Joint venture profit distribution; forfeiture of right to propose new evidence in appeal due to failure to comply with statutory deadlines

Şedinţa publică din data de 17 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Specializat Cluj, la data de 13 decembrie 2013, sub nr. x/2013, reclamanta S.C. A. S.R.L. Cluj-Napoca a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L. BACĂU, solicitând instanţei, ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate, încetat prin ajungere la termen contractul de asociere în participaţiune încheiat între părţi în data de 05.08.2008, să dispună obligarea pârâtei la plata, în favoarea reclamantei, a sumei de 417.478,35 euro reprezentând parte din profitul realizat de către pârâtă în cadrul contractului de asociere în participaţiune, să dispună obligarea pârâtei să nu desfăşoare nicio activitate din cele desfăşurate în cadrul contractului de asociere în participaţiune în interiorul ariei geografice a judeţelor Brăila şi Ialomiţa, cu excepţia finalizării activităţilor privindu-l pe beneficiarul S.C. C. S.R.L..

În drept, au fost invocate prevederile art. 1073 şi următoarele C. civ.

Prin încheierea civilă nr. 767/17.03.2014 Tribunalul Specializat Cluj a declinat competenţa materială de soluţionare a cererii, în favoarea Tribunalul Cluj, litigiul având o natură civilă.

În data de 11 aprilie 2014, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Cluj.

În data de 7 mai 2014, pârâta S.C. B. S.R.L. a înregistrat pe rolul Tribunalului Cluj, o cerere reconvenţională prin care a solicitat instanţei să constate că suma de 212.047.55 RON, virată de către reclamantă în contul nr. x deschis la D. Bacău pe numele pârâtei, a fost destinată pentru a achita contravaloarea terenului achiziţionai de către pârâtă, prin mandatarul E., conform procurii speciale autentificate cu nr. x, de către BNPA F..

În data de 7 mai 2014, pârâta S.C. B. S.R.L. a înregistrat pe rolul Tribunalului Cluj, o cerere de chemare în garanţie a S.C. G. S.A., prin care a solicitat să se constate că suma de 319.391,35 RON, virată de către reclamanta S.C. A. S.A. în contul nr. x deschis la D. Bacău pe numele pârâtei S.C. B. S.R.L., a fost destinată pentru a achita contravaloarea terenului achiziţionat de chemata în garanţie S.C. G. S.R.L., prin mandatarul E., în baza procurii speciale autentificate cu nr. x/02.1 1.2009 de către BNPA F..

Prin sentinţa civilă nr. 243/8 mai 2014, Tribunalul Cluj a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Specializat Cluj, litigiul fiind purtat între profesionişti.

Prin sentinţa civilă nr. 66/24 iunie 2014, Curtea de Apel Cluj a stabilit competenţa de soluţionarea a acţiunii, în favoarea Tribunalului Specializat Cluj, litigiul fiind purtat între profesionişti.

În data de 25 iulie 2014, dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Specializat Cluj.

Prin încheierea de şedinţă din data de 17 noiembrie 2014, instanţa a constatat că deşi pârâta a fost citată cu menţiunea de a face dovada achitării atât a taxei judiciare de timbru în cuantum de 5.345,95 RON pentru cererea reconvenţională cât şi a taxei judiciare în cuantum de 6.798,91 RON pentru cererea de chemare în garanţie, aceasta nu şi-a îndeplinit această obligaţie, motiv pentru care a invocat, din oficiu, excepţia netimbrării cererii reconvenţionale şi a cererii de chemare în garanţei. Pentru acest motiv, cererea reconvenţională şi cererea de chemare în garanţei au fost anulate ca netimbrate.

Prin sentinţa civilă nr. 315/2017 din 15 februarie 2017, Tribunalul Specializat Cluj a admis, în parte, cererea formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. şi a obligat pârâta să-i achite reclamantei suma de 414.248 euro sau echivalentul în RON potrivit cursului BNR din ziua plăţii.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel S.C. B. S.R.L. solicitând în principal anularea hotărârii si trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, sau reţinerea cauzei spre rejudecare, evocând fondul; iar în subsidiar schimbarea în parte a hotărârii, în sensul respingerii acţiunii în întregul lui precum şi obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecata la fond şi apel.

Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 146/2018 din 19 martie 2018 a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta S.C. B. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 315/2017 din 15 februarie 2017, pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj.

Împotriva încheierii din 5 martie 2018 şi a deciziei civile nr. 146/2018 din 19 martie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a declarat recurs S.C. B. S.R.L. Bacău, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susţinerea motivului invocat, recurenta susţine nerespectarea dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil prin prisma faptului că instanţa fondului a decăzut recurenta din dreptul de a propune probe, pe considerentul că nu au fost propuse prin întâmpinare şi fără a pune în discuţia părţilor cererile în probaţiune formulate de recurenta-pârâtă la termenul de judecată la care au fost încuviinţate cererile în probaţiune formulate de către intimata-reclamantă.

Recurenta arată că cele două instanţe (de fond şi control judiciar) nici nu au motivat respingerea probaţiunii propuse, invocând ca temei de drept art. 254 alin. (2) pct. 3 si 4 C. proc. civ.. Astfel, consideră că ambele instaţe au încălcat spiritul legii şi respectarea principiilor fundamentale ale dreptului civil.

Apreciază că instanţa de apel a nesocotit şi dispoziţiile art. 470 lit. d), art. 476 alin. (2), art. 478 alin. (2) si art. 479 alin. (2) din C. proc. civ., ceea ce nu poate duce decât la concluzia că şi încheierea de şedinţa din 5 martie 2018 este nelegală.

Totodată, recurenta susţine că la analiza nelegalităţii hotărârii prin prisma nerespectării principiului aflării adevărului şi a principiului rolului activ al instanţei, trebuie avut în vedere şi faptul că interpretarea singulară şi izolată a prevederilor art. 254 alin. (6) C. proc. civ., goleşte de conţinut alin. (5) al aceluiaşi articol.

Astfel, probele solicitate au fost proba cu martori şi refacerea raportului de expertiză cu un obiectiv suplimentar, recurenta redând în continuare pasaje din expertiza întocmită de expert H..

Consideră că în prezenta cauză nu a fost respectat principiul aflării adevărului in procesul civil, principiul consacrat de art. 22 din C. proc. civ.

În continuare, recurenta redă aceleaşi critici care au fost formulate în apel, toate acestea referindu-se la sentinţa pronunţată de instanţa de fond.

Apreciază că pentru corecta soluţionarea a cauzei instanţa de fond trebuia să ţină seama de toate tranzacţiile încheiate între părţi, nu doar cele care fac obiectul asocierii în participaţie.

Consideră că în mod eronat retine instanţa de fond că:

"Faptul ca pârâta a invocat şi alte cheltuieli ale asocierii, nu poate fi luată în considerare de către instanţă, aceste cheltuieli fiind făcute în afara contabilităţii asocierii, de către alte persoane decât membrii asociaţi" întrucât toate cheltuielile asocierii au fost realizate de către membrii asociaţi, recunoscute de către aceştia prin decontările si desocotirile contabile, precum si cele in fapt, materializate in înscrisurile depuse la dosarul cauzei pentru termenul din 28 septembrie 2016.

Instanţa de fond nu a ţinut cont la determinarea profitului asocierii nici de următoarele cheltuieli ale asocierii si care trebuie deduse din venitul asocierii: pierderea aferenta avansului nerecuperat de la I. in cuantum de 118.704 RON si care reprezintă o cheltuială pentru asociere si diminuează profitul brut al afacerii - sumele cuvenite părtilor din asocierea pe cele 2 proiecte; şi suma de 40.000 RON - provenind din 2 plăţi a cate 20.000 RON fiecare din 18.08.2008, din contul B. (al asocierii) către J. (A.); suma predată de către B. a fost de 8.316.679 RON, compusă din: - suma de 8.176.679 RON prin virament bancar din contul asocierii deschis pe B. către reclamanta A. şi suma de 140.000 RON prin virament bancar din contul personal a lui E. (B.) in contul personal a lui K. (A.); suma predată a reprezentat integral profit cuvenit reclamantei de 3.343.363 RON (din care se deduce suma de 158.704 RON la care a făcut referire anterior = 3.184.659 RON) şi restituire integral finanţare destinată finanţării afacerii de 5.132.020 RON . Doar această suma de 5.132.020 RON a fost destinată finanţării afacerii (c/v preţ achiziţie terenuri achiziţionate şi revândute pe cele 2 proiecte în baza contractului şi cheltuielile impuse cu intabulare s.a. pentru a fi revândute). Diferenţa de 1.159.635 reprezintă finanţarea altor investiţii, precum şi finanţarea blocată în terenurile achiziţionate şi nevalorificate.

La fel de eronat a adăugat instanţa de fond la valoarea părţii din venitul financiar ce revine reclamantei şi valoarea terenurilor nevalorificate încă. Susţine că terenurile achiziţionate de pârâta B. în contul asocierii şi nevalorificate nu sunt generatoare de venituri până în momentul înstrăinării. Doar la momentul înstrăinării se poate discuta daca au generat venituri sau pierderi pentru asociere, iar până în prezent nu au fost înstrăinate.

Este eronat determinat aportul financiar al intimatei-reclamante la asociere şi ca perioadă de finanţare.

Consideră că nu există nicio dovadă de plată a preţului acestor terenuri - de ridicare numerar din casierie sau plata prin bancă, sau orice altă modalitate de plată, eventual cheltuieli înregistrate în contabilitatea reclamantei S.C. A. S.R.L..

Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei şi încheierii recurate si trimiterea cauzei spre o nouă judecată primei instanţe.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului întrucât niciunul din motivele invocate nu se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat; prin completarea la întâmpinare a susţinut că recursul este inadmisibil întrucât recurenta-pârâtă nu a contestat creanţa în tabelul creditorilor din dosarul de insolvenţă.

Înalta Curte a procedat la efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., care a fost comunicat părţilor, iar niciuna dintre acestea nu a depus punct de vedere.

Prin încheierea din 4 aprilie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă, prin întâmpinare; a admis, în principiu, recursul şi a acordat termen la data de 17 octombrie 2019, pentru judecata pe fond a recursului.

Analizând decizia recurată, precum şi încheierea din 5 martie 2018 a instanţei de apel, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul formulat împotriva acestora este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, faţă de faptul că motivele de recurs expun şi critici ale hotărârii primei instanţe, Înalta Curte subliniază că obiectul căii extraordinare de atac a recursului este reprezentat exclusiv de decizia, respectiv încheierea instanţei de apel, singurele care pot fi cenzurate în măsura în care motivele de nelegalitate invocate ar fi constatate ca fiind întemeiate.

Deşi recurenta a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere susţinerile recurentei privind încălcarea principiului rolului activ al instanţei şi principiului aflării adevărului (art. 22 C. proc. civ.), nerespectarea dreptului la apărare şi dreptului la un proces echitabil, cu nesocotirea art. 254 C. proc. civ., art. 470 lit. d), art. 476 alin. (2), art. 478 alin. (2) şi art. 479 alin. (2) din C. proc. civ., încadrează criticile formulate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. priveşte ipoteza "când prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii".

Acest motiv de casare cuprinde, cu excepţia regulilor reglementate de alte motive de casare, încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent dacă aceasta este condiţionată sau nu de existenţa unei vătămări.

Pentru dreptul procesual, fundamentale sunt prevederile art. 22 din C. proc. civ., dispoziţii procedurale care se referă la principiul adevărului şi la rolul judecătorului în cadrul probaţiunii judiciare, cu implicaţii în ceea ce priveşte legalitatea procedurii judiciare, respectarea dreptului la apărare şi la disponibilitatea procesuală.

Astfel, potrivit art. 22 alin. (1) C. proc. civ., judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept ce îi sunt aplicabile, regulă ce este de resortul principiului legalităţii. Rolul activ al judecătorului trebuie exercitat indiferent dacă partea este sau nu asistată de către un avocat. Ultimul alineat al art. 22 din C. proc. civ. îl obligă pe judecător ca, în toate cazurile în care legea îi rezervă "puterea de apreciere" sau îi cere să ţină seama de toate "circumstanţele cauzei", să judece cu luarea în considerare a principiilor generale ale dreptului, a cerinţelor echităţii şi bunei-credinţe.

Criticile privind nerespectarea dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil prin prisma faptului că instanţa fondului a decăzut recurenta din dreptul de a propune probe nu pot fi primite, în condiţiile în care, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de apel, pârâta nu şi-a valorificat drepturile recunoscute de legea procesuală, de a propune probe şi de a invoca excepţii în termenele prevăzute de lege şi faţă de împrejurarea că părţile au avut şanse egale de a-şi prezenta cauza şi niciuna dintre acestea nu a beneficiat de un avantaj substanţial asupra adversarului său; de asemenea, astfel cum rezultă din verificarea modului în care s-a desfăşurat procesul în faţa instanţei de apel părţile au avut acces la probele efectuate în cauză, li s-a dat posibilitatea să combată argumentele invocate de cealaltă parte, fiind respectate drepturile şi garanţiile procesuale ale părţilor.

Totodată, este de menţionat că instanţa este cea care are competenţa de a hotărî asupra admisibilităţii unei probe în funcţie de pertinenţa şi concludenţa sa, urmând să dispună motivat cu privire la admiterea sau respingerea probelor. Legea îi rezervă judecătorului puterea de apreciere, neputându-se considera că prin aceasta se încalcă dreptul de apărare al părţii aşa cum este reglementat de art. 13 C. proc. civ.

Dispoziţiile art. 470 lit. d) din C. proc. civ. prevăd că cererea de apel va cuprinde: "probele invocate în susţinerea apelului"; iar art. 476 alin. (2) dispun că "În cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanţa de apel se va pronunţa, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanţă".

Totodată, art. 478 alin. (2) şi art. 479 alin. (2) din acelaşi cod stipulează că "Părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Instanţa de apel poate încuviinţa şi administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri", respectiv că "Instanţa de apel va putea dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, în cazul în care consideră că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei, precum şi administrarea probelor noi propuse în condiţiile art. 478 alin. (2)".

Dovezile invocate şi conţinute în cuprinsul art. 478 din C. proc. civ., se referă, în mod neîndoielnic, la probele propuse în faţa primei instanţe, or, întrucât prin întâmpinarea depusă, pârâta nu a înţeles să îşi exercite drepturile sale procesuale, instanţa de apel a reţinut că, în mod corect prima instanţă a constatat decăderea pârâtei din dreptul recunoscut de a propune probe, având în vedere că dreptul său nu a fost exercitat în termen,

Nu se poate susţine cu temei nesocotirea art. 254 C. proc. civ., art. 470 lit. d), art. 476 alin. (2), art. 478 alin. (2) şi art. 479 alin. (2) din C. proc. civ., câtă vreme judecătorul este cel care determină puterea probantă şi valoarea fiecărei probe în parte, precum şi ale tuturor probelor administrate în cauză.

Este de reţinut că probele se propun prin cererea de chemare în judecată, iar dacă în timpul desfăşurării procesului rezultă din dezbateri necesitatea completării materialului probator, acesta se completează din dispoziţia instanţei şi numai dacă se impune pentru dezlegarea unor aspecte care au apărut ulterior, ceea ce nu este cazul în speţă.

Trebuie arătat că recurenta-pârâtă reclamă neaplicarea de către instanţa de judecată a dispoziţiilor legale ori o incorectă interpretare a acestora, pe fondul lipsei de diligenţă de care pârâta însăşi a dat dovadă prin nerespectarea termenelor de exercitare a drepturilor procesuale, formulând cererea în probaţiune la o data ulterioară depunerii întâmpinării, respectiv pe fondul insuficientei administrari/valorificari a probatoriului existent la dosar.

Astfel, în expunerea argumentelor, recurenta face trimitere la situaţia de fapt reţinută de către instanţa de apel privitoare la probele administrate în cauză, la metoda în care acestea au fost interpretate de către instanţă, precum şi la modul de apreciere asupra admisibilităţii noilor probe aduse in apel, fără a se ţine cont de rolul suveran al judecătorului în aprecierea probelor şi cu privire la necesitatea completării materialului probator, însă numai din dispoziţia instanţei şi numai dacă se impune pentru dezlegarea unor aspecte care au apărut ulterior.

Art. 10 alin. (1) din C. proc. civ. instituie părţilor îndatorirea să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător, să îşi probeze pretenţiile şi apărările, precum şi să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului, fără întârziere.

În cauză se reţine că instanţa de apel la termenul din data de 5 martie 2018 a pus în discuţia părţilor admisibilitatea probelor solicitate de apelanta-pârâtă în faţa instanţei de apel, din perspectiva dispoziţiilor art. 478 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu dispoziţiile art. 254 alin. (2) din acelaşi act normativ, părţile formulând concluzii sub acest aspect.

Cu privire la cererea de efectuare a unei noi expertize în prezenta cauză, instanţa de apel în mod corect a reţinut că decăderea operează în condiţiile art. 338 alin. (2) C. proc. civ. şi că pentru celelalte probe solicitate a fi administrate în faţa instanţei de apel nu au fost propuse şi dovedite împrejurările menţionate la punctele 1-5 din dispoziţiile art. 254 alin. (2) C. proc. civ.

Procedând la analizarea cererilor în probaţiune prin prisma acestor dispoziţii, instanţa de apel le-a respins ca inadmisibile, în încheiere fiind cuprinse motivele avute în vedere de instanţă la pronunţarea acestei soluţii, astfel încât criticile recurentei în sensul nemotivării măsurii de respingere a probaţiunii propuse, a încălcării spiritului legii şi a principiilor fundamentale ale dreptului civil, nu pot fi primite.

Trebuie reţinut că aprecierea judecătorului cu privire la necesitatea administrării unei probe se circumscrie puterii sale conferite de art. 258 alin. (1) coroborat cu art. 255 alin. (1) C. proc. civ., de a încuviinţa doar probele admisibile potrivit legii şi care duc la soluţionarea procesului.

Or, Înalta Curte apreciază că nu există vreun argument care să demonstreze exercitarea nelegală a acestei puteri de către prima instanţă sau de către instanţa de apel.

Principiul rolului activ al judecătorului, de care se prevalează recurenta, constituie numai opinia sa personală în înţelegerea acestei reglementări, care nu şi-a propus să transforme pe judecător în apărătorul uneia sau alteia dintre părţi.

Procesul civil este în primul rând un proces al intereselor private, în care părţile au obligaţia să-şi probeze susţinerile, în condiţiile, în ordinea şi la termenele stabilite de lege sau judecător, rolul activ al judecătorului, de a veghea la prevenirea oricărei greşeli în aflarea adevărului fiind circumscris respectării drepturilor procesuale ale părţilor şi a principiilor care guvernează procesul civil.

Potrivit dispoziţiilor art. 254 alin. (6) din C. proc. civ. părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii.

Acest principiu al rolului activ al judecătorului, consacrat prin dispoziţiile procedurale menţionate nu poate suprima sau înlocui principiul disponibilităţii care presupune inclusiv obligaţia pentru parte de a-şi proba susţinerile.

Prin urmare, în căile de atac, o hotărâre judecătorească nu poate să fie casată de instanţa de control judiciar pentru lipsa de rol activ, art. 254 alin. (6) din C. proc. civ. interzicând chiar şi invocarea de către părţi a omisiunii instanţei de a ordona probe pe care ele nu le-au cerut.

Este o sarcină excesivă a impune judecătorului să aibă un rol activ mai accentuat în administrarea probatoriului decât însăşi partea care doreşte realizarea unui drept sau apărarea sa.

În condiţiile în care aprecierea probelor este reprezentată de operaţiunea mentală pe care o face judecătorul pentru a determina puterea probantă şi valoarea fiecărei probe în parte, precum şi ale tuturor probelor administrate în cauză, iar, în speţă, instanţa de apel a administrat, în condiţiile legii, întregul probatoriu pertinent, concludent şi util cauzei, apreciere cu privire la care instanţa este suverană, nu se poate susţine cu temei critica recurentei privind nerespectarea principiului aflării adevărului şi a principiului rolului activ al instanţei printr-o interpretare singulară şi izolată a prevederilor art. 254 alin. (6) C. proc. civ., care ar goli de conţinut alin. (5) al aceluiaşi articol.

Faţă de considerentele anterior expuse, motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. urmează a fi respins ca nefondat.

Cu privire la restul criticilor aduse deciziei recurate, deşi a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă nu arată în mod concret care sunt normele de drept material încălcate sau aplicate greşit de instanţa de apel, prezentând doar argumente vizând situaţia de fapt a cauzei prin raportare la interpretarea probatoriului administrat, argumente ce reprezintă aspecte de netemeinicie şi care nu pot face obiectul analizei în această etapă procesuală.

Se tinde, aşadar, la o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Înalta Curte apreciază că în această fază procesuală, faţă de structura recursului, în limitele art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., şi în considerarea celor anterior expuse, susţinerile recurentei-pârâte în sensul că pentru corecta soluţionare a cauzei instanţa de fond trebuia să ţină seama de toate tranzacţiile încheiate între părţi, nu doar de cele care fac obiectul asocierii în participaţie; că instanţa de fond nu a ţinut cont la determinarea profitului asocierii de cheltuieli ale asocierii enumerate în cuprinsul memoriului de recurs şi care trebuie deduse din venitul asocierii, precum şi că aceasta consideră că nu există nicio dovadă de plată a preţului acestor terenuri - de ridicare numerar din casierie sau plata prin bancă, sau orice altă modalitate de plată, eventual cheltuieli înregistrate în contabilitatea reclamantei S.C. A. S.R.L., nu pot constitui obiect de analiză în recurs.

Contrar celor susţinute de recurenta-pârâtă, se constată că au fost respectate de către instanţa de apel toate garanţiile procesuale în ceea ce o priveşte pe apelanta-pârâtă, dezlegarea dată de instanţa de prim control judiciar fiind conformă dispoziţiilor legale incidente, motiv pentru care, în considerarea celor ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat în cauză.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ. urmează a fi obligată recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. - prin lichidator judiciar L. S.P.R.L. IAŞI la plata sumei de 500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, către intimata-reclamantă S.C.A. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. - prin lichidator judiciar L. S.P.R.L. IAŞI împotriva încheierii din 5 martie 2018 şi a deciziei civile nr. 146/2018 din 19 martie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. - prin lichidator judiciar L. S.P.R.L. IAŞI la plata sumei de 500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, către intimata-reclamantă S.C.A. S.R.L.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2019.