Pension recalculation bonus inclusion barred by inadmissibility of cassation appeal against final social security ruling

Şedinţa publică din data de 17 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2016, la data de 17.02.2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele Casa Judeţeană de Pensii Prahova şi Casa Naţională de Pensii Publice - Comisia Centrala de Contestaţii, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la recalcularea pensiei cuvenite reclamantului cu luarea în considerare, la stabilirea punctajului mediu anual şi a cuantumului pensiei, a sporului în acord global menţionat în adeverinţele nr: x/29.04.2014 eliberată de S.C. B. S.A. Bucureşti, nr. x/07.11.2007 eliberată de S.C. C. S.A. lasi, nr. x/27.05.2014 eliberata de S.C. D. S.A. şi nr. x/16.10.2006 eliberată de S.C. E. S.A. Ploieşti.

Reclamantul a solicitat anularea Deciziei nr. 212302/24.05.2015 emisă de către pârâta Casa Judeţeană de Pensii Prahova şi a Hotărârii nr. 13945/25.01.2016 emisă de pârâta Casa Naţională de Pensii Publice - Comisia Centrala de Contestaţii, urmând ca aceasta să emită o nouă decizie de pensionare, prin care să recalculeze pensia ce i se cuvine reclamantului, retroactiv, cu luna următoare datei solicitării către CJP Prahova, cu luarea în considerare a tuturor veniturilor menţionate în adeverinţele sus menţionate.

Prin sentinţa civilă nr. 309/27.01.2017 pronunţată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr. x/2016, a fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâte prin întâmpinare; a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu intimatele Casa Judeţeană de Pensii Prahova şi Casa Naţionala de Pensii Publice - Comisia Centrala de Contestaţii; au fost anulate decizia nr. 212302/24.05.2015 emisă de CJP şi Hotărârea nr. 13945/25.01.2016 emisă de CNPP; a fost obligată pârâta CJP Prahova să emită reclamantului o nouă decizie de pensionare, prin care să recalculeze pensia reclamantului, retroactiv cu luna următoare datei solicitării către Casa Judeţeană de Pensii Prahova, cu luarea în considerare a tuturor veniturilor menţionate în adeverinţele nr. x/29.04.2014 emisă de B. S.A. Bucureşti, nr. 5043/07.11.2007 emisă de C. S.A. Iaşi, nr. 173/27.05.2014 emisă D. S.A. şi nr. 1976/16.10.2016 emisă de E. S.A. Ploieşti; s-a luat act că reclamantul îşi rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta Casa Judeţeană de Pensii Prahova.

Prin decizia nr. 2541 din 16 noiembrie 2017, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a admis apelul formulat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Prahova împotriva sentinţei civile nr. 309 pronunţată la data de 27.01.2017 de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu reclamantul A. şi cu pârâta Casa Naţionala de Pensii Publice - Comisia Centrala de Contestaţii; a schimbat în parte sentinţa nr. 309/27.01.2017, în sensul că a respins acţiunea ca neîntemeiată; a menţinut dispoziţiile sentinţei cu privire la respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâtele Casa Judeţeană de Pensii Prahova şi Casa Naţionala de Pensii Publice - Comisia Centrala de Contestaţii, prin întâmpinare.

Prin încheierea din 18 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2016, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea având ca obiect îndreptarea erorilor materiale şi lămurirea dispozitivului deciziei civile nr. 2541/16 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, formulată de petentul (intimat-reclamant) A..

Împotriva încheierii din 18 septembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2016, recurentul A. a declarat recurs.

În motivarea cererii de recurs, recurentul a arătat că înţelege să formuleze recurs în conformitate cu dispozitiile art. 446 C. proc. civ.

Recurentul a susţinut că instanţa de judecata a analizat in mod total eronat, superficial, probatoriul administrat in cauza, şi anume proba cu inscrisuri, omiţând in totalitate faptul ca plata asigurărilor sociale de stat pentru câştigurile salariale obţinute de salariat era obligaţia angajatorului potrivit dispoziţiilor Decretului nr. 389/1972 şi Legii salarizării nr. 57/1974.

Astfel, în in cuprinsul motivării deciziei nr. 2541/16.11.2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti in dosarul x/2016, există nenumărate contradicţii.

Recurentul a arătat că prin aceasta decizie i s-au creat prejudicii deosebit de importante referitoare la drepturile băneşti pe care in mod legal urma sa le primească urmare a activităţii sale productive desfăşurate pe parcursul mai multor decenii.

A mai susţinut că, iniţial, a primit aceste drepturi băneşti cuvenite pentru ca, ulterior, dintr-o grava eroare judiciara recunoscuta si de către instanţa in incheiere, sa i se interzică aceste drepturi băneşti care i se cuvin in mod legal.

Recurentul a mai arătat că niciuna dintre intimate nu a contestat cererea sa privind neplata contribuţiei de asigurări sociale de stat, or tocmai din această cauză trebuia admisa cererea referitoare la lămurirea dispozitivului.

S-a mai susţinut că instanţa de judecata si-a arogat o competenta pe care nu o avea, aceea de a decide daca s-a plătit contribuţia de asigurări sociale de stat pentru veniturile excluse de la recalcularea pensiei, conform adeverinţelor nr. x/27.05.2014 si nr. y/29.04.2014 in perioada anterioară datei de 01.04.2001, încălcând Decizia C. civ..R nr. 990 din 2009, adeverinţe care erau foarte utile si concludente, legale, pertinente şi necesare soluţionării cauzei.

Recurentul a mai arătat că, instanţa supremă prin Deciziile din 17.10.2011 şi 10.12.2012, care sunt norme obligatorii pentru instanţele de judecata, dar nu si pentru C.A.Ploieşti, condiţionează valorificarea veniturilor obţinute in acord de includerea acestor venituri in baza de calcul a pensiei conform legislaţiei anterioare datei de 01.04.2001; a susţinut recurentul că probează cu statul de salarii, care este la dosar, sau fisa individuala de salarizare pe 2 ani.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 4 aprilie 2019 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea prezentei căi extraordinare de atac, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

La originea exercitării prezentului recurs se află o cerere de îndreptare a erorilor materiale şi de lămurire a dispozitivului formulată în cadrul unui litigiu de asigurări sociale.

În conformitate cu art. 443 alin. (1) din C. proc. civ., "În cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori dacă acesta cuprinde dispoziţii contradictorii, părţile pot cere instanţei care a pronunţat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispoziţiile potrivnice.", iar potrivit art. 442 alin. (1) din C. proc. civ., "Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu ori la cerere."

Dispoziţiile art. 446 C. proc. civ., prevăd că:

"Încheierile pronunţate în temeiul art. 442 şi 443, precum şi hotărârea pronunţată potrivit art. 444 sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea."

Aşadar, hotărârea prin care se soluţionează cererea de îndreptare a erorilor materiale, precum şi cea prin care se soluţionează cererea de lămurire a dispozitivului, sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea în legătură cu care s-a solicitat îndreptarea, respectiv lămurirea.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile privind conflictele de muncă şi de asigurări sociale.

De asemenea, în temeiul art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive, cele date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs", iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol "hotărârile prevăzute de alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării".

Cum, prin cererea formulată de petentul A. s-a solicitat îndreptarea unor erori materiale, precum şi lămurirea dispozitivului unei decizii ce a fost pronunţată în cadrul unui litigiu având ca obiect drepturi de asigurări sociale, decizie cu caracter definitiv, ce nu mai poate fi atacată cu recurs, şi încheierea din 18 septembrie 2018 are, din acest punct de vedere, acelaşi regim juridic cu decizia, iar recursul exercitat împotriva acesteia este inadmisibil.

Trebuie evidenţiat că legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Este ştiut că recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Prin urmare, încheierea ce formează obiectul prezentei căi extraordinare de atac are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât hotărârea recurată nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din Camera de Consiliu de la 18 septembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2016.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2019.