Inopposability of sale of marital community property barred where creditor lacks claim against all co-owners pending partition under Civil Code art. 1562

Şedinţa publică din data de 17 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, la data de 29 mai 2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. IPURL a chemat în judecată pârâţii C., D. şi S.C. E. S.R.L. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să declare inopozabilitatea faţă de reclamantă a contractului de vânzare autentificat sub nr. x/2. IV.2014 de Biroul Individual Notarial F., încheiat între pârâţi, în ce priveşte vânzarea imobilelor:

- apartamentul nr. x, situat în Nădlac, str. x, bloc Consiliu, jud. Arad, înscris în C.F. nr. x Nădlac (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x Nădlac), nr. top. xXXVI, în suprafaţă totală de 355 m.p., compus din sală servire, 7 (şapte) depozite, coridor, degajament, grup sanitar, curte de serviciu, împreună cu cota aferentă din părţile de folosinţă comună de 365/2112 parte şi împreună cu cota de 230/1088 parte din terenul în suprafaţă totală de 1088 m.p. din care aferent apartamentului este proprietate personală;

- imobilele situate în Nădlac, str. x, jud. Arad, înscrise în C.F. nr. x Nădlac (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x Nădlac), cu nr. cad. x, constând în teren intravilan cu suprafaţa de 669 m.p. şi cu nr. cad. x, constând în casă + extindere P+Mp, din cărămidă, din anul 2013, fară lift;

Efectuarea cuvenitelor menţiuni în C.F. nr. x Nădlac şi C.F. nr. x Nădlac, în sensul notării inopozabilităţii faţă de reclamantă a contractului de vânzare autentificat sub nr. x/2. IV.2014 de Biroul Individual Notarial F.; obligarea pârâţilor la plata în solidar a cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe disp. art. 1562,1563 şi 1565 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 608 din 14.09.2017, pronunţată de Tribunalul Arad, secţia a II-a civilă, instanţa a admis acţiunea civilă formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. IPURL în contradictoriu cu pârâţii: C., D. şi S.C. E. S.R.L. şi în consecinţă:

A constatat inopozabilitatea faţă de reclamantă a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x/2.04.2014 de Biroul Individual Notarial F.;

A dispus efectuarea cuvenitelor menţiuni în CF nr. x - C1-U1 Nădlac şi CF nr. x Nădlac, în sensul notării inopozabilităţii faţă de reclamantă a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x/2 04 2014,

A obligat pârâţii în solidar la plata către reclamantă a sumei de 3000 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanţii C., D. şi S.C. E. S.R.L. Deva, solicitând modificarea în tot a sentinţei atacate cu consecinţa respingerii cererii introductive ca fiind netemeinică şi nelegală, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 94/A din 22 februarie 2018, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a admis apelul formulat de către apelanţii pârâţi C., D. şi S.C. E. S.R.L. Deva împotriva sentinţei civile nr. 608/14.09.2017 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2017.

A schimbat în tot hotărârea apelată.

A respins acţiunea formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. IPURL împotriva pârâţilor apelanţi.

A obligat intimata să plătească apelanţilor C. şi S.C. E. S.R.L. suma de 13.687,35 RON cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei nr. 94/A din 22 februarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L. NĂDLAC PRIN LICHIDATOR JUDICIAR B. ARAD a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

După prezentarea stării de fapt şi a parcursului procesual al litigiului, recurenta-reclamantă a arătat că decizia atacată este nelegală întrucât instanţa de apel a încălcat şi a aplicat greşit normele de drept material.

Recurenta a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a admis apelul reţinând că reclamanta are o creanţă doar faţă de intimata vânzătoare C., nu şi faţă de soţul acesteia, intimatul D., care astfel nu este legitimat procesual pasiv.

S-a susţinut că art. 1562 C. civ. nu face nicio distincţie între actele juridice prin care debitorul fraudează creditorii înstrăinând bunuri proprii sau bunuri comune în devălmăşie şi că este irelevant faptul că bunul înstrăinat fraudulos este proprietatea exclusivă a debitorului sau că este proprietate comună în devălmăşie cu soţul său participant la fraudă.

Altfel, s-a mai arătat, ar însemna ca participarea la fraudă a soţului devălmaş să rămână nesancţionată juridic, menţionând, totodată, că nu există nicio raţiune pentru care soţul debitorului ar avea un tratament juridic diferit faţă de terţul dobânditor, atât timp cât ambii sunt participanţi la fraudarea creditorului.

Mai mult decât atât, a susţinut recurenta, soţul debitorului nu este cu nimic prejudiciat prin faptul că imobilele înstrăinate fraudulos se intorc în patrimoniul său pentru a fi supuse unui ulterior partaj. Întinderea drepturilor sale, precum şi ale debitoarei reclamantei asupra acestor bunuri comune, vor fi stabilite în respectivul partaj.

Recurenta a mai arătat că în practica judiciară s-a reţinut în mod constant faptul că, deşi imobilele înainte de a fi vândute erau proprietatea devălmaşă a debitorului şi soţului acesteia (acesta din urmă nefiind debitor), nu poate duce la imposibilitatea declanşării acţiunii pauliene, partajul acestora fiind o problemă ce priveşte o eventuală procedură de executare silită.

Este evident că partajarea proprietăţii devălmaşe este subsidiară declarării inopozabilităţii actului prin care aceasta a fost înstrăinată, iar posibilitatea de a întreprinde un astfel de demers depinde întrutotul de soluţia pronunţată cu privire la acţiunea revocatorie. Altfel, dacă vânzarea nu ar fi declarată inopozabilă faţă de creditoare, nu am avea ce partaja, a mai susţinut recurenta, subliniind, totodată, că nu există niciun text legal care să oblige reclamantul ca o dată cu acţiunea revocatorie să ceară şi partajarea bunurilor proprietate comună a debitorului lui.

În continuare, a arătat recurenta, principiul disponibilităţii, consfinţit de art. 9 C. proc. civ., recunoaşte reclamantului dreptul de a stabili limitele procesului, deci de a formula pe cale principală sau accesorie capetele de cerere pe care le consideră oportune şi, în temeiul acestui principiu, are dreptul de a formula ulterior, fie pe cale principală cererea de partaj - printr-o acţiune de sine stătătoare, fie în cadrul unei contestaţii la executare - pe cale accesorie, aşa cum prevede art. 712 alin. (4) C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a solicitat, în esenţă, admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, cu cheltuieli de judecată.

La data de 23 mai 2018 (data poştei), intimatele-pârâte C. şi S.C. E. S.R.L. au depus întâmpinare, prin care au arătat, în prealabil, că simpla menţionare a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. în cuprinsul recursului nu presupune că acest recurs este motivat şi că sunt îndeplinite condiţiile descrise de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.. În continuare, au solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, menţinerea ca temeinică şi legală a deciziei recurate, cu cheltuieli de judecată.

La data de 25 mai 2018 (data poştei), intimatul-pârât D. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, menţinerea ca temeinică şi legală a deciziei recurate, cu cheltuieli de judecată.

La data de 25 iunie 2018 (data poştei), recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinările formulate în cauză solicitând înlăturarea apărărilor pârâţilor ca fiind neîntemeiate.

Înalta Curte a procedat la efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., precum şi la efectuarea unui supliment la raport, care au fost comunicate părţilor, iar la 3.01.2018, intimata-pârâtă S.C. E. a depus punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 4 aprilie 2019 s-a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatele-pârâte C. şi S.C. E. S.R.L. prin întâmpinare; s-a admis în principiu recursul şi s-a acordat termen la data de 17 octombrie 2019, pentru judecata pe fond a recursului.

Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

In conformitate cu prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Dispoziţiile anterior citate vizează aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt prin restrângerea sau extinderea nejustificată a aplicării normelor unei situaţii de fapt determinată, interpretarea şi aplicarea greşită a textului de lege la o anumită situaţie de fapt sau încălcarea unor principii generale de drept.

Acţiunea revocatorie (pauliană) este reglementată de art. 1562-1565 din C. civ., fiind un instrument juridic prevăzut de lege pentru protecţia intereselor creditorilor împotriva fraudei debitorului, constituind, totodată, acea acţiune prin care creditorul solicită să fie declarate inopozabile faţă de el actele juridice încheiate de către debitor în frauda intereselor sale, cum sunt cele prin care debitorul îşi creează sau îşi măreşte o stare de insolvabilitate.

Din această perspectivă şi din perspectiva criticilor aduse deciziei recurate, Înalta Curte reţine că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată în temeiul dispoziţiilor legale aplicabile speţei. Astfel, în mod corect s-a reţinut că anterior sistării stării de devălmăşie în condiţiile legii, creditoarea reclamantă nu are posibilitatea de a cere să fie declarată inopozabilitatea unui act juridic prin care au fost înstrăinate bunuri aflate în proprietatea comună în devălmăşie a soţilor, câtă vreme ea este creditoarea personală a doar unuia dintre codevălmaşi.

Dispoziţiile art. 1562 din C. civ., prevăd că: "(1) Dacă dovedeşte un prejudiciu, creditorul poate cere să fie declarate inopozabile faţă de el actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin care debitorul îşi creează sau îşi măreşte o stare de insolvabilitate. (2) Un contract cu titlu oneros sau o plată făcută în executarea unui asemenea contract poate fi declarată inopozabilă numai atunci când terţul contractant ori cel care a primit plata cunoştea faptul că debitorul îşi creează sau îşi măreşte starea de insolvabilitate", iar art. 1563 din acelaşi cod prevede următoarele: " Creanţa trebuie să fie certă la data introducerii acţiunii".

Potrivit art. 1563 C. civ., creanţa trebuie să fie certă la data introducerii acţiunii.

Din textele de lege citate se desprind condiţiile exercitării acţiunii revocatorii (pauliene), respectiv: actul atacat să fi creat creditorului un prejudiciu, ce constă în faptul că, prin actul atacat, debitorul îşi măreşte sau creează o stare de insolvabilitate; frauda debitorului, ce implică faptul că debitorul a avut cunoştinţă de rezultatul păgubitor al actului faţă de creditor; creditorul să aibă o creanţă certă, precum şi complicitatea la fraudă a terţului contractant, ceea ce presupune că terţul a cunoscut faptul că, prin încheierea actului atacat, debitorul a devenit insolvabil.

În considerarea dispoziţiilor legale evocate, se reţine că de esenţa acţiunii revocatorii este ca aceasta să fie formulată de către un creditor care să deţină o creanţă certă la data introducerii acţiunii, or, în speţă se constată lipsa calităţii reclamantei de creditoare în ceea ce îl priveşte pe pârâtul D..

Aşa cum, în mod corect, a reţinut instanţa de apel, prin raportare la probele administrate în cauză, nu s-a demonstrat că şi pârâtul D. este debitorul recurentei-reclamante, astfel încât, deşi acesta a fost parte la actul a cărui inopozabilitate se solicită a fi declarată, nu are calitatea de debitor al reclamantei.

Este de menţionat că bunurile imobile care fac obiectul vânzării sunt dobândite de către pârâţi în timpul căsătoriei lor, ca bunuri comune ale soţilor, fiind aşadar, bunuri comune aflate în devălmăşie.

Proprietatea comună în devălmăşie este forma proprietăţii comune ce se caracterizează prin aceea că bunul aparţine tuturor coproprietarilor, fără ca aceştia să aibă precizată vreo cotă-parte ideală din dreptul de proprietate asupra acelui bun.

În speţă, finalitatea urmărită de societatea reclamantă este valorificarea bunurilor imobile comune, prin declararea faţă de aceasta a inopozabilităţii actului de vânzare-cumpărare în discuţie, în condiţiile în care pârâtul D. nu are calitatea de debitor al reclamantei.

Trebuie remarcat că, niciunul dintre soţi, pârâţi în cauză, anterior încetării stării de devălmăşie prin modalităţile prevăzute de lege, nu are şi nu se poate prevala de o cotă parte din proprietatea asupra bunului dobândit în timpul căsătoriei ca bunuri comune ale soţilor, aşa cum în mod judicios a reţinut instanţa de apel, după cum nici creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaş nu pot să urmărească partea acestuia din imobilele proprietate comună, ci vor trebui să ceară mai întâi împărţeala bunurilor, aşa cum impun dispoziţiile imperative ale legii.

Astfel, este de natura evidenţei că anterior sistării stării de devălmăşie, nu este posibilă declararea inopozabilităţii integrale a unui act juridic pentru o creanţă deţinută numai faţă de una dintre părţi.

În condiţiile în care creanţa este certă doar faţă de pârâta C., una dintre părţile actului juridic a cărui inopozabilitate se solicită a se declara, cum soţii pârâţi sunt codevălmaşi ai bunurilor ce fac obiectul respectivului act juridic, iar anterior sistării stării de devălămăşie nu poate fi stabilită cota parte a fiecăruia, rezultă că reclamanta nu se poate folosi cu succes de acţiunea revocatorie.

Prin urmare, faptul că pârâtul D. nu are calitatea de debitor faţă de reclamantă şi că bunurile vândute sunt bunuri codevălmaşe, dobândite de către soţii pârâţi în timpul căsătoriei, are o importanţă deosebită în soluţionarea cauzei, deoarece, potrivit art. 1562 C. civ., reclamanta poate solicita să fie declarate inopozabile numai actele incheiate de către debitorul său, or în cauză actul de vânzare-cumpărare atacat are doi autori dintre care numai unul este debitor al reclamantei, respectiv doar pârâta C..

Faţă de starea de fapt reţinută definitiv de către instanţa de apel, se constată corecta interpretare şi aplicare în cauză a dispoziţiilor art. 1562-1565 din C. civ., motiv pentru care niciuna dintre criticile recurentei-reclamante nu pot fi primite prin raportare la condiţiile de admisibilitate ale acţiunii revocatorii şi efectele admiterii unei astfel de acţiuni, astfel cum se desprind din textele de lege indicate.

Drept urmare, Înalta Curte constată că din perspectiva cerinţelor impuse de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. care vizează încălcarea normelor de drept substanţial, decizia recurată este la adăpost de orice critică.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. NĂDLAC - prin lichidator judiciar B. ARAD împotriva deciziei nr. 94/A din 22 februarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2019.