe.

De altfel, declaraţia de abţinere nu se pune în discuţia părţilor, nefăcând obiectul unor dezbateri contradictorii, iar art. 43 alin. (3) C. proc. civ. se instituie obligaţia consemnării incidentului procedural prin încheiere de şedinţă, dovada acesteia aflându-se, de altfel, la dosar.

Celelalte chestiuni prin care se solicită instanţei de recurs să procedeze la cercetări sub aspectul verificărilor asupra modului privind desfăşurarea şedinţei de judecată, prin solicitarea înregistrărilor de şedinţă de la o altă instanţă, ori a verificării judecătorilor aflaţi pe planificarea de permanenţă din data când a fost soluţionat apelul exced analizei specifice recursului şi scopului urmărit de legiuitor prin normele de drept procedurale reglementate în materia recursului.

Prin urmare, în cauză, nu se poate reţine o încălcare a regulilor de procedură cu privire la modul de soluţionare a declaraţiei de abţinere, ori a compunerii completului de judecată, criticile recurentei-reclamante, prin care se invocă implicit şi incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., precum şi nulitatea necondiţionată prevăzută de art. 176 pct. 4 şi 5 C. proc. civ., fiind neîntemeiate.

Totodată, prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. (5) C. proc. civ. se mai invocă o neregularitate cu privire la procedura de soluţionare a procesului civil şi a modalităţii în care a fost cercetată cauza, deoarece pricina a fost soluţionată la primul termen de judecată când apărătorul reclamantei s-a aflat în imposibilitate de prezentare, iar cererea de amânare a judecării cauzei a fost respinsă.

Argumentele recurentei-reclamante invocate sub acest aspect nu pot fi reţinute, întrucât, în realitate, sub pretextul invocării unei neregularităţi procedurale, se invocă nemulţumiri cu privire la respingerea cererii de amânare a judecării cauzei şi asupra faptului că pricina a fost soluţionată la primul termen de judecată.

Potrivit consemnărilor din practicaua încheierii de şedinţă din 28 septembrie 2017 rezultă că, instanţa de apel a respins cererea de amânare a judecării cauzei formulate de apărătorul ales al reclamantei motivat de lipsa prezentării dovezii calităţii de reprezentant al acesteia şi, totodată, a dispus amânarea pronunţării în vederea depunerii de concluzii scrise de către apărătorul acesteia.

Dispoziţiile art. 222 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părţii interesate, numai în mod excepţional, pentru motive temeinice şi care nu sunt imputabile părţii sau reprezentantului ei, iar la alin. (2) când instanţa refuză amânarea judecăţii pentru acest motiv, va amâna, la cererea părţii, pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise.

În cauză, în condiţiile în care apărătorul reclamantei nu a făcut dovada calităţii de apărător, prin ataşarea la cerere a împuternicirii avocaţiale, soluţia de respingere a cererii de amânare a judecăţii pentru lipsă apărare datorată de imposibilitatea de prezentare la termen a avocatului ales este legală, context în care s-a dat eficienţă prevederilor art. 222 alin. (2) C. proc. civ.

Faptul că pricina a fost soluţionată la primul termen de judecată nu constituie un veritabil motiv de casare, în sensul dispoziţiilor art. 488 alin. (5) C. proc. civ., în cauză, nu este de ignorat faptul că apelurile exercitate vizau o hotărâre pronunţată în condiţiile art. 442-444 C. proc. civ.

De asemenea, nu pot fi reţinute nici criticile referitoare la încălcarea prevederilor art. 22 alin. (4) C. proc. civ. privind rolul activ al judecătorului, subsumate de recurentă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod, în realitate fiind incident punctul 5 al acestui articol, deoarece sunt criticate dispoziţii procedurale şi nu de drept material.

Chestiunea pusă în discuţie de recurenta-reclamantă porneşte de la cererea acesteia privind lămurirea şi completarea Sentinţei civile nr. 502 din 15 decembrie 2016 a Tribunalului Argeş, în temeiul dispoziţiilor art. 443 C. proc. civ., constând în faptul că nu a procedat la calificarea cererii ca fiind apel, potrivit prevederilor art. 22 alin. (4) C. proc. civ. raportat la art. 152 din acelaşi cod.

Criticile vor fi înlăturate, în considerarea dispoziţiilor art. 22 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., potrivit căruia "judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire".

În accepţiunea legiuitorului, judecătorul, iar nu partea, este cel care dă calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, posibilitatea ca părţile prin acordul lor să determine calificarea juridică fiind reglementată special, prin art. 22 alin. (5) din C. proc. civ., şi fiind, astfel, de strictă aplicare.

În cauză, având în vedere denumirea dată cererii cât şi temeiul de drept invocat s-a reţinut că instanţa de judecată nu se poate substitui părţii în exercitarea vreunei căi de atac, fiind ţinută de respectarea principiului disponibilităţii reglementat de art. 9 C. proc. civ., context în care în mod corect instanţa de apel a apreciat că nu a fost încălcat rolul judecătorului în aflarea adevărului, nefiind identificate suficiente elemente care să permită instanţei să procedeze la o eventuală calificare căii de atac formulate ca fiind apel.

Argumentele invocate în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., prin care se invocă încălcarea autorităţii de lucru judecat, nu pot fi analizate în această etapă procesuală a recursului întrucât nu au făcut obiectul cercetării în etapa procesuală a apelului. Apelurile exercitate de părţile litigante au vizat hotărârea primei instanţe dată în condiţiile art. 443-444 C. proc. civ. cu privire la completarea Sentinţei civile nr. 502 din 15 decembrie 2016 a Tribunalului Argeş referitor la cheltuielile de judecată şi lămurirea acesteia cu privire la chestiunile puse în discuţie de reclamantă.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 2714/2017 din 5 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

În baza dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., recurenta-reclamantă A. va fi obligată către intimaţii-pârâţi B. şi C. să achite suma de 600 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, potrivit chitanţei nr. x din 11 ianuarie 2018, aflată la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 2714/2017 din 5 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Obligă recurenta-reclamantă A. să achite intimaţilor-pârâţi B. şi C. suma de 600 RON cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2019.

GGC - CL