Civil appeal: prohibition of second remand for retrial and breach of binding cassation decision on merits review

Şedinţa publică din data de 17 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Civilă la data de 25.10.2013 sub nr. x/2013, reclamanta Operativ Logistic S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta A. S.A. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună: obligarea paratei la plata sumei de 745.675,06 RON cu titlu de daune interese, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat de rambursarea de către parata a tichetelor de masa si cadou cu încălcarea prevederilor contractuale si legale; obligarea paratei la rambursarea către reclamantă a plaţii nedatorate in cuantum de 69.553,58 RON, reprezentând contravaloarea tichetelor de masa si cadou decontate de reclamanta in condiţiile în care au fost rambursate de parata după data încetării contractului; obligarea paratei la rambursarea către reclamantă a plaţii nedatorate in cuantum de 1.088.463,26 RON, reprezentând contravaloarea tichetelor cadou si tichetelor de masa achitate integral de reclamanta fără temei contractual; obligarea paratei la plata dobânzilor aferente plaţilor nedatorate,calculate de la data introducerii cererii de chemare in judecata pana la data plaţii efective; obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata pricinuite de prezentul litigiu.

B. S.R.L., a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul reclamantei Operativ Logistic S.R.L. prin care a solicitat: admiterea în principiu a cererii de intervenţie accesorie în interesul reclamantei C., societate aflata în lichidare; pe fondul cauzei a solicitat admiterea acţiunii formulată de reclamantă; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 5756 din 20 noiembrie 2014 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2013, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. OPERATIV LOGISTIC S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A., ca neîntemeiată.

Totodată, s-a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta B. S.R.L., ca neîntemeiată.

La data de 22.06.2015, reclamanta S.C. OPERATIV LOGISTIC S.R.L. a formulat apel împotriva sentinţei civile nr. 5756 din 20 noiembrie 2014 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2013, prin care a solicitat admiterea apelului si, in principal,anularea sentinţei atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare, iar in subsidiar schimbarea sentintei si admiterea actiunii.

Prin decizia civilă nr. 1968A/27.11.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI a civilă, s-a admis apelul, s-a anulat în parte sentinţa, trimiţându-se cauza spre rejudecare pe capetele 2, 3 şi 4 ale acţiunii către instanţa iniţial investită. Au fost menţinute restul dispoziţiilor.

Împotriva aceste decizii a declarat recurs pârâta S.C. A. S.A..

Prin decizia civilă nr. 413/08.03.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2013, s-a admis recursul, fiind casata decizia cu trimitere spre rejudecare.

Prin încheierea nr. 1694 din 15.11.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte a respins cererea formulată de petenta A. S.A. privind lămurirea dispozitivului deciziei nr. 413 din 8 martie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2013.

După casare, dosarul a fost reînregistrat pe rolul secţiei a VI a Civile a Curţii de Apel Bucureşti la data de 18.07.2017, sub nr. x/2013*.

Prin decizia nr. 200 A din 2 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI- a civilă a admis apelul după casare formulat de apelanta C. prin lichidator D. împotriva sentinţei civile nr. 5756 din 20 noiembrie 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2013, în contradictoriu cu intimaţii A. S.A. şi B. S.R.L.; a anulat în parte sentinţa atacată şi a trimis către instanţa iniţial investită spre rejudecare cauza în ceea ce priveşte capetele 2, 3, precum şi pe capătul accesoriu privind dobânda aferenta petitului 2 si 3 al acţiunii; a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

Împotriva deciziei nr. 200 A din 2 februarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI- a civilă, recurenta-pârâtă A. S.A.a declarat recurs.

Recurenta-pârâtă şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că prin hotărârea pronunţată de instanţa de apel în rejudecare au fost încălcate reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv că hotărârea pronunţată de instanţa de apel cuprinde motive contradictorii.

Astfel, în argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut următoarele:

Prima instanţă a motivat soluţia dată capetelor de cerere întemeiate pe plată nedatorată. Există o argumentaţie clară şi logică atât în sensul că Operativ Logistic nu a avut vreodată calitatea de solvens, pentru că nu a fost proprietar al contravalorii tichetelor, cât şi în sensul că plata nu a fost făcută din eroare, adică reclamanta îşi invocă propria culpă.

În ceea ce priveşte soluţia dispusă de instanţa de apel, în sensul trimiterii cauzei spre rejudecare pentru capetele 2, 3 şi 4 ale acţiunii pentru o pretinsă nemotivare a soluţiei date acestor capete de cerere de către prima instanţa, s-a solicitat a se observa că decizia instanţei de apel este nelegală.

Astfel, concluzia instanţei de apel este rezultatul unei analize superficiale a hotărârii apelate, fiind încălcate prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., pentru că, din lecturarea considerentelor sentinţei pronunţate de Tribunalul Bucureşti, se poate observa cu uşurinţă faptul că soluţia dispusă de prima instanţă a fost motivată, aşa încât instanţa de apel a făcut o apreciere eronată atunci când a considerat că lipseşte motivarea pentru capetele de cerere 2, 3 şi 4.

Pretenţiile care fac obiectul acţiunii intimatei Operativ Logistic sunt fundamentate pe condiţiile răspunderii civile contractuale, în ceea ce priveşte primul capăt de cerere, şi pe plată nedatorată, în ceea ce priveşte capetele doi şi trei ale acţiunii.

S-a mai arătat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 193/2006 (art. 10.3. lit. a) din Normele Metodologice) şi ale art. 7 alin. (3) din Legea nr. 142/1998 (art. 21 din Normele Metodologice), decontarea tichetelor de masa/cadou/de creşă de către angajatori se va realiza la solicitarea unităţilor emitente în baza unor facturi de livrare a tichetelor, iar ulterior se va realiza decontarea tichetelor între unităţile afiliate (magazinele care le-au recepţionat) şi unităţile emitente (C.), acestea din urmă reţinându-şi un comision de decontare.

Aceste norme legale sunt prezentate şi de prima instanţă în considerentele hotărârii apelate (paragraful 1, pag. 14) atunci când analizează condiţiile răspunderii civile contractuale, norme la care prima instanţă a făcut referire şi atunci când a analizat capetele de cerere întemeiate pe plata nedatorată.

Altfel spus, nu era necesară o reluare a considerentelor deja expuse, fiind suficientă trimiterea la acele considerente care sunt comune unei motivări pe toate capetele de cerere.

Recurenta a mai arătat că în motivarea soluţiei dispuse de prima instanţă sunt analizate condiţiile răspunderii civile contractuale şi se stabileşte faptul că din probele administrate nu s-a făcut dovada existenţei unui prejudiciu în patrimoniul apelantei.

De asemenea, sunt analizate de către tribunal şi condiţiile necesare a fi întrunite pentru a putea vorbi despre o plată nedatorată.

Recurenta a susţinut că instituţia plăţii nedatorate a fost analizată în cadrul considerentelor hotărârii Tribunalului Bucureşti ce a fost anulată de instanţa de apel, astfel încât nu există nicio vătămare a intimatei-apelante de natură să atragă anularea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Astfel, urmare a unei juste analize a condiţiilor particulare ale spetei, prima instanţă constată că nu putem vorbi despre o plată nedatorată care să fi fost efectuată de Operativ Logistic către A. întrucât intimata a efectuat plata executându-si obligaţia de decontare a tichetelor asumată prin contractul de afiliere. Prin urmare, plata efectuată de intimată nu a fost efectuată din eroare, ci în deplină cunoştinţă de cauză, conform prevederilor convenţiei de afiliere şi a practicilor comerciale stabilite între cele două societăţi.

Întocmai cum constată atât instanţa de apel, cât şi prima instanţă în motivarea soluţiilor dispuse, pretinsa eroare întemeiată pe volumul decontărilor nu poate fi primită dată fiind autorizarea specială a intimatei-reclamante de a opera cu astfel de instrumente de plată şi bilete de valoare şi deci această calitate de profesionist.

În concluzie, în situaţia în care prima instanţă a stabilit că nu sunt întrunite condiţiile plăţii nedatorate, iar Operativ Logistic nu are calitatea de solvens, faptul că prima instanţa a respins prin soluţia dispusă susţinerile Operativ Logistic privind pretinsa efectuare a unor plăţi nedatorate (ca urmare a decontărilor realizate după încetarea convenţiei de afiliere sau fără a exista convenţie de afiliere) nu pot conduce la concluzia că soluţia dispusă de prima instanţă de respingere a capetelor 2, 3 şi 4 nu a fost motivată.

În speţă, motivarea primei instanţe este întrutotul argumentată şi legală, fiind uşor de desluşit silogismul logico-juridic aplicat de către prima instanţă.

În schimb, instanţa de apel a considerat că nu s-a răspuns la toate susţinerile părţii reclamante şi, sub acest aspect, nu ar fi posibilă exercitarea unui control asupra temeiniciei şi legalităţii soluţiei primei instanţe astfel încât hotărârea apelată trebuie anulată, fiind imposibilă soluţionarea pe fond a apelului.

Premisa este falsă, întrucât prima instanţă nu a făcut doar o expunere teoretică a condiţiilor privind plata nedatorată, ci, dimpotrivă, a analizat în concret, în raport de situaţia de fapt expusă de reclamantă, de ce nu sunt întrunite acele condiţii esenţiale (privind eroarea şi calitatea de solvens), aşa încât era inutilă o analiză a tuturor susţinerilor făcute de reclamantă pe fondul capetelor de cerere întemeiate pe plată nedatorată.

Ca atare, întrucât prima instanţă a respectat exigenţele art. 425 C. proc. civ., viziunea instanţei de apel asupra considerentelor hotărârii primei instanţe nu poate fi susţinută legal, fiind fundamentată pe o încălcare a prevederilor art. 425 C. proc. civ.

În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut următoarele:

Pentru motivele expuse anterior şi, observând dispoziţiile din cadrul hotărârii recurate prin care se arată pe de o parte că "singurele referiri făcute în considerentele sentinţei civile nr. 5756/20.11.2014 la capetele 2 şi 3 ale acţiunii se află la pagina 15 a hotărârii, ultimele paragrafe," precum şi faptul că tribunalul a precizat că nu sunt îndeplinite condiţiile plăţii nedatorate, însă pe de altă parte se reţine că "tribunalul nu a furnizat niciun argument pentru înlăturarea celor invocate de reclamantă în susţinerea şi motivarea capetelor 2 şi 3 ale cererii de chemare în judecată", se apreciază că instanţa de apel a realizat şi o motivare contradictorie.

Astfel, iniţial instanţa de apel a reţinut că tribunalul a precizat de ce părţile cauzei nu au calitate de solvens şi de accipiens, adică de ce nu sunt îndeplinite condiţiile ca părţile cauzei să fie şi părţi ale raportului juridic întemeiat pe instituţia plăţii nedatorate. În continuare însă, instanţa de apel a apreciat în mod greşit şi în contradicţie cu cele reţinute în cadrul paragrafului 2, fila x din hotărârea recurată faptul că instanţa de fond nu ar fi prezentat niciun motiv pentru a respinge capetele 2 şi 3 din acţiunea reclamantei, precum şi că nu ar putea fi examinate apărările A. privind neîndeplinirea condiţiilor plăţii nedatorate întrucât ar lipsi considerentele tribunalului cu privire la acest aspect (ultimul paragraf, fila x).

Or, aşa cum s-a arătat deja, prin constatarea neîndeplinirii în cauză a uneia dintre condiţiile esenţiale ale instituţiei plăţii nedatorate - calitatea de solvens, respectiv de accipiens a părţilor, tribunalul a prezentat un argument important pentru pronunţarea unei soluţii de respingere a pretenţiilor care au făcut obiectul capetelor 2 şi 3 ale acţiunii. Acest motiv prezentat de tribunal a făcut inutilă o analiză şi a celorlalte susţineri formulate de reclamantă pe fondul capetelor de cerere întemeiate pe plată nedatorată.

Recurenta-pârâtă a solicitat, în sinteză, admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate, în ceea ce priveşte soluţia de anulare în parte a sentinţei apelate şi de trimitere a cauzei spre rejudecare către Tribunalul Bucureşti pentru capetele 2 şi 3 ale acţiunii, precum şi pentru capătul de cerere accesoriu privind dobânda aferentă capetelor 2 şi 3, şi rejudecând a solicitat a se dispune respingerea ca nefondat a apelului formulat de Operativ Logistic şi menţinerea soluţiei pronunţate de Tribunalul Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 5756/20.11.2014 şi cu privire la capetele nr. 2 şi nr. 3 ale acţiunii, precum şi a capătului de cerere accesoriu privind dobânda aferentă capetelor nr. 2 şi nr. 3 ale acţiunii.

Înalta Curte a procedat la efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., care a fost comunicat părţilor, iar niciuna dintre acestea nu a depus punct de vedere.

Prin încheierea din 14 februarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis, în principiu, recursul şi a acordat termen la data de 17 octombrie 2019, pentru judecata pe fond a recursului.

Analizând decizia recurată, în raport de dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va constata că recursul este fondat, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. casarea unei hotărâri se poate cere "când prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii". Acest motiv de casare cuprinde, cu excepţia regulilor reglementate de alte motive de casare, încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent dacă aceasta este condiţionată sau nu de existenţa unei vătămări.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. priveşte ipoteza "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

În speţă, se constată că, invocând motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut nelegalitatea deciziei instanţei de apel în ceea ce priveşte soluţia trimiterii cauzei spre rejudecare.

Se reţine că, în primul ciclu procesual, prin decizia de casare a instanţei supreme nr. 413/08.03.2017, a fost admis recursul, fiind trimisă cauza spre rejudecare instanţei de apel pentru judecata pe fond a apelului, găsindu-se întemeiat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Înalta Curte, prin decizia de casare, a reţinut că instanţa de apel a încălcat principiul disponibilităţii, regula de procedură încălcată vizând faptul că aceasta a considerat, în mod eronat, că cererea de chemare în judecată are patru capete de cerere, deşi prin acţiune reclamanta a solicitat, prin cele trei capete principale, obligarea pârâtei la plata unor pretenţii, iar capătul ce privea obligarea pârâtei la plata dobânzilor aferente plăţilor nedatorate, calculate de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la data plăţii efective, erau un capăt accesoriu, iar admiterea apelului şi anularea în parte a sentinţei şi trimitea cauzei spre rejudecare pe capetele 2, 3 şi 4, s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale. S-a mai reţinut că, în considerentele deciziei, instanţa de apel a făcut referire la petitele 2 şi 3 ale cererii de chemare în judecată, pentru ca apoi, în dispozitivul deciziei să consemneze că va anula în parte sentinţa atacată şi că va "trimite cauza spre rejudecare pe capetele 2, 3 şi 4 ale acţiunii introductive".

Potrivit art. 501 C. proc. civ. "(1) În caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul. (2) Când hotărârea a fost casată pentru încălcarea regulilor de procedură, judecata va reîncepe de la actul anulat.(3) După casare, instanţa de fond va judeca din nou, în limitele casării şi ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată.(4) În cazul rejudecării după casare, cu reţinere sau cu trimitere, sunt admisibile orice probe prevăzute de lege".

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se reţine încălcarea dispoziţiilor prevăzute în decizia de casare, în sensul că instanţa de apel avea obligaţia, în limitele deciziei de casare, să se pronunţe pe fondul cauzei şi să soluţioneze pricina în legătură cu capetele de cerere respective, iar nu să trimită cauza spre rejudecare instanţei initial învestite. Aşadar, potrivit deciziei de casare, instanţa de apel trebuia să se pronunţe pe fondul cauzei.

În plus, dintr-un alt punct de vedere, Înalta Curte reţine că, printre alte dispoziţii, art. 480 alin. (3) C. proc. civ. prevede că trimiterea cauzei spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului.

Astfel, din economia dispoziţiilor legale arătate, reiese că trimiterea spre rejudecare nu poate fi dispusă decât o singură dată în cursul procesului, textul fiind unul imperativ, edictat pentru asigurarea celerităţii procedurii judiciare şi derulării acesteia într-un termen optim şi previzibil. Această dispoziţie consacră o soluţie judicioasă, care dă eficienţă caracterului devolutiv al apelului şi evită prelungirea excesivă a ciclului procesual şi aglomerarea jurisdicţiilor.

Prin hotărârea recurată în prezenta cauză, instanţa de prim control judiciar a încălcat prevederile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., cu consecinţa pronunţării unei hotărâri nelegale, întrucât textul menţionat stabileşte, printre altele, că trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului.

Or, în cauză s-a mai dispus, o dată, prin decizia civilă nr. 1968A pronunţată la 27.11.2015 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI a civilă, trimiterea spre rejudecare, iar prin decizia recurată în prezenta cauză, respectiv nr. 200 A din 2 februarie 2018 a aceleiaşi curţi de apel, cauza a fost trimisă, a doua oară, spre rejudecare instanţei iniţial învestite, desi aceasta avea obligaţia de a soluţiona apelul pe fond.

Este adevărat că, prin cererea de apel, reclamanta a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, însă aceasta nu justifică, în cazul judecării apelului după casare, trimiterea cauzei spre rejudecare a doua oară, în condiţiile în care art. 480 alin. (3) C. proc. civ. prevede că trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului, prin aceasta urmărindu-se respectarea cerinţei duratei rezonabile a unui proces.

Prin urmare, întrucât decizia recurată este pronunţată cu nesocotirea dispoziţiilor deciziei de casare (potrivit cărora instanţa de apel avea obligaţia să se pronunţe pe fondul cauzei şi să soluţioneze cererea în legătură cu capetele de cerere respective, iar nu să trimită cauza spre rejudecare instanţei initial învestite), precum şi cu nesocotirea art. 480 alin. (3) C. proc. civ. (care stipulează, printre altele, că trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului), devin incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta solicitând admiterea recursului şi casarea, în parte, a deciziei recurate.

Faţă de considerentele ce preced, Înalta Curte, găsind întemeiat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza pentru soluţionarea apelului, iar din această perspectivă nu mai este utilă analiza motivului subsecvent de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Pentru considerentele ce preced, având în vedere soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa supremă, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta S.C. A. S.A. împotriva deciziei nr. 200 A din 2 februarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2019.