Suspension order appeal dismissed as lacking interest after case reinstated and merits resolved.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as lacking interest the appeal brought by the plaintiff against the September 28, 2018 order of the Court of Appeal Bucharest, which had suspended the appeal proceedings under Article 411(1)(2) of the Civil Procedure Code because the parties failed to appear. The appellant sought removal of the challenged order's statement that the suspension order could be appealed during the suspension period. The Court held that because the case had been reinstated on 23 November 2018 and the underlying appeal was decided, the appellant's interest in the present appeal was no longer actual, as the effects of the challenged order had ceased; under Articles 32(1)(d), 33, and 458 of the Civil Procedure Code, an appeal requires a current, practical benefit, which was absent. The dismissal is final and without further recourse.
Legislator headnote
AI generatedart. 413 alin. (2) C. proc. civ, art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 493 alin. (2) din C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ, art. 458 C. proc. civ; Suspension order appeal dismissed as lacking interest after case reinstated and merits resolved: Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., care a fost comunicat părţilor, iar acestea nu au depus puncte de vedere.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 17 octombrie 2019
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea din 17 ianuarie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2017 Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în temeiul art. 413 alin. (2) C. proc. civ., a suspendat judecata cererii privind pe reclamanta REGIA NATIONALA A PADURILOR ROMSILVA în contradictoriu cu pârâtul A., până la soluţionarea definitivă a dosarului x/2015 aflat pe rolul Judecătoriei Suceava.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs motivat, în termenul legal, reclamanta REGIA NATIONALA A PADURILOR ROMSILVA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.
Prin încheierea din 28 septembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 din C. proc. civ., a suspendat judecata cererii de recurs formulate de către recurenta-reclamantă Regia Naţională a Pădurilor "ROMSILVA" împotriva încheierii de suspendare a judecăţii din data de 17.01.2018, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatul-pârât A., pentru lipsa părţilor la strigarea pricinii.
Împotriva încheierii din 28 septembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a declarat recurs reclamanta REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA.
În cuprinsul cererii de recurs, recurenta a arătat că inserarea, în dispozitivul încheierii recurate a menţiunii conform căreia împotriva acesteia se poate face recurs pe tot timpul suspendării la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, este greşită, având în vedere temeiul suspendării, respectiv art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 415 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., potrivit căruia: reluarea judecăţii procesului se reia prin cerere de redeschidere a judecăţii făcută de una dintre părţi, când suspendarea s-a dispus din cauza lipsei părţilor.
Astfel, a arătat recurenta, în mod greşit, instanţa a menţionat că împotriva încheierii de suspendare se poate face recurs, în mod legal această menţiune nu trebuia făcută, sancţiunea nedepunerii cererii de redeschiderii a judecăţii în termen de 6 luni fiind perimarea.
Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea încheierii din 28.09.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, în sensul eliminării din dispozitivul acesteia a menţiunii că împotriva acesteia se poate face recurs pe tot timpul suspendării la Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., care a fost comunicat părţilor, iar acestea nu au depus puncte de vedere.
Luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia lipsei de interes a recursului, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, Înalta Curte urmează a respinge ca lipsit de interes recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia justifică un interes.
Interesul este o condiţie de fond pentru exercitarea acţiunii în justiţie. Acesta reprezintă folosul practic pe care o parte îl urmăreşte prin punerea în mişcare a procedurii judiciare, fiind necesar ca el să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual, astfel cum impun dispoziţiile art. 33 teza I din C. proc. civ.
Condiţia interesului trebuie să se verifice nu numai în legătură cu cererea de chemare în judecată, ci pe tot parcursul procesului, ori de câte ori se apelează la una sau alta dintre formele procedurale care alcătuiesc conţinutul acţiunii civile (cereri, excepţii, exercitarea căilor de atac etc.).
Pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea căii de atac, instanţa trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obţine în ipoteza admiterii formei procedurale exercitate.
Cerinţa interesului de a fi actual trebuie îndeplinită pe tot parcursul procesului, iar nu numai la momentul introducerii acţiunii, întrucât prin hotărârea sa instanţa de judecată este chemată să se pronunţe în concret cu privire la valorificarea unui drept, iar nu pe aspecte teoretice şi academice.
Totodată, conform art. 458 C. proc. civ.:
"Căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes (…)".
În cauză, se constată că obiectul recursului este reprezentat de o încheiere pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti prin care s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, ulterior promovării prezentului recurs, la 23 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea de repunere a cauzei pe rol formulată de recurenta Regia Naţională a Pădurilor "ROMSILVA" şi, în raport cu dispoziţiile art. 415 C. proc. civ., a dispus redeschiderea judecăţii. La acelaşi termen de judecată, prin decizia civilă nr. 130, a fost soluţionat recursul declarat de recurenta-reclamantă Regia Naţională a Pădurilor "ROMSILVA" împotriva încheierii de suspendare a judecăţii din data de 17.01.2018, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017.
În consecinţă, interesul promovării prezentei cereri de recurs nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, în sensul că nu mai este actual, recurenta nu mai poate justifica un interes în exercitarea căii de atac, întrucât efectele încheierii recurate s-au produs până la data de la 23 noiembrie 2018, când a fost admisă cererea de repunere pe rol a cauzei, iar pricina a fost soluţionată.
Astfel, cererea de recurs promovată de recurentă a rămas lipsită de interes, demersul procesual, iniţial justificat, a rămas fără o finalitate practică din punct de vedere juridic, iar soluţia consacrată jurisprudenţial în atare situaţii este aceea a respingerii cererii ca fiind lipsită de interes.
Pentru raţiunile înfăţişate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat de reclamanta REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca lipsit de interes recursul declarat de reclamanta REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA împotriva încheierii din 28 septembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2019.