Annulment action barred against screening panel decision rejecting appeal for lack of jurisdictional value

Şedinţa publică din data de 22 octombrie 2019

Analizând contestaţia în anulare, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 14 mai 2014 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2014, reclamanţii A. şi B. au chemat-o în judecată pe pârâta C. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate nulitatea absolută a contractelor de credit nr. x/10.02.2005, nr. y/28.07.2005, nr. z/29.07.2005, nr. w/21.12.2006, nr. 848 PF/27.12.2006, nr. 91PF/12.03.2007, să repună părţile în situaţia anterioară încheierii contractelor de credit, prin clarificarea şi restituirea sumelor achitate de consumatori, cu toate efectele subsecvente, să o oblige pe pârâtă la efectuarea radierilor, menţiunilor sau rectificărilor necesare la Biroul de credite şi să emită documentul de confirmare a lipsei oricărei obligaţii a părţilor ca urmare a nulităţii contractelor de credit, precum şi să constate lipsa de obiect a contractelor de ipotecă aferente contractelor de credit nr. x şi 6 şi, pe cale de consecinţă, nulitatea acestora, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 3207 din 09 iunie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată acţiunea şi i-a obligat pe reclamanţi în favoarea pârâtei la plata sumei de 7.660,44 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei mai sus-menţionate, reclamanţii A. şi B. au declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 1434 din 28 septembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat şi i-a obligat pe apelanţii-reclamanţi să plătească intimatei-pârâte cheltuieli de judecată în sumă de 2.681,52 RON.

Împotriva acestei decizii, reclamanţii au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., susţinând că hotărârile instanţelor inferioare au fost date cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, fără să cuprindă motivele pe care se sprijină şi cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin decizia nr. 2299 din 29 mai 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017 s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 1434 din 28 septembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

În motivare, instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că decizia nr. 1434 din 28 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, împotriva căreia s-a exercitat calea de atac a recursului, este o hotărâre definitivă, motivat de faptul că valoarea cererii deduse judecăţii de reclamanţi este de 553.175,06 RON, situându-se sub pragul valoric de 1.000.000 RON prevăzut de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, modificată prin O.U.G. nr. 62/2015 şi O.U.G. nr. 95/2016.

Împotriva acestei din urmă decizii, B. şi A. au formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi pct. 4 C. proc. civ., susţinând că hotărârea pronunţată de instanţa de recurs este nelegală.

Intimata C. S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea căii de atac ca nefondată, precum şi obligarea contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu, Înalta Curte apreciază că excepţia invocată este fondată pentru următoarele considerente:

Art. 503 alin. (1) C. proc. civ. prevede că hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 4 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale sau când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia din recursurile declarate în cauză.

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că obiectul contestaţiei în anulare îl formează numai hotărârile judecătoreşti definitive.

Potrivit art. 493 alin. (5) teza I C. proc. civ., "în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă (...) anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată, fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac".

Textul de lege anterior evocat stabileşte că nu sunt supuse niciunei căi de atac hotărârile pronunţate de instanţa supremă, în complet de filtru, prin care recursul este anulat sau respins, pentru neîndeplinirea unei cerinţe formale sau de admisibilitate.

Nefiind supusă niciunei căi de atac, rezultă că hotărârea instanţei de recurs pronunţată în complet de filtru, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., nu poate forma obiectul căilor de atac de reformare sau de retractare.

Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că prin decizia nr. 2299 din 29 mai 2018, pronunţată în complet de filtru conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins ca inadmisibil recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 1434 din 28 septembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fiind atacată o hotărâre pronunţată de Înalta Curte în complet de filtru, rezultă că această hotărâre nu este supusă niciunei căi de atac, conform art. 493 alin. (5) teza I C. proc. civ., nefiind susceptibilă de a fi atacată pe calea contestaţiei în anulare.

Or, recunoaşterea unei căi extraordinare de atac în alte situaţii şi pentru alte motive decât cele prevăzute de legea procesual civilă ar constitui o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac prevăzut de art. 457 C. proc. civ., precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii consacrat de art. 16 din Constituţia României, motiv pentru care apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) teza I C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorii B. şi A. împotriva deciziei nr. 2299 din 29 mai 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ. va obliga pe contestatorii B. şi A. la plata sumei de 1000 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata C. S.A., reprezentând contravaloare onorariu de avocat.

Instanţa va face aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., în sensul reducerii onorariului de avocat de la suma de 2.248,05 RON, la suma de 1.000 RON.

Potrivit art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să achite cheltuielile de judecată, iar "instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său."

Aşa cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, partea care a câştigat procesul nu poate obţine rambursarea unor cheltuieli de judecată, decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil. O asemenea concluzie se impune şi în dreptul intern.

Realitatea şi necesitatea cheltuielilor ţin de justificarea că ele au fost concepute într-o legătură strictă şi indisolubilă cu litigiul, au precedat sau au fost contemporane acestuia şi au fost privite de partea care le-a plătit ca având caracter indispensabil, spre a obţine serviciul avocatului la calitatea preconizată, ca garanţie a succesului său.

Caracterul rezonabil al cheltuielilor impune ca, în raport cu natura activităţii efectiv prestate, complexitatea, riscul litigiului ori reputaţia celui care acordă asemenea servicii, ele să nu fie exagerate.

În raport cu obiectul cauzei, cu durata procesului, cu apărările făcute de apărătorul intimatei C. S.A, instanţa apreciază ca rezonabilă plata unui onorariu în sumă de 1.000 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorii B. şi A. împotriva deciziei nr. 2299 din 29 mai 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

Obligă pe contestatorii B. şi A. la plata sumei de 1000 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata C. S.A, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 octombrie 2019.