Appeal annulled for lack of casation grounds; lower awards upheld in transfer protocol payment dispute.

Şedinţa publică din data de 17 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

La data de 27.03.2017 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. x/2017 acţiunea formulată de reclamanta S.C. ELECTROCENTRALE BUCUREŞTI S.A. prin administrator judiciar A. SPRL prin care s-a solicitat instanţei obligarea pârâtei S.C. ELECTROCENTRALE CONSTANŢA S.A. la plata sumei de 1.587.653,17 RON reprezentând debite acceptate de către pârâtă şi cuprinse în Protocolul de predare - preluare a elementelor de activ şi pasiv aferente patrimoniului transmis către pârâtă, sumă compusă din: 519.066 RON - reprezentând totalul brut al indemnizaţiilor de concediu de odihnă şi primelor de vacanţă achitată de reclamantă pentru salariaţii pârâtei, 805.490,59 RON - reprezentând cheltuielile efectuate de reclamantă pentru constituirea societăţii pârâte, 263.096,65 RON - reprezentând dobândă legală penalizatoare aferentă debitelor principale menţionate anterior, plata dobânzii legale penalizatoare pentru plata cu întârziere a debitelor menţionate, calculate începând cu data de 01.01.2017 până la data plăţii efective.

Prin sentinţa civilă nr. 270 din 13 februarie 2018 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosar nr. x/2017 s-a admis cererea astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta ELECTROCENTRALE BUCUREŞTI S.A. prin administrator judiciar A. SPRL, în contradictoriu cu pârâta Societatea Electrocentrale Constanţa S.A..

A fost obligată pârâta Societatea Electrocentrale Constanţa S.A. la plata in favoarea reclamantei ELECTROCENTRALE BUCUREŞTI S.A. a următoarelor sume: 519.066 RON reprezentând totalul brut al indemnizaţiilor de concediu de odihnă şi a primelor de vacanţă; 805.490,59 RON reprezentând cheltuieli pentru constituirea Societăţii Electrocentrale Constanţa S.A.; 264.856,88 RON reprezentând dobândă legală penalizatoare calculată pentru perioada 31.12.2014-31.12.2016; dobândă legală penalizatoare calculată în continuare de la data de 01.01.2017 şi până la data plăţii efective a debitului principal.

Împotriva acestei soluţii a promovat apel S.C. ELECTROCENTRALE CONSTANŢA S.A. considerând hotărârea atacată ca netemeinică şi nelegală.

Prin decizia civilă nr. 427 din 19 septembrie 2018, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondat, apelul promovat de apelanta-pârâtă S.C. ELECTROCENTRALE CONSTANŢA S.A..

Împotriva deciziei civile nr. 427 din 19 septembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal pârâta S.C. ELECTROCENTRALE CONSTANŢA S.A. a declarat recurs, fără a indica vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

După expunerea parcursului procesual al litigiului, în motivarea cererii de recurs, recurenta-pârâtă a susţinut că un prim considerent ce trebuie subliniat este faptul că Protocolul încheiat între cele două persoane juridice, care au calitatea de părţi în prezenta cauză, a fost semnat cu o serie de obiecţiuni vizând dezechilibrul între elementele de activ şi pasiv ce compuneau patrimoniul transmis de către societatea divizată Electrocentrale Bucureşti S.A. care se întrevedea încă de la acel moment, aspect ce nu a fost încă soluţionat de către o instanţă competentă.

Recurenta-pârâtă a arătat că, în prezent, face demersurile necesare constatării nulităţii absolute parţiale a Protocolului încheiat între cele două părţi, act care a constituit punerea în practică efectivă a divizării parţiale, subliniind că Protocolul reprezintă maniera defectuoasă de punere în practică a actului de divizare, care este corect şi legal întocmit.

Astfel, până la stabilirea primul termenului de judecată al recursului, recurenta-pârâtă a arătat că îşi rezervă dreptul de a depune certificat de grefă care să ateste înregistrarea pe rolul Tribunalului Bucureşti a acţiunii în constatarea nulităţii absolute parţiale a Protocolului.

Recurenta-pârâtă a înţeles să critice soluţia instanţei de apel, care reţine în mod greşit că, apelul său este nefondat, întrucât nu ar avea relevanţă "faptul că apelanta-pârâtă ar fi formulat acţiune în anularea actelor". Instanţa de apel, în opinia recurentei-pârâte, ar fi putut să constate că demersurile sale reprezentau constatarea nulităţii absolute parţiale (care produceau efecte de desfiinţare încă de la încheierea Protocolului), nefiind vorba de motive de anulabilitate a Protocolului (constatarea nulităţii relative), aşa cum greşit a reţinut instanţa de control judiciar.

Recurenta-pârâtă a arătat că înţelege să critice statuările instanţei cu privire la faptul că a considerat ca fiind certe şi justificate cheltuielile efectuate de societatea reclamantă, fără să aibă la bază un calcul detaliat cu privire la aceste cheltuieli, respectiv s-a pronunţat fără a avea la dosar înscrisurile aferente care să ateste fiecare cheltuială certă, acesta fiind unul din motivele de apel, care nu a fost analizat şi judecat nici de prima instanţă şi nici de instanţa de apel.

Din acest motiv, recurenta-pârâtă consideră că nu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 1548 C. civ., reţinute de ambele instanţe, neoperând asupra sa această prezumţie de vinovăţie invocată, având în vedere că reclamantei îi revenea obligaţia de a dovedi prin probe pertinente, concludente şi utile, nu numai existenţa dreptului de creanţă, ci şi a nivelului/cuantumului exagerat de mare al valorii cheltuielilor solicitate de care se prevalează în cauză.

Raportul de expertiză efectuat nu constituie decât o verificare a susţinerilor reclamantei cu privire la existenţa dreptului de creanţă şi nu cu privire la conţinutul valoric al acestuia pentru fiecare cheltuială în parte. Din acest considerent, instanţa de apel ar fi trebuit să judece cauza, ţinând cont de probatoriile din dosar sau de cele solicitate ca fiind necesare în dosar privind nivelul fiecărei cheltuieli în parte solicitate de reclamantă şi care constituiau conţinutul dreptului de creanţă.

Pentru aceste motive, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului, cu consecinţa schimbării în tot a hotărârilor pronunţate în cauză, urmând ca, rejudecând pe fond, instanţa de recurs să admită apelul şi să desfiinţeze sentinţa civilă nr. 270/2018 pronunţată de Tribunalul Constanţa.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, iar recurenta a depus punct de vedere la raport la 22 aprilie 2019, prin care a arătat că recursul este admisibil, susţinând că motivele de recurs se încadrează în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. la 17 octombrie 2019, recurenta-pârâtă a depus completare la punctul de vedere la raport din 22 aprilie 2019, în cuprinsul căreia a precizat că motivele de casare invocate în prezentul recurs sunt cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Alin. (3) al aceluiaşi articol stipulează că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Este de subliniat că recursul este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs verificând dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuind să îşi exprime nemulţumirea în tiparele fixate de lege.

În speţă, recurenta-pârâtă nu a criticat în mod real considerentele deciziei atacate, respectiv argumentele care au format convingerea instanţei în sensul soluţiei pronunţate, memoriul de recurs relevând doar nemulţumirea autoarei căii extraordinare de atac faţă de soluţia instanţei de apel, aceasta tinzând în realitate la reanalizarea în faza recursului a materialului probator administrat, în vederea reconsiderării situaţiei de fapt, fără însă a se aduce critici concrete de nelegalitate împotriva deciziei din apel.

În expunerea argumentelor, recurenta-pârâtă face trimitere atât la situaţia de fapt reţinută de către instanţa de apel, la faptul că instanţa de apel s-a pronunţat fără a avea la dosar înscrisurile aferente care să ateste fiecare cheltuială certă, cât şi la probele administrate în cauză, respectiv la protocolul încheiat între cele două persoane juridice, raportul de expertiză, precum şi la modul în care acestea au fost interpretate de către instanţă.

Se tinde, aşadar, la o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

În realitate, recurenta reiterează apărările formulate în fazele procesuale anterioare, referitoare doar la modalitatea de analiză a materialului probator administrat, în cuprinsul cererii de recurs neregăsindu-se critici propriu-zise la adresa deciziei atacate, prin raportare la argumentele folosite de instanţa de prim control judiciar.

Aşadar, succesiunea de fapte şi afirmaţii din cererea de recurs, nestructurată din punct de vedere juridic, nu este susceptibilă a fi încadrată în niciunul din motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1- 8 C. proc. civ.

Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Se observă că recurenta a relatat opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanţa de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată în raport de stabilirea situaţiei de fapt reţinută în cauză.

Reţinând că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că recursul nu este motivat în raport cu cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancţiunea nulităţii recursului în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, văzând că recurenta-pârâtă nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta S.C. ELECTROCENTRALE CONSTANŢA S.A. - prin administrator judiciar CITR FILIALA BUCUREŞTI SPRL împotriva deciziei civile nr. 427 din 19 septembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2019.