Drug trafficking sentencing: Rejection of attenuating circumstances based on drug trade as means of subsistence and prior distribution activity

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul București, secția I penală, prin sentința penală nr. 168 din 9 februarie 2004, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, din infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, în infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, formulată de inculpatul D.D..

În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârșită de inculpatul D.D., din infracțiunea de trafic de droguri, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, în aceea prevăzută de art. 2 alin. (2) din aceeași lege, și în baza acestor din urmă texte de lege, l-a condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

A făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată, detenția de la 5 martie 2003, la zi, iar în baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului.

Conform art. 116 C. pen., a interzis inculpatului de a se afla pe raza municipiului București pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 4 din Legea nr. 143/2000 a condamnat pe inculpata M.G. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere ilegală de droguri în vederea consumului.

A făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 116 C. pen., a interzis inculpatei de a se afla pe raza municipiului București pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

A constatat că heroina ridicată de la cei doi inculpați a fost consumată în procesul analizelor de laborator.

În baza art. 7 din Legea nr. 143/2000 a confiscat suma de 1.000.000 lei ridicată de la inculpata M.G.

Inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că la data de 4 martie 2003, inculpatul D.D. a vândut numitului M.F. patru doze de heroină în schimbul sumei de 1.000.000 lei, iar asupra inculpatei M.G. s-au găsit, cu ocazia percheziției corporale, în buzunarul unei jachete, o doză de heroină deținută fără drept pentru consumul propriu.

Împotriva sentinței penale, a declarat apel inculpatul D.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei, pe care o consideră excesiv de aspră și solicită reținerea în favoarea sa de largi circumstanțe atenuante.

Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 173 din 10 martie 2004, a respins apelul, ca nefondat, reținând că prima instanță a stabilit, în mod temeinic, pe baza tuturor probelor administrate situația de fapt, împrejurările cauzei, precum și vinovăția inculpatului, care este în mod cert dovedită.

În ce privește individualizarea pedepsei, instanța de control judiciar a reținut că prima instanță a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., împrejurările cauzei și modalitatea concretă de comitere a infracțiunii, pericolul social al faptei, urmările acesteia, dar și poziția procesuală avută de inculpat pe parcursul procesului penal și persoana acestuia, necunoscut cu antecedente penale, apreciind însă că nu se justifică reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea lui, ținând seama de faptul că, din probele administrate, rezultă că și anterior prinderii sale în flagrant, inculpatul s-a ocupat cu traficul de droguri, ceea ce relevă o periculozitate a inculpatului, ce trebuie sancționată ferm.

Nemulțumit și de hotărârea instanței de apel, în temeiul legal, inculpatul D.D. a declarat recurs, reluând critica de netemeinicie a pedepsei aplicate și a solicitat reducerea acesteia, prin reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante.

Recursul declarat de inculpat nu este fondat.

Conform art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor, se ține seama de dispozițiile Părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte, art. 52 C. pen., stipulează că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Art. 74 C. pen., enumeră, exemplificativ, împrejurările care pot constitui circumstanțe atenuante.

Dar, constatarea uneia sau a mai multor împrejurări din cele enumerate în art. 74 C. pen., ori a altora asemănătoare, nu justifică, prin ea însăși, considerarea lor ca circumstanțe atenuante și pe cale de consecință, reducerea pedepsei.

Recunoașterea circumstanțelor atenuante este de atributul instanței de judecată și deci, lăsată la aprecierea acesteia.

În aprecierea unor împrejurări ca circumstanțe atenuante, acestea trebuie raportate la gradul de pericol social concret al faptelor comise, la urmările lor, la ansamblul condițiilor în care au fost săvârșite, precum și la orice alte elemente privitoare la persoana făptuitorului.

În cauză, pedeapsa de 10 ani închisoare a fost just individualizată în raport de pericolul social concret al faptei, de împrejurările și de modalitatea în care a fost comisă și de datele referitoare la persoana inculpatului, care a manifestat o atitudine sinceră în cursul procesului penal și nu are antecedente penale.

Se apreciază însă, că inculpatului D.D. nu i se pot reține circumstanțe atenuante, de vreme ce din probatoriu rezultă că era fără ocupație, traficul de droguri fiind pentru el un mijloc de subzistență, iar anterior prinderii lui în flagrant, s-a mai ocupat cu distribuirea drogurilor, astfel că nu sunt elemente de reapreciere, în sensul solicitat prin recurs.

Pentru considerentele arătate, ținând seama și de faptul că, verificând hotărârile atacate și din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existența unor motive care să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul D.D. este nefondat și urmează a fi respins în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare și a se dispune potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.D. împotriva deciziei penale nr. 173 din 10 martie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 5 martie 2003, la 22 iunie 2004.

Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 iunie 2004.